1,681 matches
-
fost prima scenă a dramei îngrozitoare ce avea să urmeze, fusese și ultima scenă a celeilalte vieți ale mele.) Și-a ridicat privirea înspre mine când am intrat, lăsându-și ziarul în jos și îngrămădindu-l în poală cu un foșnet scurt. —Salut, îmi spuse și, după o pauză, ce-i? Cum adică? am răspuns eu, știind, desigur, exact ce voia să spună. Eram suficient de conștientă de sugestia resemnării triste căreia îi permisesem să-mi cuprindă trăsăturile când m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cade În zăpadă și stă acolo. „Mă, copile! Mă, Hanț!” ... și vede În jurul lui lanul de iarbă Înaltă plin de flori Învăpăiate, se uită cu drag la ele și le Întreabă: „Ce-au făcut miroasele?” Și iarba Îi răspunde cu foșnet de vânt, cu sunet mângâietor de gâze și cu mireasmă aspră de maci și stă așa o vreme nemaisimțindu-și trupul, ușor ca un fulg, În inima verii... apoi Într-un timp... „Îs eu, moșu... Mă, Hanț... Eu... Bitancu.... Îs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
care mergea înaintea mea. Din când în când, ca și sunetul înfundat al sacului care se lovea de trepte murdărindu-se, mirosul ei ajungea până la mine, un amestec cald de cosmeticale care se topeau și de transpirație. I-am auzit foșnetul vocii: — E mizerabil, dar ajungem mai repede, ca și cum mi-ar fi ghicit temerile. Era o voce cu ușoare inflexiuni meridionale, cădea grea pe anumite silabe, altele le avorta, le lăsa să moară în gură. Se opri cu un palier mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și liber în spațiul parcimonios al meschinului refugiu în care totul e artificial, inclusiv somnul lor în bătaia luminii unor nopți sabotate de pseudo-zile electrice, o prelungire mediocră a zilelor solare, care abia le mai îngăduie să viseze la libertatea foșnetelor nocturne din pădurile natale. Fie și plecând numai de la aceste considerente, analiza lui Germán Gullón, potrivit căruia rimanul Ceață este „orfan de transcendență: semnificația romanului este imanentă“, mi se pare discutabilă. Semnificația romanului nu stă în absența transcendenței, ci în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Întârziere. Clinica era formată din două apartamente particulare, situate la parter, unite Între ele. Ferestrele, apărate de niște grilaje cu arabescuri, dădeau spre o curte goală, udă, umbrită de pini, la rădăcinile cărora se zăreau pe alocuri pietre mari, cenușii. Foșnetul coroanelor lor se auzea din grădină la cea mai mică adiere. Vântul vijelios Îi evocă lui Fima imaginea unui sat Îndepărtat din Polonia sau din Țările Baltice, un sat În pădurile din jurul căruia șuiera viscolul, biciuind zăpada de pe câmpuri, smulgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ca paznic de noapte al Ierusalimului. Dar din beznă se auziră lătraturi Îndepărtate de câini și două Împușcătrui izolate, separate de un interval de liniște. După a doua Împușcătură Începu să bată vântul dinspre vest, care aduse cu el un foșnet straniu și un miros ciudat de pământ ud. În spatele lui, pe strada Întunecată, se auzeau niște lovituri Înfundate, ca și cum un orb și-ar fi căutat drumul cu bastonul. O ploaie măruntă umplu văzduhul pustiu. Fima Începu să tremure și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cu timpul, dar odată cu durerea scad și alte semne ale vieții. Emoțiile primare, simple, tăcute, care uimesc și vrăjesc orice copil, spre exemplu schimbarea anotimpurilor, trecerea unei pisici prin curte, răsucirea ușii În balamale, ciclul vital al plantelor, coacerea fructelor, foșnetul pinilor, un șir de furnici pe terasă, jocul luminii prin văi și munți, paloarea lunii și aura ce o Înconjoară, pânzele de păianjen pline de stropi de rouă spre dimineață, miracolele respirației și vorbirii, licăririle asfințitului, apa care fierbe sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și când era profund preocupat de altceva, ca ieri, spre exemplu, când coborâse din greșeală la altă stație decât trebuia. Fima stătu două-trei minute pe strada cenușie, printre frunzele moarte și bucățelele de hârtie suflate de vânt, se concentră asupra foșnetului pinilor uzi din spatele gardurilor de piatră și privi În direcția autobuzului care se Îndepărta. Ce uitase de fapt În el? O carte? Umbrela? Un plic? Poate un pachețel? Ceva care-i aparținea Tamarei? Sau Annettei Tadmor? „Cocorii zboară și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
