2,319 matches
-
Cancerului!), volumul de debut al lui Henry Miller se articulează și ca o interesantă construcție joyceiană, cu trimiteri la asociaționismul moder nismului tîrziu, la "fluxul conștiinței" și la alternarea faliilor de prezent și trecut. Parisul pare un interval al joncțiunilor ficționale, unde totul e posibil și, mai ales, legitim. Romanul final al acestei configurații tripartite (pentru a nu o numi, pînă la urmă, "trilogie"), Tropicul Capricornului, care, așa cum spuneam, în mod paradoxal, "întoarce" acțiunea la momentul "evadării" new-yorkeze și care (precum toate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sugerează, în opinia criticilor, mariajul devorator pe care autorul l-a avut cu scriitoarea alcoolică și schizofrenică Zelda Fitzgerald!). Nu altele sînt conotațiile de profunzime ale capodoperei The Great Gatsby/Marele Gatsby, din 1925, unde Nick Carraway (tot un "dublu" ficțional al prozatorului) e absorbit de lumea magică (dar vidată sufletește) a "visului american" (întruchipat de Gatsby). Această "glisare" psihologică spre un spațiu utopic trebuie interpretată, similar, ca un "refugiu" din fața realității sociale traumatizante. Nici ultimul roman (încheiat) al lui Fitzgerald
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în 1941, postum, cu titlul The Last Tycoon/Ultimul magnat), unde este investigată lumea hollywoodiană a anilor treizeci (cunoscută nemijlocit de către Fitzgerald, în postură de scenarist, pentru un timp, la MGM, în Los Angeles). Pat Hobby, protagonistul textelor și "dublul" ficțional, la rîndul său, al autorului însuși, e un scenarist de 49 de ani, pe care industria (necruțătoare) a filmului american l-a transformat într-un exponent tipic al "generației pierdute". Cu toate că, în epoca filmului mut, cîștigase o anume notorietate prin
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
postmodernității americane. Autorul a vrut să publice această nuvelă-roman, serial, în The New Yorker, dar, la reticența virtualilor editori, a renunțat, tipărind-o, în 1989, într-un volum autonom. În anii nouăzeci, a reluat proza în unele antologii cu bucăți ficționale de sine stătătoare, ceea ce implică bănuiala că și pentru Bellow fragmentele de acest tip aveau un statut incert, situîndu-se undeva între nuvelă și roman. Protagonista din A Theft, Clara Velde, jurnalistă de modă, de mare succes, în New York (în ciuda faptului
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
biografie și să-l transforme în eroul puseurilor sale de imaginație. Autorul ne confruntă cu un "caz" rar întîlnit în litera tură: acela de "materializare", de "întrupare" chiar, a ficțiu nii. Se vorbește de sute de ani, în proză, despre "ficționali zarea realității", dar puțini scriitori au avut inspirația să se proiecteze (pe ei înșiși, împreună cu "realitatea" biografiei lor) în ficționalul pur și să și-l asume ca pe o natură secundă. Nu întîmplător, pe site, cea de-a doua fișă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
litera tură: acela de "materializare", de "întrupare" chiar, a ficțiu nii. Se vorbește de sute de ani, în proză, despre "ficționali zarea realității", dar puțini scriitori au avut inspirația să se proiecteze (pe ei înșiși, împreună cu "realitatea" biografiei lor) în ficționalul pur și să și-l asume ca pe o natură secundă. Nu întîmplător, pe site, cea de-a doua fișă biografică a lui Ellis este expusă în dreptul secțiunii hașurate a chipului. Ea constituie, în fond, o metaforă a disoluției identității
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fond, o metaforă a disoluției identității auctori ale undeva în magma imaginarului genuin. Bret Easton Ellis nu e numai personajul ficțiunii lui, ci funcționează, concomi tent, în postură de ficțiune el însuși. Se adresează cititorului ca narator (deci, un construct ficțional) și nu ca autor, vrînd să fie perceput astfel și la sfîrșitul cărții, prelungind actul lecturii ad infinitum. Cu alte cuvinte, prozatorul urmărește să-l transplanteze pe acest al doilea Ellis inventat, ficțional, "hașurat" în viața propriu-zisă, care se deschide
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
adresează cititorului ca narator (deci, un construct ficțional) și nu ca autor, vrînd să fie perceput astfel și la sfîrșitul cărții, prelungind actul lecturii ad infinitum. Cu alte cuvinte, prozatorul urmărește să-l transplanteze pe acest al doilea Ellis inventat, ficțional, "hașurat" în viața propriu-zisă, care se deschide, prin urmare, aidoma paginilor unui roman. Indubitabil, la origi nea noii "identități" se află sentimentele, viziunile, concep țiile și impulsurile lui Ellis cel real, dar ele suferă mutații, "primesc" nuanțe ficționale, se convertesc
