KorAP: Find »[drukola/base=flăcău & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...127 >

3,170 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

vânăt, umflat de apă. Fața bugedă stă întoarsă spre noi, cu ochii pe jumătate deschiși, sticloși. Barba și mustățile atârnau în jos, în hlei, îngreuiate de apă. Moșneagul puse cangea deoparte, apoi făcu semn cu capul. — Hai, apucați de ici... Flăcăii se apropiară. Coborî și grădinarul malul. Cu luare-aminte cuprinseră trupul moale și luciu și-l aduseră pe năsipiș neted; îl așezară prăvălit pe o coastă; un pârăuaș începu a curge prin barba încâlcită, amestecându-se cu două dungi de sânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai apropiat, și parcă-l simții adiind, trecând în cursul apei. În liniștea amurgului, de pretutindeni, de pe dealuri, începură a crește chiotele și a tremura prin văzduh; se încrucișau peste vale, parcă se depărtau, și ecourile deșteptate clocoteau prelung. Vin flăcăii și fetele de la cules... murmură, nemișcat, moșneagul. O vreme valea se deșteptase în tremur; apoi chemările se răriră, slăbiră, se stânseră. În tăcerea care se întinsese pretutindeni până în depărtări nesfârșite, pe roșața din fund, din apus, începură a trece rațele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
întorsei cu mai multă luare-aminte spre vechiul loc de pedeapsă. Îngrămădirea de tufișuri era liniștită și pustie. Am să-ți spun istoria asta, zise deodată bătrânul Ștefan Leu; e interesantă și-mi aduc bine aminte de dânsa... Eram pe atuncea flăcău, aveam ș-o lecuță de slujbă la ocârmuire, ș-am fost de față. Să vezi... Pe fata asta, pe care au spânzurat-o, o dăduseră părinții ei după un flăcău cam tomnatic, dar altfel om chiabur, vornic în satul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și-mi aduc bine aminte de dânsa... Eram pe atuncea flăcău, aveam ș-o lecuță de slujbă la ocârmuire, ș-am fost de față. Să vezi... Pe fata asta, pe care au spânzurat-o, o dăduseră părinții ei după un flăcău cam tomnatic, dar altfel om chiabur, vornic în satul lui. N-a vrut ea, s-a împotrivit, dar ce putea să facă? A zis că i-i drag altul, că nu știu ce; tatu-său a pus-o jos, i-a dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
capul gol, cu părul galben și zbârlit. Cum sări, nici nu se uită la noi, se alătură de jug, în stânga, apucă funia boilor și începu să-i îndemne. Da’ asta ce-i, moșule? întrebă doctorul căscând ochii. A cui e flăcăul ista? Apoi dă, zise moșneagul arătându-și ochii dintre sprâncene. Iaca așa, s-a luat ca un mânz după mine, din sat... Numai m-am trezit cu el în căruță... Îi de acolo, din sat... a unui român... —A lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
om nu poate trăi pe lume... Neculai Dragoș înghiți ceva greu și mă privi cu luare-aminte. —Bine, Neculai, ce vrei să spui? Să mă iertați, cucoane Petrache... Eu, acolo, la Domnești lângă Prut, am prins-o pe Polixenia cu un flăcău din sat... —Cum ai spus c-o chiamă? —Polixenia... zise Neculai, și întinse spre mine capul, ca și cum ar fi așteptat o poruncă... Ei, și vra să zică, dacă ai prins-o, ai alungat-o?... Am alungat-o, cucoane Petrache... zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la Eș, și i-am luat o rochie de matasă... Și ce nu i-am cumpărat? Și botine de lux, și testemeluri fine, ca la o cucoană, ce socoți dumneata... Și numai iaca, într-o zi, o prind c-un flăcău, pe malul Prutului, într-o luncă... Da’ nici eu nu știu cum am dat peste dânșii... Și sar eu asupra hatalăului, îl bat, îi strămut fălcile, și sar și asupra ei, ș-o bat... Dar n-am putut s-o bat așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-i vorbăreață deloc... Să umble ea așa, lela, iar n-are obicei... E o femeie cuminte, ține la mine... Și iaca am mai prins-o de atâtea ori... — Ce vorbești, omule? Mi-ai spus c-ai prins-o c-un flăcău. Ai mai prins-o și cu alții?... Am mai prins-o și cu alții - ș-am tot iertat-o... vorbi oftând Dragoș. Ce să fac? Mi-e rușine, da’ ce să fac? Am iertat-o. Nici nu se păzea. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o măsuță în lumină; îl puse în țapă, se apropie liniștit de jar, rezemă țigla de o cărămidă și începu să învârtă. Bine, vorbi Petrișor, da’ aici nu este una Anița? Zice că-i strașnică muiere!... Hangiul nu răspunse... Dar flăcăul simți că fața bărboasă s-a întors. Ridică ochii și văzu pe ungur cum îl privește neclintit. Nu simți însă spaimă. Își plecă privirile și văzu o broască mare în țigla hangiului. Aha! vra să zică tu ești frate cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
