29,866 matches
-
din Flacăra Sacră semnate de colonelul C. Stănescu și Radu D. Rosetti 102. Ținând cont de informațiile care au apărut în Flacăra Sacră referitoare la mișcarea cremaționistă din Serbia și conexiunile acesteia cu cea din România, se poate astfel avansa ipoteza că realizările românești în domeniu au fost considerate drept model dincolo de Dunăre. Chestiunea este cu atât mai relevantă cu cât instituționalizarea mișcării cremaționiste în Serbia, sub forma unei societăți de gen, fusese mai timpurie decât în România. Probabil faptul că
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Șerboianu, nu pune preț pe ceea ce este vremelnic, arhimandritul alegând aici un citat din Noul Testament, corespunzător atitudinii sale pro cremaționiste: "Trupul (carnea) nu folosește la nimic zicea Mântuitorul Christos Spiritul este cel ce viază (trăiește)"188. El venea cu o ipoteză interesantă, separând, în funcție de climă, preferința pentru incinerare: populațiile din sud o practicau datorită climei, cele din nord datorită suprafețelor mici de sol cultivabil, iar altele datorită credințelor religioase. Șerboianu arată că dovezile arheologice certifică faptul că pe teritoriul României s-
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
creștinismului; fiarele sălbatice se pregătiră spre a sfâșia cu lăcomie mii de creștini și RUGURILE SE APRINSERĂ pentru a arde de vii pe mărturisitorii credinței. Chinurile cele mai înfiorătoare se urziră pentru sprijinitorii cultului creștin". // Cine-i de vină în ipoteza asta? Focul, martirii sau împăratul? Dacă urâm focul și pe martiri, atunci trebuie să urâm și Crucea și pe Christos, căci crucea la Evrei era obiect de dispreț și pe ea se răstigneau numai tâlharii vestiți. Deci concluzia falsă ar
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
vii și constituie astfel experiențe într-un sens originar, ele se actualizează în mod necesar sub forma unor modalități determinate, ele sunt ceea ce sunt, fiecare cu propria-i tonalitate, în deosebirea față de toate celelalte. Nu sunt doar intuiții ideale, inferențe, ipoteze, premise, consecințe etc., subordonate toate unei tipologii eidetice care îi conferă vieții predicative stilul său propriu; ci fiecare efectuare corespunzând unuia dintre aceste tipuri este o efectuare singulară, având o individualitate a sa, deopotrivă asemănătoare și distinctă de toate cele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
îi este proprie, și ea este cea pe care trebuie să o analizăm minuțios mai departe. Să observăm în primul rând că autonegarea vieții nu se rezumă la o afirmație abstractă, la un oarecare principiu general de analiză, la o ipoteză de lucru susceptibilă a face lumină asupra unui grup de fenomene care își au de altfel specificitatea și teleologia lor proprii. Este vorba mai curând de un proces concret, imanent în fiecare fază a activității științifice. A nu lua în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sens pentru o familie monoparentală, am avut în vedere doar aspecte referitoare la părintele singur, mai precis a mamei singure, probleme pe care le întâmpină trăind într-o astfel de familie, statusul său social, șansele sale generale de viață 16. Ipoteza metodologică asumată a fost aceea după care, atât în cercetare, cât și în viața de fiecare zi, tendința firească este aceea de a căuta răspunsuri mai cu seamă problemelor pe care le întâmpini în mod nemijlocit. Am considerat că apelul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
mod nemijlocit. Am considerat că apelul la experiența directă poate fi extrem de productiv 17. Am urmărit, după o observație a Sandrei Harding (1993, p. 69), să folosesc „sistematic situaționarea/localizarea socială a subiecților cunoașterii ca o resursă pentru maximizarea obiectivității”. Ipoteza avută în atenție, din perspectiva politicilor publice, a fost aceea că „trebuie sprijiniți mai ales indivizii în situații specifice”18. De aceea, de pildă, măsurile de politică publică pentru familie au fost analizate critic în măsura în care apar drept un cadru general
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Centru mamă-copil (deschis în Centrul de Plasament, Leagănul nr. 1, „Sfânta Ecaterina”, Sector 1, București). Metodele folosite pentru analiza de caz au fost: observația, observația participativă, analiza de documente, interviul de adâncime. Observația a avut rolul de a testa empiric ipotezele de lucru asumate în cercetare, iar observația participativă a presupus implicarea comportamentală directă, ceea ce a însemnat și un interesant exercițiu de empatie și solidaritate umană. În acest sens, maternitatea constituie o experiență de gen cu totul deosebită. Această metodă a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
