1,904 matches
-
Române, București, 1996. NICHITA STĂNESCU (1933-1983) S-a născut la 31 martie 1933, la Ploiești. A studiat la Ploiești și la Facultatea de Filologie din București. Opere: Sensul iubirii (1960) ; O viziune a sentimentelor (1964); Dreptul la timp (1965); 11 Elegii (1966); Oul și sfera (1967); Roșu vertical (1967); Laus Ptolemaei (1968); Necuvintele (1969); Un pământ numit România (1969); În dulcele stil clasic (1970); Belgradul în cinci prieteni (1972); Măreția frigului. Romanul unui sentiment (1972); Epica Magna (1978); Opere imperfecte (1979
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
realizarea poeziei sale ludice, poetul apelează la parodie și intertextualitate, într-un spațiu aflat între glumă și gravitate. Atunci când cuvintele nu pot exprima poezia, poetul inventează "necuvintele", discreditând acele cuvinte care prin statutul lor referențial se aseamănă cifrelor (volumele: 11 Elegii, Oul și sfera, Laus Ptolemaei, Necuvintele, În dulcele stil clasic, Măreția frigului). A treia etapă a poeziei lui Nichita Stănescu începe cu Epica Magna, conceptul "epică" însemnând "exaltarea întâmplării" (Ioana Em. Petrescu). Poetul preferă acum o poezie conceptuală, iar emoția
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
două principii: masculin și feminin. Iar golul amforei sugerează "pierduta androgenie a materiei". Prin iubire, cuvântul devine un "leu alergând", simbolizând frumusețea agresivă. Poezia este scrisă în versuri albe, are metrică variabilă și unele verbe la imperfect: "ne vedeam", "stăteam". Elegia a zecea Elegia a zecea aparține volumului 11 Elegii, cea mai rezistentă parte a poeziei lui Nichita Stănescu. Este o poezie cu problematică filosofică, subintitulată " Sunt", "o plângere pe tema limitelor fizice și cognitive ale ființei umane". Suferința este cauzată
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și feminin. Iar golul amforei sugerează "pierduta androgenie a materiei". Prin iubire, cuvântul devine un "leu alergând", simbolizând frumusețea agresivă. Poezia este scrisă în versuri albe, are metrică variabilă și unele verbe la imperfect: "ne vedeam", "stăteam". Elegia a zecea Elegia a zecea aparține volumului 11 Elegii, cea mai rezistentă parte a poeziei lui Nichita Stănescu. Este o poezie cu problematică filosofică, subintitulată " Sunt", "o plângere pe tema limitelor fizice și cognitive ale ființei umane". Suferința este cauzată de dispariția organelor
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pierduta androgenie a materiei". Prin iubire, cuvântul devine un "leu alergând", simbolizând frumusețea agresivă. Poezia este scrisă în versuri albe, are metrică variabilă și unele verbe la imperfect: "ne vedeam", "stăteam". Elegia a zecea Elegia a zecea aparține volumului 11 Elegii, cea mai rezistentă parte a poeziei lui Nichita Stănescu. Este o poezie cu problematică filosofică, subintitulată " Sunt", "o plângere pe tema limitelor fizice și cognitive ale ființei umane". Suferința este cauzată de dispariția organelor fără nume (neauzul, nevăzul, nemirosul, nepipăitul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lumii, se identifică prin suferință cu întregul univers. E o suferință care depinde și de rana "care n-a încăput în trupul meu apt pentru răni". Prin recontextualizarea unor imagini cunoscute, poetul reușește să corporalizeze ființa. În prima secvență a elegiei se face apel la imaginea "maestrului nebun", din Scrisoarea IV de M. Eminescu ("Iată-mă, stau întins peste pietre și gem,/ organele-s sfărâmate, maestru/ oh, e nebun căci el suferă/ de-ntreg universul"). Într-o altă secvență recunoaștem imaginea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
altă secvență recunoaștem imaginea biblică a Salomeei dansând cu capul Sfântului Ioan pe tavă: "Sunt bolnav. Mă doare o rană/ pe care mi-o port pe tavă/ ca pe sfârșitul Sfântului Ioan/ într-un dans de aprigă slavă". În finalul elegiei, poetul are sentimentul frustrării de multiplicitate și suferă din cauza unicității: "de numărul unu sunt bolnav/ că nu se mai poate împarte/ la două țâțe, la două sprâncene,/ la două urechi, la două călcâie/ la două picioare în alergare/ neputând să
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nevăzul (Ștefania Mincu). S-a vorbit despre factura barocă a poemului, teatralitatea (plângerea), alternanța stărilor, asumarea unor roluri imaginare, convertirea ficționalului în realitate și a realității în ficțiune. Structurată în două părți și având ca temă centrală limitarea cunoașterii umane, Elegia a zecea exprimă suferința poetului, în lipsa unui organ total care să-i asigure cunoașterea absolută. Eul contemplativ ajunge să se autocontemple și constată că simțurile sale deformează realitatea. Cunoașterea senzorială este incompletă deoarece simțurile acționează separat și nu pot oferi
