1,835 matches
-
mâncat crude împreună cu boabe de porumb muiate în apă și ne-am ales toate patru cu diaree ; copii au avut porția lor de pâine. Seara, Ulitia mi-a propus să plecăm a doua zi, noi două, în Gherasimovka, zece kilometri dus, zece întors nu era mare lucru, urmând drumul pe care îl luase camionul după ce ne abandonase pe noi în acest loc uitat de lume. Ulitia a scos de la gât un săculeț plat din piele în care avea un teanc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
icoanei lor, refuzau mâncarea, nu mai munceau. După o zi și jumătate de hurducături pe un drum cu greu de bănuit prin pădurea tot mai deasă am ajuns la Cingaly, localitatea în apropierea căruia se afla spitalul la care eram duse, așa cum aflasem iscodind cu insistență pe unul dintre militari. În sfârșit am ajuns la un grup de barăci noi, încercuite cu sârmă ghimpată care formau ceea ce scria pe o scândură la intrarea în incintă, cu litere strâmbe, de o culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
că de îndată ce i se pomenea de părinți se retrăgea în carapace, amâna de la o duminică la alta vizita proiectată, poate se rușina de părinții ei, ori poate se temea de un eventual refuz? Sub plapumă, lângă bărbatul ei care dormea dus, întors cu spatele, Sidonia încercă să-și lămurească de ce natură erau ezitările fetei, ce anume o făcea să șovăie, să întârzie, să ascundă? Și apoi, își mai spuse, indiferent care-or fi pricinile, dacă și băiatul acesta al meu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Taxe școlare mari, tot felul de alte taxe, excursii școlare scumpe. De exemplu, dacă mergeam la Kyoto, poposeam la hanuri tradiționale dintre cele mai scumpe, la ceremonia ceaiului ni se servea mâncare specială pe tăvi lăcuite, o dată pe an eram duse la hotelul Okura din Tokyo unde se țin cursuri de bune maniere. După cum vezi, nu este o școală obișnuită. Știi, din cele o sută șaizeci de fete din seria mea, eu eram singura din Toshima. Am avut o dată curiozitatea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în spital două luni. Degetul a început să se miște imediat după ce m-am internat, așa că m-am putut întoarce la conservator ca să-mi termin studiile, dar din mine disp\ruse ceva... o energie prețioasă... se evaporase din interior și dusă a fost. Doctorul mi-a spus că eram labilă psihic și că ar fi mai bine să renunț la visurile pe care mi le făcusem. De aceea, după absolvire, am dat meditații acasă. Durerea pe care o simțeam era cumplită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cot și pe picioare până la glezne. Apa era uneori rece, Însă lucrul ăsta n-o deranja. Sufletul trebuie să tremure ca să se trezească, Își spunea. Sufletul trebuie să tremure. De asemenea n-o deranja nici faptul că restul familiei dormea dusă. Se ruga de două ori mai fierbinte ca și ei să fie iertați. Așa că, În dimineața asta, când muezinul a strigat cu glas răsunător: „Allah e cel mai mare, Allah e cel mai mare“ mătușa Banu deschisese deja ochii În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cifrat. În afara acestor licăriri răzlețe, În Istanbul e Încă Întuneric beznă. Pe străzile murdare și strâmte ce șerpuiesc prin vechile cartiere, În noile clădiri moderne cu apartamente ce se Înghesuie În cartierele construite recent sau În suburbiile luxoase, oamenii dorm duși. Mai puțin unii. Unii istanbuliți s-au trezit, ca de obicei, mai devreme decât ceilalți. Imamii din Întregul oraș, de plidă; cei tineri și cei bătrâni, cei cu glasuri dulci și cei cu glasuri mai puțin dulci, imamii moscheilor mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Are nevoie de cineva care să fie alături de ea la bine și la rău, În sănătatea ei mentală și nebunia ei. Poate de aia nebunilor le vine mai greu să-și găsească pe cineva - Își spune - nu pentru că sunt complet duși, ci pentru că e greu să găsești pe cineva dispus să se Întâlnească cu atâția oameni Într-unul singur. Însă astea sunt doar vise cu ochii deschiși. În visele adevărate mătușa Feride nu vede nicăieri iubiți, ci doar colaje abstracte. În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se fi căscat o prăpastie, plouă cu acuzații belicoase, amenințări cu grevă parlamentară și suspendarea președintelui României, plângeri la înalta poartă europeană. Năstase și Văcăroiu s au baricadat în luxoasele lor birouri din cele două Camere și nu se dau duși. PSD și PRM au făcut zid în jurul lor. Puterea se vede nevoită să-și concentreze toate forțele la ușile de lemn scump; este un asediu. Toate proiectele de legi și ordonanțe vor trebui să aștepte modificarea regulamentelor și sunt sute