poporului, de pildă), la o luptă grea, mai mult sau mai puțin dreaptă. În acest sens, odată cu cel de-al doilea război mondial, au fost cunoscute așa-numitele ajutoare de separație, ca sprijin material pentru familia celui plecat la război. Ipoteza asumată tacit era că familia depindea de veniturile aduse de bărbatul mobilizat pe front (G. Bock, 2002, p. 231). Pe timp de război, femeia care își crește singură copiii poate prelua o parte din vitejia pe care se presupune că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
de sărăcie, acesta ar putea fi considerat un privat închis, chiar ostil comunității. Dacă raportul public/privat se stabilește dihotomic, aspectele vieții private pot fi gândite ca și cum ar fi circumscrise strict acestei sfere, fără influențe semnificative și pentru sfera publică. Ipoteza pe care o asum referitoare la raportul dintre public și privat este că acesta poate fi dacă nu de concordanță, cel puțin unul de coordonare. Decizia de factură politică a influențat constant problematica familiei, viața privată a oamenilor, în general
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
al soțului absent. Mamele singure sunt frecvent nemulțumite de viața pe care o duc, se declară suprasolicitate, stresate de grijile pe care le au, devin mai autoritare (I. Mitrofan, C. Ciupercă, 1997, p. 44). Această constatare este făcută pornind de la ipoteza conform căreia mamele singure înfruntă mai multe probleme decât cele din familii complete și se confruntă cu probleme de autoritate față de copiii lor. O altă strategie existențială ar putea fi aceea în care mamele singure au disponibilități mai mari pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
situației speciale în care se aflau? Metodele folosite au fost: observația, observația participativă, analiza de documente, interviul de adâncime. Observația are un caracter mai degrabă holistic, de surprindere a raporturilor interumane, mai cu seamă prin subordonarea acestora raportului principal mamă-copil. Ipoteza avansată aici este că toate raporturile cu lumea s-au schimbat din momentul în care femeia a devenit mamă. Observația participativă - posibilă prin acceptarea cu bunăvoință de către coordonatoarea proiectului și de asistenții sociali din program - a presupus implicarea în viața
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
din spațiul părintesc și dificultatea găsirii unui adăpost pentru ele și, mai ales, pentru nou-născuți. De aceea, ocuparea spațiului care le-a fost desemnat de către organizația nonguvernamentală înseamnă, în primul rând, o premisă a redobândirii respectului față de sine. Una dintre ipotezele de lucru a fost următoarea: nici o mamă nu-și abandonează copilul sau nu-l dă în adopție decât dacă ea însăși se află într-o situație critică. Mama aflată în primele săptămâni după naștere este dependentă de ajutorul celor din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
în fapte concrete presupunând asumarea unei alte game de probleme. În acest sens, poate fi invocată, spre exemplificare, modalitatea mai mult decât modestă în care se regăsesc respectate în practica angajatorilor prevederile legale privind discriminările de vârstă sau de sex. Ipoteza de la care plec este aceea că familia monoparentală nu a fost luată încă, în mod semnificativ, drept grup-țintă în demersul de elaborare a politicilor publice din România, identificarea unor reglementări de o astfel de factură fiind doar de ordin indirect
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
căsătorit, cu copii minori în întreținere. Pentru a primi ajutorul social, familia trebuie să se afle sub un prag minim stabilit în funcție de numărul de persoane din familie. Scopul urmărit este o estimare aproximativă de acoperire a nevoilor minime. O altă ipoteză asumată este aceea că, atunci când sunt prezente în spațiul social, elementele de politică publică se circumscriu drept politici de protecție socială, axate pe susținerea unui prezent în dificultate, iar nu politici ale dezvoltării, care să deschidă oportunități indivizilor vizați, care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
mai mult cu cât este însoțită de un consistent suport afectiv. În acest sens, lipsa autorității paterne nu duce automat la o lipsă de autoritate în familie. Ceea ce este diferit este modul de impunere a autorității. Putem lua în considerare ipoteza după care bărbații ar fi orientați, din punct de vedere moral, mai ales spre o etică a drepturilor (centrată pe principii cu o aplicabilitate universală, bazată pe dreptate și corectitudine), iar femeile spre o etică a grijii (bazată pe recunoașterea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
familiei. CAPITOLUL IVTC "CAPITOLUL IV" Feminismul și familiatc "Feminismul și familia" 1. Patriarhal sau partenerial - modele de familietc "1. Patriarhal sau partenerial - modele de familie" Feminismul și familia sunt uneori receptate ca aflându-se într-o situație contradictorie 1. Această ipoteză (împotriva căreia mă voi plasa în argumentare) se bazează pe supoziția după care cei mai mulți dintre noi valorizează pozitiv familia și sunt temători față de orice ar putea să afecteze echilibrul și stabilitatea acesteia. Ori feminismul este o pledoarie pentru drepturile femeilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