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vederea mai întâi, apoi pauză"; "vine mirosul, apoi liniște", " apoi gustul", "vibrația umedă, apoi iarăși lipsă". Poetul și-ar dori un corp deosebit care să-i favorizeze accederea spre cunoașterea absolută, nu unul imperfect: "trupul cerbos/ ramură fără frunze". În Elegia a zecea tonul este elegiac, metrica variabilă, imaginile poetice sunt expresive. A cincea elegie Textul din A cincea elegie a fost conceput sub forma unui proces absurd, unde "inculpatul" nu înțelege acuzațiile și sentințele, din cauza limbajului. El nu înțelege nimic
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
iarăși lipsă". Poetul și-ar dori un corp deosebit care să-i favorizeze accederea spre cunoașterea absolută, nu unul imperfect: "trupul cerbos/ ramură fără frunze". În Elegia a zecea tonul este elegiac, metrica variabilă, imaginile poetice sunt expresive. A cincea elegie Textul din A cincea elegie a fost conceput sub forma unui proces absurd, unde "inculpatul" nu înțelege acuzațiile și sentințele, din cauza limbajului. El nu înțelege nimic din înțelesurile secrete ale realului. La tribunalul "frunzelor, umbrelor, merelor, păsărilor", "inculpatul" acuzat de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
dori un corp deosebit care să-i favorizeze accederea spre cunoașterea absolută, nu unul imperfect: "trupul cerbos/ ramură fără frunze". În Elegia a zecea tonul este elegiac, metrica variabilă, imaginile poetice sunt expresive. A cincea elegie Textul din A cincea elegie a fost conceput sub forma unui proces absurd, unde "inculpatul" nu înțelege acuzațiile și sentințele, din cauza limbajului. El nu înțelege nimic din înțelesurile secrete ale realului. La tribunalul "frunzelor, umbrelor, merelor, păsărilor", "inculpatul" acuzat de "ignoranță", "plictiseală", "nemișcare" așteaptă sentința
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
acum. 2. Perspectiva biblică. Păcatul a fost săvârșit de Adam și Eva, care au gustat (deși era interzis) din Pomul cunoașterii; 3. Perspectiva socratică potrivit căreia a fi nu implică accesul la cunoașterea adevărată; 4. Perspectiva kafkiană. Acuzația "inculpatului" din elegie se aseamănă cu acuzația personajului kafkian din "Procesul"; 5. Perspectiva rațională. Omul înzestrat cu rațiune s-a rupt de universul din care face parte, se mulțumește că există, fără să-l intereseze efemeritatea și limitele cognitive; 6. Perspectiva paradoxală. Lumea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
inculpatul este acuzat de o vină pe care n-a comis-o, iar din altă perspectivă, procesul pare justificat. În universul poetic, lumea este reprezentată de "umbre", "mere", "frunze", "păsări"; lucrurile sunt personificate și "între ele" se stabilesc diferite relații. Elegia se bazează pe un limbaj conceptual, cu multe abstracțiuni, unele aparent absurde. Aceste abstracțiuni sunt gândite ca și cum ar fi fost reprezentări concrete. Eul liric nu poate înțelege universul multiplu, și nici universul nu-l poate recunoaște independent de el, de unde
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fel de alteritate, atât de străină omului, atât de dificil de înțeles, reprezintă, deci, animalul? Ce ne împiedică să ne raportăm la el ca la "aproapele" nostru? Conștiința, soră sau fiică a rațiunii. După Rilke ("Scrisoare către un cititor rus", Elegiile de la Duino, "Elegia a opta"), "doar animalul trăiește în univers; noi, ceilalți, stăm în fața lui, din cauza conștiinței noastre, care a luat o turnură și o elevație cu totul aparte." Orbiți de conștiință, incapabili să vedem lumea, deschiderea, noi avem nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
atât de străină omului, atât de dificil de înțeles, reprezintă, deci, animalul? Ce ne împiedică să ne raportăm la el ca la "aproapele" nostru? Conștiința, soră sau fiică a rațiunii. După Rilke ("Scrisoare către un cititor rus", Elegiile de la Duino, "Elegia a opta"), "doar animalul trăiește în univers; noi, ceilalți, stăm în fața lui, din cauza conștiinței noastre, care a luat o turnură și o elevație cu totul aparte." Orbiți de conștiință, incapabili să vedem lumea, deschiderea, noi avem nevoie de un intermediar
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
conștiinței noastre, care a luat o turnură și o elevație cu totul aparte." Orbiți de conștiință, incapabili să vedem lumea, deschiderea, noi avem nevoie de un intermediar: Ceea ce există în afară nu poate fi citit decât în ochii animalului" (Rilke, " Elegia a opta"). Un gând consolator: animalul nu este ceea ce s-a dorit a crede că este; nu este o vietate de rang inferior. Este acel celălalt care-i poate readuce omului în vedere ceea ce el nu mai știe să vadă
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
