5,661 matches
-
felul. — E bine să nu ai nevoie decât de tine însuți și să nu fii obligat să te închini decât propriei conștiințe. Dacă o ai, oftează Vipsania. Antonia e de aceeași părere: — Din păcate nu e întotdeauna posibil. Vorbe cu dublu înțeles, să nu jignească pe nimeni prea tare. Presează cu blândețe mâna Vipsaniei, îndemnând o din ochi să se liniștească. Calpurnius Piso își ițește și el capul de după nevastă-sa: — Sunt întru totul de acord... Nimeni din jurul lor nu mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Galla! Galla! Scoate-ți capul! Litiera, goală probabil, rămâne în continuare închisă. — Se rușinează sărmana să iasă afară, așa, cu burta la gură, se căinează întruna bărbatul, frângându-și mâinile. Trucul este grosolan. Scârbit, Tiberius zice către Lygdus: — Dă-i dublu! și trece mai departe. Printre nenumărații dominus din jurul lui, rostiți în șoaptă și cu umilință, răsună dintr-odată cu putere un: — Nero! Toate privirile se întorc, mirate, spre nou-venit. — Mă, băiatule, ce mult mă bucur să te revăd! Un bătrân încă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
activități similare, interacționând cu localnicii, trăind la maximum această experiență culturală. Bennie Încercă să cumpere câteva obiecte care i se păreau interesante (o ceașcă din bambus, un bol din lemn), dar când Întrebă cât costă, cu intenția de a oferi dublul a ceea ce i se cerea, proprietarii insistară să le ia gratis. —Sunt atât de generoși, ceea ce valorează de două ori mai mult pentru că sunt săraci, Îi spuse el Verei. Firește, Rupert era În centrul atenției. Era Înconjurat de o mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
scorburii. Nu se luminase Încă. Oare ceilalți se apucaseră să pregătească micul dejun așa de devreme? Personajul stătea aplecat, mâncând ceva grăbit și uitându-se speriat În jur. Personajul Încremeni, privind fix În ochii Marlenei. Nu Înțelegea nimic, era ca și cum dublul ei din vis scăpase și se materializase la câțiva metri În fața ei, un gibon cu o mască albă care-și Îndesa În gură dulciurile rămase În urma celor mai proaspeți intruși În Locul Fără Nume. Dimineața, la cafea, Harry și Heinrich se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de pe creier Încercând să distingă sensul unei discuții Între Vera și Bennie. Era un centipod, nu un miriapod, o auzi pe Vera spunând. Aceștia Își continuară discuția despre insecte. Intrând În luminiș, Marlena nu văzu nici un fel de urme ale dublului ei gurmand de noaptea trecută, În schimb văzu altceva foarte ciudat: un bărbat din trib pedala pe o bicicletă fixă, cu sârguința unui sportiv care se antrenează. Și Heidi dormise mai mult decât ceilalți. Întorcându-se de la latrina din junglă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
dialogal pe tema sinuciderii ca libertate sau ca temniță, ca anulare sau realizare prin eșec a călătoriei revelatoare în moarte. Transfer de personalitate și destin, prizonierul petrecut în torționar, păzitorul petrecut în hoț de conștiință, coborâre în infern, revelație a Dublului, două chipuri, două jumătăți ce compun (conform etimologiei verbului sym-balein) rotundul uman înghițit de cunoașterea supremă prin moarte. Dacă în Comisionarul se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
atunci nu era, ca acum, metafora dedublării, ci cum va fi făcut bărbatul dragoste cu soția lui, când cele două surori aveau un singur pântec?..." "Ce simbioză ciudată între noi! Păzit și păzitor. Filip devenise imaginea mea răsturnată în oglindă. Dublul meu... L-am lăsat cu câteva ceasuri în urmă zvârcolindu-se sub semnul morții acolo, în întuneric, singur pe o ladă de lemn. Stau aici ca un cretin și-mi savurez victoria, dar n-am nici un merit că sunt liber
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
propriului subconștient și ale străfundurilor ancestrale ale omului. Căci obiectele "înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum luna reflectă lumina soarelui...". Două idei se profilează ca un fundal filozofic: misterul dublului și primordialitatea imperfecțiunii, a asimetriei. Bătrânul Arhivar se regăsește în sihastrul Pimen: "Ca cerul și marea se simțeau a fi fiecare reflecția celuilalt, așa cum două oglinzi puse față în față se reflectă reciproc până când imaginea începe de la sine să basculeze
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu frumoasa Felicia, sau să se lase, sado-masochist, torturat de cei doi paji negri. Întrepătrunderea aceasta dintre Carol și Filip, până la contopirea lor într-unul singur, dă adâncime mistică întregii povestiri. Păzitul și păzitorul se identifică, ajung să fie unul dublul celuilalt. "Filip devenise imaginea mea răsturnată în oglindă". Și, în final, totul plutește în îndoială. Filip se îmbolnăvește și nu se mai poate ridica de pe lada ce-i servea drept culcuș. Carol folosește prilejul. în sfârșit scăpat de supraveghere, fuge