sub care trăiesc. Acestea se constituie și pot fi înfruntate numai în plan privat. Aici va avea loc marea confruntare cu patriarhatul. Familia monoparentală oferă un tip de soluție care poate fi apropiat de demersul teoretic al feminismului radical. Avansez ipoteza conform căreia unii bărbați sunt mai deschiși spre parteneriat în ceea ce privește relațiile private, în afara căsătoriei legalizate. Este ca și cum existența legală și formală a legăturilor de familie instituie dreptul de dominație, chiar de exploatare a soției de către soț. Pentru femei, căsătoria este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
opus dependenței. Poate fi un deziderat al indivizilor care se doresc liberi, cât și al unei societăți care nu se vrea paternalistă și creează mecanismele prin care cetățenii să se bucure de drepturi într-un mod responsabil. Autonomia este o ipoteză fundamentală privind moralitatea faptelor oamenilor. Aceștia nu pot fi apreciați ca subiecți morali, recompensați sau pedepsiți dacă faptele lor nu sunt rezultatul exercitării conștiente, avizate și asumate a liberului arbitru al lor. În opinia Mihaelei Miroiu 73, pentru ca autonomia să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
vor fi întărite aspectele reprezentative pentru feminitate; analog, pentru băiatul crescut de tatăl singur vor fi accentuate trăsăturile masculine (în conformitate cu așteptările feminismului cultural)98. Ce se va întâmpla atunci când mama singură își crește băiatul, când tatăl își crește singur fata? Ipoteza pe care o avansez este că tipul de educație va tinde către modelul androgin (în concordanță cu feminismul radical liberal). Acest fapt se va datora prezenței nemijlocite a modelului parental (care este ușor de imitat de către copil) și tendințelor de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
atunci când, părinți singuri fiind, sunt nevoite să își asume sfere de acțiune improprii. De pildă, nu îl pot susține afectiv pe copil din perspectiva părintelui absent, în mod real nu-i pot oferi și dragoste paternă (chiar dacă se poate admite ipoteza că, în cunoștință de cauză și cu cele mai bune intenții, ar încerca o practică de tip patern 110). Ceea ce ar putea face în mod direct ar fi să promoveze o educație de tip androgin. Educația androgină a indivizilor care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
asupra unei sfere a vieții în societate, atunci pentru acea sferă este de așteptat să fie vizibile schimbări din ce în ce mai semnificative. Așa, de pildă, urmând expresia ce este personal este politic, se pot deschide pentru problematica familiei noi perspective. Plecând de la ipoteza existenței unor diferențe între starea de natură și cea ulterioară contractului social, se observă discrepanțe între descrierile referitoare la femei și cele referitoare la bărbați în cele două situații. Atunci când reproducerea și natura femeilor sunt luate în considerare în context
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
mod necesar, ca decurgând din sfera lăuntrică profundă și în nici un caz nu poate fi altfel. În replică, socialul de tip contractual admite o anumită relativitate, ce decurge din contextele particulare, implică ideea de negociere și de refacere a înțelegerilor. Ipoteza pe care o analizez sugerează că relațiile în familie sunt de tip contractual, chiar dacă nu au loc între indivizi liberi și egali. Raporturile părinți/copii nu sunt doar expresia unor legături de sânge; acestea presupun mult mai multe aspecte, surprinse
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
intre în competiție, să se mulțumească, până la urmă, cu situații mai joase ca status decât ar fi fost îndreptățite conform cu abilitățile pe care le dețin. Inegalitățile, în termeni de avantaje, respectiv dezavantaje sunt transmise de la o generație la alta. În ipoteza că sunt sensibile la gen, politicile publice ar trebui să promoveze egalitatea de șanse între femei și bărbați, în domeniul muncii în primul rând, apoi privind educația, sănătatea, cultura și informarea, participarea la decizie 28. Conform teoriei șanselor egale, șansele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
eu, influențat de epoca mea, care iubește omul și apără viața, am uitat ici și colo vreo linie mică, aproape invizibilă. Căci mai mult decât atâta nu desparte viața de moarte. Cea mai demnă de crezare este, de bună seamă, ipoteza că Gustave Doré a murit de moarte naturală, tot așa cum, după cum se vede, este pe cale s-o facă Manfred Marklund. De fiecare dată el spunea: Trebuie doar să mă mai odihnesc o clipă. Mă retrag în singurătatea și discreția camerei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]