KorAP: Find »[drukola/base=hotărât & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...157 >

3,902 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

întărite cu metal. Deodată, se simți învăluit de un parfum suav: venită parcă de nicăieri, Frediana apăruse lângă el. La apropierea ei, îl încercă o emoție atât de puternică, încât inima sa porni să bată mai iute. Cu un gest hotărât, înainte chiar ca el să o poată saluta, ea își scoase diadema și, lăsându-și liber părul splendid, își luă de pe cap vălul și i-l legă în jurul brațului drept. — Tu azi te lupți și pentru mine, romanule! îi spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe frunte și îl fixă cu o privire pătrunzătoare, neștiind dacă să fie încântată de cuvintele lui sau să se simtă jignită de scepticismul pe care îl putea citi în ele. Apoi, însă, privirea i se înăspri și îi răspunse hotărâtă: — Eu n-o să mai îmbrac veșminte femeiești până nu-mi voi duce la bun sfârșit răzbunarea. Spunând acestea, se îndreptă către oamenii din escortă și, ridicând brațul, dădu semnalul de plecare. își împungea deja calul în coaste, dar Sebastianus o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o privească pe femeie mai de aproape, constată că, așa cum își închipuise după voce, avea în jur de treizeci de ani; era destul de frumoasă, cu părul des, roșcat și cârlionțat, ce înconjura ca o cunună o față lungă cu profil hotărât. Tunica sa, fără mâneci și strânsă în talie cu o panglică, era murdară și sfâșiată în multe locuri. — Nu ești de prin părțile astea? — Nu. M-au prins departe de aici, în Reția. — De cât timp sunt aici? — De azi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
larg, cu grumazul gros și umerii puternici; chiar și chipul îi era tipic neamului său: lat, cu pomeții înalți și brăzdat de cicatrici lungi, cu ochii migdalați și nasul turtit. Cu toate acestea, era ceva în el - poate privirea sa hotărâtă și de o vie inteligență, ușor ironică, sub sprâncenele încruntate, ori poate siguranța dezinvoltă pe care fiecare gest a său o lăsa să se vadă și care e proprie oamenilor de caracter, obișnuiți să comande - ce îl făcu să intuiască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în ciuda tăieturii scurte a părului și a hainelor bărbătești, mai aproape de imaginea pe care o păstrase despre ea. Sânii ascuțiți împungeau pieptarul de in, iar genele, zbătându-se câteodată mai repede, puneau același văl de gingășie feminină pe chipul său hotărât. însă energia și agilitatea pe care o arătau fiecare mișcare, semn clar al exercițiului fizic susținut, erau totuși acelea ale unui războinic. Așezându-se pe un scăunel, Sebastianus luă pocalul de bere pe care servitorul i-l întinse și îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pas iute și aproape alergând prin noroiul uscat, apoi o mână ce se așeză pe brațul său, trăgându-l îndărăt. întorcându-se, o găsi în fața lui, cu chipul foarte aproape de al său, cu o expresie blândă și în același timp hotărâtă în ochii strălucitori după plâns. Brațele lui se deschiseră să o primească, iar ea i se strânse la piept aproape cu violență, lăsându-și capul pe umărul său. El vru să se explice, să se justifice: — Lidania, eu... — Taci!... îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ar fi putut încă să se salveze, dar se vedea limpede că nu era omul care să fugă, lăsându-i pe alții să moară pentru el: sângele ei nobil o împiedica. Avusese poate impulsul să o facă, dar acum părea hotărâtă să se întoarcă. Gândi că, dată fiind distanța mică ce îi separa, nu i-ar fi fost greu, dacă ar fi vrut, să-și ia arcul și să o doboare cu o săgeată. Auzi în spate huruitul unui galop: doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
spațiu și a face o eschivă printr-o deviere bruscă spre stânga. Se opri aproape imediat, întorcându-și calul. O văzu cum trage de hățuri și cum pornește din nou spre el, după o scurtă răsucire, întinzând înainte sabia, ferm hotărâtă să-l ucidă. El zvâcni din nou spre ea, căutând să o aibă în dreapta, cum ar fi trebuit să facă pentru a o lovi mai bine cu sabia, însă când se încrucișară se mulțumi să facă o nouă eschivă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îi mai despărțeau acum doar vreo zece pași. — Eu nu vreau să lupt cu tine. — Eu, în schimb, vreau. Nu vreau să te ucid. Cu atât mai rău pentru tine, atunci, fiindcă eu vreau să te văd mort. Frumoasă și hotărâtă, îl privea mândră, iar Balamber simți că ura ei era neclintită. Suspinând, se lăsă pe mânerul șeii și, privind-o puțin dintr-o parte, îi aminti: — Eu ți-am salvat viața, ai uitat? Frediana se aprinse, ochii săi deveniră ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
