3,103 matches
-
ne ofuscăm. Totuși, imperativul categoric al moralei stabilite lasă din ce în ce mai mult locul punerii în practică a micilor libertăți interstițiale în care domină o formă de imoralism fericit. Aceasta este ordo amoris (M. Scheler), cauză și efect ale multiplelor forme de extaz societal. Am putea-o compara cu intuițiile lui Bergson: trecerea de la static la dinamic, de la închis la deschis, de la viața rutinieră la viața mistică 16. Aceasta clarifică din punct de vedere teoretic toate aceste situații empirice în care formula conceptuală
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
sensu, "suntem" ceea ce afișăm ca o emblemă de recunoaștere. Chiar dacă, și mai ales, o astfel de afirmație îi provoacă sau îi șochează pe cei care "nu sunt". Buricul dezgolit într-un mod "sexy", circumcizia religioasă sau "piercing"-ul intim favorizează extazul împărtășit. Sunt ca și riturile anodine sau exacerbate prin care microtriburile contemporane își exprimă afinitățile elective. Prin care ele transfigurează cotidianul dominat de o logică pe de-a-ntregul comercială într-o realitate spirituală care, ascunzân-du-se uneori sub masca transcendenței, nu
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
trebui să atragem atenția asupra faptului că este capax mortis în egală măsură. Tocmai această capacitate este cea pe care o regăsim, ca pe un fir roșu, în figurile mitice despre care vorbeam. Tot pe ea o regăsim și în extazele postmoderne. Iată marca esențială a formelor excesului tribal. Comuniunile fuzionale sunt formele paroxistice ale sentimentului tragic al existenței cotidiene. Ele se structurează în jurul figurilor de groază (filme, spectacole de tot felul) sau în fascinația pentru monstruozitate. Și anumiți psihanaliști contemporani
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
mai bune. Fie că sunt politice și/sau religioase. Dar condensează energia, individuală și colectivă, în clipa prezentă. Prin urmare, o intensifică. Este de ajuns să o conștientizăm pentru a face o astfel de intensitate extrem de eficientă. Într-adevăr, în extazele consecutive rupturii lui principium individuationis poate exista ceva care să scoată la suprafață fondul cel mai intim latent în fiecare om. Acest fond nocturn nu este, așa cum se crede de obicei, pur și simplu mocirlos. Nu este o pubelă pe
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
complet efemere. De asemenea, sunt haotice. Au în ele ceva animalic și eludează, astfel, normativitatea rațională. Nu sunt mai puțin dogoritoare, și exprimă foarte des atmosfera sufocantă a vieții cotidiene în ceea ce are ea în același timp extravagant și obișnuit. Extazele senzuale nu sunt "nimicuri" ale vieții sociale, ci exprimă bine esența ei. Așa cum putem vedea în alte perioade istorice, ele fac cultură. Învăluiți de umbra eficienței, a funcționalității, a acestui "drept la țintă" propriu imaginarului modern (această faimoasă via recta
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
De altfel, nu este neinteresant de notat că un istoric precum Normann Cohn sau un observator avizat al societăților noastre ca Raoul Vaneigem au acordat o atenție particulară acestor grupuri anomice. Subliniind în particular promiscuitatea în care trăiau, mecanismele de extaz care le uneau între ele, viața în conventicule numite "paradisi", care făcea din ele o societate subterană, alternativă celei oficiale 92. Și aici, ceea ce este important sunt "situațiile", adică momentele intense care asigură legătura (liantul) socială. Să notăm în treacăt
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