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Ioanei cu luciditate: Dacă te-ar chema, te-ai duce la dânsul ca un cîine!"), amical, deoarece se considera vinovat și avea oareșicare remușcări (ochii speriați, incapabili de a se preface, cu care primea anumite reflecții ce puteau fi cu dublu înțeles, dar eu le atenuam imediat, de frică să nu priceapă ceva, și apoi își produseseră efectul, neliniștindu-l), eu - crispat, gelos la culme, înfiorat în toată ființa, umilit, căci îmi închipuiam că celălalt mi se preferase fiindu-mi superior
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lucruri grozave, aș primi vestea cu imensă ușurință. Nu poți să fii niciodată sigur de Ioana. Când ai început să te deprinzi cu un adevăr, oricât de trist, descoperi că misterul a rămas tot așa de mare. O frază cu dublu înțeles îți strică tot ceea ce clădiseși mai sigur. Chiar și aspectul greșelii ei, pe care o cunoșteam bine, e mereu altul, căci câte o vorbă neașteptată aduce noi neliniști și mă convinge că aventura lor nu se potrivește cu ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întrebări intime. N-a mai avut timpul să facă socoteală că totul pornește la mine nu din răutate gratuită, ci de la un chin pricinuit de ea, și se răzbună imediat, chiar dacă mai târziu va regreta. Dar vorba ei este cu dublu înțeles, și, când vrei să te răzbuni, spui clar ceea ce trebuie să doară. Ioana e prea spontană pentru a cugeta o pedeapsă subtilă, aceea care supără mai precis, cu toate că nu e sonoră și, de altfel, nu are izbucnirea decât în mijlocul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
quia impossibile est înseamnă pur și simplu: trebuie să credem acest lucru, de vreme ce credința caută incomprehensibilul, și tocmai de aceea este cert, de vreme ce credința este mai sigură decât rațiunea, Tertulian nu a spus nimic original. Dacă, dimpotrivă, înțelegem literal acest dublu quia, textul său va spune că tocmai absurditatea dogmei este cea care îndeamnă la acceptarea credinței, așa cum imposibilitatea îi garantează certitudinea. Oare așa a gândit Tertulian? Putea să PARADOX ȘI NONSENS 147 147. o facă. Dacă asta a vrut să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
quia impossibile est înseamnă pur și simplu: trebuie să credem acest lucru, de vreme ce credința caută incomprehensibilul, și tocmai de aceea este cert, de vreme ce credința este mai sigură decât rațiunea, Tertulian nu a spus nimic original. Dacă, dimpotrivă, înțelegem literal acest dublu quia, textul său va spune că tocmai absurditatea dogmei este cea care îndeamnă la acceptarea credinței, așa cum imposibilitatea îi garantează certitudinea. Oare așa a gândit Tertulian? Putea să PARADOX ȘI NONSENS 147 147. o facă. Dacă asta a vrut să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
fu răspunsul; dar tăcură cu toții repede imediat ce el făcu semn că își începea cuvântul. Plimbă o privire rapidă peste auditoriul său și, înainte de toate, îi salută din partea împăratului Valentinian și a lui Magister militum, exprimându-și din nou condoleanțele pentru dublul asasinat. — Pentru Waldomar, Flavius Etius avea un mare respect și îl stima ca pe un aliat credincios. Cine l-a ucis, oricum, și-a făcut rău socotelile, căci... Un glas nerăbdător se ridică din mulțime, întrerupându-l: — Fidelitatea față de alianță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de soldați și încă pe jumătate cavalerie! proclamă cu glas tunător. Păreri contradictorii se ridicară printre burgunzi, iar prin mulțime se porniră discuții aprinse. Mulți aprobau mulțumiți și comentau cu satisfacție acel anunț, neștiind că cifra era mai mult decât dublul celei reale. însă auzi pe cineva strigând că nici treizeci de mii nu erau de ajuns, întrucât hunii erau cu mult mai mulți. O voce, cine știe unde, strigă că romanii erau toți niște lași și că nu poți avea încredere în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dialogal pe tema sinuciderii ca libertate sau ca temniță, ca anulare sau realizare prin eșec a călătoriei revelatoare în moarte. Transfer de personalitate și destin, prizonierul petrecut în torționar, păzitorul petrecut în hoț de conștiință, coborâre în infern, revelație a Dublului, două chipuri, două jumătăți ce compun (conform etimologiei verbului sym-balein) rotundul uman înghițit de cunoașterea supremă prin moarte. Dacă în Comisionarul se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
