3,503 matches
-
forma revoltei "poujadiste", a sectoarelor amenințate de clasele de mijloc, fie, în sfîrșit, cea a anarhismului de dreapta care se traduce prin lipsa simțului civic al celor bogați. 1. Extrema-dreaptă sau dreapta extremă. Termenii sînt mai puțin clari și mai echivoci decît ar putea părea. Fenomene ca fascismul și continuatorii lui, care nu semnifică "nici dreapta, nici stînga" după expresia lui Zeev Sternhell, vor fi studiate împreună cu partidele naționaliste. Vom păstra termenul de "extrema-dreaptă" sau, altfel spus, dreapta extremă pentru a
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
cale spre cunoaștere este doar atât, o cale. Consecința acestei "lupte" vechi de când lumea cum ar spune unii între "eleați" și "heracliteeni"12 e că dezbaterile în câmpul teoriilor identității sunt captive într-o încercare sisifică de a răspunde fără echivoc la problema: este identitatea moștenită, esențială și perenă sau este în permanență construită și reconstruită social, fluidă și imaginată? Discuția teoretică ce urmează are ca prim pas o reconsiderare a concepțiilor asupra identității prinse în această dezbatere. Vom încerca să
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
realizată în urmă confruntării dintre procesele verbale și vizuale ale semnificației, cuprinde cele două aspecte menționate mai sus: IMAGINE asemănare, analogie, similitudine Grafică imagini, desene Optică oglinzi, proiecții Perceptuală date senzoriale, aparente Mentală vise, amintiri, idei, utopie Verbală metafore, descrieri Echivocul semantic, care a fost observat în actul definirii imaginii, provine și din varietatea domeniilor centrate pe studiul imaginii: * epistemologia (1. semiotica tradițională și semiotica socială; 2. epistemologia transcendentala: I. Kant, E. Cassirer, G. Bachelard, G. Durând). I. Kant ancorează percepția
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
spitalele nu produceau nimic, dar absolut nimic iar pacienții refuzau ferm și cu obstinație, să iasă la muncile câmpului, la împletit coșuri de nuiele, la cules cartofi, sau la săpat șanțuri. Așa că recomandarea PDL pentru pacienți este clară și fără echivoc: în lipsă de spital, n-au decât să se ducă la bal. Și întotdeauna după știri urmează sport, în care de obicei o tipă cu sânii generos siliconați și expuși privirilor, mai mult decât ne-ar permite nevestele noastre ca să
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Ilina Gregori remarca, de exemplu, că, la Eminescu, "orice schimb de priviri adevărat sparge închisoarea eului, ca o eliberare-ruptură", pentru care poetul "imploră nu o dată izvorul ascuns, supraomenesc, al milei". Or, "mila și bunătatea, ca forme sublime ale iubirii, întrețin echivocul eului și, implicit, speranța mântuirii". Prin urmare, "dezideratul echilibrului interior, individualist", ilustrat de celebrul vers din Odă (în metru antic) "Pe mine mie redă-mă", nu e deloc "formula identitară potrivită individualității eminesciene" (op. cit., p. 323). 158 Așa este definit
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
care îl făcusem toți elevii. Deși trecuse de atunci mai bine de doisprezece ani, o neglijase total, tocmai pentru că nu l-a deranjat niciodată până în ziua respectivă. Imediat a fost internat și i s-a făcut o biopsie. Diagnosticul fără echivoc: tumoare malignă. Imposibil, întrerupse profesoara expunerea lui Bidaru, era așa un băiat înalt, cu o statură atletică de sportiv. A fost operat la Spitalul C.F.R. din capitală. În paranteză fie spus, în ultimii ani, lucra pe post de contabil la
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
române. 3.2. Calitățile generale ale stilului Calitățile generale ale stilului sunt: claritatea, corectitudinea, proprietatea, precizia, puritatea. Claritatea rezidă în formularea limpede a enunțurilor, întro succesiune logică a ideilor, care trebuie să fie explicite, evitând termeni ambigui sau construcții sintactice echivoce. Absența clarității generează obscuritatea (formulări confuze, construcții sintactice neobișnuite), nonsensul (contradicție logică între termenii enunțului), para doxul (afirmație contrară unei opinii general acceptate). Corectitudinea constă în respectarea normelor limbii literare actuale, la toate nivelurile: ortoepic, ortografic și de punctuație, morfosintactic
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ambiguității: conotația, transferul de sens, inovații lexicale, metalimbajul, prezența unor metonimii sau metafore închise, simbol izarea, ermetismul, indeterminarea referentului ficțional, tehnica sugestiei, a corespondențelor etc. - Sugestia este calitatea particulară a stilului care constă în valorificarea resurselor lingvistice de semnificare multiplă, echivocă, de exprimare aluzivă prin care ideea nu se oferă direct cunoașterii raționale, ci intuiției, imaginației și sensibilității. „A poetiza înseamnă a învălui, a ascunde“, deci a sugera o „idee emoțională“ (T. Maiorescu). Modalități lingvistice de realizare: conotația, recurența (laitmotivul, refrenul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