demne, dar și persoane care nu cunosc acest cuvănt, care nu sunt recunoscătoare și binevoitoare. Cănd este demn de un lucru, de un sentiment sau de o vorbă, o apreciere, omul se măndrește, se bucură, ajunge într-o stare de extaz. De ce? Pentru că începe să înțeleagă cu adevărat expresia „demn de a fi om”. Astfel, demnitatea umană este indispensabilă existenței omenești precum apa și măncarea, inteligența, respectul, bunătatea, recunoștința, dreptatea și chiar răutatea. Însă omul nu trebuie să uite niciodată să
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Irina Georgiana Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2294]
-
Erosul însuși este asumat arhetipal, ca principiu unificator, capabil să șteargă hotarul dintre moarte și zămislire, dintre zori și amurg, dintre mișcare și încremenire. D. este un poet al stărilor contrare, dar nu extreme. El nu pendulează între panică și extaz, ci alunecă doar de la îndoială la uimire, stăpânește adică un univers al contrariilor pașnice. Predica focului (1993) pare să anunțe o nouă etapă, cea ironică, perceptibilă mai puțin în limbaj (neașteptat de aspru, chiar sarcastic pe alocuri), și mai degrabă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
cu a slujbii datorie”, pe valea Suhăi, a Sabasei și a Bistriței, până la Broșteni. El își așterne impresiile într-un jurnal de călătorie în versuri, intitulat Călătoria me la munte. Dar numai exclamațiile lui de călător terifiat (sau, câteodată, în extaz), cu naive porniri meditative, nu fac un poet din acest modest stihuitor. SCRIERI: Călătoria lui Cupidon la pustiu, Iași, 1850; Călătoria la munte din 1833 a spătarului Gane, îngr. Gh. Ț. Kirileanu, București, 1909. Repere bibliografice: N.A. Ursu, Poetul moldovean
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287160_a_288489]
-
Noi de ce n-avem așa ceva în Anglia? Iau câteva înghițituri de șampanie și ronțăi crinul de zahăr, care e extrem de delicios și are o vagă aromă de lămâie - după care iau o a doua îmbucătură, pe care o mestec în extaz, uitându-mă la o fată din apropiere, care se chinuie cu cornetul să facă niște lăcrămioare. Știți ceva, poate ar trebui să-i iau un tort drăguț lui Suze, pentru botez. Evident, am să-i iau și un cadou - dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și apoi de "asumare"). Într-o viziune de tip fenomenologic, conștiința de sine efectuează o reîntoarcere acaparată, o desprindere care, întregind, generează schimbare prin ieșirea din fluxul continuu, din principiul de persistență, care trebuie întrerupt. Această reîntoarcere este definitoriu contrară extazelor mistice sau structurii tipice a oricărui gen de inspirație, întrucât operațiile ei se realizează în deplină lumină a cunoașterii și prezență exactă și nu presupun un ferment creator a cărui acumulare difuză este hărăzită unei irumperi scânteietoare și, în mare
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
propune nuvela Appassionata. Concepută muzical, narațiunea avansează, după ce și-a enunțat motivele, într-un crescendo de oratoriu spre un final halucinant. Eroul iese din îngrădirile rasei și ale religiei și trăiește, eliberat de orice prejudecată, miracolul dezmărginirii, murind în plin extaz. Farmecul nuvelei rezidă în arta subtilă a proiecției realului în fantastic și mit, într-o viziune când candidă, când înfricoșată. Decorul e de asemenea expresionist, dar deformarea liniei nu merge până la grotesc și caricatural, ci are o grație naivă, chagalliană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285695_a_287024]
-
Platon 36 ca o artă a profeției, "arta nebuniei" (manike) fiind echivalată cu "arta de a vedea cu duhul" (mantike)37. Nebunia transmisă prin har divin este profetică, "în stare să străvadă viitorul", nebunia sacră care vizitează, în stare de extaz, un mediu uman ales, sufletul devenind "izvor sau canal al unei înțelegeri intuitive"38. A vedea cu duhul ori a străvedea reprezintă puterea de a face invizibilul vizibil, nu a-l aduce în câmpul vizibilității mundane (unde el ar rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