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
de-i cădea geana, și iera așa dus, că când să dea să plece a Întins ghiara la toți pă rând, care el nu face niciodată așa. Mi-a datără o vărguță dă bambus, m-a legatără la ochi și duși a fost pă vecie. Ieram dă unu singur. Mă Încerca o spaimă ca nici alta: trebea să-mi rotesc În glagore semnele dân zodii, fără să le clatin cumvașilea șiru; să aștept să clopoțască orlogiu, care nu mai da cep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ai dovedit, că nici vorbă să ne răzbești tu, care stăteai ca mutu, a replicat neiertătoare Mariana. — Și când te gândești că tot ce zicem va fi În carnetu adus de don Commendatore dân Salerno, a zis Pumita, cu mintea dusă aiurea. Croce, tenebrosul administrator, a dat să schimbe vorba: — Și ce mai zice pretenu Eliseo Requena? I-a dat răspuns, cu voce de crai bătrân, o huidumă jună și albinoasă: Am foarte multă treabă: Ricardito Își va Încheia romanu. Numitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
rău“. * Și câte nu ar mai fi de spus! Poate că unele le-a descoperit cititorul, și sperăm că a făcut-o cu Încântare. Așa cum s-a Întâmplat și cu autorii acestor texte, căci Însuși Bioy recunoaște: „...ne-am lăsat duși, fără doar și poate că pentru a ne amuza, pe valurile comicului. Muza comică e uneori o tovarășă prea credincioasă. Fiecare dintre narațiunile noastre s-a transformat Într-o barocă succesiune de poante. Dar nu mă căiesc. Nu sunt puțini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
că nici mie nu-mi plăcea un asemenea nas? Și atunci m-am hotărât să nu plec, vroiam negreșit să-l văd pe Gheorghe, m-am așezat mai bine pe scaun. - Spune-i, zise ea, observând că nu mă lăsam dus, să se întoarcă repede acasă. - Păi cum, i-am răspuns, se poate? Unde tot umblă? - E departe, în Parcul Domenii, pe strada Aviator Popișteanu 14. Stă la mansardă. Ajungi acolo cu tramvaiul 19. Cine era Megherel ăsta? I-am găsit
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
copil, săracul, s-a jucat la priză și a murit pe loc. Apoi, câteva zile după mormântare, jdrang, blocurile nu mai erau. Numai câmp, iarbă verde ca și cum niciodată n-ar fi fost țipenie de bloc pe acolo. Și oamenii, nicăieri. Duși. A venit Dracul noaptea și i-a luat. Mare ciudățenie. Preotul s-a dus imediat și a sfințit locul, l-a îngrădit și a pus cruci în cele 4 colțuri. Și așa a rămas până acuma. Nu ne crede nimeni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
Yonderboi and the Oblivion, care după prestația de la București m-au racolat total la gloata de admiratori. Și ăsta era doar începutul, pentru că urma o noapte lungă, care acum, ce-i drept, mi se învălmășește în cap. Asta și din cauză că dusul la culcare s-a întâmplat la ora șase, și nu în cort, pentru că uitaserăm bețele acasă, ci la Ambient. Perfect, după o noapte de rupt tendoane pe breakbeat și drum’n’bass la Mokka Cuka, terasa de Underground Base și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
și altele tot mai subțiri, o scară de sunete dulci, care picurau domol și alergau ca un cântec depărtat, șoptit încet, șoptit ușor de clopote melodioase și nevăzute. Într-un timp, pe vremea aceea, pădurarul umbla lângă mine cu ochii duși și cu fața brăzdată ca de un năcaz mare. Avea ceva de la o vreme; mie nu-mi spunea, dar băgam eu de samă. Mă lăsa uneori la câșlărie, ori în mijlocul codrului, și se întorcea: — Apoi eu mă duc o leacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ieși repede cu capu-n piept, cu ochii în pământ. —Așa-i... hm! zise moș Nastase vesel. Atâta copil am și eu; femeia nu știu ce s-a făcut. S-a dus într-o bună zi, acu doisprezece ori treisprezece ani, și dusă a fost până în ziua de azi. De harnică-i harnică fata, da’ i-i urât singurică aici toată ziua... La noi biserică nu-i, să te duci duminica. Cum am văzut și eu, încolo, pe