era În stare să-și amintească nici măcar titlul articolului. 24 Rușine și vină În curte, mergând pe poteca pietruită ce Înconjura clădirea și ducea la intrarea În clinică, se opri puțin, pentru că de la etajul doi răzbăteau, prin geamurile Închise, prin foșnetul pinilor și al vântului, sunetele violoncelului uneia dintre cele trei bătrâne. Sau poate nu era decât un elev, care repeta același solfegiu, iar și iar. Fima se strădui În zadar să recunoască melodia, stând și ascultând concentrat, ca un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pe nume: — Fima, unde ești? Se opri și răspunse imediat, cu devotament: — Da. Sunt aici. Ascult. Dar dintre gardurile ude de piatră nu se auzeau decât miorlăiturile pisicilor În călduri. Urmate, ca un burete care trece și șterge tot, de foșnetul vântului printre pini În Întunericul curților părăsite. Sitra de-itkasia: partea ascunsă. Continuă să meargă Încet, trecu prin fața clădirii Terra Sancta, În care nu se zărea nici o lumină, așteptă trei minute să se schimbe culoarea semaforului din Piața Paris, apoi Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În furcă, ridică din umeri și spuse: Bravo, amice, amintindu-și că oricum n-avea la el nici o fisă. Mâine se va trezi devreme și le va povesti totul iubitelor sale. Sau se va trezi și va pleca de-aici. Foșnetul coroanelor ude, frigul cumplit, pustietatea străzilor, toate astea Îi făceau plăcere lui Fima. Continua să se plimbe În direcția pantei și a câmpurilor. Mama sa avusese un obicei ciudat - să sufle Întotdeauna În orice fel de mâncare, chiar dacă se răcise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În toiul bărbieritului, căci noua lui idee i se părea rodnică și folositoare, ba chiar foarte urgentă. Dar din receptor urca iarăși aceeași tăcere. Fima simți totuși că această tăcere era mai puțin adâncă decât noaptea trecută: un fel de foșnet slab, intermitent, ca un scrâșnit din dinți, se auzea estompat. Ca un oftat din rărunchi. Fima diagnostică astfel primele semne vagi de viață, Începutul reanimării aparatului. Era convins că telefonul nu-și pierduse viața, doar căzuse Într-un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să mă duc În oraș să cumpăr un acvariu cu pești aurii pentru Dimi, Își zise, așa că exact asta am să fac. Reuși să Închidă ușa atât de ușor, Încât nu se auzi nici un sunet. Nici un zgomot. Nici un ciocănit. Nici un foșnet. Apoi, În timp ce mergea spre nord, aceeași liniște domnea pe stradă și În gândurile sale. Străbătu Încet toată strada Hehaluț, Încercând, spre propria sa mirare, să fluiere melodia vechiului cântec despre bărbatul pe care toți Îl strigau Johnny Chitară. Așa, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
el ceva deznădăjduit și pătrunzător, ca un țipăt disperat după ajutor, ca și cum cineva ar fi fost ucis. Strigătul acesta era legat În amintirea lui Fima de toamnă, de nori joși, de tunete și de primele picături prăfuite de ploaie, de foșnetul tainic al pinilor, de lumina cenușie și neclară, de trotuarele pustii și parcurile părăsite În vânt. Îl cuprindea frica, strecurându-se uneori noaptea, În visele sale. Ca un fel de ultim avertisment În fața unei nenorociri care Începuse deja. Multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mașinile de etichetat ale lui Saner, macaralele nu se lăsau vândute prin telefon, el trebuia totuși să se deplaseze cu mașina până pe șantiere, să trateze cu întreprinzătorii: contactul personal era hotărâtor. Ceața se destrămase. Pașii scoteau un zgomot asemănător unui foșnet de frunze. W. își întoarse privirile de la drumul care străbătuse o porțiune de pădure, înspre marginea câmpiei. În depărtare se întindea cerul de toamnă, razele de soare cădeau pieziș făcând să se aprindă culorile. O potecă de parcurs cu piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să treacă prin odăile oamenilor cufundați în somn, pentru ca, răzbit de foame, să smulgă un morcov din grădină și să-l mănânce pe loc, așa murdar de țărâna ce-i scârțâia între dinți, înecându-se la fiece zgomot suspect la foșnetul frunzelor, mișcate de adierea cea mai ușoară, așa cum încremeneam eu, îngrozit, cu urechea ciulită, cu fluierul tăcerii în timpane. Ce s-a ales oare din Robert? A intrat el în colivia de aur pe care o merita? Sau în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dosul ușii, punându-și pălăria pe scrin cu multă luare-aminte. Își scoate apoi ca de obicei, batista cadrilată să-și șteargă sticlele mici ale pice-nez-ului. Zitta duce mâna la piept. În liniștea de moarte ce cuprinde brusc