1,717 matches
-
drepți, încărcați cu știuleți galbeni și grei, bolborosind versuri sau rugăciuni sau injurii la adresa cuiva care se înfiripa printre nori ca un crochiu tulbure, nesigur, părând a nu fi din neamul păsăresc, ci mai degrabă din cel câmpenesc, pentru că avea foșnet parcă de vânt, parcă de lan, ori de frunziș, ori de apă, dar și ceva din fâlfâiri de aripi, puțin din strigătul becaței, din atomul de tril, needucat de a fi tril, ceva din susur, nu de boare, nici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
al profesorilor. Începeam cu voce răgușită de emoție să însăilez ceva, chipurile se destindeau privindu-mă cu gravitate. Da! Începeam să vorbesc. Nu știu ce anume turuiam, în sală lumea mă asculta cu ochii fixați pe mine, cel care înșira teoreme despre foșnet, postulate, despre nopțile cu greieri, exerciții de mers prin ploaie, de înotat prin apele tulburi ale Dunării, ale dragostei, ale însingurării, ale pasiunilor pentru fizică în Facerea Lumii, văzute și nevăzute, în experimentele chimice în care soluția pentru ziua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
noi, cei de-acum, invitați de a fi martorii rămășițelor de atunci. Tavanul pe care erau impregnate înjurăturile, gândurile de viitor, declarațiile de dragoste, frica uriașă de examene, bolboroselile tocitului zadarnic pentru că nimic nu se lipea de creierele noastre decât foșnetul vântului prin lanurile de dincolo de ferestre, huruitul înfundat al Pământului la trecerea trenurilor, marea frumusețe a filmului viitorului nostru, cu scene jubiliare, a unor personaje sărbătorind zilnic succesul realizărilor și eroismul înfrângerii obstacolelor, bunăstarea și opulența traiului într-un dolce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
substanța romanului Soarele Negru. Nu luă în seamă încă o umbră care se simțea tot mai îndărătnică în calea sa. Cu greu se trezi din teoremă, consfințind până la urmă că aceea care-i aținea calea era o femeie. Bântuia printre foșnete, speriată și umilă. Cum toate animalele au dublul feminizat, Nilă o lua sub protecție și o numi... Nilă! Și poate din acest motiv Nilă deveni volubil. El, care făcea apologia tăcerii ca atribut al înțelepciunii și al cunoașterii. Ați văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
microfonului. Cum microfonul era direcțional, putea să determine de unde venea sunetul ... dinspre sud. Din stânga, față de poziția lui. Se uită prin obiectiv, mări amplificarea. Nu vedea nimic. Jungla se întuneca cu fiecare clipă. Hagar stătea nemișcat alături, privind. Se auzi un foșnet de crengi, iar Gorevici zări o umbră care trecu prin raza obiectivului. Ridică privirea și văzu umbra urcând din ce în ce mai mult, legănându-se pe crengi, în timp ce se cățăra în bolta de deasupra. În câteva clipe, urangutanul ajunse la douăzeci de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
sunetul săgeții trecând printre frunze. — L-am ratat. Ridică din nou carabina. Nu face asta ... — Gura! Gorevici ținti, trase. În copacii de deasupra, zgomotul produs de mișcarea crengilor se întrerupse pentru o clipă. — L-ai nimerit, spuse Hagar. Gorevici așteptă. Foșnetul frunzelor și crengilor reîncepu. Urangutanul se mișca, acum aproape exact deasupra lor. — Nu, nu l-am nimerit. Gorevici ridică iar carabina. — Ba da. Dacă tragi din nou ... Gorevici trase. Un șuierat de gaz lângă urechea lui, apoi liniște. Gorevici coborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
după aia? - E întuneric deja... Așa e. S-a inserat. Klick. Pe plajă trece un grup de tineri. Mexicani, precis. Turiștii nu umblă în grup, rar două perechi. Vorbesc gălăgios și râd - dar cuvintele nu se aud deslușit, acoperite de foșnetul talazurilor. Sunt destul de departe de mine: încă nu a început mareea. Ciudat. Știu ce va urma - si nu îmi pot explica de ce mă preocupă asemenea gânduri tocmai acum. Prezentul, realitatea este în fața mea, cu acel grup de tineri trecând
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
o povară prea grea pentru el. Mai este un tânăr spaniol în pelerinaj pe bicicletă, două tinere și un domn mai în vârstă, cu o barbă memorabilă. Pare un pelerin medieval în costumație contemporană. Mă trezesc în zorii zilei în foșnetul câtorva ce se pregătesc de plecare. Ce mă surprinde acum sunt ispitele ce mă asaltează de cum deschid ochii: ce rost are să pornești iar pe drum, urcând singur prin munte, pentru ca iar să te rătăcești? Si dacă îți scrintești piciorul, cine
