1,547 matches
-
Ritmica și muzica impun o anumită scandare, ce amintește gravitatea poeziei antice sau incantația de cântec liturgic. Opțiunea pentru libertate absolută, pentru sinceritate, pentru dreptul la viață, pentru îndoială, pentru cunoaștere, poetul o introduce alături de citate din biblie (este invocat Iov și sugerată o lume menită să creeze atmosfera plină de mister), toate aceste precizări concurează la definirea analogică a luminii și întunericului dinlăuntrul ființei umane. Poemele debutează direct cu formulări deschise înțelegerii, pentru ca apoi să se oprească la un "cuvânt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în sus încât tot ce se-ntâmplă/ jos, pe pământ, nu are un sens,/ nu clătina, savantule, râvnita tâmplă/ întinsă pe butucul văzduhului imens ("Plafon cu pâlnii"). Suferința poetului provine din nevoia de purificare. Pentru a ajunge să se purifice, Iov va trece prin suferință ("Iov era plin de guri"). Dialogul devine biblic, suferința este un har divin, cel sortit suferinței "este ales", altfel va fi sortit plictisului și morții acestui veac ambiguu și sec: "De ce mă lași pământului pigmeu -/ când
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se-ntâmplă/ jos, pe pământ, nu are un sens,/ nu clătina, savantule, râvnita tâmplă/ întinsă pe butucul văzduhului imens ("Plafon cu pâlnii"). Suferința poetului provine din nevoia de purificare. Pentru a ajunge să se purifice, Iov va trece prin suferință ("Iov era plin de guri"). Dialogul devine biblic, suferința este un har divin, cel sortit suferinței "este ales", altfel va fi sortit plictisului și morții acestui veac ambiguu și sec: "De ce mă lași pământului pigmeu -/ când m-ai atins cu biciul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de prezența lui. Dumnezeu își răspândește sămânța: "Doamne, unde arunci sămânța ta,/ Doamne, eu sunt aici la ei și văd,/ prin mine trece dorul tău viu spre a fi rod". Dialogul cu divinitatea este axat pe ideea purificării prin suferință. Iov devine simbolul suferinței, el nu poate nici să moară, nici să trăiască. Suferința este cumplită, ea ne amintește de Blaga, poetul este ca și el "numai tină și rană". Învățat cu rănile, ni se mărturisește că ar avea cuibar corcit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ea ne amintește de Blaga, poetul este ca și el "numai tină și rană". Învățat cu rănile, ni se mărturisește că ar avea cuibar corcit cu șerpi pe coapsă și corbii vineți îi sărută pieptul. Uitat în suferință, ca și Iov, părăsit de Dumnezeu, poetul exclamă: Fiind acum părăsit de tine,/ De ce-mi dai cicatricea în loc de rană,/ Doamne/ de ce mă lași pământului vulgar/ la moartea lui comună de au să mă condamne". Omul este fiul lui Dumnezeu, dar lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ansamblu și într-o ritmică asemănătoare dansului. "O muzică îi descompune/ în răcnet, dans și sfiiciune/ O muzică îi reașază,/ ...Și-i poți vedea plesnind în aur/ Parcă sunt capul unui taur." Motivul șarpelui apare frecvent ("Șarpele cu cap de Iov"). Ideea de sacrificiu în realizarea artei apare în "Incestul Anei". Ana poartă în ea ideea de sacrificiu ca o taină, ca o boală. "Ea voia aceste toate, iată stelele confuze,/ Și din nou se face noapte, când ciudat și nesupus
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
