235,852 matches
-
cu difidență, că Dumnezeu și zeii sunt în mod necesar personaje literare. Acel Iisus din Noul Testament este un personaj literar întocmai cum sunt Iahve din Biblia iudaică și Alah din Coran." Ce am găsit însă deosebit de supărător la Bloom este felul în care el refuză complet, pe tot parcursul cărții, să-și stăpânească numeroasele idiosincrazii, antipatii și resentimente personale. Cred că așa ceva depășește binișor limitele unui discurs ironic, și tinde uneori să devină pur și simplu o listă de injurii ieftine
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
știe nimic despre acesti autori și-ar putea închipui foarte bine că tot ceea ce au scris ei este crasă literatură pornografică, pe care trebuie s-o ții cât mai departe de copii. E ceva întristător-îngust și cu totul neînțelept în felul în care Bloom înțelege să se apropie de alte culturi. Eu unul pur și simplu nu pot pricepe cum un om de eminența lui Bloom, cu învățătura lui și cu al lui esprit de finesse, poate identifica, senin, cultura germană
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
asemenea greșeli "intelectuale", întâlnite din întâmplare într-unul din numerele "României literare", prestigios săptămânal de cultură bucureștean. Mi s-a părut nimerit să scriu despre ele, fiindcă le găsesc cu atât mai pilduitoare, cu cât apariția unor greșeli de acest fel este surprinzătoare în coloanele unei publicații ce cultivă, de obicei, o limbă română curată și îngrijită. Întâia greșeală privește scrierea unui cuvânt destul de rar folosit astăzi și aproape numai în varianta scrisă a limbii literare, anume adverbul ritós. Acesta este
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
8 din 26 februarie 2003, am citit în trei rânduri, în două articole diferite, expresia latinească magna cum laude scrisă greșit cum laudae (la pag. 15 de două ori și la pag. 21 o dată). Aici nu mai încape îndoială în privința felului cum s-a ajuns la forma greșită: autoarele textelor sau corectoarele (judecând după semnături și după caseta tehnică, în ambele cazuri este vorba de două persoane diferite) nu știu sau știu foarte prost latinește! Amintindu-și, probabil, că în anumite
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
Cum nu tot ce zboară se mănâncă, nici toate cuvintele latinești nu se scriu cu diftongul -ae. O asemenea greșeală mi se pare, pe de o parte, stânjenitoare pentru o revistă culturală cu pretenții și, pe de alta, grăitoare pentru felul cum s-a învățat și se mai învață încă latinește în România ultimelor decenii. Deși mulți (mai cu seamă politicieni) nu pierd azi nici un prilej să se împăuneze cu descendența noastră din Traian, mărețul împărat roman, latina, limba strămoșilor noștri
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
înseși sînt sfărîmate și silabele lor reordonate. Nucleul cel mai dur al limbii este spart. O nouă limbă poetică ia naștere în creuzetul alchimistului care e Nichita Stănescu. Libertatea pe care și-a asumat-o poetul Elegiilor este, într-un fel, o sinteză a unor experiențe poetice anterioare. Nichita Stănescu a închis un ciclu. Modernismul românesc, inaugurat de Macedonski și dezvoltat plenar de Arghezi, își are capătul de drum în Nichita Stănescu, la care regăsim, uneori de nerecunoscut, "prelucrate", ca și
Nichita Stănescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14100_a_15425]
-
moderniste a părut (și mai pare) o renaștere a poeziei noastre după colapsul realist socialist. Remake-ul (cum l-a numit Cărtărescu) modernist a fost interpretat ca un pionerat. S-ar crede că toți poeții care marchează o epocă pățesc la fel: și Eminescu, disputat de romantismul secolului XIX și deopotrivă de modernismul celui următor, unii văzînd în poeziile lui ruptura, alții continuitatea; și Arghezi, al cărui eclectism a fost citit (îndeosebi de către Ion Barbu) ca un tradiționalism cosmetizat sau ca o
Nichita Stănescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14100_a_15425]
-
origini iudaice. Rezultatul cel mai expresiv al acestei "evadări din sine" îl întrupează figura etniei britanice, una, desigur, artificială, a "palimpsestului identitar", pe direcția pastișei și a șarjei: Refugiul dureros în această identitate voit falsă funcționează la Ionesco drept un fel de exercițiu de asceză necesară «naturalizării» într-o altă țară, asemănătoare ascezei lingvistice pentru care se pronunță și Cioran, încă din primii lui ani de exil în Franța". Drama depeizării și a naturalizării într-o țară străină se reflectă în
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
