2,684 matches
-
înălțime) și "zeget" (palisadă, cetate), din indoeuropeanul "*gegh-" „creangă, stîlp (pt. palisadă)”, terminându-se cu un determinativ și având înțelesul de „Cetatea de pe stâncă”, „Cetatea înaltă”, „Cetate de palisade (construită) pe înălțime (sau stâncă)”. Deoarece Sarmizegetusa inițial nu era o fortificație militară, ci o așezare religioasă și civilă, etimologia trebuie luată în considerare cu anumite rezerve. Se poate ca numele să fi arătat chiar sacralitatea acelui loc, sau faptul că era o cetate regească, la origine. O altă teorie spune că
Sarmizegetusa Regia () [Corola-website/Science/299029_a_300358]
-
familia suboles”, sensul final presupus de Tomaschek fiind „casa națiunii (getice)”. Aceste încercări și altele de a afla semnificația toponimului "Sarmizegetusa" au generat teorii care rămân doar la stadiul de ipoteze. Cetatea de pe Dealul Grădiștei este cea mai mare dintre fortificațiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, fortăreața a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munții Orăștiei, și cuprindea șase citadele. Fortăreața, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră (murus dacicus), a
Sarmizegetusa Regia () [Corola-website/Science/299029_a_300358]
-
palmieri și plante subtropicale iar, din 1916, începe construcția orașului modern. În cea mai veche parte a să - Medina - labirintul de străduțe ascunde vile bogate, palatele sultanilor și câteva dintre cele mai cunoscute bazaruri orientale. Sunt aici, de asemenea, vechi fortificații din secolul al XII-lea, întinse pe o lungime de circa 12 kilometri. În timpul merinzilor a fost construită moscheea "Ben Youssef" alături de care se află medresă (școală coranica), având același nume. Medresă a fost construită de Abun-Hassan în secolul al
Marrakech () [Corola-website/Science/304500_a_305829]
-
ale acestui orizont. Tehnicile metalurgice originare din Ciclade au influențat metalurgia bronzului cretan și și-au făcut simțită influența până în nordul Greciei continentale. Obiectele din argilă și marmură s-a răspândit în afara sferei de influență. Așezările, deși erau lipsite de fortificații, marcau un stadiu protourban caracteristice epocii bronzului. S-au păstrat, din acea perioadă, inscripții hieroglifice indigene pe sigilii și ceramică, dar acesta nu au putut fi încă descifrate. Tot de atunci datează și desenele votive reprezentând „securea dublă”, caracteristice religiei
Civilizația minoică () [Corola-website/Science/304501_a_305830]
-
minoice erau avansate tehnologic, fiind dotate cu sisteme extinse de scurgere, irigare, apeducte și puțuri de mare adâncime care ofereau apă proaspătă locuitorilor. Palatele minoice erau orientate de la nord la sud și erau nefortificate, nefiind înconjurate de ziduri înalte, deși fortificații mici au fost descoperite în multe părți ale Cretei. Aveau un plan uniform și simetric. Erau complexe, alcătuite din mai multe aripi de camere mici. Aripile lor extinse în cele patru direcții cardinale conțineau numeroase încăperi care formau un labirint
Civilizația minoică () [Corola-website/Science/304501_a_305830]
-
Napoleon a dizolvat toate teritoriile ecleziastice în 1803. Castelul vechi ("Altes Schloss") este menționat pentru prima dată într-un document din 1113, dar este cu siguranță mult mai vechi. Se crede că regele merovingian Dagobert I a construit aici o fortificație în secolul al VII-lea pe care carolingienii care i-au urmat au folosit-o ca palat regal și imperial. În 1268, după ce a trecut din mâinile Guelfilor în cele ale Hohenstaufenilor, castelul a fost preluat de către prinții-episcopi din Konstanz
Meersburg () [Corola-website/Science/304686_a_306015]
-
