1,866 matches
-
dealuri, dând de veste tuturor că-i paște vreo primejdie. Nu a trebuit să-i spună de doua ori, căci Sânzâiana era foarte curajoasă În Îndatorirea ei: aprindea pe deal câte un foc ce din depărtare se vedea ca o făclie galbenă și atunci știau satele că se apropie vreo urgie. Ioan era tare mândru de eleva lui. Într-o zi plecă Sânzâiana de acasă Într-un sat ăndepărtat la o rudă a ei care născuse gemeni, pentru a o ajuta
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
din satul ei, din casele și ogrăzile moldovenilor, când văzu că Ioan nu mai este, se puse pe un plâns amarnic.Plângea și unde cădea o lacrimă de-a ei, se transforma Într-o floare galbenă ce semăna cu o făclie.Curând dealul se umplu de flori galbene ca focul, parcă gata să anunțe o primejdie.Ea Însăși se transformă Într-o floare, o floare de sînzâiana care și azi, Împreună cu suratele ei, apar pe deal, doar-doar l-or Întâlni pe
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
dat, a se înfățișa sintetic, în următoarea tonalitate valéryană: "Umbre, străluciri/ De calvar în caer,/ Mîini slăbind prin aer/ Ca un ochi în lacrimi.// Castitate rog/ Carnea zăvorîtă,/ Eter să surîdă/ Ca în inorog:// Brațe-n dezvelire/ Ca joc de făclii,/ Mai mult infinire/ Sabia le urzi.// Încet ele prind,/ Și la buze poartă/ Sîngele divin care înțarcă/ Vis și arsură.// Umbre, străluciri/ De calvar în caer,/ Mîini slăbind prin aer/ Ca un ochi în lacrimi" (Poem vechi șvariantăț). Spre deosebire de individul
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
-l tăia capul prea mult", se sfătuia "la o pricină"cu oameni de încredere, dar cu frica lui Dumnezeu, "după ce auzea pe fiecare în parte, se culca, dormea un somn bun și pe la miezul nopții se scula, aprindea la candelă făclia din Vinerea Paștelor de la epitaf, cădea în genunchi dinaintea iconostasului și se ruga lui Dumnezeu să-l lumineze." Iar dascălul Chiosea, și alături de el alții, din mâinile cărora au ieșit știutori de carte românească, precum logofătul Greceanu, Văcăreștii, Anton Pann
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]
-
această circumstanță o procesiune fantastică ți sinistră totdeodată. Centurii întregi de tineri cu cizme intonară în cor cântece, care în încăperea nudă provocară teribile ecouri. Dalajul bazilicii fu umplut de lumânări aprinse, înfățișînd simbolic pe "morții noștri", iar patru uriașe făclii se ridicau, asemeni unor palmieri între trestii, în amintirea celor patru victime: Pica, Tudorel, Hangerliu și Cioarec, ale căror figuri, pictate sumar, se suspendară pe pereți. Cioarec, care murise de frică, fusese sanctificat! De asemeni, pe locul execuției, acolo unde
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu un fior lăuntric aceste știri, ce-l afectau cu mult mai mult decât pe Ioanide. Avea motivele lui secrete să fie emoționat. Într-o seară trecu o procesiune goyescă de preoți tineri, centurii în uniforme și cizme, toți cu făclii în mână, cântând în cor, răspândind în aer un fum de lumânare și o lumină oscilantă. Cum casa lui Pomponescu nu era departe de bulevard, flacăra multiplă a procesiunii înroși strada lui, și ex-ministrul avu câteva minute bănuiala că purgatorialul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
compuse de un cântăreț de bar. Unul din ele se termina prin acest refren: Strigăm în ciuda sorții: Să ne trăiască morții! G. Călinescu După producția muzicală, unitatea țipă în cadență: "Răz-bu-na-re! Răz-bu-na-re!", chemând pe Pomponescu și amenințîndu-l. Zărind iluminația de făclii din fața casei sale, Pomponescu se apropie de fereastră și privi. Ex-ministrul era infatuat, dar nu laș. Placiditatea lui naturală, mândria înnăscută îl împiedicau să dea semne de frică. Nu încerca teamă, ci o amărăciune adâncă, în care se amestecau, fără
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mâinile deschise, Pomponescu se dumeri îndată despre ce era vorba. Indolenta repeta rolul din Tosca. Nu se putu totuși dezbăta de un sentiment surd de neplăcere. Visul pe care îl avu fu următorul: Un escadron de tineri cu cizme, cu făclii aprinse în mână, înainta vertiginos înspre el, având în frunte pe Indolenta, care, statuară, înveșmîntată grecește, cu mâinile întinse, ținând în fiecare cîte-un sfeșnic, cânta "Să ne trăiască morții", apropiindu-se cu gura deschisă spre el, G. Călinescu într-o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se toarce cânepa reală. La această idee ne-au adus o foaie ungurească oficioasă, "Nemzet" - care, amețită de rolul Porților de Fier, ca arteră de transport, preface deja tot Orientul în țară ungurească, face din Buda capitala universului și poartă făclia civilizațiunii până-n Siberia, la fino-tatari... frații veritabili ai maghiarilor. A duce civilizațiunea în Orient? Dar pentru a o duce, trebuie cineva s-o aibă. Civilizațiunea ungurească e egală cu zero; zero ridicat la orice potență posibilă rămâne tot zero. Cumcă