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Ellis inventat, ficțional, "hașurat" în viața propriu-zisă, care se deschide, prin urmare, aidoma paginilor unui roman. Indubitabil, la origi nea noii "identități" se află sentimentele, viziunile, concep țiile și impulsurile lui Ellis cel real, dar ele suferă mutații, "primesc" nuanțe ficționale, se convertesc în literatură. Părăsesc, altfel zis, rigorile lumii reale, pentru a putea fi "semnificante", pentru a putea fi "citite" și, implicit, "desci frate". În fond, aici găsim esența "ingineriei ficționale" a scriitorului. Ea se ascunde în obsesia lui de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Ellis cel real, dar ele suferă mutații, "primesc" nuanțe ficționale, se convertesc în literatură. Părăsesc, altfel zis, rigorile lumii reale, pentru a putea fi "semnificante", pentru a putea fi "citite" și, implicit, "desci frate". În fond, aici găsim esența "ingineriei ficționale" a scriitorului. Ea se ascunde în obsesia lui de a fi înțeles mediat, prin mijlocirea unui cod estetic. Nu mi s-ar părea exagerat să afirm că Bret Easton Ellis reprezintă, la limită, chiar codul în chestiune, fiind propria sa
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lui Ellis și, ca atare, orice eveniment (prezen tat ca "real" în roman) trebuie privit cu circumspecție. Ideea a dus la aprecierea controversatului American Psycho (interzis, în unele țări și chiar în unele state americane, pentru violența sa!) drept relatarea ficțională a unui psihopat captiv în interiorul viziunilor sale morbide (Patrick Bateman, naratorul-protagonist, ne povestește, cu amănunte terifiante, multitudinea de crime săvîrșite într-un fel de transă psihotică; funcționar de bancă în timpul zilei, el devine un Mr.Hyde postmodern noaptea, ucigînd femei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
inevitabil și previzibil, se destramă (pentru a se uni totuși, mai curînd formal, în final). Pentru Jonathan Franzen, "lumea în disoluție" (indiferent de contextul istoric în care ea se articulează!) nu reprezintă numai o metaforă epică un "mobil" de construcție ficțională, cum ar veni -, ci o realitate intrinsecă a istoriei, în integralitatea sa. Acest autor dezvăluie, indubitabil, trăsături de mare scriitor. Vede întregul în detalii, fără a încerca să-l impună, abuziv, în conștiința cititorilor, pe cel dintîi. Lectorul e liber
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
unui drum (în termenii lui Stendhal). De aceea, mi-ar fi greu să susțin (și, cred, orice critic sau lector decent de literatură ar face-o cu reținere) că asistăm la un proces (clasic) de "translație" simbolică a realului în ficțional. Vorbim aici, mai curînd, despre o formă neobișnuită de coexistență între cele două, de îmbinare a lor pînă la indistinct. Pentru înțelegerea exactă a sensului acestui tip de interacțiune dintre "operă" și "biografie", devine absolut necesară o trecere rapidă prin
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în fiordurile așa-numitei "culturi de masă", unde abstracțiunile înalte prind viață și intră în adevărata dinamică intelectuală. O autentică lecție de maestru, cum inspirat sugerează titlul ultimului volum elaborat de autor. Steiner a scris și un număr de opere ficționale, una de graniță (propria biografie redactată în maniera pre-romanticilor americani Errata: An Examined Life/Errată: O viață sub microscop, 1997) și două de proză Proofs and Three Parables/ Ciorne și trei parabole (1992) și The Portage to San Cristobal of
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
din propriul tumult existențial. Proza lui McEwan abundă în analiză (intros pecție, investigație psihologică, excurs meditativ etc.), lăsînd "acțiunea" (căutată de cititorul consumerismului actual!) pe planul secund. Faptul nu se încadrează, repet, în așteptările celor care acordă prioritate biograficului în ficțional. CBE (Commander of the British Empire), laureat al unui Shakespeare Prize, membru în diverse societăți academice prestigioase, Ian McEwan atrage constant atenția presei să o numim "mondene" asupra lui. Mai întîi, a fost fuga primei soții, după divorț, cu unul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în "tezism". În plus, asistăm, în acest excelent volum, la un experiment psihologic interesant, traversat de majoritatea cărților despre America. E vorba de mișcarea inevitabilă dinspre realitate spre ficțiune, dinspre concret către literar. Fenomenologic vorbind, America rămîne un cons truct ficțional prin însăși istoria ei, încurajînd preluările mitologizante din tradițiile europene. Intrarea Lumii Noi în conștiința locuitorilor vechiului continent este un proces fundamental mediat de creațiile alegorice ale aventurie rilor (din categoria lui John Smith și Th. Morton) care imaginează un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
