6,495 matches
-
și 22 de pomelnice adunate din mănăstiri și biserici, cele mai multe din Oltenia și Vâlcea, de la Episcopia Râmnicului și Mitropolia țării. În aceste opere „minore”, se regăsesc preocupările sale pentru istoria țării și mărturii personale, strecurate în prefețe. A alcătuit condicile Episcopiei Râmnicului (I-III, 1779-1786), ale unor mari mănăstiri: Tismana (I-II, 1787), Cozia (1794), Bistrița (I-III, 1795-1796), Govora (1797) și ale altor așezăminte monahale: Strehaia, Sadova, Jitianu, Titireciu, Mănăilești. La București, întocmește mai multe condici, cu moșiile Mitropoliei, risipite
DIONISIE ECLESIARHUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286789_a_288118]
-
sprijinit de Eufrosin Poteca și de episcopul Ilarion al Argeșului. După „cursul normal” de pregătire a învățătorilor de la „Sf. Sava”, urmat în 1831, D.R. desfășoară o bogată activitate didactică și culturală la Buzău, ca profesor (1832-1843) și conducător al tipografiei Episcopiei, continuând la București (1843-1848), ca director la Seminarul Mitropoliei, funcție în care îi va însoți de câteva ori pe tinerii ortodocși trimiși la studii în Rusia. Militant al revoluției de la 1848, va fi închis la Văcărești și expulzat în Transilvania
DIONISIE ROMANO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286790_a_288119]
-
lui Dionisie Romano, episcop de Buzău. 1859-1873, București, 1898; Iorga, Ist. bis., II, 271-272; Onisifor Ghibu, Ziaristica bisericească la români, Sibiu, 1910, 7-15; Gabriel Cocora, Tipar și cărturari, pref. Dan Zamfirescu, București, 1977, 192-203; Dicț. lit. 1900, 284-285; Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului, o vatră de spiritualitate și simțire românească, Buzău, 1986, 159-163, passim. A.Sm.
DIONISIE ROMANO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286790_a_288119]
-
înainte de Constantin, creștini izolați și nuclee creștine. Din actul de martiraj al Sf. Epictet și Astion de la Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea), se cunoaște numele primului preot creștin de pe pământul românesc, Bonosus, și faptul că în jurul lui 300, Scythia avea o episcopie se cunoaște numele episcopului de Tomis, Evangelicus, care apăra dreapta credință. Persecuțiile tetrarhilor, la începutul secolului al IV-lea, n-au oprit ascensiunea creștinismului, noua religie își continuă evoluția, dar numărul creștinilor, ca și în restul Imperiului, era insignifiant în comparație cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care apăra dreapta credință. Persecuțiile tetrarhilor, la începutul secolului al IV-lea, n-au oprit ascensiunea creștinismului, noua religie își continuă evoluția, dar numărul creștinilor, ca și în restul Imperiului, era insignifiant în comparație cu masa păgânilor. Creștinii erau orășeni, proprietari, militari. Episcopia tomitană și-a continuat existența. După 324, anul morții lui Licinius, când s-a instalat pacea Bisericii în Orient, asistăm la dezvoltarea vieții creștine în Dobrogea (Scythia) în anii 364-381, aici păstorea episcopul Bretanion, adept al credinței niceene, care l-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
conduse de episcopi și provincii ecleziastice, coordonate de mitropoliți. Pe vremea lui Teotim I (390-407), se situează începutul dependenței canonice a unei părți a pământului românesc (Dobrogea, sudul Moldovei, sud-estul Munteniei) față de centrul bisericesc al Constantinopolului și consolidarea raporturilor dintre episcopia Tomisului și nucleele creștine din nordul Dunării. Din secolul al IV-lea, suntem martori la rapida ascensiune a creștinismului în Scythia Minor, înmulțirea numărului de credincioși, sporirea complexității actelor de cult, formarea, extinderea structurilor administrativ-juridice ale Bisericii, ceea ce se reflectă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
