16,377 matches
-
Neant", încredințează muzicii identitatea acestui Gol; dar "Neant", care însemnează extincție inițiind spre "contemplarea eternității": eterul spiritualității pure, ce se confundă cu negrăitul. Că mistica poeziei lui Mallarmé este o inițiere în inefabil, o dovedește suavul poem Sainte (Sfânta): La geam vechi santal tăinuind Ce-n ceas târziu se decolòră Din alăuta-i scânteind Cândva cu flaut sau mandoră, E Sfânta pală răsfoind Tom de demult ce se dișterne Dintr-un Magnificat curgând Cândva la fine de vecerne: La acest geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
geam vechi santal tăinuind Ce-n ceas târziu se decolòră Din alăuta-i scânteind Cândva cu flaut sau mandoră, E Sfânta pală răsfoind Tom de demult ce se dișterne Dintr-un Magnificat curgând Cândva la fine de vecerne: La acest geam ca un potir Atins de-o harfă modulată De-un înger cu zbor de zefir Pentru falanga delicată Cu care ea,când și santal Și carte-apun, unduie serii Pe-acest penet instrumental, Muziciană a tăcerii. În fapt de seară, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spațiului fizic în spațiu psihic inducând sentimentul comuniunii eterne, dincolo de viață. Cadențarea dintre spațiul extern și cel sufletesc, cu transformarea firească a spațiului senzorial în zări sufletești o întâlnim, între altele, în poezia Și dacă... Și dacă ramuri bat în geam/ Și se cutremur plopii,/ E ca în minte să te am/ Și-ncet să te apropii." "Sublinierea incompatibilității dizarmoniei cu existențialul este viguros exprimată de Eminescu printr-un alt sistem de ritmicitate, și anume acela al ritmicei antinomice. Ca atare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a unei deschideri către idealul, cu putință dincolo, în vis, de a ne naște din nou din abisul neantului muzical: ...Dar cel având visarea soră, Mâhnită-i doarme o mandoră Cu-adâncul neant muzical. Încât numai din sânul său La geam deschis spre ideal Noi ne-am putea naște din nou. Gérard de Nerval, în sonetul Versuri aurite, după ce amintește viziunea lui Pitagora, conform căruia, în ciuda geometrismului riguros universal, "totul este simțire" încheie cu versul "Sub scoarța unei pietre se-nvoaltă-un spirit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
alx: ți se pare că sunt paranoic? ema: ok, poate ar fi trebuit să tac alx: ne știm de undeva? ema: ok, alex, succes în continuare! alx: ...aaa ema has just signed out Urăsc diminețile de luni. Mai ales iarna. Geamurile biroului nostru, niciodată foarte curate. Caloriferele vechi, ca niște relicve, tocul ușii, puțin scorojit, biroul care era modern acum cinci ani, buze scofâlcite, buze cu crețuri pe margini și colțuri lăsate, buze strânse ca niște sprâncene încruntate, buze deschise într-
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
gura-leului. Nu mirosea a nimic. Într-o dimineață, Ivan se trezi cu senzația bine definită că aude Neva. Se ridică într-un cot, dădu la o parte așternu turile întotdeauna albe ca smântâna din cana cu lapte și privi pe geam, la petecul de curte în care Dominique își hrănea deja cele paisprezece găini gureșe, înconjurate de foste găl be nușuri piuitoare și mâncăcioase. O urmări o vreme cum își șterge fruntea de nădușeală, cum vorbește cu zbură toarele care mai
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Vrei să ieșim puțin? Pescuitul tricoului de pe calorifer. Găsitul șosetei lipsă. Primii ochi dați peste cap („Tu nu fumezi?“ „Nu. Nu-mi plac cearceafurile îmbâcsite.“). Pasărea din colivie. Cheia de pe frigider. Colanții ei gri. Mașina din spatele blocului. Vecina zgâită pe geam. — Trebuie să oprim să punem benzină. 70, 80, 100 la oră. — Unde mergem? Nu știu. Unde mergem? Nu știiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiu! Colțul de pădurice anostă. Râsul ei plin, de copil. Un ghiile tăiate scurt. — Vedeți că nu aveți voie să opriți aici
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cu patul (de fapt nu e pat, ci o saltea sprijinită pe vrafuri de cărți - invenție boemă și pe deplin incomodă, care se dezechilibrează fatal ori de câte ori pro prietarul extrage din geo me tria cadrului improvizat un volum oarecare) tras la geam, cu fotoliul vișiniu funcționând pe post de dulap, cu câteva cutii vechi de pălării ale lui Domini que devenite sertarele unei comode inexistente, în care Alexandre își depozitează lenjeria. Tapet gri, cu flori mici, verzi. Un ghi veci rubicond din
