1,521 matches
-
de la Thomas, să-l ia naiba... O jumătate de oră mai târziu, la două fără un sfert noaptea, Mortimer sforăia ritmic și Rebecca era încă trează de-a binelea. În momentul acela i se păru că aude pași pe coridor, furișându-se pe lângă ușa dormitorului lor. Apoi începură zgomotele. Bufnituri și trosnituri și inconfundabilele sunete ale unei încăierări. Doi bărbați se băteau din toate puterile, înșfăcând orice armă nimereau. Gemeau de atâta efort, răcneau și se înjurau. Rebecca abia apucă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a fost scurtă. Când am putut să ies, am schimbat cu ea doar câteva cuvinte. Îmi amintesc că avea în geantă o sumă mare de bani și a insistat să mă plătească pentru toate serviciile. Apoi am plecat. M-am furișat printr-o ușă din dos și m-am întors la mașină pe un drum ocolit; și astfel s-au încheiat relațiile mele cu Tabitha Winshaw. N-am mai văzut-o de atunci. Findlay privi în gol. Părea cuprins de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și păsatul, cealaltă. Farfuria era pe o masă și de fiecare parte a ei era câte o furculiță și un cuțit. Și asta era tot. În timpul cât am stat cu privirea pionită pe această fotografie, în minte mi s-a furișat o bănuială urâtă. Aveam brusc senzația că undeva, cineva făcea o glumă monstruoasă pe socoteala mea. Și nu doar pe socoteala mea, ci pe socoteala tuturor. Am considerat dintr-odată această fotografie o jignire adusă atât mie, cât și lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să bea în sănătatea lor din sticla pe care o ascunsese în dosul unor cărămizi desprinse ușor din perete. După-amiaza era pe sfârșite când a ajuns acasă. Mașina lui Dorothy era parcată în curte, dar el a reușit să se furișeze până în bucătărie fără să fie văzut. Bucătăreasa ședea cu picioarele ridicate pe masă și citea o revistă. N-a tresărit, simțindu-se vinovată, și nu și-a reluat treaba când a apărut George: se știa de mult (deși el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
gândit imediat la povestea de aventuri pentru copii pe care o redescoperisem în camera lui Joan. Trebuia neapărat s-o aduc jos cât se mai putea. Zece minute mai târziu, mi-am dat seama că singura soluție era să mă furișez în camera ei și s-o iau de acolo. Am avut noroc. Ușa rămăsese crăpată câțiva centimetri și mi-am dat seama că perdelele erau date la o parte, lăsând să intre lumina lămpilor din stradă. Întrucât etajera cu cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
kilometri depărtare, în cealaltă parte a lumii:ân cealaltă parte (care era și mai departe) a unui ecran de televizor. Deci cum aș putea eu accepta dintr-o dată că era acum una dintre forțele care conspirau împotriva Fionei - că se furișaseră deja în viața ei nevinovată? Era ca și cum pe ecran ar fi început să apară crăpături și această cumplită realitate se scurgea afară: sau ca și cum bariera de sticlă se prefăcuse în mod miraculos în lichid și fără să-mi dau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să părăsesc cinematograful. Partea a doua „O organizație a morților“ Capitolul 1 Unde există voință Scurta după-amiază de ianuarie se transforma în amurg prematur. O ploaie măruntă, tăcută, cădea monoton. O ceață umedă, lipicioasă se ridica din râu și se furișa pe deasupra orașului. Prin acest giulgiu cenușiu uruitul familiar al traficului Londrei pătrundea persistent, dar cu un efect înăbușit, straniu. Michael se desprinse de fereastră și se așeză în fața ecranului televizorului care pâlpâia în liniște. În cameră era întuneric, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
