2,882 matches
-
precum și caracterului stereotip, etern și cvasi-imuabil, alegoriile au atras dintotdeauna pictorii și sculptorii menționează dicționarul de retorică (Pougeoise: 2001, 24). Parabola se diferențiază de alegorie prin aceea că ea prezintă două părți distincte, cu mesaj moral și religios. Ca și fabula, o parte reprezintă corpul, cealaltă sufletul; corpul fabulei este textul ei, sufletul morala. În cazul alegoriei, nu există această delimitare. Dacă, însă, am considera, împreună cu G. Călinescu, [Archaeus] ca fiind o introducere a cărei ilustrare este adusă de [Avatarii faraonului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
atras dintotdeauna pictorii și sculptorii menționează dicționarul de retorică (Pougeoise: 2001, 24). Parabola se diferențiază de alegorie prin aceea că ea prezintă două părți distincte, cu mesaj moral și religios. Ca și fabula, o parte reprezintă corpul, cealaltă sufletul; corpul fabulei este textul ei, sufletul morala. În cazul alegoriei, nu există această delimitare. Dacă, însă, am considera, împreună cu G. Călinescu, [Archaeus] ca fiind o introducere a cărei ilustrare este adusă de [Avatarii faraonului Tlà], atunci am avea chiar o parabolă. "Lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în casa în care fusese omorît cineva. Îmi imaginam cum niște străini urmau să-mi inspecteze lucrurile, spunînd ' Fetița asta colecționa pietricele și abțibilduri. Îi plăcea Micul prinț al lui Saint-Exupéry și a citit, poate chiar a învățat pe dinafară, fabulele lui La Fontaine.' Așa îmi imaginam că ar fi putut fi catalogată și rezumată viața mea" (p. 396). Fundalul așa-zicînd "mare" al istoriei rămîne, pentru individ, pînă la urmă, o abstracțiune, chiar dacă una, paradoxal, cu efecte letale. Pentru el, sens
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de stilistică, ediție îngrijită cu studiu introductiv și note de Sorin Alexandrescu, Editura didactică și pedagogică, București, 1968, p. 32: "Cine vorbește "comunică" și "se comunică". O face pentru alții și o face pentru el". 4 Umberto Eco, Lector in fabula. Cooperarea interpretativă în textele narative, traducere de Marina Spalaș, prefață de Cornel Mihai Ionescu, București, Editura Univers, 1991, p. 87. 5 Vezi intrarea Colombe, în Encyclopédie des symboles, Le Livre de Poche, Paris, 1996, pp. 153 și urm. 6"Polata
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
fi, poezia, iubirea. Este povestea unui copil căruia îi este imposibil să vadă lumea altfel decît prin ochii tatălui său. Mai este nevoie să amintim că filmul nu neagă nimic, că nu uită să arate grămezile de cadavre? E o fabulă care vorbește despre partea conștientă și controlată a posibilelor și imposibilelor pe care părinții le transmit copiilor lor. Care sunt posibilele și imposibilele pe care părinții le comunică, fără să-și dea seama? Care sunt cele pe care membrii unei
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
putem spune așa față de morala generală: grație "mîinii invizibile", egoismul (urmărirea interesului individual) garantează binele comun. Afirmînd că activitățile economice își au propriile legi morale, Smith preia ideea provocatoare formulată de Mandeville la începutul secolului al XVIII-lea în celebra Fabulă a albinelor: "vicii private, beneficii publice" (stimulînd activitatea economică, plăcerile de lux ale celor bogați conduc la îmbunătățirea situației generale). Începînd cu sfîrșitul secolului al XVIII-lea, economia e considerată în Europa ca o realitate autonomă, în afara controlului exercitat de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
și situații, a crea scene și personaje...Nu este în intenția noastră să așezăm în opoziție narațiunile menite să prezinte realitatea, adevărul (teoriile științifice, textele sfinte) și cele considerate reprezentarea eronată a realității (omul modern vorbește de mituri, legende, basme, fabule, ideologii). A spune povești" trimite cu gîndul la un act conștient, voit și perfect stăpînit. Nu-i negăm această dimensiune, dar suntem de părere că e una implicită atunci cînd toate poveștile cu care ne înconjurăm au aerul că nu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
a infinitului, pe care Rahimi o moște nește din Iran și din India, unde poveștile se fugăresc și se ascund, neoferindu-se niciodată direct și complet, se află la antipodul viziunii occidentale, care ține morțiș la o morală, precum în fabulele lui La Fontaine. Cuvîntul final nu se află acolo unde îl aștepți, pentru că nu există sfîrșit, în concepția scriitorului oriental, există cel mult un "gîtlej" spațio-temporal care se deschide din nou către o altă lume. A accepta cu seninătate o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