decât scrierea englezului Milton, în 1649, deci. Cu toate că edictul se referă la corporațiile tipografilor, la editori, librari și la toți cei care "materializau" cultura... În edict, se constată: Se tipăresc foarte puține scrieri bune... încât putem spune că este un fel de rușine... etc. etc. Este înfierată energic mizeria profesiunii tipografice, a ucenicilor, meșterilor, este atacată corupția care a făcut să decadă breasla imprimării cărților considerată înfloritoare în secolele trecute. În sinea lui, edictul seamănă leit cu orice alte decrete ale
Milton, 1644 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14109_a_15434]
-
al eșecului tranziției și nu al grijii față de om -se produce cu pompa cu care la Paris, Londra sau New York se deschid muzeele de artă modernă. Dacă tot îți pasă de nenorocitul care te-a votat, condu țara în așa fel încât să poată mânca la restaurant, nu să-l trimiți cu geanta ponosită să-și împartă pensia de condamnat la moarte pe la tejghelele puterii. Cu ce îndreptățire îi ceri omului înfometat, obișnuit să vâneze litrul de ulei și kilul de
Mălaiul rânced al Securității by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14101_a_15426]
-
discuție. Asupra necesității revizuirii cred că sîntem toți de acord. Partea delicată apare (și Gheorghe Grigurcu nu ne oferă prea multe sugestii în acest sens) atunci cînd avem în vedere metodele concrete ale revizuirii. Personal nu prea înțeleg în ce fel s-ar "salva" Cronica de familie dacă ar fi eludat Drum fără pulbere și cum s-ar "mîntui" Moromeții dacă s-ar face abstracție de Desfășurarea. Faptul că Preda a scris și Desfășurarea ne-ar putea face să spunem că
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]
-
schimb, manualele, istoriile literare și studiile monografice trebuie să facă referire la toate fațetele operei (chiar și la cele mai dezagreabile pentru posteritatea lui Preda) scriitorului spre o justă situare a acestuia în sistemul de elemente al literaturii române. În felul acesta ar trebui rezolvată și problema antisemitismului lui Cioran, a textelor legionare ale lui Eliade sau a colaboraționismului cu regimul comunist al unor scriitori de primă mînă precum George Călinescu, Tudor Arghezi sau Camil Petrescu. În privința scriitorilor supraevaluați de critica
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]
-
Primul caz nu mai trebuie ilustrat. Referindu-mă la al doilea, iată, chiar dacă nu este proteic ca Arghezi, ci monocord, Bacovia a fost văzut uneori ca simbolist, alteori ca antisimbolist, la început ca eminescian, iar după moarte ca postmodern. La fel, Eminescu: citit fie prin prisma antumelor, "disciplinate" de influența lui Maiorescu, fie prin prisma postumelor, mai dense liric, dar mai neglijente formal. Dar dacă Bacovia e, în același timp ori în "evoluția" operei sale, cîte ceva din toate? Și dacă
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]
-
de-a lungul timpului ține, la rîndul ei, chiar de schimbarea perspectivei stilistice. Povestirea lui Borges despre acel scriitor contemporan care rescrie cuvînt cu cuvînt Don Quijote și devine autorul unei alte opere decît aceea a lui Cervantes trebuie interpretată în felul următor: Eminescu (spre a rămîne la exemplul lui) este un cu totul alt poet pentru Maiorescu la finele secolului XIX decît este pentru Negoițescu la mijlocul secolului XX, deși poezia lui este, cuvînt cu cuvînt, riguros aceeași. Chiar faptul că Maiorescu
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]
-
sala este o enormă necunoscută? El știe, la fel de bine cu actorii, ce a ieșit sau nu într-o seară. El este martorul real și tăcut al stării fiecăruia, al bucuriei unei reușite, al tristeții unei neîmpliniri, al exuberanțelor de tot felul, al oboselii nemachiate, al epuizărilor de care noi habar nici nu avem. El știe exact cum se intră în fabulos, cu ce preț este plătit timpul petrecut acolo și cum se părăsește ficțiunea pentru a reveni în realitate. El este
Așteptînd la arlechin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14118_a_15443]
-
amintirile lui, cu alte și alte interpretări și actori iluștrii, care au jucat, cîndva, pe aceeași scenă, aceleași roluri. Eu nu-l cunosc pe Traian Zecheru. Decît din poveștile altora. Imaginația mea îl compune și îl recompune în mii de feluri. Ne leagă un singur, dar esențial lucru: dragostea de teatru. I-am auzit însă, de nenumărate ori, vocea. Gravă, cu o rostire impecabilă, ușor prețioasă, care îi dă cuvîntului ponderabilitate și nuanțe precise. Inflexiuni din alte timpuri într-o limbă
Așteptînd la arlechin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14118_a_15443]
-
să afli programul teatrului - repetiții, spectacole, locuri, ore - formezi un număr de telefon și îl poți asculta pe Traian Zecheru oferindu-ți toate detaliile. Anunțul nu este sec, cum ați fi tentați să credeți. Există formule și urări de tot felul care îi personalizează frazele, altfel banale și anoste. Eu fac o reverență în fața acestui om minunat și generos care a știut întotdeauna să facă viața artiștilor mai suportabilă. Vreme de cincizeci și patru de ani!
