2,902 matches
-
poarte marfa sănătoși. Îi mergea repede gura: - Cu ce să vă mai servim? Marchizet, madipolon, stambă, americă, poplin? - O cămașă de gata, ceru Stere, dar mai bună... Negustorul le zvârli una peste alta, o duzină: albastre, albe, verzi, tutunii, în dungi, pestrițe, scorțoase, moi ca mătasea, mai largi la guler, străvezii, cu manșetele făcute din două bucăți, cum îți poftea inima. Așa cămăși purta numai jupânul lui. Erau ca firul de păianjen, calde la pipăit, unduioase și miroseau plăcut. Le-ar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să nu intre cineva înăuntru și-au plecat. Roșioară îi aștepta cu vinul pe masă. - Bine v-am găsit, socri mari! spuse femeia veselă. - Bine ați venit, le ură meșterul. Era îmbrăcat de sărbătoare, cu haină groasă și pantaloni în dungi. La gjt purta o cravată lată, cu nodul gros, încheiată sub gulerul scrobit. Pe pântec i se vedeau lampasurile ceasului și lanțul cu verigi cizelate pe margini. Nevastă-sa, o femeie mărunțică și negricioasă, cu obrazul supt, se fîsticise în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mari. Armăsarii sforăiau înfiorați. Pungașii auziră copitele potcovite bocănind și nechezatul unuia mai neastâmpărat. Apoi se lăsă liniște. Așteptară așa, vreme de un ceas, culcați pe burtă, ronțăind fire uscate de buruiană. Cerul se limpezea peste malul de pământ. O dungă zăpezie se ivea tăind marginile. Crăcile subțiri ale salcâmilor se deslușiră. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră într-acolo. Parcă se destrăma. Dungi subțiri
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
O dungă zăpezie se ivea tăind marginile. Crăcile subțiri ale salcâmilor se deslușiră. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră într-acolo. Parcă se destrăma. Dungi subțiri se împleteau în brațele pomilor. Iarba albise. Pe deasupra plutiră aburii fundului. Niște dini lătrară în depărtare. Un zgomot surd de căruțe zdroncăni pe drumul plin de praf. Veneau. Paraschiv simți cotul codoșului în mușchi. - Acum. Șinele de fier ale
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ban, care pâlpâia. Lumina lui putină juca pe fețele ostenite ale pungașilor. Mînă-mică horcăia, Nicu-Piele se întorcea când pe o parte, când pe alta. Ăl bătrân privea bilele schelei. Avea niște ochi posomoîți și sub buză i se adâncise o dungă neagră. - Nu dormi? fl întrebă Paraschiv. -Nu. - De ce? - Nu mi-e somn. De pe ziduri curgea molozul. Îl auzeau cum picură pe scânduri ca o ploaie. Mirosea a var stins în apă și, din pereții de cărămidă, netencuiți, se răspândea un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Tu unul, eu unul. Când ieșim afară și-oi face pst! tu o ștergi la dreapta, eu la stânga. Ne găsim la " Doi păduchi", în Taica Lazăr. Zis și făcut. A ochit Nicu un fraier. Boier după înfățișare. Avea haine-n dungi și-un pardesiu scump. Într-o mână ținea un baston. - Să-ți ducem geamantanele, stăpîne? Se înființase ăl bătrân în fața lui, scoțîndu-și șapca din cap. - Ieftin, un pol până la trăsură, a adăugat și lunganul. Străinul n-a zis nu. Pungașii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu barete argintate, de-ți luau ochii. Se bunghea și Nicu-Piele, se uitau Gheorghe, Sandu - ce să mai vorbim! Mort era, că a lui fusese, și-acum numai cu uitatul rămânea... Intră și starostele, că se îmbrăcase. Avea haine-n dungi, călcate, și-o batistă curată la buzunarul de sus. I-a privit pe rând. A mai tras de spatele lunganului, s-a mai uitat chiorâș la ăl bătrân, pe la zece a terminat și Didina cu oglinditul. Le plăcea pungașilor! Afară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scoțîndu-și chipiul. Își făcu și Gheorghe o cruce mare. - Dumnezeu să-l ierte! zise pios. Presarul își așeză iar șapca pe părul moale. Să fi fost patru după masă. Dricul trecuse. Se făcu liniște. În lumina stinsă dinăuntru 237 tremurau dungi de praf ca niște gratii albe. Afară foșneau salcâmii și frecau zidul cu crengile lor