1,501 matches
-
primar, că ne-ați salvat de la o moarte sigură! Vă mulțumesc oameni buni că mi-ați salvat copiii de la moarte! Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot binele făcut. După o galopadă intensă și neîntreruptă pe hipodromul nesfârșit al Câmpiei Bărăganului, gâfâind și epuizat în urma demonstrațiilor de forță și viteză de care dăduse dovadă nouă zile, crivățul, fulguind ușor, abia-abia se mai târa împiedicat și împleticit până la padocul primitor, de unde își propusese să organizeze un nou atac impetuos, năprasnic și pustiitor la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să aibă niște lacune în domeniul medicinei veterinare. Eram un sprinter extraordinar! În mai puțin de zece minute mă aflam la destinație ajutat de o vărguță ce ținea locul schimbătorului de viteză și aplicându-mi asupra picioarelor ușoare lovituri stimulative. Gâfâind, obosit și transpirat, m-am oprit în fața pridvorului casei unde, stând comod pe un fotoliu, bătrâna moașă asculta într-o acaparatoare transă teologicală, ecteniile transcendentale din cadrul sfintei slujbe duminicale de Florii. Dată fiind situația excepțională, am sărit peste formula obligatorie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
camera din față petrec ore întregi jucându-se pe calculator în special fotbal american, după cum am putut vedea prin ușa pe care nu o închid niciodată. De cum se întorc de la cursuri și până seara târziu, nu fac altceva decât să gâfâie și să se agite, totul agrementat cu icnete scurte, de șoarece prins în capcană și înjurături cu dominantă fuck off. Am aflat că sunt din Toronto, din partea anglofonă a Canadei. Au fețe de imbecili perfecți, priviri goale și apoase de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
deja prea departe. Tremur de frig și de nervi. Târâi repede căruțul pe pod, cu paltonul desfăcut și părul vâlvoi, printre claxoane, cu farurile-n ochi. N-am putere să-mi fac curaj și să cânt odiridi odirididina. Tac și gâfâi. În dreptul Parcului Pionierilor îmi aduc aminte că am lăsat de două zile o legătură de crengi și de surcele gata pregătită în boschete. Intru în parc, orbecăi după ascunzătoare și pipăi cât pipăi până nimeresc vreascurile. Iau vânjos legătura, o
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
ajuns Doamne unde-am ajuns. Iar când ea strigă veselă pe victoriei acasă ai ajuns mămăloi, mă umflă și pe mine râsul. Trag adânc aer în piept, dau de pământ cu crengile, salt sacul de cărbuni în brațe, îl târâi gâfâind până în pivniță, urc treptele înapoi și mă năpustesc triumfătoare în hol ca Amazoana în cort la Alexandru Macedon. PS. Vremile de restriște s-au încheiat demult, dar sarsaneliada mea continuă mai abitir ca înainte. De optsprezece ani, nu-i zi
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
țigară fumată pe drumul dintre casă și școală. Aveam de mers, eu cu Preotu’, cam o jumătate de oră și nu luam autobuzul tocmai ca să „tragem una mică“. Nu conta că aveam de urcat un deal și că, ajunși sus, gîfîiam amîndoi, nu conta dacă era ploaie, viscol sau ger. Noi ne făceam datoria. Ba mai mult, cînd era vreme urîtă ne ridicam gulerul - și atunci eram încă și mai duri. și apoi, ce gust avea țigara pe ger ! ți se
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
greu de suportat. Dacă treceai de un pachet-două, chinul dispărea ca prin farmec și, lămu rit în focul cubanez, te transformai într-un om nou. Insensibil la durere ! Un bărbat ade vărat ! Ce-i drept însă, unul care începea să gîfîie îngrozitor după doar cîteva scări urcate. țigările occidentale erau foarte rare în „Barul nos tru“, și între acestea, bineînțeles, Kent-ul avea un rol privilegiat. Atunci cînd apărea un kentan în bar, se împărțea, de obicei, cu ceilalți (nu se
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
în cele din urmă normal, ca toți peștii. Acum își duce existența într-un acvariu, e bine și parcă nu i se mai vede nici urma lăsată de cuțitul Svetlanei.) Nepotul După ce urcă cele patru etaje în fugă, Daniel intră gîfîind în apartamentul cu numărul 45, își aruncă mapa la întîmplare în întuneric și se năpusti la baie. Cîteva minute mai tîrziu ieși de-acolo, de astă dată calm, stinse lumina însoțit de zgomotul apei trase și se îndreptă spre întrerupătorul
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