teritoriu mirific, supus transcendențelor de tot felul. Cel mai des el va fi identificat cu Noul Canaan, "pămîntul făgăduinței" modern ("promis", simbolic, purita nilor oprimați spre moștenire). Noii "pelerini" transformă geografia și, implicit, istoria (care abia începea) în artefacturi estetizate, ficționale, menite să supraviețuiască mult timp în subconștientul comunitar european. Dimen siunea miraculoasă a Americii nu dispare nici mai tîrziu, cînd semnele sale culturale sint reperabile tot în sfera mitologicului: turnul din sticlă și oțel ca semiotică a Babelului, prezența fabuloasă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sfera mitologicului: turnul din sticlă și oțel ca semiotică a Babelului, prezența fabuloasă în istoria mondială, experi ența "tuturor posibilităților", eliberarea ontologică ș.a. Dialogul cultural s-a focalizat astfel pe exacerbarea repre zentațională și devierea legendară. Realul a devenit, neștiut, ficțional. Se poate spune, prin urmare, că, invers decît marea majoritate a civilizațiilor europene și asiatice unde expe riența estetică reprezintă un proces cultural și psihologic tardiv, ulterior așezării ("descălecării") grupului și inițierii unei conștiințe identitare de minimă intensitate -, America a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
inițierii unei conștiințe identitare de minimă intensitate -, America a fost ea însăși un artefact literar înainte de a căpăta consistență (imanență) istorică și geografică. Printr-un interesant paradox cultural, Lumea Nouă s-a grefat pe imaginarul colectiv în variantă de construct ficțional (literaturizat), dezvoltîndu-se abia mai tîrziu ca entitate teritorială concretă. Simbolul a precedat realitatea, facili tînd nașterea (curioasă) a miturilor fără referent material. Încă din perioada elisabethană, Shakespeare face trimiteri obscure la un ținut legendar (măcar din unghiul nenumăratelor povești țesute
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
protestante, cu precădere în Marea Britanie, unde conflictul dintre James Stuart și inflexibilii "puritani" se acutizează la începutul secolului al XVII-lea. Marile comunități religioase își găsesc refugiul în Olanda, cultivînd insistent ideea salvării colective și a pionieratului spiritual sacrificial. Imaginea ficțională a "pămîntului făgăduinței" construită de aventurieri se mulează perfect pe așteptă rile extatice ale acestui grup ostracizat. Așa începe "marea colonizare", similară, din punct de vedere psihologic și cultural, unei opere de artă și mai puțin unui eveniment istoric. "America
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
d.), cei doi scriitori nu au cum să nege, gradual, evidența. Au pătruns într-un univers fascinant, a cărui "realitate" trece de limitele conceptului ca atare, mișcîndu-se către fabulos și oniric, intrînd adică, fără echivoc, în spațiul mitului și al ficționalului. Intuim aici fascinația oricărui newcomer pe pămînt american, newcomer poziționat față de Noul Canaan nu ca față de o societate, ci mai curînd ca față de un mit. Călătoria scriitorilor spre Vestul american (alături de simpaticul Mr. Adams) capătă mai mult decît sensul unei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
medierile" etatiste ale comunităților tradiționale. Ilf și Petrov îl cunosc nemijlocit pe acest ins ilustrativ, care, banal ori sofisticat, sărac sau bogat, simplu ori educat, prietenos sau auster, participă la profilul mentalist de ansamblu al "Americii mitologizate" o Americă "literară", "ficțională" chiar, ce-și perindă locuitorii în "spectacolul lumii" aidoma unor personaje dintr-o gigan tică Halimà. Interesant rămîne faptul că autorii nu vorbesc aproape deloc limba engleză. Percepția lor este primordial senzo rială. Cu toate acestea, citind imensul volum (peste
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
aceea, în primul rînd psiho logic și abia apoi lingvistic și social. "Literaturizarea" nu e o experiență a limbii, ci una psihicului. Ilf și Petrov o parcurg, cu seninătate, pînă la capăt, scriind o carte adevărată despre un univers preponderent ficțional. Într-un anumit sens, devine chiar spectaculos faptul că doi scriitori sovietici (convinși, repet, de superioritatea civilizației din care provin) reușesc să nu "devieze" ideologic în multitudinea observațiilor lor (deși, repet și acest lucru, debarcă pe pămînt american cu vizibile
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fapt, chiar mai mult decît atît, în 19Q4, Murakami se ocupă, bineînțeles, cu instrumentarul estetic, de fuziunea inevitabilă a realității cu ficțiunea și de întregul set de transformări și mutații ce rezultă de aici. Romanul descrie, rafinat, maniera în care ficționalul "înghite" realul și, în consecință, textul "învăluie" existența. Adevăratul "despot" devine, în acest context, scriitorul. El e manipulatorul unor destine, autoritatea "din umbră" care "face" și "desface" nu doar literatura, ci și viața. Big Brother îmbracă, în romanul lui Murakami
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
liniștea vieții, participînd, fără voie, la activarea unui carusel al dezastrelor personale, încheiate cu posibila sa moarte. Cel puțin, așa încearcă să-l convingă personaje stranii, apărute brusc în existența sa. În fond, pe acest palier, se produce joncțiunea dintre ficțional și real, pe care o descriam ceva mai devreme. Atît Tengo, cît și Aomame "ies" din viață pentru a "pătrunde" în literatură. Realismul lui Murakami se termină acolo unde începe simbolismul său. Scriitorul vrea să surprindă, ca în fotografia unei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]