53,150 matches
-
și îl reprezintă pe Dumnezeu ca pe un bătrân cu barba lungă și albă care locuiește în cer. Mult mai potrivite par imaginile precum soarele sau marea, concepte precum Binele Suprem, dragostea sau Ființa. Albert Einstein, inspirat de Spinoza, a invocat obiecții referitoare la ideea unui Dumnezeu ca persoană, eu însumi le iau în serios. Când face referire la rațiunea cosmică sau când gânditorii orientali vorbesc despre "unul" (tad ekam), despre Nirvana, "gol" (shunyata), "nimicul absolut", "luminile întunericului", trebuie să luăm
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
o scurtă mulțumire și o cerere înainte de masă; adresându-ne foarte simplu bunului Dumnezeu aducându-i mulțumire pentru o noapte petrecută mai mult sau mai puțin bine sau pentru o zi mai mult sau mai puțin reușită. În același timp invocându-l pentru buna reușită a unei activități, întâlniri, conferințe, călătorie sau pur și simplu pentru ca în inimă să strălucească soarele chiar dacă afară plouă sau este furtună, uneori chiar și pentru prieteni sau rude bolnave ori care se află într-o
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
victoria monoteismului. Prin contrast, am observat că multor vizitatori indieni creștinismul, cel reprezentat în bisericile baroce, nu apare deloc ca fiind o religie monoteistă, ci complet politeistă. Doar că creștinii catolici se adresează tuturor ființelor intermediare între Dumnezeu și om, invocându-le în ajutor nu ca divinități, ci în calitate de îngeri și sfinți. Iar speculația trinitară a părinților Bisericii și a teologilor, care pun pe același plan omul Isus din Nazaret cu Tatăl, care în Noul Testament este totdeauna numit exlcusiv "ho theós
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
fi greu să înțeleagă speculațiile al căror obiect este un Dumnezeu decăzut. Karl Barth mi-a spus odată: "De ce ar trebui să mă simt mai bine eu dacă și Dumnezeu suferă?". Conform Noului Testament, omul Isus, Fiul lui Dumnezeu, îl invocă, strigând pe Dumnezeu, pe Tatăl său, deoarece crede că a fost abandonat în abisul suferinței. Dar nicăieri Dumnezeu nu invocă strigând pe Dumnezeu, nicăieri Dumnezeu nu apare slab, în suferință, crucificat sau mort. Dacă omul identifică propria durere cu cea
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
trebui să mă simt mai bine eu dacă și Dumnezeu suferă?". Conform Noului Testament, omul Isus, Fiul lui Dumnezeu, îl invocă, strigând pe Dumnezeu, pe Tatăl său, deoarece crede că a fost abandonat în abisul suferinței. Dar nicăieri Dumnezeu nu invocă strigând pe Dumnezeu, nicăieri Dumnezeu nu apare slab, în suferință, crucificat sau mort. Dacă omul identifică propria durere cu cea a lui Dumnezeu astfel încât o face să devină durerea lui Dumnezeu însuși, dacă strigătul omului devine al lui Dumnezeu, atunci
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Cristos", "Fiul Omului", "Fiul" lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte: informația care adesea este spus copiilor în fața Crucifixului, "aici este crucificat bunul Dumnezeu", nu este exactă. Pentru întreaga tradiție creștină, crucea nu este simbolul lui Dumnezeu "suferind", al lui Dumnezeu "ce invocă strigând" sau chiar "simbolul lui Dumnezeu care suferă în pericol de viață", ci este simbolul omului care suferă în pericol de viață. Biserica, în mod just, a condamnat încă de la început "patripassianismul" ce se afla în dezacord cu Biblia, prin
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Timp de zeci de ani a fost imposibilă stabilirea păcii în inima Europei, în Orientul apropiat și îndepărtat. De ce? "Cealaltă parte" nu vrea, afirmau ambele părți combatante. Însă problema are rădăcini mult mai profunde: în majoritatea cazurilor, ambele părți își invocă drepturile asupra acelorași teritorii (înainte erau Saarland sau teritoriile orientale ale Germaniei, astăzi este rândul Palestinei și al Cașmirului), în măsură să le motiveze din punct de vedere istoric, economic, cultural și politic pretențiile. Guvernele se simt obligate, pe baza
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
absolut necesară pentru definirea familiei. Copilul are rolul de a asigura transformarea "cuplului" într-o "familie". "Un copil face un cuplu să fie o familie în adevăratul sens la cuvântului." Cuplurile cu infertilitate secundară, care reprezintă 9% din totalul adoptatorilor, invocă și ele nevoi și motive diferite: o primă categorie este reprezentată de acele cupluri care au avut copii biologici, dar aceștia au decedat. Un cuplu declara următoarele: Ne dorim un copil care să acopere golul pe care, decesul fiicei noastre
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
coroborate cu motive care exprimă nevoi personale, majoritatea exprimând dorința de a avea pe cineva alături și de a înlătura singurătatea. Asistenții maternali care adoptă copiii pe care-i au în plasament reprezintă aproximativ 3,3% din totalul adoptatorilor. Aceștia invocă de cele mai multe ori formarea unei legături de atașament în relație cu copilul și dorința de a nu pierde această relație. O ultimă categorie de adoptatori este a acelora care, prin profil și motivație nu se înscriu în nici una dintre celelalte
