18,328 matches
-
În larg, și se așeză să-și aștepte sclavul, care urca greoi pe urmele lui. Luna Începea să-și piardă vigoarea, ștergîndu-se de pe cer, și foarte curînd zorii aveau să pună stăpînire pe insulă, vestind prezența iminentă a unui soare galben furios, care urma să se ridice de la linia orizontului, ca o uriașă minge azvîrlită În văzduh de un copil ciclopic. - Tare-aș vrea să știu ce fapte cumplite ai săvîrșit În timpul vieții pentru ca, În timp ce sufletul Îți putrezește În iad, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
insolit și fascinant. TÎnăra, mai ales, părea fascinată de misterul și magnetismul unor insule al căror nume popular era pe atunci „Insulele Vrăjite” și, cînd o enormă iguană de pămînt, cu creasta verticală și pielea stropită cu pete roșii și galbene, veni să-i adulmece juponul, cu pasivitatea unui cățeluș de salon, se aplecă să o mîngîie pe cap cu multă naturalețe, de parcă s-ar fi jucat cu un iepuraș din grădina ei. Se lăsa Întunericul, iar bărcile Își continuau cărăușia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Un misionar cu pete întunecate, subcutanate, de la mai știu eu ce ciupercă tropicală. Un mecanic care s-a aplecat peste o baterie în momentul când a explodat și acidul i-a distrus buzele și obrajii de i se văd dinții galbeni într-un rânjet permanent. Mă uit la verigheta călugăriței și scriu: am impresia c-ai pus laba pe ultimul tip într-adevăr arătos. Tot timpul cât am stat în spital, nici poveste să mă îndrăgostesc. Pur și simplu nu puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
pe mine, friptă cum scrie la carte în rochia mea din crep de bumbac, cu un curcan de zece kile în brațe, curcanul transpirată, rochia devine aproape transparentă. Sfârcurile-mi sunt tari ca piatra, lipite de gheața trasă-n plasă galbenă din brațe. Eu, sub frizura mea uriașă ca de frișcă glazurată cu unt. Nimeni nu se uită la mine ca și când aș fi câștigat ceva important, orice. O mână coboară și-l plesnește pe băiețel, și băiatul începe să bocească. Băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
au mâncat fața. Când ajung înapoi în spital, pe coridor vine spre mine sora Katherine, conducând un bărbat și suportul lui pentru perfuzii, bărbatul complet înfășurat în tifon și pătruns de tuburi de drenaj și pungi de plastic cu lichide galbene și roșii care curg în și din el. Păsările mi-au mâncat fața. Din ce în ce mai aproape de mine, sora Katherine strigă: — Iu-hu! Am aici pe cineva deosebit pe care chiar ai vrea să-l cunoști! Păsările mi-au mâncat fața. Între mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mici care vin unul după celălalt. Rondurile de flori de cealaltă parte sunt plantate așa încât să formeze cuvinte pe care nu le poți citi decât de la mare depărtare. De-aproape, nu-s decât o grămadă de begonii cerate, roșii și galbene. Nu-mi spuneți că n-ați văzut niciodată emisiunea noastră Miraculoasa lecuire creștină! zice Brandy. Își joacă pe degete cruciulița de aur de la gât. Dacă ați fi văzut măcar un episod, ați ști că Dumnezeu, în înțelepciunea Lui, l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
hazul mișcării mișcării, tot, tot n-are nici o noimă pentru el, și tipul se uită la noi de parcă am fi cățelușii ăia pe care-i vezi în spatele vitrinei pet-shopurilor din mallurile de periferie. De parcă am fi cățelușii ăia cu secreții galbene la ochi și la gaura curului, care știi că nu vor căca niciodată materii solide, dar tot sunt de vânzare pentru șase sute de dolari bucata. Cățelușii ăia-s așa de triști, că până și fetele dolofane cu permanentele alea scârboase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
trebuie să te machiezi. Nu trebuie nici măcar să te speli. Un văl bun e echivalentul ochelarilor de soare reflectorizanți, numai că pentru tot capul. Un văl bun e ca și când ai sta în casă, îmi zice Brandy. Claustrată. Singură-singurică. Aruncă șifon galben. Mă înfășoară în nailon roșu cu model. Așa cum e lumea noastră, umăr la umăr, oamenii care știu totul despre tine dintr-o privire, un văl bun e geamul fumuriu al limuzinei tale. Ediția inedită a feței tale. În spatele unui văl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