uscate. Caramangiii priveau dușumelele. Șeful scoase din saltarul mesei o bucată de pâine și o roșie pe care o tăie cu briceagul. Înfulecă lacom și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nimic... Cărbunii pâlpâiau stins. Aduseră din curte o lampă de carbid, care arunca o flacără galbenă, iute. Fqmul gros se răspândi în odaie. Presarul se apropie iar. - Caii! Tu, ăsta tînăr! strigă, și-l lovi cu inelul peste gură. O dungă roșie, lungă, de carne sfâșiată, îi atârna de colțul buzelor, îl izbi și peste urechi. Nu mai auzea pungașul. Vru să se ridice. Urla cât putea: 242 - Să nu mai dai! Să nu mai dai! O să vă omor pe toți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și ei, abia îi așteptau. Noaptea de sfârșit de vară era în miezul ei. Se schimba garda și se auzeau glasurile gardienilor pe crestele de piatră. În locul hainelor, un magazioner le-a dat câte un costum gros de postav, în dungi. Mirosea a vechi și ucenicul își pipăi capul cald, fără păr. Gheorghe rîdea: 247 - Gata, am ajuns și la locul nostru. Asta-i casa hoților de-ți tot vorbeam eu de ea. Ne-ncalță, ne-mbracă, totul pe de pomană
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fărâmița și cădea. Cârciumarul își spoise casa pe afară, să nu se mai cunoască urmele prăpădului. - Uite ce face banul! spunea acarul lui Spiridon. Parcă pe casa lui n-a plouat! Și privea la odăile lui. Acestea aveau pe afară dungi albăstrii ca floarea de oțet, deschise pe margini și întunecate spre pământ. Când dădu zăpada, bălegarul proaspăt îngheță și pervazele se surpară. Noaptea, frigul se strecura pe sub cercevele. Oamenii se strângeau unul într-altul. Noroc că erau mulți și din
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tot ce avem noi ca infinit de simțire ar fi exprimabil în liniile feții. Nimeni n-ar mai îndrăzni să se privească în oglindă, căci o imagine grotescă și tragică în același timp ar amesteca în contururile fizionomiei pete și dungi de sânge, răni care nu pot fi închise și șiroaie de lacrimi care nu pot fi stăpânite. Aș avea o voluptate plină de groază să văd cum izbucnește, în armonia comodă și superficială de fiecare zi, un vulcan de sânge
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
câteodată atât de bine băieților, pentru că seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu fața de copil. Intre acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit și adesea surâdea. Surâsul său era foarte inocent, dulce l-am putea numi, și totuși de o profundă melancolie. Melancolia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se risipiră în creți vineți, soarele cădea la vale și părea pe vârful bradului singuratec ca o frunte în raze pe umeri negri, apoi coborî pintre crengi de păru un cuib de rubin între ramuri, apoi, după trunchiul gros, aruncă dungi rumene pe stanurile munților și făcea ca ei să-și aprindă jăratecul de argint al frunților lor - până ce se cufundă cu totul după munte, care sta negru și nalt, zugrăvindu-și în aerul albastru mărginile lui tivite cu roșață. Înserează
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
șed bătrânii vorbind de {EminescuOpVII 101} ale lor; fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii, prin care vezi oale cu flori galbene ca de aur. Numai pe ici pe colo luna răvarsă cîte-o dungă lungă și îngustă în umbra uliței, pe ici pe colo trece cîte-un om șuierând - încet, încet ulițele adorm, obloanele se-nchid, lumânările se sting, paznicii de noapte trec cu capetele înfundate în mantale albe, și călugărul nostru trece ca o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