Dunăre i-au forțat pe romani să retragă o parte a armatei din Britannia în 87 sau 88, ceea ce a însemnat că multe forturi situate după Cheviots au trebuit sa fie abandonate. Până la sfarșitul secolului s-a renunțat la aceste fortificații, cel mai nordic fort roman fiind situat pe istmul Tyne-Solway. Această situație a fost recunoscută de împăratul Hadrian, care a ordonat construirea faimosului său zid pe aceea linie. Construcția zidului lui Hadrian a durat mulți ani. Munca a început probabil
Anglia romană () [Corola-website/Science/303493_a_304822]
-
de artă precum și multe magazine. Piața Victoriei a fost concepută la începutul secolului XX când zidurile vechii cetăți erau în curs de demolare, iar centrul Timișoarei era reproiectat pentru a permite dezvoltarea orașului. Inițial pe teritoriul actualei piețe se găseau fortificațiile vechii cetăți. Edificiul Teatrului Național a fost construit încă din 1872. Crescând importanța lui s-a ridicat și necesitatea de a remodela spațiul înconjurător, așa că la început a fost conceput încă din 1906 ca pe un vast bulevard-esplanadă. Până în 1948
Piața Victoriei din Timișoara () [Corola-website/Science/303534_a_304863]
-
privită ca un compromis. Decebal, conștient fiind de amenințarea permanentă a populațiilor de sarmați iazygi și roxolani ce trăiau la est de Dacia, precum și de populațiile germanice din nord-vest, a acceptat ușor pacea. A primit ingineri romani care să construiască fortificații defensive. Ca rege aliat al Romei, cu sprijin financiar anual de 8 milioane de sesterți și sprijin militar roman, Decebal putea face față primejdiei, iar în spiritul "foedus"-ului, o trupa romană, condusă de Vellius Rufus, se staționa prin regatul
Războaiele daco-romane () [Corola-website/Science/303544_a_304873]
-
regele și a condus pe romani la comoara dacică, ascunsă sub râul Sargetia. Decebal și cei scăpați din încercuire sunt urmăriți. Decebal și mulți dintre oamenii săi au scăpat de legiuni în timpul asediului. Ei au fugit spre est, probabil spre fortificația de la Ranisstorum, a cărui localizare exactă nu se mai știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către cavaleria romană. Cunoscând tratamentul adesea brutal pe care îl sufereau prizonierii de război luați de romani, se sinucide, în timp ce era urmărit de cavaleria
Războaiele daco-romane () [Corola-website/Science/303544_a_304873]
-
a fost numele unei așezări fortificate sau a unei regiuni din Dacia. Făcea parte din sistemul de fortificații al cetății Sarmizegetusa, care era centrul politic al statului dac. Se afla în zona cunoscută ca „Porțile de fier ale Transilvaniei”, o trecătoare naturală între Munții Țarcului și Munții Poiana Ruscă, care leagă Banatul de Țara Hațegului. Astfel, zona era
Tapae () [Corola-website/Science/303547_a_304876]
-
mai apoi în cartea LXVIII (68), capitolul 8, care povestește campania împăratul Traian, din anul 101 d.Hr., împotriva lui Decebal. În continuare sunt traducerile celor două texte în română : Cassius Dio atestă existența unei tabere militare sau a unei fortificații gete la , locul de desfășurare a două confruntări între Roma, prin Domițian și Traian, și Dacia regilor Duras și Decebal, cunoscute ca Războaiele Daco-Romane. Astăzi în zona respectivă se află localitatea Zeicani, parte a comunei Sarmizegetusa. Numele cetății, sub forma
Tapae () [Corola-website/Science/303547_a_304876]
-
un accept de a construi castele de piatră. Dar în 1225, ambițiile și activitățile militare ale cavalerilor teutoni în zonă s-au încheiat brusc . Devenind din ce în ce mai puternic, ordinul a început să-și extindă autoritatea și dincolo de munții de graniță, construind fortificații la Tabla Buții (Pasul Buzău) și la Podul Dâmboviței (după pasul Bran). Către 1225, cavalerii teutoni au început să-și urmărească vizibil propriile interese și deci să se desolidarizeze de regele Ungariei, punând oficial teritoriul stăpânit de ei sub autoritatea