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
mai repede!" " Încă nu-mi dădeam seama ce avea să se petreacă, și n-am înțeles nimic până n-am văzut, acolo, în catacombă, fluturii ăia gălbui, pufoși și-nsîngerați spărgând limbile fetelor și ieșind să-și usuce aripile la flacăra făcliilor. Abia atunci am știut din ce urzeală fac parte, și-am mai știut că nu mă pot smulge din ea fiindcă și carnea și mintea mea sânt țesute din aceeași urzeală. Mai degrabă 0 pasăre țesută în modelul unei tapiserii
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
care plecase brusc din casa lor cu câteva ore în urmă, îi aștepta pe o ridicătură de pământ ca un mușuroi. Pe cizmă se târa leneș o lipitoare prin al cărei tegument grăsos se zăreau pungile cu sânge. Cu o făclie în mână (căci se-nnoptase, ieșiseră miliarde de stele și doar spre vest cerul mai era colorat de o geană de purpură intensă), voinic și dominator în hainele lui coloniale de pânză bej, el coborî încet și oferi brațul tinerei
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
faciale, maxilarele acelea mobile și oarbe, și înșfăcau șuvițe de îmbrăcăminte de pe șoldurile celor ce înfruntau nesfârșitul swamp, apărîndu-se disperați de țânțari. Luna ieșise enormă, rotundă, și se afla acum exact în centrul bolții. Deodată scoase atâta foc înghețat, încît făclia lui Monsieur Monsu deveni inutilă. Sub lumina cea galbenă, miliarde de ochiuri de apă ardeau furios ca benzina. Și ruine ciudate, acoperite de filigrane, se arătară. Dar sânt palatele din tablou, m-am gândit imediat ce le-am văzut, simțind cum
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pe care măduva spinării mele și nervii stomacului meu l-au înțeles mai bine decât mine. Și am intrat, în fine, în pântecul întunericului. Printre labiile de porfir și nymfele de obsidian ale nopții. Stelele au dispărut, dar, la lumina făcliei reaprinse, feerice flori de mină, jur-împrejurul vaginului de granit prin care înaintam, își aprindeau și-și stingeau fațadele cristaline. Coboram din ce în ce mai mult, cu grijă să nu strivim mânuțele translucide ale tritonilor dm bălțile prin care pășeam, să nu ni se
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pe piatra udă, cu liliecii zdrențuiți și famelici... Am știut că ne apropiem de mijlocul țintei când, deodată, în fața noastră, pe unul dintre culoarele înguste ca niște trompe, a apărut, în largi odăjdii de preot catolic, fratele Armando. Când lumina făcliei l-a scos din întunecime era atât de nemișcat, ocupând și gâtuind tot coridorul, încît părea că ne așteaptă de secole. Pe creștet purta, acoperindu-i tonsura, o mitră ciudată de oțel, cum desigur nici un preot n-a purtat vreodată
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pe-o parte, cu lăbuțele tremurând fin. Cadavrul lui, înșfăcat iar de urechi, fu arătat triumfător de femeie, care-și sărută dulce șarpele-n bot și ieși, în firave aplauze. Doi țigani în șalvari, cu piepturile goale, jonglară apoi cu făclii, în răcnetele unui cimpanzeu îmbrăcat, care, observă locotenentul, avea o rană urâtă la cot. Și-l ferea mereu, strîmbîndu-se, în timp ce făcea tumbe, rostogolindu-se pe brațele lungi și păroase, cu genunchii chirciți. Era legat de gât cu un lanț ciudat
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
extrem de îndepărtată, susținută de pilaștri printre care se vede un cer de furtună. Bolta e oliv-întunecată, sub mă simt rătăcit în templul unui zeu necunoscut. Pătrund într-un culoar străjuit de coloane, înaintez de-a lungul lui, pe pereți sânt făclii... cerurile, prin ogivele dintre coloane, sânt învolburate ca o apă turbulentă... Știu că am fost acolo, nu doar în vis, deși acumi văd totul printr-un ochean de vise, am umblat o dată cu adevărat prin palatul tăcut și pustiu, supradimensionat nu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și anume încotro le mîna duhul să meargă, într-acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nici o parte. 13. În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși, care ardeau; și ceva ca niște făclii umbla încoace și încolo printre aceste făpturi vii, focul acesta arunca o lumină strălucitoare, și din el ieșeau fulgere. 14. Făpturile vii însă cînd alergau și se întorceau, erau ca fulgerul. 15. Mă uitam la aceste făpturi vii și iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