frunze din crengile atârnate și le aruncau în urma călugărului spân și palid.. Stele păzeau tăria, luna trecea ca un scut de argint prin întunericul nourilor, în aer era aur și în grădine miros ș-o umbră adânc - viorie, ruptă de dungi de lumină albă care trecea prin mreje de frunze ca prin strecurători de lumină. El ajunse acasă. El ședea într-o chiliuță din casele unui boieri mare. Încet, trecu prin cerdacul cel lung deasupra căruia streșinele ieșite erau suspendate de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în păduri întunecate, unde apa abia mai sclipea din când în când atinsă de câte - o rază: trunchii pădurilor se ajungeau cu ramurile lor deasupra râului și formau bolți nalte de verdeață nestrăbătută. Numai pe ici pe colo câte o dungă fulgerătoare deasupra apei. Valurile râd și mână întunecoase lumea lor albastră, până când deodată râul împiedicat de stânci și munți s-adună între codri ca marea oglindă a mărei și se limpezește sub sori, de poți număra în fundu-i toate argintăriile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întuneric, cu stele moi de suflarea nopții, cu nouri încrețiți, cu aerul cald... și iarăși, iarăși orașul vechi cu stradele strâmte, cu casele închircite, cu streșinele mucigăite în lună, și Dan trecea repede prin strade... luna mai arunca câte o dungă prin întunericul lor... el intră în casa lui deplin conștiu despre îndelungatele lui vise. - Și mi-a trecut prin minte, zise el, acea idee nefericită pe care Ruben o credea cu neputință în capul unui om. - Umbra lui dormea pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de piatră tocite și mâncate de mult îmblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirei se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi cari se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte - un colț de stâncă ce ieșea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii {EminescuOpVII 119} pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în cari se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
elipsă deasupra umerilor lui și deasupra frunții se-ncovoia un cerc de stele albastre. Fondalul era caos, în sus străbătut pe ici pe colea de câte - o stea murind, jos întunecos și rece. Dar în dreptul spadei îngerului era lăsată o dungă cenușie de loc gol pentru figura demonului urmărit. Ea auzi pași în tindă. Un paravan ascundea patul artistului ea s-ascunse după el... șezu pe pat.... și se uită... Intră Francesco cu tânărul călugăr. Inima-i bătea în păreții pieptului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca izvorul? mlădioasă ca chiparosul? dulce ca filomela? tânără ca luna plină, copilăroasă ca un canar, iubită ca o Dumnezeire? Privește, zise el și mai încet, strada aceea strâmtă și întunecoasă; numai într-un singur colț îi taie umbra o dungă de lumină, dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine... vino cu mine acasă... Voi da-ntr-o parte perdeua din fereasta odăii mele și vom privi toată noaptea la cer... Ah! te iubesc!... țipă el apăsat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mlădioasă ca chiparosul, dulce ca filomela, tânără ca luna plină, copilăroasă {EminescuOpVII 147} ca un canari, iubită ca o divinitate? Privește, zise el și mai încet,... strada acea strâmtă și întunecoasă... numai într-un singur [colț] îi taie umbra o dungă lunară... dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine... vino la mine acasă... Voi da-ntr-o parte perdeua albastră din fereasta mansardei mele și vom privi toată noaptea la lună... Ah! te iubesc, țipă el apăsat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ars - el începu să râdă cu hohot și căzu la pământ. A doua zi el era întins pe un pat moale, într-o casă cu ferestele toate învăscute de iederă și flori, prin care razele soarelui pătrundeau, tăind câte o dungă în mirositorul întuneric, făcea să joace în imperiul razei sale o lume-ntreagă de colburi diamantini... într-un colț ședea pe-un scăuieș Cezara și râdea... - Dzeul meu - ce vis cumplit am avut, zise el... Ea râdea, dar nu spunea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în fine, o carte de schițe răsipită pe perete. Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata înaltă, haine călugărești spânzurate într-un cui. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]