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
umeri, același mers. Dar nu e el, nu e el niciodată. O fi de stres. Este. David știe că asta e. Nu dorința de a-l revedea, ci teama că s-ar putea să apară undeva, la o intersecție, în fața geamului de la mașină, pe holul blocului, în liftul care-l duce la biroul lui de la etajul patru, la coadă la casă, în supermarket, în fața lui, la ATM, la benzinărie, în Inbox, online, oriunde. Ar putea fi el. În fiecare dimineață, David
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
îl cheamă într-o lume încă și mai încurcată decât cea a lucrurilor din cameră. O lume de care nici cele opt, nouă, acum sunt zece pastile nu pot să-l apere. Teamă. Brusc, David se ridică și deschide larg geamurile. Respiră adânc aer cu miros imperceptibil de noxe. Trece în bucătărie și pune de cafea. La filtru. Dă drumul la radio, pentru fond sonor. De-acum nu mai e cale de întoarcere. Nu, dragul meu, nu mai e cale de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
-și pașii pe stradă, într-o dimineață, devreme, apăsând clanța porții de la grădină, tra versând iarba verde, care la ora aceea (5 să fie, oare?) pare cenușie, poate desculț, poate nu... Pașii lui din ce în ce mai aproape, ochii ei căutându-l pe geamul murdar de ceață, privirea lui zvâcnind până la ea și durerea bruscă de cap, de tâmple, de inimă care-i spune că da, el e, înainte ca ochii lor să se întâlnească, înainte să-și simtă, din nou, cerul gurii năpădit
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ea, numai suflet, în pâcla subțire a nopții care mijește a ziuă. El era. Omul ușor adus de spate, cu umeri lați și barbă nerasă, îmbrăcat ca în urmă cu douăzeci de ani. Ochii lui nu se în dreaptă spre geam. Poate și el o simte pe ea, acolo, pentru prima oară adevărată, vie, reală, la capătul atâtor nopți în care marea i-a sunat, poate, a gene de femeie tânără care alunecă, ușor, peste el, peste pleoapă. Brusc, Dominique se
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
întreagă și-ar fi revărsat butaforia de avataruri amoroase într-o cameră cu șemineu. Convențional micburgheză. Comodă. Cu un birou enorm, ca o corabie eșuată în fața unor ferestre enorme și ele, despărțit de grădina care mai mult se ghicea pe geam de un pervaz lat, doldora de perne colorate, care te chema să te tolănești acolo un ceas sau două, poate cu o carte sau cu o cafea... — Vai, Alexandre, de ce nu mi-ai spus? E extraordinar! Tresărise. Nu era obișnuit
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
întreba nici acum“) și... nu, nu era cheesecake, ci o felie de Lanark Blue, cu două pa hare de Crabbie’s, uite-i că mai au puțin și au ajuns înapoi, în față la Lairg. Agnes, proprietăreasa, îi vede pe geam, uzi de ploaie și fericiți, alții care sunt fericiți, bombăne ea, dar ei nu o aud. O auzi tu și stingi, țâfnos, becul de 100 de wați. Acum e întuneric. Léa respiră cald, în întuneric. 41. Mama Mi-o aduc
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
spre un hău unde domneau spaime ce aveau să revină, coșmaresc, în geana nopții. Scara de serviciu, mereu acoperită de un praf negru și zgrunțuros care trăda trecerea unui sac cu semințe de flori. Bucătăria mare și friguroasă iarna, cu geamuri multe, ca de seră, în care domneau mereu ghivece și jardiniere interioare, asupra cărora Lea se apleca așa cum ți ai fi imaginat-o aplecându-se asupra unui pătuț de copil. Camera mea „de vizită“, improvizată chiar de mine într-o
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
treptele de marmură. Era liniște și răcoare. De pe foi îngălbenite tremura semnătura lui Columb, plecau hărți și desene cu scene de coridă, frunze nesfârșite de palmieri, în peniță, coabitau cu planuri ale orașului subteran. De undeva de sub un ochi de geam, aproape că a simțit parfum de portocală ridicându-i-se până la nări, la început suav, pe urmă din ce în ce mai pregnant, mai definit. Automat și-a dus încheietura mâinii la nas. Nu, nu venea de-acolo. A ridicat din umeri și a
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