e starea roditoare, împlinită a făpturii care se odihnește în vederea frumuseții lumii; ea exclude exuberanța, juisarea, plăcerea de a obține. E luciditatea - luminarea -, desfătarea adoratoare a celui aflat încă pe drum, buna vestire a întoarcerii: "cu bucurie mare,/ Vestim întoarcerea", "extaz în nevăzut"68. Orbită, ființa nu este, căci expropriată din câmpul vizibilului suferă bucuria de nespus a golirii, evacuarea care o lasă pustiită, smerită în "umila neființă". Ce se poate vedea, ce se arată pe pragul cel mai de jos
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care se expune, se spune în predicțiunea posibilului. Și în răspărul lumii care își face sieși ecou, în ritmul nesfârșitei sale petreceri. Clipa aceasta supremă te arată întors până în ungherul cel mai intim al ființei, totuși nu o beatitudine, nu extazul desprinderii. "Vei ști totul despre tine/ în acea ultimă și nemăsurată așteptare/ în care vei sta cu toată intimitatea ta,/ speriat doar la gândul/ că ai putea învia/ înainte de moarte". O așteptare suspendată în gol, ultimă și nemăsurată, căci nimic
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pe pragul ultimului, a începe pune posibilul înălțării. Vederea se curbează până la limita de jos a vizibilului pentru a intra pe orbita unui alt orizont. Poemul Așteptând 88 propune scena acestei detente, complementară retragerii din poemul discutat anterior. După asceză, extazul, dar el nu e cu adevărat revelator decât în asceză, în despuierea radicală de orice imagine fenomenală. Ceea ce nu înseamnă că exterioritatea se defenomenalizează în favoarea unei percepții numenale care ar scruta adâncul, altfel insondabil. Am văzut că interioritatea însăși a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Aderca: De vorbă cu Ion Barbu, în ed. cit., p. 139. 5 Cuvânt către poeți, "Pan", 1-15 martie, 1941, în Ion Barbu, op. cit., p. 182. 6 Sau, potrivit lui Valéry în Eupalinos, "a înlănțui, așa cum ar trebui, o analiză cu un extaz" (Paul Valéry, Morceaux choisis, Gallimard, Paris, 1930, p. 217). 7 Rimbaud, în Ion Barbu, op. cit., p. 186. 8 Poetica domnului Arghezi, "Ideea europeană", 1 noiembrie, 1927, în Ion Barbu, op. cit., p. 161. 9 Cuvânt către poeți, în Ion Barbu, op. cit
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
stele (1930), în Adrian Maniu, op. cit., p. 134. 9 Vol. Cântece de dragoste și moarte (1935), în Adrian Maniu, op. cit., p. 204. 10 Dezmembrare a "corpului scriiturii pentru a atinge cât mai exact această unitate esențială care doar ea provoacă extazul" (Jean Burgos, "Apollinaire ou le corps en pièces", în Recherches et travaux. Poésie: le corps et l'âme, Bulletin nr. 36, Université Stendhal, Grenoble III, U.F.R. de Lettres, 1989, p. 95). 11 "Cuvântul se regenerează și se sensibilizează într-
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Eu sunt acel fără odihnă, în ed. cit., p. 35); stare extatică ce definește suprasaturarea vizibilului prin care se zăresc formele epifanice ale invizibilului: "Auz și văz. Ochi plini de constelații,/ Și norii străvezii pe frunți, pe voce. (...) E-adevărat? Extaz să te salut/ Tărâm al liniștii" (I. Hotarul de fum, în ed. cit., p. 5). Este vorba de supraabundența "mărimii" infinite a principiului, de inegalabilul non-identității sale cu realitatea; "iar "marele" lui constă în faptul că nicio realitate nu este
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