munții-n urmă Și mâl * zvârliți pe acel petec alb Ce pe pământ mai îndrăznește-a fi! {EminescuOpVIII 46} Aprindeți codrii noștri și ardeți Această rană a istoriei, Această bubă neagră-a Omenirei, Acest blestem ce arde în popoară, Luați făclia și ardeți-i ochiul Acestui crud titan numit pămînt! Să intre dar! Să vie! Ce voiește? DOCHIA Toți sânt nebuni de furie, o Doamne! Și nici un ochi nu vede clar aici. O țara mea! O Dacie! Unde mergi? B[ORIS
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
am întors în cetatea de marmură din vârful Sionului, rupt-am de pe mine hainele de aur și le-am aruncat pe ele... iar chitera mea de aur am zdrobit-o de stâlpii de marmură a bisericei. Răsuna biserica luminată de făclii de ceară albă, numai sufletul meu era mut și sterp și turbăciunea cruntă rânjea din fundul gândirilor mele. Solomoane, împărat al iudeilor! Tu, înțelept, muiai degetele tale molatece în sunetele sfinte a arfei lui Dumnezeu și coardele sale [de] aur
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
șapte părți deodată tot Bizanțul e aprins Și din șapte laturi flăcări pe cetate s-a întins, Ard în vânt palaturi nalte, marea *-n valuri * este caldă Și fântâni înviforate * prin zidiri vuind se scaldă, Turnuri negre de cetate ca făclii ei le aprinde Și lui Muhamed în arme * ca făclii i le întinde Numai negri nouri cerul, arde grindă, cade ușă, Pe oraș căzu o ploaie de scântei [și] de cenușă. Din potopul cel de flăcări se înalță din ruine
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
laturi flăcări pe cetate s-a întins, Ard în vânt palaturi nalte, marea *-n valuri * este caldă Și fântâni înviforate * prin zidiri vuind se scaldă, Turnuri negre de cetate ca făclii ei le aprinde Și lui Muhamed în arme * ca făclii i le întinde Numai negri nouri cerul, arde grindă, cade ușă, Pe oraș căzu o ploaie de scântei [și] de cenușă. Din potopul cel de flăcări se înalță din ruine, Neatins, palatul mândru de-mpărați, ca o minune, Cu-a
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-n Putna, era noapte: Cel din urmă din Mușatini își trecuse-al morții vad, Trupul lui înalt și tânăr sta lungit pe crengi de brad, Galben, mândru și în moarte, înainte-ne-l văzum Se suia în nalta boltă din făclii un negru fum; Atunci [tu] veniși [nainte] și, pe braț, greoaia cască, "Dumnezeu n-a vrut Moldovei alt Mușatin să se nască, Cu acesta se încheie tot trecutul până ieri, Am rămas de capul nostru - ce ne facem dar, boieri
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Va sta-n Eternitate - cât lumea în abis. Eu, anul aspru, palid, adus-am vijelii Și... (arată la ruina fumegîdăa satului) legea mea e moartea... gîndirile-mi - pustii! Gândirea mea e moarte, visarea: vijelii, Eu duc prin visul vremi a arderei făclii! Ieșit-am eu, ca astăzi națiunea ta s-o sting! Privește-n noaptea lumei!... A morții albă pară Adoarme orice popol ce astăzi e să moară!... {EminescuOpVIII 260} Atins-am cu paloarea-i poporul tău român Și-acum din umbra
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
miile-i decade Și-nmormîntînd-o-n caos întins, fără de fine, Zburând negre și stinse surpatele lumine, Că bolta surp-albastru-i, o uriașă raclă, Că soarele-i jăratic, ultima lumii faclă Să văd caosul este al lumilor sicrii Că sori mai pâlpâi - roșii, gigantece făclii - Ș-apoi se sting. Nimicul lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde Atunci gintea-nviată din suferințe lungi Să moară, națiunea - atunci! și - nici atunci! Căci nu, nu mor Titanii din zilele bătrâne, Mai iute scutur munții, scot lumea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
sferei castele înstelate. Cerul, din rădăcină nălțîndu-se, decade Târând cu sine timpul cu miile-i decade. Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Zburând negre și stinse, surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi - roșii gigantice făclii - Ș-apoi se sting. Nimicul lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde! Văzând risipa, Satan, voi crede c-ai învins! Căci, dacă ești arhanghel al morții cei bătrâne, Atunci ești drept, căci numai ea este dreaptă-n lume
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]