1,556 matches
-
cum ar fi: teoria îngrijirii, teoria atașamentului, teoria anxietății, teoria participării și cooperării, teoria identității etc)4. 1.3. Clasificarea teoriilor în asistența socială În general, în asistența socială, teoriile se pot clasifica în5: * teorii ce pun în centrul lor ființa umană: teorii psihodinamice (inclusiv psihanaliza), teorii comportarnentaliste, teorii ale învățării sociale, teoria cognitivă, teoria centrată pe client (nondirectivă sau rogersiană), teoria gestaltistă, teoria transpersonală, programarea neurolingvistică, analiza tranzacțională, teoria existențialistă; * teorii care se referă la individ în cadrul societății: teoria centrată
by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
școala mentorului său Panten și care era de fapt șărpăria întemeiată de Filon pentru răspîndirea fanatismului mozaic și a superiorității acestei religii asupra în-tregii lumi. Hieron susține în De Viris Ilustr. că această școală exista pe timpul apostolului Marcu și a ființat în acest oraș pînă în anul 231 cînd a fost mutată de Origene în Palestina. Clement pleacă în 202 la Ierusalim sau în Capadocia unde va rămîne pînă la sfîrșitul vieții cînd va muri în anul 215. Didascalia a avut
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
tuer son honnêteté expirante, toujours fouettée, toujours poussée en avânt par son insatiable besoin de savoir et de sentir" [Zola, La Сurée, p.162]. La Zola găsim două variante ale mitului Parizienei în același personaj Renée. Pe de o parte, ființa citadina rafinată și plictisita a universului cosmopolit 140, molipsita de toate viciile marelui oraș: "tu aș mordu à toutes leș pommes", observă Maxime despre Renée. Pe de altă parte, Renée incarnează miturile primitive asemănătoare cu cele ale zeilor adulterini și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ființa însăși: Dasein-ul. Omul apare ca o unitate "existențială", ca o ființare care își dezvăluie rosturile de a fi în lume numai pe temeiul raportului privilegiat cu ființa; iar aceasta, desigur, nu este un lucru: "nicăieri printre lucruri nu găsim Ființa"46. Raportarea la ființă reprezintă, cumva, un act de reflexivitate, de revenire a omului la sine: la ființa proprie; iar în acest act se află și posibilitatea unei "lumi" și a faptului ca omul să fie în lume. Cum observăm
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
urmărește înaintând pe o asemenea cale este un decupaj ontic-ontologic al omului, adică o dezvăluire a structurii fundamentale a ființării umane ca fapt de a fi în lume. Desigur, este vorba aici de "ontologie", pentru că este rostită ființa; dar nu ființa ca atare, ci ființa omului; a rosti ființa omului înseamnă a deschide un orizont în care poate căpăta rost ființa însăși, apoi ființa îngăduită altor ființări: de aici faptul că această ontologie este "fundamentală". Numai ființa omului, odată rostită și
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Operațiile din modelul său teoretic, operații care trebuie gândite numai ca "interpretări" ale operațiilor proprii modelului de reconstrucție a umanului numit mai sus "ontologie a umanului", sunt următoarele: a) dezvăluirea constituției de ființă a ființării om (Dasein), a faptului că ființând, aceasta înțelege ființa; b) dezvăluirea orizonturilor în care sunt posibile înțelegerea și interpretarea ființei. Ontologia fundamentală poate fi gândită, așa cum propuneam mai sus, ca o "specie" a ontologiei umanului, ca "realizarea" sa originară. Dar, ținând seama de semnificația universală a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în postistorie, și nici prototipul uman castalian nu este omul ultim hegelian ori nietzschean recăzut în animalitate, deși pare să fi pierdut o trăsătură umană fundamentală: memoria 3. Castalia nu este un teritoriu omogen și izolat, în tradiție utopică: el ființează ca o rețea de comunități elitare, nu foarte diferite de unele mănăstiri sau universități, fie retrase, fie situate în orașe mici. Totuși, regimul spațial al Castaliei este unul al extrateritorialității, amintind de pretenția Bisericii Catolice că nu aparține acestei lumi
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
prejudecăți, iar prezentul de judecăți, rezultă că În orice act de interpretare orizontul prejudecăților este mult mai vast decât orizontul judecăților; conceptul de orizont este preluat de la Husserl și adaptat de către Gadamer. Există două orizonturi: unul al prezentului, În care ființează cel ce Înțelege, și celălalt al trecutului, al tradiției. Ambele există pentru sinele care Înțelege, dar au centre referențiale diferite: orizontul prezentului este al sinelui, pe cînd cel al trecutului este al alterității. Situarea În imaginar a sinelui, În dinamica
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