celălalt tovarăș de călătorie, pe care încă nu-l cunoștea. Ofițerul acela, al cărui nume era Elvius Metronius, îi făcu imediat o impresie foarte bună: o înfățișare cinstită, umeri largi ochii cenușii cu privirea ascuțită și inteligentă, strângere de mână hotărâtă și viguroasă. Era un comandant de turma din cavaleria de elită, originar din Treveris și doar cu câțiva ani mai tânăr decât el; nu-i lipsea, cu siguranță, nici experiența militară, căci luptase, ca și el, împotriva vizigoților și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îi porunci furioasă. Perplex, Cilonus amuți, își duse mâna la obraz și se retrase, ieșind în afara conului de lumină al lămpilor. Hippolita nu se mai ocupa acum de el. întoarsă către oaspeți, îi invită pe toți, cu gesturi largi și hotărâte ale brațelor, să părăsească terasa și să urmeze pe unul din servi ca să ajungă în locul pe care tatăl și bunicul său îl numeau totdeauna „reduta“: un turn masiv, pătrat, ca de castel, ridicat în apropierea depozitelor în vremurile, aproape la fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-i pe ascultători să-și desemneze capi care să facă o socoteală și să-i organizeze pe cei dispuși să ia arme. De îndată, se încinseră între cei prezenți zeci de consilii mici și animate, în care vocile celor mai hotărâți se ridicau acum cu mai mare autoritate. Imediat ce coborî de pe treaptă, domina se simți apucată de un braț. Era Placidia: — O, Hippolita! Ce va fi cu noi? Plângea, în vreme ce fratele ei, palid de groază, părea că se ascunde în spatele ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nu ar fi mișcat un deget ca să-l ajute. Doar ostilitatea evidentă a sutelor de bandiți din jurul său - nu lipsită de o anume curiozitate de a-l vedea pus la încercare - ar fi fost suficientă ca să înspăimânte inima cea mai hotărâtă; însă el aparținea unei rase deosebit de tenace și, mai mult chiar, în acel moment, era în așa măsură stăpânit de mânie, încât nu-l mai vedea decât pe bagaudul care îl insultase și îl provocase, iar ura față de el era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fi mai mult decât ne-a rămas până ce turma mea o să fie sfâșiată de lupii aceia păgâni. Prin canatul întredeschis veni încă o dată ecoul bufniturii berbecului. Sebastianus fusese adânc impresionat de dezinvoltura pe care episcopul - în a cărui înfățișare, deși hotărâtă, ar fi fost imposibil de găsit semne ale unei înclinații către îndeletnicirile războiului - o demonstra, vorbind despre probleme militare. Din tot ce auzise până acum, îndoielile episcopului cu privire la alani erau lucrul cel mai alarmant. — Soldații lui Sangiban, observă el, sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ea ezita, se întoarse s-o încurajeze. — N-o să-mi spui că te-ai săturat deja cu coasta de miel, nu? o îndemnă, dând din mână. Haide, nu-ți fie teamă. — Nu mi-e teamă, replică ea, pe un ton hotărât; veni iute lângă el și, cu pas hotărât, mândră și dreaptă, îl urmă spre bivuac. Din culcușurile lor înjghebate în jurul focurilor, războinicii hiung-nu o urmăriră cu privirea, încuviințând cu expresie de apreciere. 21 întins pe o parte, Balamber deschise ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o să-mi spui că te-ai săturat deja cu coasta de miel, nu? o îndemnă, dând din mână. Haide, nu-ți fie teamă. — Nu mi-e teamă, replică ea, pe un ton hotărât; veni iute lângă el și, cu pas hotărât, mândră și dreaptă, îl urmă spre bivuac. Din culcușurile lor înjghebate în jurul focurilor, războinicii hiung-nu o urmăriră cu privirea, încuviințând cu expresie de apreciere. 21 întins pe o parte, Balamber deschise ochii în întuneric. Noaptea era caldă înăbușitoare. Din cauza aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Onegesius. Tu știi că nu cer altceva decât să te servesc și să fiu la înălțimea memoriei tatălui meu. Ardarich, care nu încetase nici o clipă să-l studieze cu ochii săi de acvilă, încuviință grav: — Dușmanul era foarte numeros și hotărât. Dacă nu ai fi fost tu, azi am fi fost copleșiți. Nu voi uita ajutorul pe care ni l-ai dat. Acea recunoaștere regească îl obligă pe Balamber să se retragă respectuos. — Am făcut tot ce am putut cu forțele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
alături de Etius, pe care îl depășea în statură cu mai bine de o palmă, și îl avea cu sine pe fiul său Thorismund, puțin peste douăzeci de ani, cu trăsături mai puțin aspre decât ale sale, dar cu aceeași atitudine hotărâtă. De cealaltă parte a mesei stătea Chilperic, pe care Sebastianus îl revăzuse cu bucurie la Aureliana: încă șchiopăta, din pricina uneia din multele răni primite în Sapaudia, dar în rest părea a fi în plină formă. Din Sapaudia adusese la Lugdunense