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
pentru a mă încânta și mai mult, în timp ce-mi continui drumul cu privirea mai mult îndreptată spre ei, unul se desprinde de grup și se îndreaptă spre locul pe unde mergeam, zburând atât de jos încât îi aud foșnetul puternic al bătăilor aripilor. Două bătăi rapide de aripi, aproape deasupra capului meu, își trimit zgomotul în urechile mele. Bătăi ale aerului, profunde, scurte ale acestui rege al aerului, pe care îl privesc apoi cu admirație cum dispare în norii
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
ar fi putut să-i salveze. Muntele are legile lui pe care absolut toți trebuie să le respecte. Drumul de aproximativ cinci ore, de la Fântâna lui Roland până la Roncesvalles nu-l voi uita ușor, la fel cum nu voi uita foșnetul falnic al bătăilor aripilor acelui vultur impunător. Coborând mult prin pădure, pe un versant destul de abrupt, înfrigurat și complet ud, ajung în sfârșit la Roncesvalles, destinația zilei, stațiune pentru turiști și pelerini situată la altitudinea de 900 metri. Aici este
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
meu. Cu tot acest aer închis, am dormit totuși destul de bine și mulțumit, pentru că am primit o pătură cu care să mă acopăr. Cu doar câteva excepții până acum, nu am avut nevoie sa mă acopăr. In dormitor, același zgomot, foșnet al unora care se trezesc mai devreme. Lângă mine a dormit un bărbat în vârstă, din Germania. In partea cealaltă, Massimo doarme întins pe spate în sacul său de dormit. Parcă este o mumie. Incepe o nouă zi pe camino
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
Catadicsi, A-i vorbi Ritos și-n doi peri, Ca pentru muritori, Celui mai aproape din meri, Din cei bogați, roditori: Doresc să ți explic, Că ești ceva foarte mic, Nimicul nimic! Nu rezonează în tine nici pic, Din nemuritorul foșnet al meu; Artă! Artă fac eu! N-ai auzit tu de Orpheu!? Când muzele-n frunze s-adună, Și vântul a cântec adie, Crengi îmi dansează, frunzele-mi sună Nepământeana mea simfonie! Am compus...nouă sute, o mie! Dar nimic nu
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
te usuci. astea-s vise oțetite, gânduri ce se-nchid în muguri, nerodind atârnă-n dodii cad în țăndări risipite. frigul din noi îți amintești cât de ușor încolțeau vorbele noastre atunci când trăiam în labirint? chiar dacă nu ne vedeam, auzeam foșnetul lor de plantă ce crește. pe atunci, nici aer nu prea aveam, trebuia să-l împărțim pe cel ce ne ajuta inima să nu se oprească. îl culegeam din sărut, din oftat, dintr-un icnet de râs sau de plâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
doar fixitatea mai sună în noi, monotonă toacă obosită. muzici sacadate răbufnesc uneori, mâini disperate cerând ajutor, dar cine să le vadă, să le audă cum cerșesc? și vom pieri în destrămare ce vezi în mine sună a toamnă, a foșnet molcomit de frunze brune, ce auzi din mine este cum se sting sprințare sonuri ale născocirii ce-au lunecat pe-arcuș neliniștit. ce-atingi din mine e cărbunele răcit pe care-mi culc obrazul meu de humă. ce-aștepți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
E concesiv, ca să Închidă mai repede subiectul. Ce a putut Christa să-l audă spunând? Încă mai bâjbâie după vis, dar a deschis prea repede ochii În lumină și filmul s-a voalat. Hârtii Înegrite, care se sparg cu un foșnet sec atunci când le atingi. — ...M-a toropit somnul, din cauza căldurii... Își desface și Își pune la loc centura În care a adormit, ca un cal În ham. Zdrențe incomprehensibile din vis Îi flutură În fața ochilor În timp ce strigătele mute zac, Înecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cravată Între Focșani și Galați, un nod de care nu ai cum să treci, fără să te Împiedici. La Tecuci, ea Își construiește, cu temeinicie, poezia și viața care sunt mereu la timpul prezent, lăsând În urmă susurul Oltului și foșnetul brâului oltenesc pentru un strop de poezie moldavă”. Nu-mi rămâne decât să urez acestor bravi cutezători, ziditori ai cuvântului scris, activitate rodnică și cât mai multe apariții ale revistei “Tecuciul literar-artistic”. Mult succes! Valentina Becart Un drum la Iași
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