despre Creștinismul românesc în epoca invaziilor, ajungea la concluzia că strămoșii românilor au păstrat constant simbolul niceo-constantinopolitan (325-381). Pe parcursul secolului al IV-lea, în sudul Dunării, s-au afirmat mai multe erezii, mai ales cea ariană, încât aceasta a divizat episcopiile sud-dunărene: cele de Sirmium, Singidunum (Moesia Prima), de Ratiaria (Dacia Ripensis) au fost luate de arieni, iar altele ( de Viminacium, Oescus, Aquae) au păstrat comuniunea cu Athanasie de Alexandria și alți apărători ai ortodoxiei. Abia la conciliul de la Aquileia (381
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din nordul gurilor fluviului erau ortodocși (niceeni): ei erau atât autohtoni din teritoriile controlate de Imperiu cât și prizonieri capturați de goți și carpi-ba chiar, în primul sfert al secolului al IV-lea, în "Gothia" de dincolo de Istru exista o episcopie ortodoxă, condusă de Teofil, participant la conciliul de la Niceea, din 325. Persecuțiile regilor goți-Martiriul Sf. Sava Goții au cunoscut creștinismul pe vremea locuirii lor în nordul Mării Negre. Migrând apoi și ajungând la Dunăre, numărul celor din mijlocul lor care au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
primelor două concilii (sinoade) ecumenice și un teolog cunoscut al vremii sale.31 Biserica din Gothia Episcopul Ulfila Pe parcursul secolului al IV-lea, în teritoriile extracarpatice, au existat mai multe nuclee ortodoxe în interiorul triburilor de vizigoți, aflate sub ascultarea unor episcopii-unul dintre ele se afla în teritoriile lui Athanarich, în Moldova, pe cele două maluri ale Prutului. Regii vizigoți din Muntenia au luat măsuri severe împotriva credincioșilor creștini. Este menționat, în acest context, un episcop Goddas, de origine gotă, Biserica
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care, în 313, împăratul Constantin a acordat libertate noii credințe, aceasta era puțin răspândită în ținuturile latine de la Dunăre, la Niceea (325) au participat doar trei episcopi din această zonă. Pe malul Dunării nu se afla pe-atunci încă nici o episcopie și nici între Dunăre și Haemus, înainte de 325, nu erau decât opt comunități (centre) creștine în aceste părți. Însă după această dată, creștinismul de limbă latină ia un mare avânt: comunitățile se înmulțesc în toate orașele, în prima jumătate a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștine în aceste părți. Însă după această dată, creștinismul de limbă latină ia un mare avânt: comunitățile se înmulțesc în toate orașele, în prima jumătate a secolului al IV-lea. Astfel, în Moesia Superior, în secolele IV-V, erau patru episcopii, în Dacia Ripensis, patru, în Dacia Mediteranea, încă trei, în Moesia Inferior, alte șapte, iar în Scythia Inferior, una, așadar 19 episcopii, în valea Dunării de Jos. Comunitățile și episcopiile creștine din Moesia Superior și din cele două Dacii sud-dunărene
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în prima jumătate a secolului al IV-lea. Astfel, în Moesia Superior, în secolele IV-V, erau patru episcopii, în Dacia Ripensis, patru, în Dacia Mediteranea, încă trei, în Moesia Inferior, alte șapte, iar în Scythia Inferior, una, așadar 19 episcopii, în valea Dunării de Jos. Comunitățile și episcopiile creștine din Moesia Superior și din cele două Dacii sud-dunărene erau latine. În secolul acesta, creștinismul latin era adânc înrădăcinat în zonă, iar slujba (liturghia) se făcea în limba latină, limba majorității