se așeză pe treapta cea mai de sus și-l lăsă să se întindă în poala ei. Ați văzut pe cineva? întrebă Michael. Cineva trebuie s-o fi împins. Exact în clipa aceea, în replică, o pisică mare neagră se furișă din firida unde stătuse armura și fugi mieunând vinovată. — Torquil! o certă femeia. Ce cauți afară din bucătărie? Zâmbi. Cred că acesta e asasinul dumitale. O ușă se deschisese jos și mai mulți membri ai familiei năvăliră să investigheze cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Puteai face orice, din câte îmi dau seama. Poate vorbeai la telefon cu amicul tău, Saddam, ajutându-l cu o comandă de ultimă oră. — Porc obraznic! Retrage-ți cuvintele! — Mă tem că ipotezele scandaloase trebuie excluse, spuse Roddy care se furișase pe hol și acum se întorcea cu un telefon în mână. Cordonul fusese retezat brutal în două. După cum vedeți, se pare că legătura a fost temporar suspendată. Am aflat asta, pentru că, spre deosebire de voi ceilalți, am avut bunul simț să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Hilary se uită prin cameră și se duse să verifice dacă fereastra era bine închisă. Presupun că e în siguranță aici, nu? Adică n-are rost să-l lăsăm să doarmă ca un bebeluș dacă colocatarul nostru nebun se va furișa și-i va veni de hac în clipa când vom întoarce spatele. Hotărâră că cel mai bine era să-l încuie înăuntru. Phoebe nu credea că se va trezi până dimineață și dacă totuși se va trezi, incovenientul temporar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
văiugii, acum apăreau la buza gârlei, pentru a dibui poiana. Trestie era mereu în frunte. La un moment dat, am avut impresia că totul era mort în jur. Nici o mișcare. În scurtă vreme, însă, i-am zărit pe cei trei furișându-se pe malul dinspre drum al gârlei, unde au devenit una cu pământul. M-am apropiat fără să le atrag atenția. Uite că poiana nu s-a mutat de aici. Ne-o așteptat. Știa că venim. Vouă nu vi se
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
din marginea poienii aveau câte o umbră care nu era a lor. Toaibă l-a tras pe Trestie lângă el: Tu pornești spre <inamică pe drum, dar mergi ca gândul. Nici tu să nu-ți auzi răsuflarea. Noi ne vom furișa pe marginile poienii. Când ai ajuns la câțiva pași de ei strigi: <Mâinile sus! Nici o mișcare în plus! Sunteți încercuiți! Îndată vom sări din laturi cu automatele pregătite... <Bravo, Toaibă! Bravo, băieți! Știam eu că pot avea încredere în voi
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de mare, Toaibă se căznea să meargă, folosind cât mai mult cu putință piciorul rănit. Mergea până îi dădeau lacrimile de durere... Și gândurile îi zburau de multe ori la camarazii săi de pe front: „Acum îi al naibii de greu să te furișezi printre liniile inamice, dar și mai greu să stai nemișcat în vreo zi cu ger de să crape pietrele... Ce-o fi făcând oare Trestie, sublocotenentul Cicoare, căpitanul Făgurel și ceilalți? Or fi întregi și sănătoși? Dee Domnul! Eu am
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
fugim? Ne puteau simți și ne-am fi ars! Norocul nostru a fost că poarta era la un pas de noi. Am hotărât să intrăm în curtea casei și să ne adăpostim în casă sau în grajd. După ce ne-am furișat în curte, ce ne-am zis noi? S-ar putea ca și nemții să intre în curte și în casă, așa că grajdul ar fi cel mai bun adăpost. La gura podului se găsea o scară. Am urcat ca veverițele și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Piciorul rănit îl durea, mai ales că în ziua aceea și-a lăsat bastonul acasă. „Uite cum un amărât de băț face mult când ai un picior beteag” - gândea el în timp ce i s-a părut că în jur s a furișat o lumină roșcată pâlpâind nefiresc... Și-a ridicat 142 privirea... La casa Dochiței - moașa satului - se ridicau vâlvătăi de flăcări vânzolite de furtună în toate părțile... „Ce înseamnă asta? O luat foc casa Dochiței?” - s-a întrebat. Șchiopătând amarnic, a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
fii la fel de muncitor și cu o conduită ireproșabilă. Am înțeles! Ești liber... * Toamnele ce veneau asupra satului din potcoava codrului se lăsau domol cu funigei și miros de gutui... Toamna din acel an însă era mai altcum parcă. S-a furișat în sat pe nesimțite, culegând struguri, punând prunele pe lozniță și pacea în suflete... După ce puneau stăpânire pe fire, porneau apoi să colinde satul cu noaptea la braț, oprindu-se la porțile unde se spuneau vorbe tainice și se furau
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
aer. Mai avea darul de a vindeca... Velunda continua să se transforme - acum era un șarpe ieșit din letargie, gata să-și schimbe pielea. Lui Vitellius îi veni să o ia la fugă. I se păruse că vede un lup furișându-se și apoi dispărând între tufișuri. Prezicătoarea își recăpătase forma umană. Vitellius văzu că mantia ei albă era brodată cu purpură. În cele din urmă, îi zări chipul încadrat de razele aurii, mai fermecător decât acela al Venerei de pe Capitolium