răzvrătirilor Își căutau eliberarea din temnița sufletului, mereu cu gândul la această trecere efemeră prin viață. La ce bun toate acestea?! De ce atâta crudă și oarbă suferință?! Mă Întrebam necontenit, sperând că de undeva, din această livadă, voi auzi un foșnet și un sâsâit de șarpe... și poate un răspuns! A Început să picure ușor, picături calde, izvorâte dintr-un cer Însorit. M-am Îndreptat spre cameră, deoarece la ora 18.00 trebuia să fiu la masă. Un borș bun de
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
nou la capătul culoarului cu zgură, cu spatele la zid. Tot avea să moară, măcar să fi murit bogat, fără să le fi făcut necazuri altora. O porni încet spre Sena. După un timp nu mai auzi ceasul primarului; auzea în schimb un foșnet ritmic, ca un mers târșâit. Îl auzea așa cum auzise și ceasul primarului și înțelese că totul e o iluzie. La capătul unei străduțe pustii licărea râul. Constată că respira greu și se sprijini de zidul unei vespasiene, rămânând pe loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
auzise și ceasul primarului și înțelese că totul e o iluzie. La capătul unei străduțe pustii licărea râul. Constată că respira greu și se sprijini de zidul unei vespasiene, rămânând pe loc, cu capul plecat, căci strălucirea râului îl amețise. Foșnetul ritmic se apropie și se opri în spatele lui. Firește, și ceasul se oprise la un moment dat. Nu dădu nici o atenție acestei noi iluzii. —Pidot, se auzi o voce. Pidot! Charlot ridică ochii, dar nu văzu pe nimeni. —Tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
mesajul, da, Pidot? —Unde? —În același loc. Știi tu... la etajul trei. Sper că bătrânei nu i-a căzut părul. Tare mai era mândră de el. Ei, rămas bun, Pidot, și mult noroc! Se auzi puțin zgomot în toaletă, apoi foșnetul ritmic reîncepu, înaintând în direcția opusă. Charlot privi în urma bărbatului: era un tip înalt, voinic, îmbrăcat în negru - purta genul de haine pe care le-ar fi purtat el însuși, cu mulți ani în urmă, în drumurile sale între Rue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
mâneca sumanului picura deja sânge. „Cred că trebuie să leg rana, ca să opresc sângele, dar cum? Numai dacă intru în bordei pot face asta. Altfel...” A mai rămas câteva clipe nemișcat și cu urechea la pândă. Nici cel mai mic foșnet nu tulbura firea... Și ningea ca în Ajun de Crăciun! „Dacă ar fi potera pe urmele mele, de atunci se mișca vreo unul. Și cum e pace ca în ceruri, înseamnă că m-a urmărit cineva de unul singur... Cine
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ursul era lângă el. Costi se aștepta să-i simtă răsuflarea pe obraji. Iar se făcuse frig, o adiere înghețată îl învălui dintr-o dată, venind dinspre locul de unde bănuia el că se apropie fiara. Apoi se făcu din nou liniște. Foșnetul frunzelor încetase și nici picăturile de apă nu mai curgeau de sus. Deschise ochii și îndrăzni să privească printre degete. Întunericul nu mai era atât de intens, o irizație foarte slabă plutea în jur. Văzu că ceața se ridicase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
după vreun tufiș. Nu reuși să-l descopere, așa încât se hotărî să extindă aria cercetărilor. Fără îndoială că acesta se pitea pe undeva mai încolo. Tocmai se pregătea să se retragă mai în adâncul pădurii, ca să ajungă în spatele lui când foșnetul acela de frunze uscate îi atrase din nou atenția. Venea de undeva mai din spate și dinspre stânga, cum stătea el. Însemna că avusese dreptate, Burcilă era încă acolo. Nevăzându-l apărând în tabără, probabil că-și pierduse răbdarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-l simtă. De acum se afla destul de departe ca să poată schimba direcția și să ajungă chiar în spatele locului unde se ascundea vărul său. Coti la stânga și începu să se furișeze într-acolo. Era concentrat la traseu și tresări speriat când foșnetul cu pricina se auzi din nou. De data aceasta venea chiar din spatele său dar acum i se păru mult mai puternic. Se opri o clipă încercând să priceapă ce se întâmplă. Nu mai pățise niciodată una ca asta. Putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
el fără să-și dea seama, ori se înșelase și acesta dormea dus în cortul său. Bine, dar atunci cine făcuse zgomotele acelea? Se simți deodată cuprins de neliniște dar se calmă la fel de repede. În definitiv, ce zgomote auzise? Niște foșnete de frunze uscate, nimic altceva. Poate vreun animal sălbatic își făcuse de lucru pe acolo, un arici ori vreo căprioară speriată. Dar dacă o fi vorba de niște bandiți? Îl ademeniseră în pădure ca să-l reducă la tăcere pentru ca apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]