La cele două laturi de jos, pământești, le-aș zice dimensii pasionale - bucuria și durerea - la care se limitează materialismul, trebuie să adăogăm o a treia, înălțimea, dimensiunea spiritualității...Și transfigurându-ne să trecem în a patra dimensiune metafizică, în extaz și sfințenie", adică într-un spațiu de viață "architecturat cu dimensiunile adâncirii și înălțimii (s. n.) la infinit" (Vasile Voiculescu, Confesiunea..., în op. cit., p. 405). 53 CXCI (37) (1955), în op. cit., p. 289. 54 Soarele lăuntric este imaginea centrului supraființial care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
la „Steaua” în 1963, iar editorial în 1969 cu placheta Cenușa verde, urmată de un lung șir de alte culegeri de poezii și poeme: Marginea lacrimei (1974; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj), Cetăți și călătorii (1977), Templul de sticlă (1979), Extaze (1983), Brocarturi și pănură (1988), Pod în Balcani (1999), Ca o rană cunoașterea (2001). Proza sa e reprezentată de romanele Soarele la miezul nopții (1978; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj), Zile în cuibul păsării (1980), Vânătoare de vrăjitori (1986) și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290407_a_291736]
-
moare lin/ca iarba de coasă” (Coasa de argint). Caracteristică e delicata cizelare a frazei, combinația vocabulelor ce sugerează palpitul, prospețimea tărâmului originar, cu un ușor aer hieratic. Următoarele cărți, Marginea lacrimei, Cetăți și călătorii, Templul de sticlă, dar și Extaze, Brocarturi și pănură, Pod în Balcani, vorbesc despre această umanitate voievodală care trăiește prin mituri, ca formă de manifestare a destinului. Nici romanele lui V. nu sunt altceva decât dialoguri cu oameni și împrejurări istorice care au marcat adânc sufletul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290407_a_291736]
-
București, 1977; Ion Budai-Deleanu, București, 1977; Mitologii critice, București, 1978; Soarele la miezul nopții, București, 1978; Poveste despre pământul țării, Cluj-Napoca, 1979; Templul de sticlă, Cluj-Napoca, 1979; Zile în cuibul păsării, București, 1980; Pe urmele lui Lucian Blaga, București, 1982; Extaze, București, 1983; Vânătoare de vrăjitori, București, 1986; Brocarturi și pănură, Cluj-Napoca, 1988; Corinda, București, 1988; Das Testament des lezten Grafen, Hildesheim-Zürich- New York, 1988; Pod în Balcani, Chișinău, 1999; Ca o rană cunoașterea, pref. Dumitru Micu, Cluj-Napoca, 2001; Turnul de fildeș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290407_a_291736]
-
rom. cont., I, 479; Ecaterina Țarălungă, „Zile în cuibul păsării”, RL, 1981, 10; Vasile Sălăjan, Istorie și roman, TR, 1981, 39; Adrian Marino, Retrospectivă ardeleană, TR, 1981, 48; Domițian Cesereanu, „Pe urmele lui Lucian Blaga”, TR, 1982, 34; Constantin Cubleșan, „Extaze”, TR, 1984, 28; Tașcu, Poezia, 223-227; Valentin Tașcu, Mărturia istoriei recente,TR, 1986, 18; Ion Lungu, Un ciclu romanesc, RL, 1986, 27; Mihai Ungheanu, „Vânătoare de vrăjitori”, LCF, 1986, 29; Val Condurache, Alte glasuri, alte încăperi, CL, 1986, 7; Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290407_a_291736]
-
o serie de deficiențe în realizarea unor activități de autoîngrijire, productive și de timp liber. Aceste activități nu pot fi realizate corect datorită și factorilor emoționali, cognitivi, comunicativi și comportamentali. 4. Labilitatea emoțională este reprezentată prin trecerea de la stările de extaz, bucurie spre cele de supărare, suferință și printr-o serie de stări psihiatrice ce pot fi descrise în tabloul clinic al autistului: depresia, anxietatea, catatonia, starea psihotică. 5. La adolescenții autiști pot fi notate o serie de anormalități cognitive: deficit
Autism : aspecte generale by Marinela Rață, Gloria Rață, Bogdan-Constantin Rață () [Corola-publishinghouse/Science/310_a_620]