încăperea se aude foșnetul hârtiei, care consemnează răspicat ultima mea dorință. „Totul pentru Zitta, care nu mă va uita niciodată. Ultimul gând pentru ea, cu cea mai frumoasă iubire. Nu e vina ei, dacă nu a putut să mă ucidă dintr-o dată. Vinovat a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Henry se identifica - poate pentru că era mai apropiat de vârsta lui - mai degrabă cu Howell decât cu mai tânărul participant la această scenă. Căci ea deveni foarte rapid o scenă În mintea lui: o veche grădină pariziană, cu ziduri Înalte, foșnetul fustelor doamnelor peste peluze, clinchetul porțelanului și sticlăriei fine, un ușor parfum de țigări de foi, conversația civilizată, sclipitoare, spirituală... și, privindu-le, urmărindu-le pe toate cu o foame și o poftă tardive, americanul matur, grizonant. Era categoric un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
spunea, huruise cu doar câteva ore în urmă o coloană de Tiger-uri și vehicole blindate, avansând ca vârf de lance. Dar din aparatura radio pe care o căram cu noi nu venea nici o indicație, doar o salată de cuvinte și foșnete. De ambele părți ale drumului, fondul forestier se juca de-a repetiția: pini, numai pini, pini cu trunchiuri înalte pe stânga, pe dreapta. E drept că nu aveam de cărat armament greu, numai că, pe drum, culesesem un bărbat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
adânc al înfrângerilor și m-a făcut să caut pe băncile pustii, promisiuni ale unor fantome ce apar și dispar la lăsatul zorilor. Mi s-a părut, atunci, o noapte copilăroasă și caldă prin care sufleul meu, durea adânc prin foșnetul de frunze ofilite. Și, ca o prelungire a gândului, mi s a părut că-mi oferi toată grădina de vis, în care dragostea ta înseamnă un trandafir al speranțelor. Atunci, năucită de atâta fericire am vrut să caut Rădăcini în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sărutam pașii Iar lumea știa de-un înger târziu, O salcie cu brațele de lună a transformat Ecoul de dragoste dorit și pustiu. II Aș fi dorit în universul de noapte Să fiu lacrimă de înger devorat, Un cântec pe foșnet de de șoapte, Prințesă de vânt peste timpul uitat. Vaslui, 21-09-1994 SUFLETUL TĂCERII Din mine s-a născut o carte Și-am plâns amarnic la fiece rând Și-n iubirea mea atât de departe Dragostea rămâne o lacrimă-n gând
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
și-l apasă ușor cu ramurile lor, ascunzându-l privirilor. Auzea voci, fără să înțeleagă cuvinte, auzea muzică, fără să înțeleagă de unde vine, simțea adierea unui vânt care se întețea și care făcea frunzele să se miște forțat, haotic, în foșnet înfricoșător. A încercat să fugă, dar picioarele-i erau grele și se forța să facă fiecare pas. S-a oprit năucit. Nu putea să mai plângă și nu înțelegea ce se întâmplă. A deschis gura să țipe, dar în acel
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
gazele și l-am așezat înapoi să doarmă, eu și mama am rămas tăcute pe pat. Ploaia s-a oprit, iar soarele a ieșit dintre nori. Parfumul de verdeață din grădina umedă pătrundea în cameră prin fereastra deschisă, ca și foșnetul frunzelor clătinate de vânt. Era o seară de februarie plină de pace. Nu vrei să mănânci ceva? m-a întrebat în sfârșit mama. Am clătinat din cap. Dar trebuie să mănânci. Mai ales acum, că ai un copil de îngrijit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
cum trebuie să scriu, Însă Îmi iese Întotdeauna altceva). În schimb, am strîns sumedenie de premii cu care mi-am mobilat o parte din apartament, am acum mai multe premii decît cărți scrise. Sigur că-mi plac diplomele, discursurile, cununițele, foșnetul discret al bancnotelor juriilor. Mă Însuflețesc. DÎndu-mi un fals și tonic sentiment de stabilitate. De valoare. Un simțămînt zglobiu. Visul meu nu a fost dintotdeauna literatura. Am mers mult și cu trenul. Așa că aici e locul să spun că băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pur și animalic avânt (vital sau mortal). Prezența copilului schimba, de la o zi la alta, de la o lună la alta, de la an la an, realitatea, îi dădea amploare, luminozitate, densitate, adâncime, nu știu cum să spun. Copilul aducea cu el soarele, frunzele, foșnetele, fluturii, înflorirea, adierea, zăpada strălucitoare, aerul colorat, luna. Demult nu mai fusesem atentă cu adevărat la toate astea. De vreo douăzeci de ani. Stăteam cu Danda în parc ore în șir, până se lăsa întunericul, iar lumea asta pe care
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]