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Astfel, în Moesia Superior, în secolele IV-V, erau patru episcopii, în Dacia Ripensis, patru, în Dacia Mediteranea, încă trei, în Moesia Inferior, alte șapte, iar în Scythia Inferior, una, așadar 19 episcopii, în valea Dunării de Jos. Comunitățile și episcopiile creștine din Moesia Superior și din cele două Dacii sud-dunărene erau latine. În secolul acesta, creștinismul latin era adânc înrădăcinat în zonă, iar slujba (liturghia) se făcea în limba latină, limba majorității locuitorilor de la Dunăre. Cele 19 episcopii din valea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Comunitățile și episcopiile creștine din Moesia Superior și din cele două Dacii sud-dunărene erau latine. În secolul acesta, creștinismul latin era adânc înrădăcinat în zonă, iar slujba (liturghia) se făcea în limba latină, limba majorității locuitorilor de la Dunăre. Cele 19 episcopii din valea Dunării s-au aflat până în vremea lui Justinian (527-565) sub jurisdicția superioară a papei (episcopului Romei) și nu a ierarhilor greci (bizantini) din Răsărit. În Moesia Inferior și în Scythia Minor, numele ierarhilor și limba inscripțiilor sunt deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-au aflat până în vremea lui Justinian (527-565) sub jurisdicția superioară a papei (episcopului Romei) și nu a ierarhilor greci (bizantini) din Răsărit. În Moesia Inferior și în Scythia Minor, numele ierarhilor și limba inscripțiilor sunt deopotrivă latine și grecești, episcopia de Tomis depindea de scaunul de Constantinopol. Aceste episcopii numeroase, fiecare cu teritoriul ei, reprezentau o populație latină foarte densă-ele întruchipau ordinea imperială ca și viața locală, deoarece episcopul era omul locului ales de credincioși și apărătorul locuitorilor din dioceza
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
jurisdicția superioară a papei (episcopului Romei) și nu a ierarhilor greci (bizantini) din Răsărit. În Moesia Inferior și în Scythia Minor, numele ierarhilor și limba inscripțiilor sunt deopotrivă latine și grecești, episcopia de Tomis depindea de scaunul de Constantinopol. Aceste episcopii numeroase, fiecare cu teritoriul ei, reprezentau o populație latină foarte densă-ele întruchipau ordinea imperială ca și viața locală, deoarece episcopul era omul locului ales de credincioși și apărătorul locuitorilor din dioceza sa. Viața romană la Dunăre era puternică și înfloritoare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
civică, concepția urbanistică, creațiile artistice, viața cotidiană, cu excepția domeniului funerar, unde se mai resimt atavismele vechii religii, păgânismul este complet obnubilat (învins). Ținutul Dobrogei devenise un bastion al religiei creștine din Imperiul de Răsărit, cel mai avansat din spațiul românesc. Episcopia Tomisului Numărul tot mai mare de creștini, ca și dezvoltarea orașului, a capitalei, a dus în mod firesc la înființarea unei episcopii în Scythia Minor, cu reședința la Tomis. Nu cunoaștem cu certitudine data și împrejurările în care a luat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ținutul Dobrogei devenise un bastion al religiei creștine din Imperiul de Răsărit, cel mai avansat din spațiul românesc. Episcopia Tomisului Numărul tot mai mare de creștini, ca și dezvoltarea orașului, a capitalei, a dus în mod firesc la înființarea unei episcopii în Scythia Minor, cu reședința la Tomis. Nu cunoaștem cu certitudine data și împrejurările în care a luat ființă episcopia în această provincie, ea este atestată documentar în 369. Și înainte de acest an, sunt menționați unii episcopi la Tomis, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Numărul tot mai mare de creștini, ca și dezvoltarea orașului, a capitalei, a dus în mod firesc la înființarea unei episcopii în Scythia Minor, cu reședința la Tomis. Nu cunoaștem cu certitudine data și împrejurările în care a luat ființă episcopia în această provincie, ea este atestată documentar în 369. Și înainte de acest an, sunt menționați unii episcopi la Tomis, dar în izvoare nesigure. Astfel, în contextul pătimirii mucenicilor Epictet și Astion la Halmyris, este amintit și episcopul