a făcut o cursă nebună până la gară, aveam și vreo 25 de tablouri cu mine, legate cu niște sfori ca să le pot transporta fără probleme mari. M-am suit în tren când mai erau doar 2 minute până la plecarea trenului, gâfâind, dar mulțumit că primisem acel premiu. Centrul de cultură „George Apostu” Bacău - 15 Mai 1996 În luna Mai a aceluiași an 1996, m-a sunat din nou Viorel Rău ca să-mi propună să mai fac încă o expoziție personală, de
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
vine imediat, se afla peste drum în micul bar de la Restaurantul Cina, unde încerca să se încălzească cu o vodcă, afară fiind foarte frig. Stăpânul standului, fără să știu mă observase de la masa la care se afla, se întorsese gâfâind și bucuros, cu un zâmbet că are un client la lucrări. Cu timiditate i-am explicat că nu vreau să cumpăr nimic, că sculptez și eu numai că nu știu dacă sunt bine realizate sau nu, rugându-l dacă poate
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
primi felicitări și câte un număr identic prins la mână. Copilul primi nota maximă la naștere. Se născuse în ultima zi de vară a anului ’76, ora 10 dimineața, cu o greutate de 3.4 kg și 55 cm lungime. Gâfâind epuizată, trecuse prin momente grele. gemea de durere și era aproape de pierderea cunoștinței. Inima îi zvâcnea încet, aproape fără puls. În ciuda a ceea ce se petrecea în interior, afară era o zi din cele mai frumoase. Era însorită, așa încât trebuia să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nimic. Cu capul aplecat, cu ochii roșii de oboseală, strângea din dinți făcând eforturi pentru a îndura suferința escapadei. La un moment dat, duse mâna la cap, crezând că iese fum din el. Când cineva îi rosti numele, el abia gâfâi și se pregăti să riposteze cu o înjurătură. Doi dintre ei priviră cu îndrăzneală în urmă și înțeleseseră că scăpară definitiv de sancțiunea legii. Alin, la rândul lui își întoarse privirea spre locul ce marca granița dintre cele două state
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
aceleași mijloace de care ni s-a vorbit, pe urmă, Irène, vrând să se scalde la 7 seara, a trebuit să rabde prezența poeților noștri care n o mai lăsau să se întoarcă. A țipat și a urcat la Mirona, gâfâind și speriată. Casa Mironei e clădită de curând. E cel mai fermecător interior mangaliot, plin de gust, de personalitate. Statuete provenind de la săpături, draperii, perne și un macat de cânepă cu firul gros, lespezi neregulate, divane de lemn alb și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
așa de singură, Monica mea. Nimic și nimeni pe lume nu mă va mai face să zâmbesc. Mă gândesc la tine cu mândrie și tandrețe, cu un imens regret pentru zilele când noi două abia ne vorbeam, condamnate ale vieții, gâfâind și extenuate de oboseală, seara. Totuși, glasul îți răsuna prin casă, tu erai bună și dulce, eu - cârtitoare și tandră. Doi ani, scumpa mea, fetița mea, și eu îmbătrânesc în fiecare zi, fiindcă vârstei i se adaugă acum imensa mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Suze va suferi mă ia cu leșin. — Am să iau și minge și un pouf cu burete, zic repede. Și, poate, niște aspirine. Extra strong. În cele din urmă ajung clătinându-mă de la greutate la parter, roșie la față și gâfâind. Sper doar că am luat tot ce trebuie. N-am găsit nici o minge gonflabilă în tot magazinul ăsta nenorocit, așa că până la urmă am înșfăcat și eu o canoe gonflabilă și l-am făcut pe bărbatul de acolo să mi-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
bojocii, gen Femeia asta m-a răpit, chemați poliția! N-aveam la mine nici un biberon și nici un scutec, așa că a trebuit să mă reped până pe Fulham Road și, în clipa în care am ajuns acasă, eram roșie la față și gâfâiam, Suze începuse să plângă, iar Ernest se uita la mine ca la o criminală în serie sau așa ceva. Și apoi, chiar și după ce a fost hrănit, a continuat să țipe în neștire toată seara... — Iisuse! zice Danny, intrând în hol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ea, o văd că se uită la ceas, ridică impacientă din umeri și se duce țintă spre cutia poștală, cu un vraf de plicuri în mână. — Staaai! urlu, grăbind pasul până la stadiul de sprint. Nu le băga! Ajung lângă ea, gâfâind atât de tare că abia pot vorbi. Dă-mi invitațiile, reușesc să îngaim. Sunt mireasa. Becky Bloomwood. — Poftim, zice Judith. Câteva sunt deja înăuntru. Dar să știi că mie nu mi-a zis nimeni că n-ar trebui să