atunci nu era, ca acum, metafora dedublării, ci cum va fi făcut bărbatul dragoste cu soția lui, când cele două surori aveau un singur pântec?..." "Ce simbioză ciudată între noi! Păzit și păzitor. Filip devenise imaginea mea răsturnată în oglindă. Dublul meu... L-am lăsat cu câteva ceasuri în urmă zvârcolindu-se sub semnul morții acolo, în întuneric, singur pe o ladă de lemn. Stau aici ca un cretin și-mi savurez victoria, dar n-am nici un merit că sunt liber
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
propriului subconștient și ale străfundurilor ancestrale ale omului. Căci obiectele "înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum luna reflectă lumina soarelui...". Două idei se profilează ca un fundal filozofic: misterul dublului și primordialitatea imperfecțiunii, a asimetriei. Bătrânul Arhivar se regăsește în sihastrul Pimen: "Ca cerul și marea se simțeau a fi fiecare reflecția celuilalt, așa cum două oglinzi puse față în față se reflectă reciproc până când imaginea începe de la sine să basculeze
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu frumoasa Felicia, sau să se lase, sado-masochist, torturat de cei doi paji negri. Întrepătrunderea aceasta dintre Carol și Filip, până la contopirea lor într-unul singur, dă adâncime mistică întregii povestiri. Păzitul și păzitorul se identifică, ajung să fie unul dublul celuilalt. "Filip devenise imaginea mea răsturnată în oglindă". Și, în final, totul plutește în îndoială. Filip se îmbolnăvește și nu se mai poate ridica de pe lada ce-i servea drept culcuș. Carol folosește prilejul. în sfârșit scăpat de supraveghere, fuge
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
propunîndu-i o dimensiune spirituală. Oricum, între model și imagine diferența a fost întotdeauna "vizibilă", pe seama acestei dedublări fundamentale, consemnând apariția conștiinței de sine, punîndu-se specificul condiției umane. Unii primitivi refuză fotografierea pentru că li s-ar fura chipul, de teama acestui dublu care li s-ar opune și i-ar domina prin încremenire hieratică. Dintre diferitele mijloace ale dedublării, oglinda are o prezență "naturală", ea nu reține imaginea, ci o eliberează după simpla voință a reflectatului, reflectarea ei este mobilă. Ea este
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
imagine goală" se dovedește a fi de această dată privitorul însuși, cel fotografiat care, privindu-și chipul încremenit și trecut, își descoperă propria-i goliciune "istorică". Privirea organică se bazează și ea pe dedublarea fundamentală între privitor și obiectul privirii. Dublul este aici cuplul erotic: privindu-l pe celălalt, fiecare se recunoaște pe sine. Iubirea este însă și o contrazicere a constatării alterității vizuale, o tentativă de restabilire a unității inițiale. Privindu-se în oglindă, înțelegea să se adreseze sieși ca
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
natura naturală, cât și natura umană. Dar să luăm mai bine un exemplu, dintre cele mai cunoscute. TABLA ÎNMULȚIRII. Există o întreagă tehnică a dedublării în mitologia creștină. Personajele originare formează, pe rând, diferite cupluri semnificative, fiecare afirmîndu-și condiția în raport cu dublul său, Celălalt. Între ele opoziția fundamentală este una de existență, cel care există primul având prin această primordialitate o semnificație pozitivă, în vreme ce secundul e negativ, menit să reliefeze, în contrast, valoarea primului. Totodată ele au o natură comună, o asemănare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
interemediul erosului. Nevoia unei realități complementare și compensatoare este dată de un timp (estival, vacanță) și de un spațiu (munte, încărcat cu conotații juvenile și erotice) propice. Aceste paralelisme, complementarități prefigurează în Adela o constelație de succedanee, o estetică a dublului, a ascunsului și substituirii. Exprimarea contrarie, perifrastică, tăcerea sau echivocul sunt modalități menite să ilustreze această imprecizie structurală. Iubirea, recunoaște naratorul, este mai prețioasă din cauza haloului halucinatoriu în care Adela este cuprinsă. De aceea, iubirea nu este concepută în toată
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai de care s-o ajute. Unii se ofereau să-i taie lemnele, alții, să curețe livada, alții, să ațâțe focul, să rânească În grajd sau să facă naiba știe ce treburi În ogradă. Chestiunea cu rânitul, desigur, avea un dublu Înțeles, dar Mașa se obișnuise cu astfel de vorbe aruncate În doi peri. Se ofereau s-o ajute femeile, dar mai ales bărbații, care, după plecarea nevestelor În străinătate, rămăseseră În sat să aibă grijă de gospodărie. Mulți stăteau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]