locului, Evangelicus, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la sinodul de la Constantinopol din 449, în schimb n-a participat la Sinodul IV Calcedon, probabil din cauza incursiunilor hunilor în Scythia Minor. Ulterior, după încheierea dezbaterilor, a semnat hotărârile sinodului. Nu știm cât a durat păstoria lui, dar în 458, episcopia Tomisului era condusă de Teotim II. Numele este menționat în legătură cu frământările provocate de monofizism, nepotolite nici după sinodul IV. Solicitat de împăratul Leon I (457-474) să-și spună părerea despre hotărârile sinodului, episcopul Teotim răspundea în scris că primește fără
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
răspundea episcopului Tomisului, asigurându-l că nu s-a abătut cu nimic de la dreapta credință. În același timp, episcopul Valentinian n-a participat la Sinodul V ecumenic, ținut la Constantinopol, în 553. După acest an, nu mai avem știri despre episcopia Tomisului.40 Informațiile despre această episcopie încetează în 553, dar ea și-a continuat existența până spre sfârșitul secolului al VI-lea-în 587, o mare invazie avaro-slavă a distrus principalele orașe din Scythia Minor și atunci probabil și-a încetat existența
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu s-a abătut cu nimic de la dreapta credință. În același timp, episcopul Valentinian n-a participat la Sinodul V ecumenic, ținut la Constantinopol, în 553. După acest an, nu mai avem știri despre episcopia Tomisului.40 Informațiile despre această episcopie încetează în 553, dar ea și-a continuat existența până spre sfârșitul secolului al VI-lea-în 587, o mare invazie avaro-slavă a distrus principalele orașe din Scythia Minor și atunci probabil și-a încetat existența. Conform izvoarelor istorice, în secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
provinciae Scythiae metropolitanus". După el, pe la 550, a urmat Valentinian, care coresponda cu papa Vigilius, iar în 553, este citat în actele conciliului V de la Constantinopol, ultimul episcop de Tomis cunoscut. Conform informațiilor dintr-o Listă a mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor din cuprinsul Patriarhiei ecumenice, Notitia Episcopatuum, la începutul secolului al VI-lea, în Scythia Minor erau menționate alte 14 scaune episcopale. Acestea erau următoarele: Axiopolis, Capidava, Carsium, Callatis, Constantiana, Histria, Tropaeum Traiani, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus, Salsovia, Halmyris, Zaldapa, Dionysopolis. Se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Carsium, Callatis, Constantiana, Histria, Tropaeum Traiani, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus, Salsovia, Halmyris, Zaldapa, Dionysopolis. Se pare că acestea au fost înființate la începutul secolului al VI-lea, în timpul împăratului Anastasie (491-518), și s-au menținut până la prăbușirea limesului danubian. În fruntea episcopiilor se afla ierarhul de la Tomis ca "episcopus metropolitanus", mitropolit-Paternus a fost probabil primul mitropolit. În plus, jurisdicția episcopiei Tomisului se întindea nu numai asupra Sciției Mici (Dobrogea), dar și la nord de Dunăre, în sudul Moldovei și estul Munteniei, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost înființate la începutul secolului al VI-lea, în timpul împăratului Anastasie (491-518), și s-au menținut până la prăbușirea limesului danubian. În fruntea episcopiilor se afla ierarhul de la Tomis ca "episcopus metropolitanus", mitropolit-Paternus a fost probabil primul mitropolit. În plus, jurisdicția episcopiei Tomisului se întindea nu numai asupra Sciției Mici (Dobrogea), dar și la nord de Dunăre, în sudul Moldovei și estul Munteniei, așa cum rezultă din actul martiric al Sf. Sava. Din înșirarea acestei liste, rezultă că, în secolului al VI-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]