văzu o broască mare în țigla hangiului. Aha! vra să zică tu ești frate cu diavolul din poveste... grăi el, râzând, cătră Mogoș. Hangiul nu răspunse, dar își ridică țigla și începu a bate cu grăsimea broaștei puiul din frigarea flăcăului. Măi ungurule, caută-ți de treabă, zise Petrișor. Eu sunt un om care am călcat țară multă... și nu mă tem... Eu îs om de coraj... Pe mine m-a trimes boierul aici, tocmai de la Cornul Caprei... Și tu-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aici, tocmai de la Cornul Caprei... Și tu-ți faci râs de mine și-mi spurci friptura? Ia să-ți cauți de treabă, căci eu nu-s cel cu sfredelul și cu laptele... Hangiul bătu iar cu broasca lui în friptura flăcăului. —De-acu s-a isprăvit! zise îndârjit slujitorul boieresc. De-acuma îți crăp ochii, cum ți se cuvine! Și cum a grăit, și-a încordat brațul și a plesnit scurt peste ochi pe Mogoș. Ticălosul a gemut, a scăpat țigla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lui Avramovici era acu o domnișoară de doisprezece ani, care cetea românește dintr-o carte. Își aduce aminte Haia de o zi când a poposit în sat un regiment de soldați. Cântau corurile frumos în aerul limpede al amurgului și flăcăi în uniforme începură a furnica în toate părțile. Un ofițer tânăr și mândru, cu mustăcioara neagră, a intrat în casă la Meer. Haia îl privea uimită dintr-un colț și l-a auzit spunând: —Vă rog să nu vă supărați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o vreme cu ochii din prag. Se gândea că drumețul poate să plece iar înainte în pribegie, dacă n-a putea rămâne la curte, și pe la bordei, ca s-o mai vadă, n-are să se mai întoarcă. Îi părea rău; flăcăul sămăna a fi om blajin, după ochi și după grai; ar fi fost bucuroasă să-l vadă întorcându-se și așezându-se pe laiță, privind-o și cerându-i iar o ulcică de apă rece. Soarele scăpăta spre dealurile de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
într-o vălcea. —Hm! curtea-i la doi pași... zise într-o vreme humelnicul. Azi e sâmbătă, boierul trebuie să fie acasă. Sâmbăta vine mai devreme de pe câmp... Da’ are moșie mare? întrebă Lepădatu. —Cum? - Și moșneagul privi uimit pe flăcău. Cât vezi cu ochii, și încă și mai departe... Groaznică moșie are!... Cea mai mare moșie! Mai mare moșie nici nu se poate! Dac-a fi mai mare, cu ce-are s-o are și cu ce are s-o îngrijească? L-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ce are s-o îngrijească? L-am întrebat eu odată: Cucoane Jor! ce faci dumneata cu atâta pământ, și cu atâta bănet? — Și ce ți-a răspuns? — Ce mi-a răspuns? Hm! Nu mi-a răspuns nimica. A început a râde... Flăcăul dădu din cap și zâmbi. Zâmbi și moșneagul scuturându-și pletele; apoi întinse mâna cu degete negre și uscate: Iaca, ici în vale-i curtea, cu toate acareturile... O casă scundă de bârne albea în vălcea, cătră iaz, înconjurată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
măruntă. Apoi are ceva de vorbit băietanu ista. „Madama“ cercetă cu privirile-i ascuțite pe Niță Lepădatu, apoi închise ușa trântind-o. —Hm! așa-i! zâmbi moș Nastase... iacă, așa umblă ascuțit și vorbește ascuțit călugărița noastră... —Care călugăriță? întrebă flăcăul. —Asta. A venit de la călugărie, ș-acu îngrijește de gospodăria boierului. Iute muiere! Așa grăiește totdeauna... Vrea să-i simțim stăpânirea... Da’ altfel nu-i ră la inimă... Stă de vorbă cu Marghiolița - ș-apoi îi spune o mulțime de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cauți cu el aici?... - Aista? zise moș Nastase întorcând capul și privind pe Niță, parcă atunci îl vedea întăi; - aista-i un băietan, care-a venit azi la noi... —Cum îl chiamă? Moș Nastase nu răspunse, se întoarse iar spre flăcău și-i făcu semn cu capul. Pribeagul răspunse, învârtindu-și