aș fi făcut și eu în tinerețe, cu numărul 1, număr nou, zic e redacția iar nu cu cel din 1932 sau, mai insistent în revindecă ri, din 1883 când, profitând de fisura de la Paloda, s‐a născut și a ființat o scurtă perioadă de timp ziarul „Tutova...” De aici și cumințenia „Părerilor tutovene” renă scute, care la 16 aprilie 1992, argumentând înființarea județului Tutova, aduce ca argument cultural existența teatrului și a muzeului, dar despre presă, ca parte a actului
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Fraternitatea”, București, 23 martie 1884; „Românulu”, București, 17 martie 1884; „România liberă”, București, 18 martie 1884. Unele izvoare spun totuși că între 15 martie 1884 și 25 decembrie 1892, ziarul Tutova scos de tipografu l și editorul G. Cațafany a ființat și între 1910 - 1911 și la el au colaborat și prof. Ștefan Neagoe (1838 - 1897) și Theodor Riga - sub pseudonimul Herodot. De la 4 august 1905, ziarul apare cu subtitlul: „Organ al Societății Studenților Tutoveni”; apoi de la 29 septembrie 1905: „ Organ
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
politică”, „parlamentare”, „informațiuni”, „glume”, „Ultima telegramă”, apeluri către frații meseriași dar și cu publicitate, toate semnate de același D.I. Zamfirescu, Ucserifmaz, ori simplu D.I.ZID iar la partea li terară - versuri și proză, singurul A.F. Lucian - Vechea Tutovă a ființat puțină vreme. S‐a realizat la Tipografia „Modernă” - Bârlad. * Anterior, în perioada 1899 ‐ 1902 D.I. Zamfirescu a fost un activ colaborator la Vocea Tutovei unde a publicat și poeziile: „Bercu la spânzurătoare”, „Și‐ un câine cu noi”, „O lacrimă pe
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
în 1925. * Documente răzășești Documente răzășești, revistă regională de acte vechi, mărturii tradiționale și relicve istorice, apare o dată pe lună la Bârlad, director Virgil Caraivan, redacția și administrația în Bârlad, str. Cuza Vodă nr. 57, Tipografia N. Pe iu, Bârlad. Ființează de la nr. 1 în mai 1932‐1934. Despre revistă și conținutul său, iată ce spune însăși redacția la rubrica „Diverse” din nr. 6 al publ icației: ...”Harnicul scriitor, dl. scriitor Virgil Cara ivan, scoate la Bârlad o revistă lunară intitulată
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
spre a 339 contribui la dezvoltarea culturii și a tehnicii meseriașilor” („Vechea Tutovă” nr. 1/20 noiembrie 1909). George Lazăr George Lazăr, revistă pentru educațiune și instrucțiune, iese o dată pe lună, anul I nr. 1 - la 15 aprilie 1887 și ființează timp de trei ani, în comitetul de redacție făcând parte: S.M Haliță prim‐ redactor, apoi director, G. Constantinescu Râmniceanu, Gh. Ghibănescu, Gavril Onișor, V. G . Diaconescu, I. Apostolescu (24x16 cm. Anual 8 lei, numărul 80 bani. Tipografia Asociațiunei Unirea
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Caragiale” (Ziarul Zorile din 5 410 februarie 1908 nr.9). * Răzeșul, revistă culturală lunară, dar și cu serioase preocupări istorice și folclorice, o publicație a Moldovei de mijloc, scoasă de povestitorul Virgil Caraivan, având colaborator apropiat pe At. Mândru. A ființat în perioada 1926 - 1927. La rubrica „Însemnări” „Răzeșul” îl prezintă „p e distinsul și învățatul profesor de drept internațional de la Universitatea din Iași dl. N. Dașcovici, doctor în drept și ș tiințe economice de la Universitatea din Paris care „cu începere
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
normali și „buni”, se raportează la ceilalți, adică la cei considerați „nebuni”, la bolnavii psihic. Acesta este motivul pentru care J. Lacan afirma că: „Omul ca ființă nu numai că nu poate fi înțeles în afara nebuniei, dar nici n-ar ființa ca om dacă n-ar purta nebunia în sine ca limită a libertății sale” (Lacan, 1969, p. 19). Premisa de la care pornim, în mod firesc, este aceea potrivit căreia nebunia nu este în mod fundamental diferită de experiențele pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
ridicam de pe scaune ca să putem privi peste catedra profesorului. Își citea textul cu convingere și ardoare. Cred că eram în prima clasă de liceu. N-am uitat niciodată superba senzație de căldură pe care mi-au provocat-o în toată ființa explicațiile sale privind izbucnirea Revoluției franceze. Niciodată mai înainte nu mai fusesem cuprins de un asemenea sentiment. Ce s-a întîmplat atunci? A trecut mult timp pînă să ajung să-mi formulez întrebarea asta. Ce anume mă fascina în demonstrația
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
realitatea se ridică posibilitatea 152": susținînd, la rîndul său, că posibilul primează asupra realității, filosoful german Martin Heidegger (1889-1976) inversează relația stabilită de Aristotel. Analizînd modul de "a fi în lume" al omului, filosoful distinge două moduri de existență. Omul ființează, pe de o parte, după modul realului (el face referire la fapte, constrîngeri considerate obiective) și, pe de altă parte, după modul posibilului. Omul trăiește, în același timp, "în" real și "în" posibil. Realul și posibilul sunt două moduri ale