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
relaționa cu ei. b. Dintre factorii sociali, ambivalența atitudinilor sociale are un rol important. Majoritatea afirmă că, au fost încurajați și apreciați pentru decizia de a adopta. Șapte mame susțin că au existat și voci care i-au descurajat motivele invocate fiind: problemele medicale și psihologice ale copiilor adoptați (trei cazuri din zece), lipsa legăturilor de sânge (două cazuri), riscul de a fi părăsiți (două cazuri). În esență mecanismele de coping adoptate au fost cele de acceptare a riscurilor și de
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
alte cazuri, motivația este greu de exprimat în cuvinte, iar alții consideră că, este adresată dintr-o lipsă de empatie a practicienilor cu persoanele candidate la statusul de adoptatori 345. Factorii personali, precum factorii psihologici, credințele și valorile personale, sunt invocați de părinții adoptatori ca fiind factori importanți pentru a depăși momentele de așteptare, solicitările și provocările procesului de adopție. O mamă adoptivă afirma: Dacă nu ai un psihic puternic și nu îți dorești din tot sufletul un copil, pe parcursul procedurii
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
renunțat. E o procedură greoaie, dar am avut suportul lor. Șase dintre mamele adoptive consideră practicienii din direcții ca fiind persoane "resursă", care le-au oferit suport în procesul de adopție. Nu toate sunt însă de aceeași părere. Două mame invocă lipsa de încredere și comunicare între ele și asistenții sociali din cadrul direcțiilor care au mijlocit adopțiile, în timp ce alte două mame consideră că, atitudinea asistenților sociali din cadrul direcțiilor a fost de descurajare și chiar intimidare. În aceste cazuri, practicienii devin mai
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
a adoptat un copil ce a beneficiat de forme multiple de plasament: spital pediatrie până la vârsta de 6 luni, centru de plasament până la un an și cinci luni, asistență maternală 4 luni, după care a fost încredințată în vederea adopției. Mama invocă o lipsă totală de reacție afectivă și comportamentală și refuzul de a accepta hrana oferită. Pentru copiii adoptați din asistență maternală (patru cazuri din zece), ruptura de familia de plasament a fost un factor de stres important atât pentru copil
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
se atribuie o contribuție semnificativă la schimbarea atitudinii Bisericii Romano-Catolice asupra cremațiunii 4 sau diverși reprezentanți ai Bisericii protestante, ce s-au manifestat încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea în favoarea arderii cadavrelor. Din acest punct de vedere, pot fi invocate cazul Bisericii Anglicane 5 și unele exemple din istoria cremațiunii din Statele Unite ale Americii (ca ecou, într-o primă fază, la unele realități din mediul britanic)6. În cazul englez, semnificativă a fost poziția pro-cremațiune adoptată de către Episcopului Frazer de
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
sursa de unde a preluat informația, cea mai extinsă lucrare istoriografică asupra răscoalei din 1907, publicată în perioada comunistă, menționându-l doar pe tatăl viitorului arhimandrit 11. Mircea Păcurariu, precum și alți teologi ortodocși, unii dintre ei în studii recent publicate 12, invocînd implicarea preotului Ioan Șerboianu la răscoala din 1907, au preluat informația în mod unilateral, ignorând realitățile petrecute. După câte se pare, acești istorici ai Bisericii Ortodoxe Romane au preluat informația dintr-un studiu publicat in 1967 de către M. Iosa, referitor
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
la un episod legat de activitatea sa monahală, când o țigancă în vârstă i se confesa, cu seninătate, că obișnuia să aprindă lumânări și "pentru" Dumnezeu și pentru Diavol, pentru că era necesar să te pui "bine" cu "amândoi"65. Șerboianu invoca acest exemplu, arătând gradul de ignoranță care există în rândul multor credincioși ortodocși. Notorietatea de care s-a bucurat arhimandritul, datorită preocupărilor sale științifice dar și organizatorice printre țiganii vremii făcea ca la 1933 să fie invitat la Radio România
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
orice caz, făcând parte din tabăra cremaționiștilor și fiind deja caterisit, Șerboianu s-a putut dezlănțui împotriva forurilor conducătoare ortodoxe, în paginile Flăcării Sacre. În ciuda acestui fapt și a situației în care a fost caterisit, Calinic Popp Șerboianu a fost invocat drept model, de către publicistica de factură ortodoxă de după 1990. Este cazul articolului semnat de către preotul Gheorghe I. Drăgulin, publicat în 2010 în ziarul Lumina și din care am utilizat o serie de date în precedentul capitol. Drăgulin îl zugrăvea pe
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