a sunat implorându-mă să mă externez și să-i fac o vizită. Casa lui Evie era mare - albă cu obloane verzi vânătorești, o casă colonială cu două etaje, cu uriașe coloane în față. Iederă cheală și trandafiri cățărători - trandafiri galbeni - se urcaseră pe trei metri de la sol în jurul fiecărei coloane uriașe. Aici ți l-ai imagina pe Ashley Wilkes tăind iarba, sau pe Rhett Butler dând jos obloanele de furtună, dar Evie, ea îi are pe ăștia trei sclavi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
iar Manus nu se poate dezlipi destul de repede de sicriul deschis, iar eu zac acolo în sicriul ăla de diftină albastră ca interiorul unui Lincoln Town Car. Desigur, mulțumesc, Evie, am pe mine chimonoul ăsta chinezesc de seară de mătase galbenă de concubină, crăpat pe-o parte până la brâu și ciorapi negri de plasă și dragoni chinezești roșii brodați în zona pelviană și pe sâni. Și cu pantofi roșii cu tocuri cui. Dar mandibulă nu. Desigur, Evie îi zice mamei mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Lada de margarină pentru prăjituri pe care n-o puteam consuma înainte să râncezească sau cele trei sute de tuburi de spray fixativ. — Tipu’ de la poliție, zice Brandy, și toate firele de fier i se ridică din fusta strâmtă de mătase galbenă, el pune mâna pe mine, chiar sus pe cracul pantalonilor mei scurți, și zice că nu trebuie să redeschidem cazul. Nu trebuie să-i mai facem familiei mele alte probleme. Brandy spune: Detectivul ăsta zice că poliția vrea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mină." A fost sincer mirat: "Cine? Cine i-a scăpat?" Lică Făinaru a plimbat o dată paharul prin dreptul gurii și pe neașteptate, hap, a înghițit tot coniacul. S-a strîmbat, atunci a observat că ochii lui de șoricel erau cam galbeni, dacă n-avea, în curînd, o să facă gălbinare, îi părea rău de el, pentru cît îi plăcea coniacul chiar să nu mai pună strop pe hmbă... Dimineața, pricepi, ăștia de la Dimineața! Toată chestia asta cu Cocoș e fabricată. Le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
spunîndu-i cuiva, cu atît mai puțin lui, "frățioare", și nici nu auzise de la nimeni că Mihail folosește cuvîntul ăsta. I-a făcut semn să se apropie și s-a așezat încet și greoi în scaun. A căutat într-un dosar galben și a scos o hîrtie mototolită pe care a netezit-o cu palma. A bătut-o ușor cu vîrful degetelor, de parcă ar fi vrut să dea greutate literelor scrise mărunt cu o cerneală violetă, din aceea care se folosește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în Vladia și asta datorită faptului că prințul adusese în Vilă bateria de pornire a avionului său, care rămăsese să ierneze sus, pe platoul pustiu, unde vara mirosea a pelin. A intrat și a încercat să se scuture de pămîntul galben care i se prinsese de bocanci, lovea tare cu talpa țintuită în plăcile de gresie care duceau la intrare. Cînd ieșea în inspecție își punea ținuta de campanie regulamentară. Cu toate că nu exista nimeni care să-i inspecteze, adjutantul Popianu ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Secret era cuvîntul care exprima singura fantezie pe care și-o permisese Radul Popianu de multă vreme încoace. Altfel adjutantul era un om cît se poate de exact și cu picioarele pe pămînt. Nu pe oricare pămînt, ci pe pămîntul galben, cleios, pe lutul Vladiei. O dată cu plecarea prințului și fuga, pentru că fugă fusese de fapt plecarea lui Bîlbîie, care nu-și luase cu el nici măcar briciul, săpunul și piatra acră pe care le ținea pe pervazul ferestrei, lăsînd toate fleacurile, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
explicație plauzibilă aerodromul trebuie ferit de băltirea apei, se poate întîmpla o nenorocire dacă roțile se înfundă în noroi ori patinează. Ca să fie mai convingător, a făcut demonstrația cu o căruță care s-a înfundat pînă la osie în lutul galben, mocirlos în acel sfîrșit de aprilie. N-a spus nimănui că a ales cu mîna lui cea mai grea dintre căruțele Cramei, întărită cu șină de fier, cu scîndură de stejar pe fund. Și nici că asemenea șanțuri, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cine s-ar fi putut îndoi de asta, un ideal care strălucea palid și îndepărtat, asemenea unei stele tremurătoare, dar totuși veșnice. Și lui Radul Popianu îi plăceau aceste întîmplări, anecdote, povești, care încet, dar sigur se împămînteneau în lutul galben al Vladiei, încît după o vreme, trecuseră de acum cinci ani, păreau a fi la fel de adevărate pe cît de adevărată era Vladia însăși. Așa după cum promisese, niciodată nu a contrazis, nu a dezmințit, nici măcar nu a comentat orice s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