Așteptînd la arlechin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14118_a_15443]
-
se valida, de un referent exterior. Faptul că ea stochează atît de multe direcții, că testează coduri de comunicare atît de variate nu reprezintă, în absolut, decît dovada unei mari neliniști spirituale și mărturia unei imense generozități. Artista este un fel de enciclopedie a momentului, o conștiință cumulativă în care se absorb și se plămădesc toate marile tensiuni ale epocii. Privirea sa este panoramică, mătură orizontul și adulmecă în germene, la izvor, marile aluviuni ale generației. Din această pricină ea nu
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
multe ori cu evidente particularizări creștine. Întoarcerea la natură, la energiile primare ale vieții și la nenumăratele miracole disimulate în formele cele mai umile, așa cum se proiectează ea în ideologia și în estetica grupului Prolog, și-a găsit aici un fel de anticameră a Creatorului și, deopotrivă, un topos artistic. În care mai așteaptă și din care se hrănesc și alți artiști importanți din generațiile mai tinere, cum sînt Ioana Bătrânu, Mihai Sârbulescu, Dinu Săvescu, Mircea Tohătan etc. Dar între acești
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
o muzică zgomotoasă și deloc plăcută auzului. Muzica în cauză intră în contradicție flagrantă cu versul shakespearian nu se știe de cine tradus în limba română. Eu bănuiesc că la bază se află traducerea lui Dan Grigorescu, interpolată cu tot felul de cuvinte de argou. Asta dacă nu cumva Shakespeare a scris Visul... în limba română. Theseu ne apare la început asemenea unui comandant militar aflat în scaun cu rotile, iar Hippolyte e înveșmântată asemenea unei dresoare de circ. Oberon, a
Violent și urât by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14117_a_15442]
-
lui Cioran, a balanțelor interpretative propuse de Monica Lovinescu. Adică, a introducerii lui Marin Sorescu în universul de gândire al scriitorilor care l-au receptat de la distanța pusă de comoditatea sau incomoditatea stabilirii proporțiilor de către scriitorii noștri din exil. La fel, referințe ale câtorva scriitori străini, în majoritate autori de prefețe și postfețe. Sumarul volumelor este îmbogățit cu poeziile publicate în periodice. Atât acestea, neincluse vreodată în volum, cât și poeziile păstrate în manuscrise, până a fi fost publicate în ediții
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
nici de familie, nici de nimic altceva și nu știe să se întoarcă înapoi, acasă... De-asta nu pot să spun că n-am tată. Susana mă privi curioasă și apoi zise: - Păi e ca și cum nu l-ai avea. La fel ca și mine. Scoase batista de sub pernă, o înmuie în apa de colonie din flaconul pe care-l avea la îndemînă și-și umezi tîmplele și gîtul. Batista era de un alb imaculat. Acum mă privea neîncrezătoare și adăugă: - Ești
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
în subcomisia parlamentară pentru cercetarea "groaznicelor fapte" de la CNSAS (adică neobrăzarea unei părți a conducerii de a publica lista securiștilor care au făcut poliție politică), doamna peremistă și-a început atacul în stilul binecunoscut al gazetei de partid cam în felul următor: "gruparea DPP" (Dinescu, Patapievici, Pleșu) e vinovată pentru că a destabilizat țara într-un moment hotărâtor: summit-ul de la Praga. Am avut de câteva ori tentația, în ultimii treisprezece ani, să sparg televizorul, dar niciodată cu pofta cu care-aș
Pamflet fără Gâgă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14130_a_15455]
-
halal metode științifice! Logica pupincuriștilor într-ale patriei nu putea, de altfel, decât să sucombe în fața disperării unui tânăr care visa pentru țara lui un destin mai bun decât cel croit de libidoșenia patriotardă în care străluceau și strălucesc tot felul de lepre cu conturi groase — și atunci, și acum. Faimoasa pagină 63 din Politice a scos din minți pe nimeni alții decât "patri-hoții" care, vorba unui ziar, "ar vinde România în cinci minute". Au și făcut-o, strict juridic vorbind
Pamflet fără Gâgă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14130_a_15455]
-
Margareta Feraru, unul dintre cei mai buni specialiști în ediții critice din țară la ora actuală, sunt oameni de la care, personal, am învățat meserie și cărora le sunt, în plus, recunoscătoare pentru că, după atâtea frustrări materiale și profesionale, după tot felul de "vicisitudini", chiar controverse traversate în odiseea "agendelor", prietenia pe care mi-o arată nu s-a clătinat. Din tot ce-am spus până acum, câteva lucruri sper să fi reieșit într-un mod care, cine știe?, va stimula vreo
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]