suportată, tolerată sau acceptată, iar În unele situații poate fi chiar dorită (algofilieă. Pentru M. Scheler, orice suferință este corelată sacrificiului, acesta având două sensuri, și anume: aă pierderea bunurilor și a plăcerii fără nici o compensație, ca În cazul lui Iov; bă acceptarea definitivă a banalului, a nefericirii și a neplăcerilor cotidiene, pe care chiar dacă Încerci să le depășești nu vei reuși, totul sfârșind cu un eșec, și revenirea la starea inițială, ca soluție de consolare, așa cum putem vedea În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ci eliberarea acestuia din limitele unei vieții inacceptabile. Dar, În mod paradoxal, a fi o persoană-limită este și o inedită experiență sufletească și morală, care deschide perspective noi, necunoscute, ajutându-l pe individ să Înțeleagă viața. Cazurile studiate mai Înainte, Iov și Fiul rătăcitor, sunt exemple extrem de sugestive pentru a demonstra ceea ce este o persoană-limită. Persoană-limită este cea care concentrează și trăiește În modul cel mai autentic problematica vieții. Ea este obligată să se confrunte cu situații Închise, cărora, În absența
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dispărut, o tristețe gravă ia locul tumultului de blesteme. Renunțând să se mai erijeze în răzbunătorul lumii, să se considere purtătorul de cuvânt al unei generații, M. începe aventura căutării de sine, continuată, în alt plan, prin versurile din Până la Iov (1970). Acum el ambiționează sondarea universului mitic, ancestral, abandonând discursivitatea tumultuoasă și exaltată în favoarea unei concizii aproape ermetice. Autenticitatea liricii sale nu constă în muzicalitate, ci în neliniștile și incertitudinile ce îi cenzurează fiecare avânt. Respins de cuvânt („Cuvântul niciodată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
copii: Val zglobiu (1971), Circul (1971), Școala jucăriilor (1972), Planeta copilăriei (1977), Cel mai mare spectacol (1984) ș.a. SCRIERI: Vârsta cunoașterii, pref. Savin Bratu, București, 1962; Chipul cioplit, București, 1967; Fața a doua, București, 1967; Iepurașul Iepurilă, București, 1968; Până la Iov, București, 1970; Ringul, Cluj, 1971; Val zglobiu, București, 1971; Circul, Iași, 1971; Școala jucăriilor, București, 1972; Vârsta cunoașterii II, București, 1974; Pământul din statui, București, 1975; Planeta copilăriei, București, 1977; Memoria tăcerii, București, 1978; Stemă de țară, Iași, 1978; Cel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
cu Traian Filip și Mircea Filip). Repere bibliografice: Lucian Raicu, „Vârsta cunoașterii”, LCF, 1962, 23; Nicolae Manolescu, „Vârsta cunoașterii”, CNT, 1963, 2; Nicolae Baltag, „Fața a doua”, GL, 1967, 32; Virgil Mazilescu, „Chipul cioplit”, GL, 1968, 2; Edgar Papu, „Până la Iov”, F, 1970, 10; Alex. Ștefănescu, „Ringul”, LCF, 1971, 5; Negoiță Irimie, „Val zglobiu”, TR, 1972, 1; Aureliu Goci, „Pământul din statui”, CRC, 1975, 24; Virgil Mazilescu, „Vârsta cunoașterii II”, RL, 1975, 21; Emil Manu, Memoria poeziei, AST, 1978, 8; Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
CUVÂNTUL POPORULUI, publicație apărută la București, lunar, între 15 ianuarie și 15 martie 1927, cu subtitlul „Revista politică, socială, economică și literară”. Primul număr este realizat sub conducerea unui comitet, iar numărul 2-3 are ca director pe D. Iov. Pagina culturală, intitulată „Teatru, arta, literatura, știința”, găzduiește un bilanț general al fenomenelor culturale românești pe anul 1926, notând în primul rând succesul obținut de George Enescu într-o serie de concerte susținute la Paris. În cadrul aceleiași pagini, apare o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286624_a_287953]
-
care se deschide cartea. Ion H. Ciubotaru, în Marea Trecere, analizează excelent acest fapt. De exemplu, dacă unui bolnav i se deschide cartea la capitolul Fericirile, înseamnă că va muri în scurt timp, dacă va deschide cartea la Viața lui Iov, va avea același destin ca personajul biblic. "Prin 1988 m-a dus cineva la Neamț, la o femeie care a fost măicuță și mi-a deschis cartea. S-a uitat la foile unde s-a deschis cartea și a început