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Și-i porăclește numele la mulți În toate chipurile, fiindu măiastră la meșteșugu condeiului de râde lumea de ea, că arată ca Neacșu dă abia se răcunoaște viața oamenilor ca dumneaei de dobitoace, mai cetim: „iepuri scopiți”, „jigodii tăvălite”, „mers furișat de libarcă-n alergare”, „muiere cu cap de cărăbuș Îmbrobodit” (!) și altele precum la fel cu acestea. Toba de tinichea sună mai tare decît oricînd. Primește, dar, iubite cetitoriule, și această a noastră osteneală, pre lângă care, rog pe Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cât putu mai încet, ca să nu-i trezească. Ne-am întors lângă Ivan. Aproape că-i venea să râdă, atât de absurdă i se păru deodată aventura lor. Dacă ar fi fost sigur că nu-i trezește, s-ar fi furișat printre porumbi și i-ar fi așteptat acolo, pe groapa lui Ivan. - În fond, n-are nici o importanță, șopti din nou. Nimic n-are importanță. Nous sommes foutus! Din toate punctele de vedere. Știam asta de la început. Tot ce s-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
știe decât părintele. Dacă ar fi aflat femeile, tocmai acum, când or să dea rușii peste noi... - N-or să vină singuri, îl încurajai eu. Vin cu ai noștri. Apucase târnăcopul, pregătindu-se să-k înalțe, dar se răzgândi și își furișă privirile în jur, să vadă dacă e cineva pe aproape. Nepoții și cu dascălul săpau la vreo cinci, șase metri, în arătură. Femeile și cu Popa erau de cealaltă parte a șoselei. Lixandru îmi făcu semn să m-apropii. - Marine
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
omenească, și, deși de o incomparabilă suavitate, îi paralizase pe toți, evident, nu numai vocea, ci și cuvintele pe care le spunea, pentru că nu înțelegeau întotdeauna prea bine ce voia să spună, înțelegeau, doar, că el, Ieronim, oricând se poate furișa aici, în fundul peșterii, în adâncul mării, și se poate reîntoarce cu prietenii lui, care sunt mulți, de la delfinii și caii-de-mare cu care se joacă în fiecare dimineață, până la ființele nevăzute pe care, din fericire, numai el le poate vedea. Eglantina
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pe acest moș Dumitru... O față arsă de soare, cu trăsături cioplite în piatră. O mustață colilie cât doi hulubi, niște ochi de culoarea oțelului înfipți sub fruntea înaltă, vărgată de șanțuri orizontale adânci, semn că nu puteai să te furișezi cu nici un chip prin fața acestui bătrân... Chiar că mă faci să te bănuiesc de vrăjitorie, vere. Cum ai reușit să-l descrii întocmai pe moș Dumitru? Păi, în timp ce tu îmi povesteai cum l-a întâmpinat bătrânul pe acel “starșâi litinant
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
a pus geană pe geană... Și cocoșul acela parcă nu mai cânta!... „Dacă o adormit somnorosul și nu mai cântă?” - i-a trecut prin minte, când... un cucurigu lung și trăgănat a spart noaptea. Ca o pisică, hangița s-a furișat de sub ogheal. S-a îmbrăcat și cu tremur de genunchi a pornit către stejarul din poiană...Privea des în urmă, de teamă să nu se fi trezit hangiul... Nici nu și-a dat seama câtă cale a străbătut, când două
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
înclin în fața existenței, mă arunc de pe piscul clipei în hăul timpului și ca un ecou... Sunt eu sau nu mai sunt? Și cu ce drept mă amestec aici? Este oare viitorul un prezent? E vis sau realitate? Simt cum se furișează în mine o umbră. Tot mai des o simt, fără să știu ce vrea și a cui este. Îmi pune aripi, căci dacă cred în ceva, mi-a spus, pot zbura. Curioasă, m-am aplecat atunci să-i văd ochii
ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
Trăia fiecare moment al povestirii lui „tati”. Lia Îl privea cu ochi umed și aduceri aminte din captivitatea ei În Ardealul cedat ungurilor, pe care le suprapunea peste momentele povestite de Nicu. Parcă s-ar fi petrecut ieri... Și-a furișat privirea către Despina, spre a se convinge că de la calvarul trăit atunci au trecut atâția ani! Nu-i venea să creadă. Involuntar, o mână s-a Întins spre a lui Nicu, iar cealaltă către a Despinei. Le-a prins cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]