Virginiei Woolf. Lucrând la To the Lighthouse, scriitoarea își zicea că ar trebui să inventeze un nou termen pentru cărțile ei, unul care să înlocuiască apelativul cam impropriu de roman. Eventualul alt cuvânt pe care și-l propune interogativ este elegie. Citind romanul în manuscris, soțul ei l-a calificat drept poem psihologic. Adrian Marino a semnalat faptul că, fără arborarea termenului, D. H. Lawrence, Malraux, Sartre, Simone de Beauvoir, Antoine de Saint-Exupéry, Camus practică autentismul prin faptul de a comunica
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
a unei imagini mai ample în care predomină sentimentul filial față de figura mamei adorate. Viziunea premonitorie a morții poetului și a iubitei se manifestă într-un cadru natural sepulcral, dominat de mișcările mângâitoare ale Mamei-Natură. Astfel, poezia este deopotrivă o elegie, dar și un cântec de leagăn: Și totuși poezia este învăluită într-o umbră care ne împiedică să distingem limpede între planuri, care ne îndeamnă mai degrabă să le confundăm. Întreaga structură a bucății este organizată în formele unei simetrii
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
din periodice sau colecții tipărite ale Mioriței, din care 21 de texte ale baladei și 20 de texte ale colinde. La acestea adaugă și variantele lui V.Alecsandri și G.Dem Teodorescu Miorița este raportată în primul rând la răspândirea elegiei Ciobănaș de la miori. În ambele cântece, Densusianu deslușește aceeași concepție și atitudine la erou și anume : Stăpânirea de sine a eroului " și faptul că trecerea de la viață la moarte este privită cu gândul liniștit, fără sentimentul de groază în fața ei
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
atât senzații proprii, cât resurse livrești dintre cele mai diverse, de la Noul și Vechiul Testament la cărțile marilor mistici (în special San Juan de la Cruz ori Tereza de Avila), de la Cugetările lui Pascal la Meditațiile lui Marcus Aurelius, în fine, de la Elegiile Duineze ale lui Rilke la Elegiile, Nodurile și semnele lui Nichita Stănescu. În special din imaginarul poetic al ultimului sunt preluate simboluri și atitudini antologice: sfera și piatra, litera și osul, îngerul și pasărea, teroarea și jubilația zborului, retragerea orgolioasă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dintre cele mai diverse, de la Noul și Vechiul Testament la cărțile marilor mistici (în special San Juan de la Cruz ori Tereza de Avila), de la Cugetările lui Pascal la Meditațiile lui Marcus Aurelius, în fine, de la Elegiile Duineze ale lui Rilke la Elegiile, Nodurile și semnele lui Nichita Stănescu. În special din imaginarul poetic al ultimului sunt preluate simboluri și atitudini antologice: sfera și piatra, litera și osul, îngerul și pasărea, teroarea și jubilația zborului, retragerea orgolioasă în sine, conceptualizarea excesivă etc. etc.
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
astăzi/ o bucată de metal/ din micul clopot care ieri/ vestea de tihnă și mișcare" (nor de nor se-nșiră). Acest gen de descripții, în general succinte și nu întotdeauna convingătoare, se va mai regăsi în paginile cărții, alături de mici elegii, melancolii ușoare sau mai grave, stampe "din țara landurilor", elegii amnășane unele "în dialectul săsesc din Amnaș/Sibiu" sau basme mortale, dar umoristice, despre "cartofii singuratici/ în pantofi pâș pâș/ peste străzile orașului/ ba da ba da!" sau "vrăbiile/ (ce
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vestea de tihnă și mișcare" (nor de nor se-nșiră). Acest gen de descripții, în general succinte și nu întotdeauna convingătoare, se va mai regăsi în paginile cărții, alături de mici elegii, melancolii ușoare sau mai grave, stampe "din țara landurilor", elegii amnășane unele "în dialectul săsesc din Amnaș/Sibiu" sau basme mortale, dar umoristice, despre "cartofii singuratici/ în pantofi pâș pâș/ peste străzile orașului/ ba da ba da!" sau "vrăbiile/ (ce) pocnesc/ de pe case/ moarte de râs -/ ba da ba da
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și a fanteziei nelimitate, la suprafață ceea ce domnește este o lene aproape autarhică: Mi-e sufletul suflat în lene fină/ În praf de mușețele și-n rouă roz"; Și-atât de mult doream în bulioane/ Să lenevesc, visând sub celofane" Elegie; " Fecioarele se încurcau în gene,/ Motanii se frecau de damigene/ Și ne era la toți atât de lene!" Cântec naiv). Proiectat într-o lene legendară, poetul recurge la stupefiantele ficțiunii", observa, referindu-se la volumul de debut al lui Emil
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
un Gulliver nimerit în Brobdingnag și care vede un rid ca pe o groapă. Fantasticul banalității apare, la Brumaru, din această comutare", observa, pe bună dreptate, Daniel Cristea-Enache. Apoi nu se-ntâmplă o vreme nimic, pretinde, jucat inocent, autorul unei Elegii; în realitate, în poemele sale se întâmplă totul: covoarele își tulbură desenele (abilă aluzie la "desenul din covor" al lui Henry James), cănile se sărută pe gură, fructele se decojesc singure, iar motanii se melancolizează, totul sub imperiul fascinației pentru
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]