Ordinul Cavalerilor Teutoni () [Corola-website/Science/303602_a_304931]
-
o construcție permeabilă executată pentru protecția malurilor împotriva eroziunii. Aceasta se compune dintrun grup de stâlpi înfipți în zona de mal a albiei râului, legați între ei cu cabluri. Palisadele erau o opțiune excelentă pentru forturile mici sau și pentru fortificațiile construite în grabă. Fiind din lemn, puteau fi ușor construite cu materialele aflate la îndemână. S-au dovedit a fi eficace pentru confruntări de scurtă durată și pentru descurajarea forțelor mici. Totuși, din cauza naturii materialelor folosite, erau supuse riscului incendiului
Palisadă () [Corola-website/Science/303630_a_304959]
-
fiind limitate la cafenele, cofetării și vinoteci, discoteca urmând să fie transformată într-un centru de pregătire pentru tineret. După cucerirea în octombrie 1716 a cetății Timișoara de către armata habsburgică sub conducerea lui Eugen de Savoia s-a constatat că fortificațiile turcești nu puteau face față noilor tehnici de luptă. Ca urmare s-a luat decizia de a se reface întreaga cetate. Fortificarea s-a făcut în sistem . Sistemul Pagan a inspirat primul dintre sistemele de fortificație preconizate de , asemănarea dintre
Bastionul Theresia () [Corola-website/Science/303695_a_305024]
-
s-a constatat că fortificațiile turcești nu puteau face față noilor tehnici de luptă. Ca urmare s-a luat decizia de a se reface întreaga cetate. Fortificarea s-a făcut în sistem . Sistemul Pagan a inspirat primul dintre sistemele de fortificație preconizate de , asemănarea dintre aceste sisteme a răspândit afirmația că Timișoara ar fi fost fortificată în stil Vauban. a fost primul care a fost construit. Construcția a început în 1732 imediat după ce s-au finalizat lucrările hidrotehnice de regularizare a
Bastionul Theresia () [Corola-website/Science/303695_a_305024]
-
înconjurat de apă, situat în fața zidului (curtină) care urma să unească viitoarele bastioane Francisc și Iosef și s-a numit "Ravelinul de Proviant" (Ravelinul Depozitului de Alimente). Construcția lui a fost definitivată în 1733-1734. Ulterior a fost înglobat în zidul fortificațiilor, iar în 1744 a fost redenumit "Bastionul Theresia", în onoarea arhiducesei Maria Terezia a Austriei. În decursul timpului aici a fost reședința Episcopiei Romano-Catolice, apoi a adăpostit mai multe ateliere și depozite, o școală de ucenici, una de echitație, o
Bastionul Theresia () [Corola-website/Science/303695_a_305024]
-
colecțiile de etnografie ale Muzeului Banatului, un muzeu tehnic și colecțiile vechi ale Bibliotecii Județene. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a avut loc defortificarea orașului Timișoara. În cadrul acesteia au fost demolate aproape toate fortificațiile. Bastionul Theresia a fost singurul bastion care nu a fost demolat, motivul fiind faptul că avea pe toată lungimea lui camere, utilizabile. Actual bastionul aparține județului Timiș, (corpurile A, B, C și E), administrate de Consiliul Județean Timiș și municipiului
Bastionul Theresia () [Corola-website/Science/303695_a_305024]
-
fost penetrat. Înspre vest bastionul este închis de o clădire cu etaj, care era folosită ca depozit de alimente (proviant) și pulberărie. Bastionul a fost conceput astfel pentru putea funcționa independent, ca ultim punct de rezistență, similar unui donjon din fortificațiile medievale. În clasificarea actuală, corpul A este format din urechea de sud a bastionului și zidul de sud al retragerii, corpul B este format din clădirea cu etaj și mansardă care închide bastionul la vest, corpul C este format din