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
eseuri, introd. trad., București, 1996; Plutarh, Vieți paralele. Demetrios și Antoniu, pref. trad., București, 1994; Imre Toth, Palimpsest, București, 1995; Adriano Tilgher, Viața și nemurirea în viziunea greacă, București, 1995; François Bluche, De la Cezar la Churchill, București, 1995; Cartea lui Iov. Ecleziastul. Cartea lui Iona. Cartea lui Ruth. Cântarea Cântărilor, București, 1995; Jacques Duquesne, Iisus, București, 1995 (în colaborare cu Sorin Mărculescu); Emil Cioran, Antologia portretului, îngr. trad., București, 1997; Georges Duby, Cavalerul, femeia și preotul, București, 1997; Georges Dumézil, Zeii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
mobilizează o seamă de personalități (Eugen Goga, Al. A. Hodoș, G. Bogdan-Duică ș.a.), iar cercul colaboratorilor se lărgește considerabil. În sumar intră versuri de Octavian Goga, Volbură Poiană-Năsturaș, Vasile Al-George, I. U. Soricu, Zaharia Bârsan, G. Rotică, Nichifor Crainic, D. Iov, George A. Petre, D. Ciurezu, Al. O. Teodoreanu, Zaharia Stancu, Teodor Murășanu, Al. T. Stamatiad, Cincinat Pavelescu, Victor Eftimiu (și cu pseudonimul Ion Dinu), Mihail Sturdza, Ecaterina Pitiș, Iustin Ilieșiu, Aron Cotruș, proză de Ion Gorun, Octavian Prie, Septimiu Popa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290068_a_291397]
-
cele mai dure experiențe de viață: rănit în război, persecutat și arestat politic, în fine, reîncadrat. Pasionat de profesie, dar nefericit în căsnicie, continuă să lupte și să spere, cu o răbdare stoică, amintind-o pe aceea din parabola biblicului Iov. Folosind un limbaj colocvial nu o dată colorat, autoarea apelează și acum la jurnal și la investigația psihologică. Alternanța de confesiune și relatări „obiective”, precum și adăugarea, aparent dezordonată, de straturi peste straturi, ce leagă mereu trecutul de prezent, conferă cărții o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290286_a_291615]
-
Claustrare citadină, CNT, 1981, 42; Valeriu Cristea, „Prețul singurătății”, RL, 1981, 44; Eugen Simion, Un roman de moravuri, R, 1981, 11; D. Micu, Neacceptarea înfrângerii, VR, 1981, 11; Mihai Dinu Gheorghiu, „Prețul singurătății”, CRC, 1981, 47; Ioan Holban, Parabola lui Iov, RL, 1981, 49; Ilie Guțan, Scump e prețul singurătății, T, 1982, 3; Al. Săndulescu, Un valoros roman realist, RMB, 1982, 11 604; Rodica Florea, Variantele parabolei, ST, 1982, 4; Nicolae Mecu, Anatomia solitudinii, CL, 1982, 9; Steinhardt, Critică, 135-138; Cornel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290286_a_291615]
-
Peto´´fi), Nichifor Crainic (În cimitir, Durere ascunsă, Vărul Dionis), Al. Iacobescu, I. U. Soricu, Cezar T. Stoika, Const. T. Stoica, Ștefan Ionescu-Bălcești, N. Vulovici, G. Tutoveanu, G. Rotică, Mihail Cruceanu, care dă și istorioara Florile, alături de Emil Gârleanu, D. Iov, I. Dragu, Al. Ciura, Corneliu Moldovanu, Eugen Boureanul ș.a., teatrul fiind ilustrat de Zaharia Bârsan (Trandafirii roșii) și I. U. Soricu. Traducerile din Albert Samain (Elegie și Infanta), Shakespeare (Macbeth, fragment), Milton (Paradisul pierdut, fragment), Goethe (Faust, fragment), Alfred de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290528_a_291857]
-