notat-o în raport?" Leonard Bîlbîie se prefăcea destul de bine că se gîndește, că pune în cumpănă ceea ce s-a întîmplat și după cîteva momente de tăcere ridică privirea. Mihai Mihail era foarte concentrat, foarte atent la expresia lui, ochii galbeni se făcuseră ca două lentile strălucitoare în lumină, ei, parcă așa aduce din nou cu Mihail de altădată, cu Mihail din poveștile care circulau din birou în birou, avea ceva de linx, de mîță sălbatică. Într-o fracțiune de secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu ușa deschisă, cu părul răsucit pe moațe al femeilor plictisite și visătoare, vița de vie cu ea însăși, cu viața toată chiar. De acolo, de sus, nu se vedeau decît pete de culoare armonizate, roșu sîngeriu, verde închis, ocru, galben bătînd în verde, negru, forme îmblînzite acoperișuri de țiglă, rînduri de vie, brazde de pămînt, cărări bătute, pământ reavăn, lăsîndu-te să crezi orice despre Vladia, pe potriva sufletului și imaginației tale. Pe masă, într-adevăr, totul era pregătit, dulceața de struguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
adevărată, toate se amestecau și din ele nu mai rămăsese decît o imagine de o surprinzătoare putere de convingere viața omului, acolo, sus, la înălțimea care domina așezarea era cu totul altceva decît viața celui care se tîra pe lutul galben, alături de butucii șerpuitori ai viței de vie. Acolo, sus, se trăia cu adevărat, fericirea era fericire, nefericirea nefericire, iubirea era profundă, iar ura mistuitoare. Ceva încă nu era prea clar, nu se stabilizase în memoria celor din Vladia, cine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să arate astfel. L-a privit printre gene, nu era înfloritor, pielea căpătase o culoare pămîntie, chelise ori numai i se rărise părul, trăsăturile se accentuaseră și, în fapt, părea mult mai în vîrstă decît era cu adevărat. Ochii lui galbeni nu clipeau. I-a făcut un semn, abia perceptibil, să ia loc. Observă o expresie de ușurare, probabil îl obosise drumul ori nu prea mai avea putere să stea în picioare. Aproape sfîrșit domnul Mihail, aproape sfîrșit! Nu era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în tăcere, Mihail a gustat cu vîrful buzelor, l-a privit cu un aer de cunoscător și a băut. Putea să-i fi pus și pelin, la fel ar fi reacționat. "Deci...", a început și i-a căutat privirea. Ochii galbeni ai directorului păreau acoperiți de o lentilă străvezie, care împiedica orice lucire interioară. "Ori e suferind, ori pune ceva la cale!" Mihai Mihail își așeză palmele pe tăblia măsuței, degetele rășchirate, deformate de un reumatism vechi arătau îngrozitor, cenușii, unghiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ai directorului păreau acoperiți de o lentilă străvezie, care împiedica orice lucire interioară. "Ori e suferind, ori pune ceva la cale!" Mihai Mihail își așeză palmele pe tăblia măsuței, degetele rășchirate, deformate de un reumatism vechi arătau îngrozitor, cenușii, unghiile galbene erau lipsite de viață. Poate întregul său organism începuse să fie părăsit de viață. Mintea, ei, mintea lucra din plin. Directorul își privi degetele, apoi le strînse încetișor în pumn, le desfăcu iarăși "nu știu ce am, amorțesc din ce în ce mai des, cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o prioritate absolută în orice serviciu de corespondență și care nu puteau fi deschise decît de cei cărora le erau adresate. Nu foarte multă lume putea vedea măcar cum arată aceste plicuri, cărora în mediile familiarizate li se spunea "febră galbenă". Destul de negru humorul... Dar și destul de aproape de adevăr, cine desfăcea un astfel de plic își lua o mulțime de precauții, ca să nu se "molipsească" nimeni de conținutul lor. Un astfel de plic aflîndu-sc pe masa lui Basarab Cantacuzino putea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mulțime de precauții, ca să nu se "molipsească" nimeni de conținutul lor. Un astfel de plic aflîndu-sc pe masa lui Basarab Cantacuzino putea spune mai mult decît toată conversația lor. Cu o mișcare înceată, voit neglijentă, Basarab Cantacuzino scoase din anvelopa galbenă o foaie de hîrtie, o privi cîteva clipe cu un zîmbet șiret, în colțul gurii, făcu un "da, da" și schimbînd brusc tonul îl întrebă plin de solicitudine "să chem un taxi ori vă mai așteaptă mașina?" Și, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]