în mâni pălăria pleoștită: —Niță Lepădatu... Moșneagul dădu din cap și păru a se gândi în sine: atunci auzea întăi numele flăcăului și parcă i se părea ciudat... —Niță Lepădatu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Moș Nastase nu răspunse, se întoarse iar spre flăcău și-i făcu semn cu capul. Pribeagul răspunse, învârtindu-și în mâni pălăria pleoștită: —Niță Lepădatu... Moșneagul dădu din cap și păru a se gândi în sine: atunci auzea întăi numele flăcăului și parcă i se părea ciudat... —Niță Lepădatu? întrebă iar boierul. Și de unde ești? —De la Negoiești. —Din ținutul Ieșului? Și ce vrei? —Vrea să se tocmească la vite, cucoane Jor... se amestecă moș Nastase. —Vrea să se tocmească la vite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
știri cu putere gâtul. —A! da-i tare a dracului rachiul ista!... - Și cum de-ai fugit de la Negoiești? — N-am fugit; am venit de bună-voie. —Așa? bine. Om vedea noi! Vra să zică la vite ești. Apoi să știi flăcăule, că te afli subt ocârmuirea mea... Pe mine mă chiamă Sandu Faliboga. Ai auzit de mine? — Dacă te chiamă Sandu Faliboga, să fii sănătos. N-am mai auzit de dumneata. Apoi ai s-auzi ș-ai să știi de-acu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bine averea boierească și n-o risipi... Încălecară amândoi pe cai și se luară după vite. Cu glasul lui neprietinos, Sandu Faliboga îi dădea toate lămuririle și învățăturile. — Măi Niță! grăi el într-o vreme uitându-se pe sub sprâncene la flăcău, asară erai s-o pățești cu mine. Da’ de ce, bade Sandule? —Așa; nu mă mai întreba de ce. Mie nu-mi place să mă-nfrunte nimenea... Dă, bădică, eu nu ți-am greșit cu nimica... de ce te uitai așa de urât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Sandule? —Așa; nu mă mai întreba de ce. Mie nu-mi place să mă-nfrunte nimenea... Dă, bădică, eu nu ți-am greșit cu nimica... de ce te uitai așa de urât la mine?... Mă uitam urât? strigă Faliboga privind lung la flăcău. Da, te uitai urât, ce să-ți fac? — Mă flăcăule! eu te-oi sfătui un lucru... grăi rar și răgușit vătaful; eu te-oi sfătui pe tine un lucru: să te porți cu mine știi cum? ca c-un pahar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
place să mă-nfrunte nimenea... Dă, bădică, eu nu ți-am greșit cu nimica... de ce te uitai așa de urât la mine?... Mă uitam urât? strigă Faliboga privind lung la flăcău. Da, te uitai urât, ce să-ți fac? — Mă flăcăule! eu te-oi sfătui un lucru... grăi rar și răgușit vătaful; eu te-oi sfătui pe tine un lucru: să te porți cu mine știi cum? ca c-un pahar subțire de steclă... — Vezi-ți de vite! strigă Faliboga și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din când în când până la moara de devale și făcea uruială de ovăs și, sara, ajutat de flăcăuași și de câțiva bordeieni, mai adăogea vitelor puțină brahă, ca să le întregească hrana săracă de toamnă. Altfel deocamdată viața era ușoară. Dar flăcăul știa că au să vie ploile cele mocnite, pe urmă înghețurile, pe urmă viscolele iernii - și atuncea va duce-o mai greu, afară între vite, în dosul saivanelor de stuh, subt acoperișurile de paie. Ducându-se și întorcându-se cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vii, era o dorință mare, ș-o voință: să muncească din răsputeri și să facă avere. „Vorba lui moș Nastase, se gândea Niță: ce-i trebuie lui atâta pământ ș-atâta bănet?“ Într-o zi liniștită de brumar, sâmbătă după-amiază, flăcăul se sui în deal la bordeiul humelnicului. De când venise pe moșie, nu mai dăduse pe-acolo. Las’ că nici n-avusese vreme. Moșneagul era pe lângă vânturătorii lui la șopron. Când cânele cel alb începu a zăpăi cu mânie și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Când cânele cel alb începu a zăpăi cu mânie și a se da la picioarele lui Lepădatu, moș Tentea ieși cu scurtătura și cu sudălmile lui. Ai, bată-te șepte draci! marș, Colțun!... Dulăul se trase mârâind la un dos, flăcăul se apropie și bătrânul se înveseli. —Hm! așa-i, strigă el cu vocea-i subțire, n-ai mai fost pe la noi de-acu o lună, când ai venit din jos... Ce mai faci tu, măi Niță? —Bine, răspunse Lepădatu punându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]