însușit totuși clasicismul cel puțin la nivel teoretic în resorturile sale profunde. De altfel, esența articolului o constituie încercarea interesantă de analiză a propriilor poezii menționate în titlu cu scopul de a le clarifica pe deplin semnificațiile. Această teamă de echivoc corespunde până la un punct fibrei clasice, după cum în aceeași manieră poate fi interpretată reluarea aproape obsesivă a ideii privitoare la dorința de a ridica particularul la rang colectiv, de a surprinde, de fapt, liniile esențiale atemporale și aspațiale ale existenței
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ordine de idei, privind redimensionarea unor termeni, merită semnalată observația aceluiași autor care identifica în eseul O filosofie conservatoare trei etape în evoluția unor astfel de cuvinte. Prima este cea a începuturilor, asociată unor înțelesuri clare care permit folosirea fără echivoc a termenilor. A doua etapă presupune o îmbogățire la nivelul sensurilor, care face "periculoasă" utilizarea lor, iar ultimul stadiu este cel în care se ajunge la sute de semnificații, cuvântul redevenind "folositor și inofensiv, din cauză că nimeni nu are nici o idee
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
că apropierea în timp de tulburările romantice a creat necesitatea unor răspunsuri mai violente, a unor luări de poziție mai agresive, explicabile, până la un punct, în contextul nisipurilor mișcătoare pe care le creează orice epocă de trecere când stabilirea fără echivoc a unui statut estetic este mai importantă ca niciodată. În timp, prin așezarea lucrurilor într-o matcă nouă, înverșunarea și îndârjirea dispar. Revenind însă la teoriile lui Hulme, acesta continuă să așeze în paralel cele două dimensiuni subliniind raportarea diferențiată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
reține mai întâi cele trei coordonate prin care scriitorul se autodefinea în faimoasa prefață la volumul de eseuri critice For Lancelot Andrews, publicat în 1928: "clasicizant în literatură, monarhist în politică și anglo-catolic în religie."268 Afirmația este clară, fără echivoc, trasând în mod ferm liniile esențiale ale unui crez literar, social și spiritual căruia Eliot îi va rămâne fidel până la sfârșitul vieții. Primul element al triadei menționate mai sus vizează asumarea în mod conștient a dimensiunii clasice, acest angajament fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Hamlet nu reușește să conștientizeze că sila lui este cauzată de propria-i mamă, depășind-o în același timp, iar această confuzie, imposibilitatea de înțelegere a propriului mecanism interior, îi otrăvește existența. În ceea ce privește opera propriu-zisă, obiectivarea ar fi eliminat din echivocul care planează asupra acesteia, echivoc pe care Eliot îl consideră un defect major al piesei, concluzionând (în mod șocant poate) că Hamlet nu este una din reușitele lui Shakespeare: În cazul personajului Hamlet avem de a face cu bufoneria unei
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
că sila lui este cauzată de propria-i mamă, depășind-o în același timp, iar această confuzie, imposibilitatea de înțelegere a propriului mecanism interior, îi otrăvește existența. În ceea ce privește opera propriu-zisă, obiectivarea ar fi eliminat din echivocul care planează asupra acesteia, echivoc pe care Eliot îl consideră un defect major al piesei, concluzionând (în mod șocant poate) că Hamlet nu este una din reușitele lui Shakespeare: În cazul personajului Hamlet avem de a face cu bufoneria unei emoții care nu se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
creștin nu s-a putut dezvolta și menține fără sprijinul mai mult sau mai puțin explicit al Sfîntului Scaun. Încă din anii 1890, în perioada celei de-a doua democrații creștine (după prima generație de la 1848), această complexitate provenea din echivocul fundamental dintre noțiunile de mișcare și partid și forma reală a acestora. Putea democrația creștină să se impună în plan politic, adică în sensul electoral al termenului, printr-un partid, adică printr-o organizație independentă, non-clericală, condusă, eventual, de laici
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
creștin-democrații au făcut pentru prima dată o experiență politică autonomă cu un partid puternic, cu peste 250.000 de aderenți la sfîrșitul anului 1919, 20,6% din voturile exprimate la alegeri și 100 de parlamentari. Dar această autonomie cuprindea un echivoc, prin aceea că șeful unui partid fondat pe o bază neconfesională era preot, că succesul electoral se datora în special susținerii de către aparatul ecleziastic și că partidul, în dorința de a-i uni pe catolici, era el însuși traversat de
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
