1,669 matches
-
Îi era felul, cînd se Întoarseră la trepte. Dădu cu piciorul În timp ce mergea pe stradă și găsi o bucată de ceva. Uite, ce-i asta? Pelerina femeii, smulsă de pe spatele ei. Am putea... O, pe naiba! El și Kay se ghemuiră instinctiv. Dar explozia era la doi, trei kilometri depărtare, undeva la nord, și nu era un bubuit puternic ci mai curînd un vum Înăbușit. Acesta fu urmat de zgomotul unor obiecte care se prăbușeau pe undeva prin apropiere: lemne În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
el. Depozitul... a ars ca iasca. Flăcările au ajuns și la adăpost. — Și la adăpost? — Dumnezeu mai știe cîți erau acolo, răspunse el dînd din cap. O adusese la pervazul unei ferestre sparte; o forță să se așeze și se ghemui lîngă ea, ținîndu-i mîna. — SÎnt siguri În privința adăpostului? zise ea la un moment dat. — Da, Îmi pare rău. — Și nimeni n-a fost salvat? — Nimeni. Apoi apăru un pompier. — Voi, ăștia de la ambulanță, ar fi trebuit s-o ștergeți de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
șold Într-un talmeș-balmeș de tencuială și lemne. Trosnetul scîndurii fu atît de ascuțit că o auzi pe fată țipînd. — Nu-i nimic, totul e bine, spuse cineva blînd. Kay scutură ușor lanterna și desluși figura unui bărbat care stătea ghemuit pe moloz, la vreo șase metri. Își ținea brațele pe genunchi, iar casca lui de ARP era dată camaraderește pe spate; o văzu pe Kay venind și ridică mîna. — De la ambulanță? SÎntem aici. Fii atentă la budă, uite. Arătă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
care fusese prinsă acolo. Era acoperită de un strat de tencuială și Îngropată pînă-n talie de o grămadă de grinzi și cărămizi. Se ridica singură, Împingînd din brațe, să se uite la Kay. Aceasta se duse lîngă ea și se ghemui, la fel ca bărbatul. — Ei, ai dat de belea. Îi făcu un semn bărbatului, și acesta o luă din loc. Fata o apucă pe Kay de gleznă. — Te rog, poți să-mi spui? Vocea Îi era În același timp fermă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
a mea, domnișoara Iris Carmichael. Ați văzut ceva vreodată ceva care să nu semene aproape deloc cu un iris? Dac-o să fiți drăguță cu ea, o să vă permită să-i spuneți Mickey. Fata se uita În sus, clipind. Mickey se ghemui și-i luă mîna, strîngîndu-i degetele. — Nu-s rupte? Mă bucur s-aud asta. Cum vă descurcați? Nu prea bine acum, zise Kay, cînd Mickey nu primi nici un răspuns. Dar curînd o să fie mai bine. Vai, dar ce gazdă cumplită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cinstit ca pentru câteva minute egoiste de stat cu el să-l las cu inima sfâșiată. (În carte scrie că bebelușii depășesc Anxietatea Separării până la doi ani, dar nu scrie nimic despre mame.) Mai bine să nu mă vadă deloc. Ghemuită În baie, stând pe coșul de rufe, am timp să studiez camera și observ niște vălătuci de praf gri care atârnă În dreptul ferestrei ca draperiile unei vrăjitoare. (Menajera noastră, Juanita, suferă de rău de Înălțime și e de Înțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
plăcere decât o discuție despre modă, dar nu-mi doream să mai aud, încă o dată, cuvântul Valentino. M-am simțit ușurată să ajung la mine la bloc. De-abia așteptam să intru, să mă schimb în colanți și să mă ghemuiesc în pat. Când am ajuns în fața ușii, am scotocit în poșetă după chei. Dar, când am vrut să bag cheia în broască, am observat ceva ciudat. Clanța era slăbită, de-abia se mai ținea în locaș. Speriată, m-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
s-ar uita la Moulin Rouge, care, apropo, e unul dintre filmele mele favorite. Slavă Domnului că, în cele din urmă, nu e cazul să regret ceva, chiar dacă aș fi fost în stare să fac ceva regretabil. —OK, am acceptat, ghemuindu-mă în pat. Îmi place filmul ăsta. —Eu nu prea știu cum să-l iau, spuse Charlie. Dar m-am gândit că ție o să-ți placă. Poate că nu eram chiar așa în siguranță. A apăsat butonul PLAY pe telecomandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
tînăr suedez care ajusta motoare de șalupe În micul port, părea Înnebunit de durere. Stătea singur lîngă mormîntul deschis, slab și cocoșat În costumul lui de Împrumut, cu o măturică de barbă pe obrajii supți. La un moment dat se ghemui pe vine și atinse pămîntul jilav; nu părea deloc doritor să Încredințeze acelei Îmbrățișări Împietrite rămășițele fetei. Ceilalți Îndoliați așteptau relaxați În soare, discutînd Între ei de parcă ar fi fost membrii unei asociații pentru timpul liber. Împreună, alcătuiau o secțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