altele, buzele sunt uscate, ochii nu se ating, genele nu se împle tesc. Își fac însă bagajele împreună. Tăcut și conștiin cios. Nu ca doi amanți, ci ca doi exploratori. Bilete luate pe Internet și plătite separat. Stai tu la geam? Da, stă ea. Motoarele uruie, aerul se subțiază și mai și. Al treilea își ia locul între ei, atinge buze și gene, cât să adie în urma lui o căldură stranie, cât să nu lase somnul să se lipească de nici unul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fiul lui, îi cerea părerea și o stâr nea în discuții despre muzică, poezie, arhitectură, geo metrie și astronomie care se întindeau, uneori, până la ceasurile dimineții. Amenințarea creștea. Sipetul sultanului gemea de aur. Musa îmbătrânea. Leovigildo împlinise 14 ani. De pe geam am văzut-o. Era în copilăria mea. Un patrulater citric. ...trebuie să știi că toate minunile se întâmplă într-o grădină de portocali, îmi spusese odată, râzând, mama, cu ochii larg deschiși, la fel ca ai fetiței aninate de mâna
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Tu uiți, că te-ai ramolit. Vai de sufletul tău de păcătoasă. Liota se stinse. De dincolo de gardul părculețului, un leagăn scârțâia sub vânt. Veni noaptea. Prin luminator se mai auzi o vreme zdrăngănit de cratițe, apoi luminile apuseră prin geamuri. Pe hol, pe la miezul nopții, se auzi tropăit, apoi blocul sucombă sub cerul întunecat, de primăvară timpurie. Dimineață, liota de mămăici cu scăfârlii roz se încolonă pentru tura matinală de piață. — Da’ cu Vetuța ce-i? Că ea e prima
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
hol lovind ușor cu piciorul în tre cere pe unul dintre ei. Bocancul atinse tibia tânărului mai puternic decât își pro pusese. Spuse pardon. Reacție zero. Se enervă. Își aprinse în holul slab luminat o țigară și scoase capul pe geam ca să tragă câteva guri de aer rece. Aruncă țigara fumată nici jumate și trase cu zgomot ușa compartimentului după el. Mămăița abandonase rebusul. Privea stins undeva pe geam. Che Guevara molfăia dintr-o pară zemoasă. Tolănit vizavi de el, se
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Își aprinse în holul slab luminat o țigară și scoase capul pe geam ca să tragă câteva guri de aer rece. Aruncă țigara fumată nici jumate și trase cu zgomot ușa compartimentului după el. Mămăița abandonase rebusul. Privea stins undeva pe geam. Che Guevara molfăia dintr-o pară zemoasă. Tolănit vizavi de el, se ștergea din când în când cu podul palmei pe mustăți. — Am trecut de Ploiești? întrebă Che Guevara în gol, fără a se adresa nimănui anume. — Trecut... — Hai că
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
a făcut ceasul... Ce mai zboară timpul ăsta! Că parcă mai ieri eram și io așa, ca copiii ăștia. Și Doamne, ce-l mai iubeam pe Costică! Da’ și el pe mine. Venea seara și-mi dădea cu pietre-n geam. Și io aveam niște cozi lungi împletite și-mi făcuse mama-mare o rochie din postav bleumarin cu năsturași albi și guler cu broderie spartă. Și aveam, mamă, o talie... De viespe, nu alta! Și mă strecuram afară, în spatele casei, să
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
de la pământ și aluneca pe o peliculă de apă. Rece. Rece, pentru că blocul avea o datorie de o sută douăzeci de mii de lei la întreținere, mii scrise cu stiloul, acoperite cu o ștampilă rotundă și vârâte strategic sub un geam la panoul de la intrare. Ca urmare firească, apa caldă devenise de mult personaj melancolic în poveștile celor doi bătrâni care jucau table în fața scării B. De altfel, salteaua umplută era numai unul dintre obi ec tele care alunecau, pentru că, supunându
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
George, George Pașcanu, alintat Georgică atunci când plătea consumația, vechi amic încă din anii studenției și bună companie la berărie când, într-un acces beletristic, recita versuri din Nichita, cla xona insistent în capul aleii, sprijinit cu un gest regal de geamul mașinii, și fuma. Până să se lămurească gunoierul Vasile în ce direcție ar fi fost potrivit să o apuce cu pantalonii suflecați feciorelnic până sub genunchi, juna Andreea, care se mutase la etajul doi, sub el, acum nu mai mult
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
de masă nu sunt curate. Sunt cu pete maronii ori galbene țdacă ai noroc). Maronii, când sunt pe față, galbene, când se întorc pe dos fețele de masă. Curate, așa cum vezi prin filme, ori chiar în restaurantul de vizavi prin geamul soios, nu. E clar. Într-un restaurant de mâna a doua există pe undeva, nu pentru a fi înțelese de muritorii de rând, niște reguli nescrise și, ca orice reguli nescrise, născute odată cu noțiunea însăși de restaurant de mâna a
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]