Bastionul Theresia () [Corola-website/Science/303695_a_305024]
-
au realizat consolidări prin turnări de betoane. Însă s-au înlăturat o serie de detalii specifice, iar șanțul din fața bastionului a fost micșorat. O a doua restaurare a avut loc în 2008-2010 prin programul PHARE 2005, proiectul „Reabilitarea și revitalizarea fortificației Cetății Timișoara, Bastionul Theresia”, proiect RO 2005/017-553.04.01.01.01.02.09 în valoare inițială de 9 731 847,56 de euro. Din cheltuieli, cinci milioane de euro au provenit din fonduri PHARE, 1,7 milioane de euro
Bastionul Theresia () [Corola-website/Science/303695_a_305024]
-
epoca fierului a început în secolul al V-lea î.Hr. până la cucerirea romană și chiar până în secolul al V-lea d.Hr. în părțile necucerite de romani. Printre cele mai interesante descoperiri datate în acestă perioadă sunt o serie de fortificații defensive. Scandinavia (incluzând Finlanda) și regiunea baltică au produs fier încă de timpuriu. Apariția acestei tehnologi este pusă în legătură cu zona non-germanică a Scandinaviei. Descoperiri interesante s-au făcut în legătură cu vasele ceramice de tip "Asbestos", (ceramica Asbestos), rămase un mister datorită
Epoca Fierului () [Corola-website/Science/303708_a_305037]
-
sunt construcții cu caracter militar cu caracter defensiv, destinate protejării locuitorii Brașovului contra invadatorilor. Termenul se referă în principal la fortificațiile construite între secolele XIII și secolul XIX. Invaziile turco-tătare tot mai dese în Brașovul secolelor XIII - XV au făcut ca majoritatea populației care nu era legată de pământul fertil din Bartolomeu să se strămute pe locul dintre Tâmpa, Șchei și
Fortificațiile Brașovului () [Corola-website/Science/303717_a_305046]
-
nord-estică mai ales - triple, între ele existând șanțuri și valuri de pământ. Între ziduri se aflau așa numitele „țarcuri” ("zwinger"), stăpânite fiecare de câte o breaslă. Începând din secolul XV, sub supravegherea regelui Sigismund de Luxemburg, se construiră astfel primele fortificații ale cetății Brașov. Mai jos aveți o hartă interactivă cu fortificațiile Brașovului. Faceți clic pe orice element pentru a accesa direct articolul respectiv Au fost ridicate începând cu secolul XV de către diferite bresle, care le foloseau pe timp de pace
Fortificațiile Brașovului () [Corola-website/Science/303717_a_305046]
-
pământ. Între ziduri se aflau așa numitele „țarcuri” ("zwinger"), stăpânite fiecare de câte o breaslă. Începând din secolul XV, sub supravegherea regelui Sigismund de Luxemburg, se construiră astfel primele fortificații ale cetății Brașov. Mai jos aveți o hartă interactivă cu fortificațiile Brașovului. Faceți clic pe orice element pentru a accesa direct articolul respectiv Au fost ridicate începând cu secolul XV de către diferite bresle, care le foloseau pe timp de pace pentru depozitarea mărfurilor, iar la vreme de asediu sau atac deveneau
Fortificațiile Brașovului () [Corola-website/Science/303717_a_305046]
-
Babilonul reușește pe la sfârșitul secolului al VII-lea î.Hr. să-și consolideze hegemonia. Conducător al statului a fost ales Nabopalassar (626-605 î.Ch.), fondator al dinastiei caldeene. Fiul și urmașul acestuia, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.), reface orașul, întărind fortificațiile și construind palate, ele înseși fortificate. Ținând seama de structura religiei babiloniene, rolul predominant îl aveau preoții, conferind statului un regim teocratic. Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu rezultatul săpăturilor arheologice. Orașul avea mai multe ziduri de
Grădinile suspendate ale Semiramidei () [Corola-website/Science/303740_a_305069]