sufletește și, dimpotrivă, ca iresponsabil, ca lucrând fără voință liberă, omul bolnav sufletește"104. Abordând fondul problemei psihiatrico-legale, autorul consacră câteva pagini interpretării cazurilor "de limită" legate, în jurisdicția timpului, de responsabilitate parțială. În această privință, care se pretează la echivoc, Zosin este de părere să se recurgă la circumstanțe atenuante de către justiție și să nu se ceară psihiatrului precizări pe care, la acel moment, nu le putea da, granițele între diferitele stări de limită fiind, practic, greu de apreciat. Autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
lui însuși de sub picioare, la ultimul Congres al Partidului, din noiembrie 1989, după un lung și stereotip Raport, lui Nicolae Ceaușescu i-au venit în minte aceste cuvinte: "În primul rând apare necesar să se adopte o poziție clară, fără echivoc de condamnare și anulare a tuturor acordurilor încheiate de Germania hitleristă, trăgându-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmărilor acestor acorduri și dictate."313 În acel moment, întreaga sală s-a ridicat în picioare nu din obligație, ci dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
aici la această întrebare. Cum remarca, pe bună dreptate, un comentator, și enunțurile care nu sunt despre propoziții contribuie la clarificarea a ceea ce este o propoziție.13 Wittgenstein însuși s-a exprimat în această privință într-un mod lipsit de echivoc. În „Cuvântul înainte“, un text care poartă de asemenea pecetea preocupării pentru o concizie extremă, el scrie: „Întregul înțeles al cărții ar putea fi exprimat aproximativ în cuvintele: ceea ce se poate în genere spune se poate spune clar; iar despre
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Doar prejudecata, pe care am ajuns să nu o mai recunoaștem drept o prejudecată, că orice contribuție filozofică trebuie să fie de natură teoretică poate să explice cum au putut cititori exersați să treacă peste afirmații atât de lipsite de echivoc ca cele din 4.112: „Filozofia nu este o doctrină, ci o activitate. O operă filozofică constă în esență din clarificări. Rezultatul filozofiei nu constă în «propoziții filozofice», ci în faptul că propozițiile devin clare.“ Chiar modul cum este delimitat
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
semnificației.“ Wittgenstein îi avea în vedere, evident, pe empiriștii logici. Datorită schimbării care survenise în modul său de a gândi, el nu mai putea recunoaște responsabilitatea pe care a avut-o în formularea acestei teze filozofice, prin afirmații lipsite de echivoc pe care le-a făcut în discuții cu membri ai Cercului. Monk observă, cred eu, pe bună dreptate: „În ciuda dezmințirii sale de mai târziu, Wittgenstein a formulat în 1930 acest principiu - în convorbirile sale cu Schlick și Waismann, în «tezele
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
scopuri și contexte speciale, și că realizarea acestei reglementări ar intra în atribuțiile filozofilor. „Este așadar un nonsens să se încerce găsirea unei teorii a adevărului, căci în mod evident noi folosim cuvântul în viața cotidiană foarte clar și fără echivoc cu aceste semnificații diferite.“15 Există și alte folosiri ale cuvintelor adevăr și adevărat, unele care au fost fixate prin semnificații susceptibile să constituie punctul de plecare pentru elaborarea unor teorii ale adevărului. (De exemplu, teoria adevărului bazată pe consens
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Cei care îl așază pe Wittgenstein, în peisajul de ansamblu al gândirii epocii, aproape de Russell și de „filozofia analizei logice“ în genere, în primul rând pe temeiul presupusei sale orientări antimetafizice, trec cu vederea delimitări care sunt lipsite de orice echivoc. În tinerețe, Wittgenstein l-a apreciat pe Russell ca logician. Dar deja în perioada discuțiilor lor asupra Tractatus-ului i-a fost clar cât de ireconciliabile sunt pozițiile lor filozofice. Unui profesor de filozofie, pe care l-a cunoscut cu ocazia
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a lui. În versiunea din 1969 însă, compusul Urteilskraft este redat prin judecată, așa cum s-a procedat în unele traduceri franceze cu jugement sau engleze cu judgement (opțiuni criticate însă de unii exegeți). Folosind pe judecată se creează însă un echivoc, deoarece acest termen este consacrat de logică pentru a denumi actul judicativ, care este altceva decît facultatea. De aceea, traducerea în românește a lucrării Kritik der Urteilskraft, publicată în 1981, poartă titlul Critica facultății de judecare, preferînd redarea germanului Kraft
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cea a individului. De foarte multă vreme, începând cu Platon (în Phedru), se vehiculează ideea despre gratuitatea actului creator ca unul care ar fi expresia irepresibilă a unui daimon, a unei porunci din afară. Arta ca joc, iată o sintagmă echivocă pretându-se la confruntări; un reputat filozof al culturii, Johan Huizinga, încorporează în al său Homo ludens (versiune română, 1977), un capitol incitant: Natura și importanța jocului ca fenomen de cultură. Însă jocul de luat în seamă, scrie el, e
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]