la Siret, și pe la Moldova, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Laz, de la cuscrul Mitrea și de la cuscra Elisaveta, cum că s-au făcut rugăciuni de nouă zile și pomenirea de patruzeci de zile. Culi își încreți fruntea. Însă aceste știri trebuiau numaidecât cunoscute, căci, făcându-se rugăciunile poruncite, sufletul celor duși încetează de a mai rătăci prin preajma noastră și de a neliniști pe cei vii, căutându-și tihnă la scaunul Domnului Dumnezeu, la loc de verdeață și de bucurie. Când a început a se muia viscolitura din ianuarie, Nicula Ursake era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că sîntem trei în cameră. Cumsecade om celălalt, nu zic, dar, iertați-mă, urinează pe el. Nu se mai poate ține. Uneori, în timp ce vorbești cu el, îl vezi deodată că nu mai e atent, că rămâne pe gânduri, cu ochii duși, dar când cobori privirea descoperi că la picioarele lui se formează o mică băltoacă galbenă, care începe să miroasă urât. E poreclit din pricina asta, iertați-mă, pot să vă spun acest cuvânt rușinos? n-am vrut să vă supărați pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din urmă și fără admiratoare. Ele au plecat ultimele. În clipa când au văzut că nu mai era nimic de jumulit, s-au uitat de sus la Domnul Andrei și i-au aruncat niște mărunțiș. "Na, să nu crapi". Și duse au fost. Numai singurătatea i-a rămas credincioasă. Ea nu i-a cerut nici bani, nici mobilă stil. A stat cu el și într-o magherniță. Ba, chiar se simțea mai în largul ei acolo. Și nu era nici măcar geloasă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Și deodată melodia nu mai e normală. Scârțâie. Ce e infernul? O coardă ruptă. Ajunge o singură coardă ruptă și unitatea, minunea, se sfărâmă. Omul nu mai e om. Infernul pune stăpânire pe sufletul lui. E aspră și nobilă lupta dusă ca să tămăduiești asemenea oameni. Fiecare pacient vindecat e un om smuls din infern. Aici sânt chiar pe linia frontului, pe linia de demarcație dintre viață și moarte. Eu sânt un soldat al cântecului adevărat din om. Dar, vai. Sânt un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai găsească niciodată: o sumă modestă de verzi șori, altă, mai grăsuță, în moneda națională, ceva bijuterii și un cec, toate păstrate pentru cele mai negre dintre negrele zile pe care le trăim. Fost - au și s-au dus, și duse au rămas, deși poliția a luat urma hoațelor și acum sunt cazate la stabilimentul știut, din Dealul Copou. A salvat doar suma depusă la bancă, unde a anunțat cele întâmplate, mai înainte de a suna la poliție. Dincolo de asta, a rămas
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
scorpiei va fi jucată special pentru „spectatorul” Sly, figură parodică de nobil înconjurat de imaginile unor metamorfoze pictate. Însă Shakespeare se grăbește să ne anunțe că Sly nu va vedea nimic din spectacol, căci încă de la sfârșitul primei scene doarme dus, iar când e trezit crede că piesa s-a terminat. Avertizat că ea de-abia începe, Sly exclamă: „De s-ar isprăvi mai repede!”. E limpede că reprezentația nu i-a fost destinată lui și că tâlcul prologului trebuie căutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
stofa unui veritabil diplomat. Omul avea doar stofa unui ins oarecare, unul din miile de indivizi mărunți, incapabili de performanțe, incapabili să-și aprecieze dușmanii la justa lor valoare, dar invidioși pe calitățile, poziția sau norocul altora, un simplu slujbaș dus, fără discernământ, de valul propriilor resentimente și orbiri. Doar pleavă! Se ridică și îl privi drept în ochi. ― Excelență!... I se adresa pentru prima oară cu o formulă oficială și schimbarea ei vizibilă de ton și de atitudine îl lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Nanone, cu ochii închiși, neclintită, cu fața încă udă, nu reușea să se mai desprindă de vraja muzicii, de ecoul ei dureros și sublim. Ridicat în picioare, Iancu o privea cu totul răpit, uitând să mai aplaude. Nanone îi apărea dusă, îndepărtată într-o lume inaccesibilă muritorilor de rând, lumea poeziei și a muzicii, lumea în care el însuși visase adeseori să ajungă, dar neștiind ce cale să apuce. O văzu cum revine, cum zâmbește, cum îi zâmbește din înălțimi siderale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]