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
întrerupse: — Ajunge! N-are nici un rost să ne păruim pentru ce s-a întâmplat la vad. Ce contează e că am cucerit podul și că am trecut râul. Cu siguranță, nu e meritul lor, preciză, încăpățânat, Theodoric. Cu un gest hotărât, Etius agită din nou mâna: — Nu contează. Suntem o singură armată. Să nu uităm că suntem aici pentru a ne apăra de un dușman comun, de un pericol de moarte. Ranchiuna și geloziile nu pot decât să ne facă tuturor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
capăt de capacitatea lor de a ține piept mâine dușmanilor. — Ambarrus nu e omul care să dea bir cu fugiții. Sigur că nu, admise Metronius, luând hățurile din mâinile tânărului. Trebuie să recunosc că am găsit printre ei mulți oameni hotărâți și cu inimă mare. De-abia așteaptă să-i scarmene puțin pe huni. Dar, crede-mă, a fost nemaipomenit de greu să-i fac să înțeleagă că e nevoie de un minimum de disciplină. Ceva-ceva am reușit până la urmă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe care o simți în glasurile lor făcu să-i crească la maximum iritarea, iar când auzi, printre râsete, vocea tunătoare a lui Ambarrus, sări din șa încă înainte de a-și fi oprit calul și își făcu loc cu pas hotărât, mergând către bivuac. Ambarrus îl recunoscu și se ridică prompt să-i vină în întâmpinare, ținând în mâna dreaptă un pocal de aramă și având pe chip zâmbetul cel mai cordial cu putință. — Te salut, Prefectule! E o plăcere să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
căci carul din frunte, cel în care călătorea Go-Bindan intrase într-o groapă și își pierduse o roată. în timp ce câțiva războinici, după indicațiile energice ale lui Mandzuk, lucrau de zor ca să-l repare, copila veni lângă el, cu pasul ei hotărât. — Lasă-mă să călăresc pe calul tău, Shudian-gun! se rugă ea. — Și ce-o să mă fac cu tine? glumi Balamber. Locul femeilor e în car. Dacă ai nevoie de dădacă, du-te s-o cauți acolo. — Haide! Numai până la pod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828

tot, a venit Samuel, și Saul i-a ieșit înainte să-i ureze de bine. 11. Samuel a zis: "Ce-ai făcut?" Saul a răspuns: Cînd am văzut că poporul se împrăștie de lîngă mine, că nu vii la timpul hotărît, și că Filistenii sunt strînși la Micmaș, 12. mi-am zis: Filistenii se vor coborî împotriva mea la Ghilgal, și eu nu m-am rugat Domnului! Atunci am îndrăznit și am adus arderea de tot." 13. Samuel a zis lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
pe vrăjmașii lui." Saul avea de gînd să facă pe David să cadă în mîinile Filistenilor. 26. Slujitorii lui Saul au spus aceste cuvinte lui David, și David a primit ce i se ceruse pentru ca să fie ginerele împăratului înainte de vremea hotărîtă. 27. David s-a sculat, a plecat cu oamenii lui, și a ucis două sute de oameni dintre Filisteni, le-a adus prepuțurile, și a dat împăratului numărul întreg, ca să fie ginerele împăratului. Atunci Saul i-a dat de nevastă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887

Degetele ei îi atingeau obrajii într-un gest de mângâiere, pe când îl eliberă și se retrase în același timp din îmbrățișarea lui posesivă. O clipă îi veni greu să-și amintească faptul că o auzise spunând pe o voce sonoră, hotărâtă, ceea ce spusese celor adunați în salon, la amiază. Anrella privi la el și spuse: - Arăți obosit, dragă. Du-te în salon să te întinzi. Îmi pare rău că ai avut necazuri cu mașina. Trebuie să discut serios cu Gregory. El

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]