simte și Cabrera. Simte c-o s-ajungi să fii omorît. Tu și Frank - credeam că nu semănați deloc, dar ești și mai nebun decît el. Mi-am sprijinit gulerul ortopedic pe tetieră și m-am uitat la ea cum se ghemuia peste volan. Hotărîtă să nu rămînă În urmă față de mașina lui Cabrera, cerceta Încordată șoseaua, călcînd accelerația la cea mai mică ocazie. În ciuda limbii ei ascuțite și-a stilului energic, dincolo de aparențe se afla o tendință spre nesiguranță pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
din cablurile de tensiune ca din strune de oțel. MÎinile Înmănușate ale pilotului țineau strîns bara de control, parcă strunind un cal Înaripat. Corabia văzduhului se Înclină adînc și plonjă pe deasupra livezii, aproape atingîndu-mi fața cu aripa stîngă. M-am ghemuit printre trunchiurile arse, În vreme ce deltaplanul zbura În cercuri largi pe deasupra mea, gata să se repeadă din nou dacă Încercam să ajung la poarta ce dădea spre casa Hollinger. Ținîndu-mi țeasta la adăpost, am luat-o la fugă prin țărîna amestecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
bâțâi întruna) și s-ar putea, neatentă cum mă știu, să-mi alunece scaunul. Asta mi-ar mai lipsi, să-mi alunece scaunul și să cad grămadă la picioarele me sei. La picioarele lui. Pentru o clipă, mă și văd ghemuită pe podea, neștiind ce să fac: să mă adun de jos și să mă recompun, sau să mă las așa, descompusă în fărâme, să mă contopesc cu podeaua și să dispar pentru totdeauna? — Nu-i o idee rea, admit eu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
se sparge înainte de a ajun ge la picioarele lui betege. Nu, nici marea nu are chef încă de duel. Doar l-a încercat. Se îndepărtează de țărm, uitându-se în treacăt la un copil cu părul negru fluturând în vânt, ghemuit pe plajă. E greu de spus dacă e tot puștiul de mai devreme. Copilul stă cu spatele la mare și desenează ceva în nisip cu un băț de chibrit ars pe jumătate. Ceva semănând cu un chip de fată cu păr ondulat
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
erau printre ele personaje pe care le detesta sau a căror prezență îl irita pur și simplu. Alteori lua câte un portret de fată de pe perete și-l punea pe pat. îl așeza cu grijă pe pernă și apoi se ghemuia și el în pat, pe un colț de pernă, privind portretul. îi vorbea în șoaptă, îl mângâia sau îl săruta, sau închidea ochii și devenea din ce în ce mai îndrăzneț. Izbutea de cele mai multe ori să-și închipuie atât de bine că e în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
opta. Dolofan, cârlionțat, idiot. Securistul școlii, am aflat după ’89, pe atunci nu prea știam ce-i aia. Bătea copiii, când Îi plesnea avea obiceiul să exclame: Acțiunea egală cu reacțiunea! Și râdea fericit, văzându-i pe puștani cum se ghemuiau sub palmele lui. Altă dată, la fel de științific, te punea să stai aplecat În față, la nouăzeci de grade, și te plesnea razant cu liniarul de lemn. Iar când tu săltai și-ți reluai, săgetat de durere, poziția umanoidă, exclama hohotind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
etaj mai jos, În spate, lângă budă. Mă piș mai Întâi, clătinându-mă. Apoi bat la ușa vestiarului. Mi se deschide. Mai Întâi, Întredeschide. Prin crăpătură, chipul binevoitor al lui Leac. Mă lasă să intru. Înăuntru, Încă trei bărbați, palizi, ghemuiți În jurul unei oglinzi așezate orizontal pe un taburet. Aplecat peste oglindă, tocând cu o cartelă de telefon praful alb, Adelin, patronul stabilimentului, peștele sufletist, traficantul de cocaină generos cu prietenii, exportatorul de dansatoare În Japonia. Mic și Îndesat, cu pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mulțumesc. Ușurarea și bucuria din glasul lui este evidentă. Acum sunt mai liniștit. Mi-a fost frică de ceva irevocabil între noi. Dar, înțelege, deocamdată nu pot gândi altfel. Chiar dacă mi se sfâșie inima privind la tine. Smaranda surâde blând, ghemuită la pieptul lui. Hai să petrecem timpul permisiei tale la Sinaia. Ce spui, vrei? Nici nu știi ce bucurie îmi faci! Mi s-a urât de explozii, incendii, ruine, moarte. Vreau să evadez, undeva departe. Sunt însetat de liniște, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