le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Poftim? Nu înțeleg nimic. Tom Webster, vecinul meu, se repede la noi, în costum de zi. Ce naiba face? Ar trebui să se grăbească spre biserică. — Becky, mi-e imposibil să stau deoparte și să te las să te distrugi, zice gâfâind și punându-și o mână pe Rolls-Royce. S-ar putea să fie cea mai mare greșeală a vieții tale. Nu te-ai gândit suficient de mult. O, pentru numele lui Dumnezeu! — Ba da, m-am gândit, spun și încerc să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și aud un bună dimineața al unui sătean care trece grăbit pe lângă noi. Apuc brațul protector al lui Chris și nu îi mai dau drumul până la urcatul în barcă. Pornim, răsuflu ușurată, dar după vreo zece minute motorul începe să gâfâie și barca se oprește chinuit în semiobscuritatea dimineții. Privesc apa tulbure și contururile neclare ale tufișurilor de stuf și aud un fel de chemare uscată și amenințătoare din adâncuri, râzând de naivitatea noastră și de tentativa de a scăpa. Un
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
Într-o dimineață transpiram pe "țurțudan" la instrucția de front, pe o temperatură de 35 de grade, încheiat la copcă, fiindcă așa gândea maiorul "Caltaboș" călirea intelectualilor. În toiul manevrelor, ne trezim cu un răcan venit în trap de la cazarma. Gâfâind asemenea hoplitului de la Maraton, deșca a bătut reglementar călcâile în fața gradului și a menționat câteva nume de "elevi" chemați de urgență la tov. colonel, comandantul regimentului. Printre aceștia figuram și eu, bucuros că cel puțin în dimineața aceea aveam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
fost urgent distribuiți studenților. Îmi scoteam pașaportul ca să-l prezint grănicerului, care m-a recunoscut și el („I-ați cam supărat pe unii! Am citit În ziare“...), când cineva mă bate pe umăr din spate. Era Gabriel Liiceanu, sosit inopinat, gâfâind, scuzându-se că a Întârziat (deși era doar opt dimineața). Nu Îl cunoscusem bine, dar gestul lui m-a impresionat. „Doream să vă strâng mâna. Atât.“ E tot ce mi-a spus. Când a decolat avionul, deși aveam iar gustul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Pragăi (unde mama mea văduvă și-a petrecut ultimii ani de viață, trăind dintr-o mică pensie acordată de Guvernul ceh), mai putea fi Încă văzut ieșind, Împotriva voinței lui, la plimbare cu stăpâna, Împleticindu-se mult În urma ei și gâfâind, Îngrozitor de bătrân și furios pe botnița cehească de sârmă - un câine emigrant Într-o haină peticită care nu i se potrivea. În ultimii doi ani de Cambridge, fratele meu și cu mine ne petreceam vacanțele la Berlin, unde părinții noștri
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Comtesse Karenine“, s-a plâns ea ulterior, elocvent, dar nu tocmai corect.) Ușa sălii de așteptare se deschide cu un scrâșnet Înfricoșător, caracteristic nopților foarte geroase; afară năvălește un curent de aer fierbinte, aproape la fel de dens ca aburul locomotivei care gâfâie În gară; și În acel moment, Zahar, vizitiul nostru, ia În mână situația - o matahală de bărbat Îmbrăcat Într-un cojoc, din a cărui centură stacojie ieșeau În afară uriașele mănuși Îndesate acolo. Aud zăpada scârțâind sub cizmele lui de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În loc să le ascută, ținând vârfurile spre sânii ei imenși și sterpi, Înveșmântați În lână verde. Felul În care Își introducea degetul mic În ureche și-l făcea să vibreze foarte rapid. Ritualul oficiat ori de câte ori Îmi dădea un caiet nou. Întotdeauna gâfâia un pic, cu gura Întredeschisă, emițând Într-o succesiune rapidă o serie de sufluri astmatice În timp ce deschidea caietul pentru a-i aranja marginea; adică imprima puternic pe el o linie verticală cu unghia de la degetul mare, Îndoia marginea foii, apăsa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
roșii ca mușcatele. „Bruta! Jigodia! Nihilistul!“ izbucnea ea mai târziu În camera ei - care nu mai era alături de a noastră, deși la același etaj. Dacă se Întâmpla ca Lenski să coboare sprinten scara, În timp ce ea urca greoi și se oprea gâfâind astmatic la fiecare zece trepte (căci micul lift hidraulic al casei noastre din St. Petersburg refuza În mod constant și destul de jignitor să funcționeze), Mademoiselle susținea că se ciocnise de ea intenționat, o Împinsese, o doborâse și parcă-l și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]