îndeosebi pentru textele scurte, dar în marea lor majoritate, oamenii, de indiferent ce vîrstă, preferă încă să trăiască întreg complexul de senzații, de la cele fizice atingerea filelor, mirosul cărții, plăcerea estetică trezită de organizarea vizuală și pînă la pătrunderea în fabulă, căci romanul pretinde să-i creezi niște condiții, are nevoie de un spațiu al lui, de o ambianță specială, pe care privirea impersonală a unui ecran nu o poate nicicum oferi. Dar, pînă la urmă, ce e un roman? Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vreme, care și-a atins apogeul în epoca Renașterii și care constă în elaborarea unei noi versiuni a unui text deja existent. În vremea sa, Racine, de pildă, reluase Ifigenia lui Euripide, La Fontaine se inspirase adînc din Esop pentru fabulele sale, Antigona lui Sofocle a tot fost rescrisă, pînă la Anouilh și Bauchau, iar mitul lui Don Juan continuă să bîntuie imaginarul creatorilor, ca să nu luăm decît cîteva din exemplele cele mai familiare. Sau poate că o ilustrare și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
la Sissinnghurst și de la Alcazar în China, învăluind în demnitate și legitimitate legen dare senzualitatea fierbinte și inventivă a amanților, i-au asigurat de la bun început o vastă paletă de cititori veniți din toate orizonturile să se adape din farmecele fabulei, cu o neostoită și reconfortantă nevoie de absolut și de transgresiune. Totuși, ceea ce i se întîmplă nu e mai puțin tulburător, nici mai puțin simptomatic pentru ciudata confuzie și suprapunere de planuri pe care o trăim actualmente, din cauza discursului dominant
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fie erudiția autoarei, jocurile de limbaj și de idei care trimit spre mari autori și mituri universale (ea însăși declarînd că i-ar fi plăcut să scrie Biblia și că referințele ei supreme sunt Biblia, Tintin și Victor Hugo!...), spre fabule și povești revizuite și reinterpretate, fie ironia explozivă și umorul devia(n)t, fie construcția perfectă a unei fraze simple care crucifică un destin în cîteva cuvinte. Multe sunt registrele pe care cîntă Amélie Nothomb și pe care criticii se
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Babel, București, 1996. DURING, Simon [ed.], The Cultural Studies Reader, ediția a II-a, Routledge, Londra, 1993. EAGLETON, Terry, The Illusions of Postmodernism, Blackwell, Oxford, 1996. ECO, Umberto, Apostille au Nom de la rose, Grasset, Paris, 1985. ECO, Umberto, Lector in fabula, trad. de Marina Spalas, Editura Univers, București, 1991. ECO, Umberto, Limitele interpretării, trad. de Ștefania Mincu și Daniela Bucșă, Editura Pontica, Constanța, 1996. FEATHERSTONE, Mike, "In the Pursuit of the Postmodern: An Introduction", în Theory, Culture & Society, Sage, London, Newbury
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
îndeajuns că orice expresie a unei idei abstracte nu poate fi decât o alegorie. Datorită unei soarte ciudate, acei metafizicieni care-și închipuie că pot scăpa de lumea aparențelor sunt constrânși să trăiască perpetuu în alegorie. Poeți triști, ei sărăcesc fabulele antice de culoarea lor, nefiind decât niște simpli culegători de fabule. Ei fac mitologie albă". Pentru Derrida, mitologia albă păstrează ideea că metaforele au plecat de la o serie de sensuri "primitive", "proprii", care s-au estompat sau uitat o dată cu utilizarea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
decât o alegorie. Datorită unei soarte ciudate, acei metafizicieni care-și închipuie că pot scăpa de lumea aparențelor sunt constrânși să trăiască perpetuu în alegorie. Poeți triști, ei sărăcesc fabulele antice de culoarea lor, nefiind decât niște simpli culegători de fabule. Ei fac mitologie albă". Pentru Derrida, mitologia albă păstrează ideea că metaforele au plecat de la o serie de sensuri "primitive", "proprii", care s-au estompat sau uitat o dată cu utilizarea lor în discursul filosofic, uzura devenind structura însăși a metaforelor. Mitologia
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
la fel ca și între cititorul real și "cititorul model", autorul și cititorul model nefiind decât imagini, ipoteze interpretative, moduri de operare textuală sau "strategii textuale" care "cooperează" din punct de vedere interpretativ. (A se vedea Umberto Eco, Lector in fabula, trad. de Marina Spalas, Editura Univers, București, 1991) 300 Linda Hutcheon, Poetica postmodernismului, p. 131. 301 Roland Barthes, Plăcerea textului, p. 44. 302 Încercarea, în acest sens, de a crea un joc infinit al diferenței îl va determina pe Umberto
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
diverse, exprimă prin multe mituri și simboluri ritualice tema unității ciclice dintre om, natură și divin. Ele nu pot decât să îmbogățească, să nuanțeze și să dea noi culori acestei teme gândită antropocentric și cosmocentric deopotrivă. Căci, pentru a putea fabula despre infinit, avem nevoie de ființa noastră condensată în limba și cultura proprie care ne susțin îngemânate cu părți din Pământul, Luna și Soarele esențiale. Oricât de departe speră omul să ajungă în Cosmos, originea lui pământească și dependența de