părul și o sărută apoi ușor pe tâmplă. Prezența ta e mult mai necesară aici. Oamenii au nevoie de tine. "Și eu, enorm de mult!" continuă el în gând. O prinde de umeri și o trage spre el. Fata se ghemuiește la pieptul lui, cu disperarea condamnaților din Evul Mediu ce căutau în interiorul bisericilor sanctuarul salvator. În toată perioada permisiei simțise că Smaranda are sufletul greu, apăsat de ceva teribil care, atunci când credea că este singură, o făcea să cadă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Imaginea dinților mici, ascuțiți ca niște pumnale și chițcăitul pofticios îl tulbură peste măsură. Întoarce oripilat privirea în altă parte. Tocmai când pune piciorul pe prima treaptă aude undeva, la etaj, pași furișați apropiindu-se de scară. Dă înapoi precaut, ghemuindu-se după zidul coșcovit al bucătăriei, aflată chiar lângă holul de la intrare. Probabil că fusese casa unor oameni bogați deoarece înăuntru poate să încapă o întreagă echipă de bucătari, împreună cu ajutoarele lor. Acum nu se vede decât uriașa sobă ruginită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și rece, într-un ultim spasm își pune întrebarea daca asta este moartea sau urmează ceva mai rău. Gâfâind din cauza efortului, Darie continuă să stea întins pe spate câteva clipe. În sfârșit se ridică și sprijinit în cot privește mogâldeața ghemuită într-o poziție nefirească. Este pentru prima dată când vede de aproape pe cel căruia îi curmase viața. Adevărat, îndreptase automatul către inamic și asta nu o dată, dar erau departe. Nu știa dacă gloanțele lui nimeriseră într-adevăr pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
plesnit peste față de crengile înghețate și fulgii reci. Ca un adevărat animal de pradă, micșorează distanța într-un mod măsurat, fără să se grăbească. Deprinsese acest talent de la un dezertor ucrainean, fost cercetaș în Armata Roșie. Trei metri. Doi, unu. Ghemuit la pământ, privește pendularea înceată și plictisită a santinelei, pe porțiunea îngustă a postului de pază. Așteaptă momentul propice, care nu întârzie să apară. Cu un salt de felină țâșnește de după stânci și aterizează silențios drept în spatele soldatului. Astupă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se întâmplă, burta spintecată. Cu gura larg deschisă din care nu iese nici un sunet, începe să-și adune singur mațele de pe jos. Un glonț îl lovește în cap. Sânge și creieri sunt împroșcați în jur. Se năruie lent la pământ. Ghemuit după cadavrul umflat al unui catâr, Marius zărește câțiva soldați români necunoscuți prinși într-o horă sinistră a morții, cu trupurile aproape tăiate de rafalele ucigașe. Cad unii peste alții. Lângă el, se trântește Caftoi. Cu grenadele pregătite, țâșnesc amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pare că acuși se va frânge iar bucățile vor fi luate pe sus și aruncate în prăpastie. Istovit de luptă, în scurt timp, neașteptat, Marius se simte cuprins de moleșeala plăcută a somnului. Ațipește, fără alt așternut decât o manta ghemuită sub cap. Ca prin ceață i se pare că aude ceva, un glas omenesc. Cine poate fi atât de nebun încât să înfrunte un așa uragan de zăpadă și gheață?". Halucinație, mai mult ca sigur. Dar nu visează. O voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
chiar în primele secunde ale atacului, noi am reușit să ieșim la timp din vagon. În jurul nostru mulțimea se îmbrâncea, țipa, se agita înnebunită și, nu știu cum, la un moment dat, ne-am pierdut. Am regăsit-o după câteva minute lungi, ghemuită după o căpiță de fân. Își închipuia că acolo este protejată. Când m-a zărit, a zâmbit fericită. Și acum regret că nu i-am întors zâmbetul, dar eram prea grăbit să o pun la adăpost. Doar am smucit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
surescitat. "Cea mai bună apărare este atacul!" Coboară în fugă la parter și aproape se împiedică de trupurile câtorva soldați români morți. Ajunge în holul central tocmai când una dintre uși sare în aer. Suflul îl izbește violent de zid. Ghemuit pe podea, pentru câteva clipe își simte trupul atât de amorțit încât nu poate face nici o mișcare. Zgomotul luptei ajunge la el ca printr-un strat gros de vată. Deschide larg ochii încețoșați care nu reușesc să focalizeze. Sleit, trage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]