duritate uimitoare: să și cedeze copii, să accepte umilința de a fi retrogradată din poziția de soție și de a se întoarce în casa părintelui ei. Femeia se dovedește de o puritate exemplară, suferind ca o martiră, ca un veritabil Iov, toate nedreptățile venite asupra-i. Este un model demn de urmat, căci femeii în epocă i se cerea, ca de altfel până într-o perioadă târzie, o supunere desăvârșită. Dante Alighieri încheiase Divina Comedie cu imaginea apoteotică a divinității, ce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
îi place să interpreteze, îi fac plăcere mai ales propriile cuvinte și propriile argumentări.”387 De la partener se cere mai multă flexibilitate, îngăduință și generozitate. Bărbatul ideal ar trebui să apară în ipostaza de miel sau să fie un veritabil Iov: răbdător, blând, supus. Falsa modestie și nuanțele ironice nu lipsesc: „Pe soață soțul cade-se s-o-mpace;/ Din doi să ierte unul, n-ai ce-i face,/ și fiindcă tot bărbatu-i mai mintos/ Îndură tu, c-așa-i
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
10), îi 777 S. H. Rigby, op. cit., p. 155. (trad. n.) 778 Ibidem, p. 156. 779 Ibidem. 780 Ibidem. 213 revine meritul de a conlucra cu voința divină, dovedindu-și credința prin faptele proprii, ca celebrele personaje biblice Avraam sau Iov.781 Diacul, unul dintre cei care au decis să pornească în veselul pelerinaj spre Canterbury și să se supună convenției rostirii unei povestiri pe cale, răspunde cu aplomb la provocarea lansată de târgoveața din Bath, propunându-și să-i ofere o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
îi dăruie înapoi cei doi copii, pe care îi ținuse departe. Virtuțile personajului feminin au făcut posibilă transformarea lui într-un simbol 803, iar întreaga poveste, ca și celelalte analizate precedent, poate fi privită drept o alegorie: Grizilda este un Iov feminin, imagine a răbdării evlavioase și smerite, iar Valter - prototip al divinității care pune la încercare vrednicia supușilor săi („Sunt numeroase indicii în povestire care ne duc cu gândul la faptul că Grizilda ar reprezenta sufletul creștin sau Biserica în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
aceea pe care o combate d. Potra și aceasta pentru simplul motiv că medicii au îngrijit pe poet printr-un tratament știut, care a adus totdeauna ameliorări și că Eminescu se plângea de a avea trupul murdărit ca al lui Iov. Mi-e silă să spun mai mult, dar lucrul e la putința de informație a oricui. De altfel, autorul broșurii e așa de puțin documentat și așa de plin de importanța studiului său, încât găsind în manuscrisul pretins inedit pe
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
reapari din cerul tău de stele; Ca să te-ador de acum pe veci, Marie! Pe noi ne domină acest „eu” liric în spatele căruia îngrămădim suferința și trăirile biografice ale poetului. Luat în sine, ca „eu generic”, ca avatar al lui Iov de pildă, cântecul eminescian de tânguire are acea mistică pe care numai un creștinism profund, asumat, i-o conferă. Și dl. Răzvan Codrescu citește acest sonnet, și iată cum îl înțele ge: „Răsai asupra mea... este tot un soi de
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
casa lui” - pledoarie pentru propria cauză); pro forma (lat., „de formă”); pro memoria (lat., „spre aducere aminte”); Quo vadis? (lat., „Unde te duci?” - Întrebare pusă lui Iisus de către Sfântul Petru); quod erat demonstrandum (lat., „ceea ce era de demonstrat”); Quod licet Iovi, non licet bovi (lat., „Ceea ce este permis lui Jupiter nu este permis boului”); Quod linguas calles, tot homines vales (lat., „Câte limbi știi, atâția oameni valorezi”); Quot homines, tot sententiae (lat., „Câți oameni, atâtea păreri”); rara avis (lat., „pasăre rară
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]