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
de orice fel. Berlinul nu poate fi judecat în raport cu o altă lume, mai bună ori mai rea, nu are un ideal și nu poate fi tras de urechi sau dojenit. Vorba lui Nietzsche, aceea că lumea adevărată a devenit o fabulă, își găsește în Berlin reprezentația în care spectatorii sunt figuranți de primă mână. Berlinul dă senzația unui loc care nu poate fi îmbunătățit, însănătoșit, pentru că bolile nu-i sunt eșecuri, ci forme de mani festare; oraș prin excelență, Berlinul poate
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
valorilor apolinice, spiritul dinonisiac al unei modernități care poartă amprenta sensibilității simboliste și decadente. Această metamorfoză subtilă era excelent dramatizată de către Thomas Mann în romanul său, Moarte la Veneția (1912). În opinia lui Rodolphe Rapetti, Böcklin "privilegiază aspectele violente ale fabulei, la care adaugă ceea ce-i inspiră o vis comica unică în timpul său"71. Pentru Hans Henrik Brummer în "The Böcklin Case Revisited", evidențierea elementarului în natură, a emergenței instinctelor, a elanurilor dionisiace ca manifestări violente, incontrolabile, a unei vitalități primordiale
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
anumit hieratism al imaginii, de o mistică în care se regăsește mai bine încadrat mesajul alegorico-simbolic, pentru că trecerea dinspre alegorie spre simbol nu se realizează pe deplin. Serafina Brukner sesizează decantarea compoziției de orice reper istorist, subliniind această îmbinare a fabulei cu alegoria, un ezoterism asumat al compoziției, care ar solicita o lectură simbolică, în afara contextului stilistic. Stilurile oferă coerență pe un alt plan, ele nu rămân în afara semnificației pe care Cecilia Cuțescu-Storck dorește s-o confere picturii sale, pentru că sensul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
invitat pe poet într-o cameră separată, lăsându-l să contemple prin gaura cheii spectacolul crud al femeii iubite făcând dragoste cu unul dintre servitorii săi. Cu un cinism profesat cu mare artă, Alexandru Bogdan-Pitești i-ar fi revelat sensul "fabulei" prozaic- concupiscente, ca rațiune a devenirii poetice, iar Adrian Maniu ar fi compus poemul Salomeea 539 în urma acestei experiențe de neuitat: poemul îi este dedicat lui Alexandru Bogdan-Pitești. Fictiv sau nu, episodul biografic, infuzat cu sadismul anecdoticii malițioase de conte
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de origine folclorică"541. Criticul sesizează însă schimbarea peisajului liric și apariția în cadrul decorativismului bizantinizant a notelor expresioniste cu volumul Lângă Pământ (1929). Avem o adâncire a suprafeței, asimilată superficiilor decorativismului decadent, o recuperare a transcendenței pierdute, a misterului, a fabulei. "Peisajele lui Adrian Maniu se umplu de "semne", devin "bântuite", prind o viață misterioasă și neliniștitoare [...]"542. Cu toate acestea, criticul subliniază dominanta decorativismului Secession în poezia lui Maniu. Neobizantinismul lui Adrian Maniu rămâne, de cele mai multe ori, un hieratism strict
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Veneția, "plină de nostalgia orașului acela", și "o impresie după femeia cu părul roșu al lui Henner" realizate de G. Petrașcu. Salonul este decorat în stilul lui Ludovic al XVI-lea, cu mobilă de Aubusson, cu fotoliile și canapeaua reprezentând fabule de La Fontaine. Practic, ne aflăm în plin decor rococo pe care-l îndrăgea Pașadia din romanul decadent al lui Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche. Și salonul adăpostește o colecție de pictură unde Grigorescu, Mirea, Luchian și Petrașcu sunt reperele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
puterile distructive ale "celuilalt", ceea ce subminează teoria scopului civilizator al imperiului. Dracula și ceilalți vampiri din romanul lui Stoker aparțin unei "alte" lumi, aproape non-umană, care amenință civilizația existentă și stabilitatea imperiului. Romanul Dracula poate fi astfel interpretat ca o fabulă despre invazia din afară 89, iar protagonistul, contele Dracula, ar fi un străin, "un criminal înnăscut sau un geniu nebun ori degenerat 90", dar, în același timp, o metaforă interesantă pentru conceptul de "alteritate" sau "înstrăinare". Astfel, se poate susține
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
cu toată scumpătatea."), lui M. Dragomirescu îi solicită exigență maximă față de tipografi ("Mă rog voă, luați seama să nu confunde zețarul trăsurile de unire din cuvintele compuse [...] cu pauzele de puncuație dintre propozițiuni."), îi face observații la obiect după publicarea fabulei Duel ("...cu părere de rău bătrînească am constatat [...] o mare greșală de punctuație.") sau în legătură cu propria-i exprimare: "Ai făcut în numărul de la 15 ian. o greșală de limbă; ia seama: simbol face pluralul simboluri nu simboale...". A mai avut
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]