pune firesc: de ce Șerboianu ar fi utilizat un pseudonim pentru a exprima poziții anti cremațiune, dacă el își precizase deja opțiunea în nume propriu? Mai trebuie precizat faptul că în lucrarea republicată aparținând lui Lucian Predescu, pe care Drăgulin o invocă drept bibliografie pentru articolul său, nu apare mențiunea enunțată mai sus. Totodată, Drăgulin nu utilizează în intervenția sa aparatul critic, pentru a identifica cu precizie sursa unei asemenea informații. În mod similar, Drăgulin nu menționa ceea ce Predescu subliniase: faptul ca
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
citat și astăzi are o mare forță în elementele uzitate de către Biserica Ortodoxă pentru a respinge cremațiunea. Inclusiv în scandalurile de dată recentă legate de deschiderea unui crematoriul uman la Cluj Napoca, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Andrei Andreicuț, a invocat în primul rând același citat, opunându-se acestui proiect 142. Șerboianu demonta astfel faptul că acest citat ar reprezenta un argument biblic al respingerii cremațiunii, reliefând situația în care clericii ortodocși îl invocau bazându-se, în esență pe ignoranța enoriașilor
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Albei, Crișanei și Maramureșului, Andrei Andreicuț, a invocat în primul rând același citat, opunându-se acestui proiect 142. Șerboianu demonta astfel faptul că acest citat ar reprezenta un argument biblic al respingerii cremațiunii, reliefând situația în care clericii ortodocși îl invocau bazându-se, în esență pe ignoranța enoriașilor în ceea ce-l privește. Prin urmare, arhimandritul îl explica pe larg, atât în contextul biblic, cât și în sensul posibil al deslușirii sale pentru creștinii vremurilor de atunci. El recurgea la largi citate
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
și a unor preoți ortodocși care considerau cremațiunea o operă francmasonă. El reliefa faptul că asemenea caracterizări aparțineau în mare măsuri clericilor, "după interes și necesitate". Însă aceste atitudini, din partea Bisericii Ortodoxe Române, nu constituiau o noutate după Șerboianu, ce invoca ca precedent graba nejustificată și neexplicată publicului larg de schimbare a calendarului de către forurile ortodoxe. Din nou, Șerboianu invoca, drept exemplu apropiat cremaționiștilor, situația cultelor neoprotestante, ai căror membri avuseseră de suferit stigmatizarea datorită credințelor lor, deși în România vremii
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
mare măsuri clericilor, "după interes și necesitate". Însă aceste atitudini, din partea Bisericii Ortodoxe Române, nu constituiau o noutate după Șerboianu, ce invoca ca precedent graba nejustificată și neexplicată publicului larg de schimbare a calendarului de către forurile ortodoxe. Din nou, Șerboianu invoca, drept exemplu apropiat cremaționiștilor, situația cultelor neoprotestante, ai căror membri avuseseră de suferit stigmatizarea datorită credințelor lor, deși în România vremii Statul garanta libertatea conștiinței și a cultului. Într-o asemenea dinamică arhimandritul își manifesta cât se poate de limpede
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
mincinoase ale atâtor bârfitori, cari se socotesc mucenici în fața opiniei publice, iar în biserică ajung la ranguri înalte, de unde prigonesc pe adevărații credincioși și urmăritori ale celor poruncite de dogme, canoane, tradiție și porunci bisericești?"158. Argumentul de mai sus invocat de către arhimandrit părea, în economia studiului său, drept unul dintre cele mai solide (dacă nu cel mai solid) dovezi a lipsei de netemeinicie a respingerii incinerării de către Biserica Ortodoxă Română. Acest lucru explică și faptul că Șerboianu îl integra studiului
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
mai solid) dovezi a lipsei de netemeinicie a respingerii incinerării de către Biserica Ortodoxă Română. Acest lucru explică și faptul că Șerboianu îl integra studiului său într-o variantă a dialogului cu preoții ortodocși, manieră retorică deopotrivă. Consultarea Liturghierului confirmă cele invocate de către arhimandrit, însă situația arderii sfintei împărtășanii este mai complexă decât a menționat-o el159. De pildă, dacă în aceasta cădea vreo "vietate" (muscă, de exemplu), iar preotul "de frică sau de greață" "nu va putea să înghită Dumjnezeiescul Sânge
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
canon care să condamne o asemenea practică, iar invocarea tradiției era insuficientă în acest caz. Ca o ultimă dovadă a lipsei de temei a întregii retorici anticremaționiste a clericilor ortodocși ai vremii, el apela din nou la o demonstrație logică, invocând tradiția "înhumării" lui Iisus Hristos: îmbălsămarea și depunerea într-un mormânt săpat în piatră a Mântuitorului ar fi reclamat, în virtutea respectării ad litteram a tradiției, urmarea întrutotul, ca tipar pentru toți creștinii care ulterior au decedat. Dar o asemenea situație
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]