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
pe de altă parte, după modul posibilului. Omul trăiește, în același timp, "în" real și "în" posibil. Realul și posibilul sunt două moduri ale oamenilor de "a fi în lume". Existența după modul realului este numită de Heidegger inautentică: a ființa în real înseamnă, mai ales, a căuta siguranța. A așeza realul (faptele) deasupra posibilului înseamnă a nu ființa cu adevărat. A ființa cu adevărat înseamnă a avea curajul de a trăi propriile posibile, de a le privi în față, a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
și posibilul sunt două moduri ale oamenilor de "a fi în lume". Existența după modul realului este numită de Heidegger inautentică: a ființa în real înseamnă, mai ales, a căuta siguranța. A așeza realul (faptele) deasupra posibilului înseamnă a nu ființa cu adevărat. A ființa cu adevărat înseamnă a avea curajul de a trăi propriile posibile, de a le privi în față, a le asuma. Posibilul e mai mult decît "nu încă realul", e o manieră de a ființa: viața noastră
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
moduri ale oamenilor de "a fi în lume". Existența după modul realului este numită de Heidegger inautentică: a ființa în real înseamnă, mai ales, a căuta siguranța. A așeza realul (faptele) deasupra posibilului înseamnă a nu ființa cu adevărat. A ființa cu adevărat înseamnă a avea curajul de a trăi propriile posibile, de a le privi în față, a le asuma. Posibilul e mai mult decît "nu încă realul", e o manieră de a ființa: viața noastră își găsește sensul în
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
a nu ființa cu adevărat. A ființa cu adevărat înseamnă a avea curajul de a trăi propriile posibile, de a le privi în față, a le asuma. Posibilul e mai mult decît "nu încă realul", e o manieră de a ființa: viața noastră își găsește sensul în ceea ce ar fi putut sau ar putea să fie, la fel de mult, dacă nu și mai mult, decît în ceea ce a fost sau este. Omul, fiecare dintre noi, este propriile posibile. Teoria posibilelor-imposibilelor se întîlnește
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fiind ea însăși 120. În această ipostază, spiritul este creator de cultură și se înstrăinează de sine, conștiința-de-sine devenind astfel "pentru alții", această înstrăinare întîmplîndu-se numai în limbaj; prin "forța vorbirii" se realizează ceea ce este de realizat, iar singularitatea care ființează pentru sine a conștiinței-de-sine trece în existență, astfel încît ea este pentru alții 121. Se poate constata, așadar, că, deși nu s-a ocupat în mod special de limbă, Hegel a creat un cadru conceptual și a oferit sugestii care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sălășluire (deci, o activitate), iar arta este un sălaș (deci, o lume, un fapt). De aceea, poetul (creatorul de artă) se percepe pe sine ca un administrator al cuvîntului, fiindcă el are un raport priviligeiat cu limba; prin el ceea ce ființează deja în limbă ajunge să apară, să strălucească și pentru ceilalți, ajunge deci să capete ființă. Manifestarea poetică este însă numai una dintre formele de manifestare ale rostirii (folosirii limbii), cealaltă fiind caracteristică gînditorilor (savanților) și, în acest context, trebuie
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
prin alteritate subiectivitatea poate deveni obiectivitate. În acest mod, prin limbă, eul, psihicul și rațiunea (entități subiective) se manifestă în afara sinelui individual, iar individul se obiectivează prin deschiderea către alții (față de care se relevă și pe care îi receptează), adică ființează prin conștiința existenței sale ca entitate distinctă și, în același timp, integrată. Ca atare, limba susține subiectivitatea individuală, contribuie la consolidarea ei, dar o și deconspiră și o extinde dincolo de propriile limite, integrînd-o subiectivității sociale și, prin aceasta, obiectivității de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
referire la o diversitate de caracteristici instituționale asociate cu democrațiile liberale. Totuși, această distincție nu mai este valabilă când teoria liberală este reformulată ca tendință macroistorică sau sistemică, ce transcende orice stat (Cederman, 2001; Harrison, 2002). Potrivit acestei perspective, statele ființează pe o axă graduală, și oricare stat se poate apropia, în cel mai bun caz, de idealurile liberale. Exprimându-ne în termenii lui Wendt, democrațiile liberale nu sunt kantieni puri. În consecință, forțele sistemice acționează asupra tuturor unităților din spectrul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]