2,305 matches
-
mă gîndisem că aș ști, dar, aproape inconștient, spun: Cred că ar trebui să ne despărțim pentru o vreme. Respir adînc. SÎnt șocată. Dan se uită la mine și văd că și el are aceeași reacție. Totul mi se pare ireal. Un clișeu. TÎmpenii. Aș vrea să fi venit cu ceva mai original, ceva mai nimerit decît frazele astea care par scoase dintr-un film de televiziune prost. Dar alt mod de a mă exprima nu există. — Dan? Tu nu spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
pe care-l Împarte cu bătrâna aceea oribilă, În loc să-l Împartă cu el - lângă care dormise și se Încolăcise și se cuibărise timp de doisprezece ani, doisprezece ani nespus de lungi, dar atât de Îndepărtați acum, Încât păreau intangibili și ireali, ca un vis. O, Emma, Emma, de ce? Cum ai putut să mă lași? Dragostea mea, dragostea mea afonă, nepieptănată, obosită, dragostea mea minunată, arată-te la fereastră. Arată-te la fereastră, coboară, sunt aici, sunt mereu aici, hai să vorbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fără zgardă sau botniță. Dar nici polițistul acesta nu-l opri - Îi era prea somn ca să-l urmărească pe vagabondul acela murdar și câinii lui plini de căpușe. Zero coborî scările În grabă și Își auzi pașii răsunând În tăcerea ireală. Tibrul se umflase, o masă de apă Întunecată, care Încă fierbea În maluri. În brațul drept al insulei fluviul Înainta grăbit, fără nici o undă, până când o treaptă Îl făcea să se prăbușească, Într-un soi de cascadă, provocând vârtejuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
După câteva minute, geamurile se aburiră cu totul, iar el avu impresia că era izolat În afara Universului. Așa ar fi trebuit să fie moartea. Odată - erau căsătoriți de vreo doi-trei ani - Emma Îi spusese că existența ei era atât de ireală, Încât avea impresia că de fapt era moartă. Și nici măcar nu era o senzație neplăcută. Acea lipsă de viață luase cu ea toate ambițiile, toate temerile și toate dezamăgirile. Acea liniște a trupului, lipsită de memorie, acea repetitivitate cotidiană, absența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
foarte șic și are o piscină termală mare cât un lac. Am putea face baie la cascade chiar În noaptea asta. Apa iese din izvoare la treizeci și șapte de grade. Și face aburi, norișorii Înconjoară totul, e un peisaj ireal, ca de vis. Vii, Emma? Nu știu dacă e o idee bună, ezită ea. Sunetul numelui ei o luase prin surprindere. Copiii Îi spuneau mamă. Pentru Antonio fusese Întotdeauna Mina. Iar acum, o sinapsă neatinsă de mult timp făcuse contact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tipologii fantastice; fantome, glole, morgoni, pitici, ființe cu rădăcini mitice ori, pur și simplu, colate pe structurile basmului tradițional, contribuie firesc la alcătuirea unei lumi în care realismul poveștii se desprinde din însăși inima fantasticului. Acest amestec de real și ireal constituie nota dominantă a scrierii și întreține veridicitatea mesajului. Eu însumi apar ca personaj, episodic firește, descoperire care m-a amuzat, mai cu seamă, că în ciuda tuturor aparențelor, se pare că am, încă, un sânge sănătos, cel puțin în lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
arțar. E minunată Câmpia de Jeleu. Când fetele ajung e liniște. Prea liniște. Nu se aud păsărelele cântând și nici susurul cascadei Sirop de Caise. Bananele Vorbărețe tac și ele. Ceva nu e în regulă. Unde este frumusețea aceea aproape ireală despre care auzise vorbindu-se la televizor. Pe fața Ramonei se poate vedea dezamăgirea. O lacrimă îi coboară ușor pe obraz. Lasă, Ramona, că vedem noi ce facem, o liniștește Iris. Dintr-odată soarele și-a pierdut strălucirea. Încet, încet
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tras profund aer în piept. Am respirat adânc, am dat frâu liber ,,sentimentelor” și am început să-mi creionez subtil în minte imaginea. O pictez cu speranță și apoi cu multă, multă muncă, îi dau viață și într-un mod ireal și nemaiîntâlnit intru în propriul tablou al imaginației mele. Eram chiar eu. Eram acolo. Eram și îmi simțeam vibrațiile inimii și teama ce pătrunsese înăuntrul meu. Eram chiar la marginea lacului. O liniște subtilă, melancolică și totuși plăcută curgea ca
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mare nesfârșită de un albastru copleșitor. Deodată, aurora ca un arc se ivește pe cer, iar zbuciumul pământului mă trezește din visul meu... O ultimă strigare de lumină, o rază de pasiune și totul se ascunde în umbra nopții! E ireal! Câtă durere, chin, jale! Departe, se vedea satul ca într-o ceață subțire învăluit de cântecul monoton al orologiului din sat care anunță venirea nopții. Dar această dură neliniște este potolită de revărsarea feerică a luminii lunii palide și ivirea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
obraji ei frumoși. Plecau mirosindu-și degetele și dând din cap. Pentru că Rahela mirosea ca apa de izvor. De-adevăratelea! De câte ori mătușa mea trecea prin preajmă, rămânea în urma ei un miros de apă limpede și curată. Era o mireasmă aproape ireală, verde și vie, mirosul vieții și al bunăstării în acele dealuri deșertice. Și era adevărat, timp de mulți ani, familia lui Laban nu căzuse pradă foametei datorită fântânii pe care o avea. A existat speranța, încă de la început, că Rahela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu părul roșu mi-a aruncat o privire plină de mâinie. M-am simțit de parcă aș fi luat o palmă și obrajii mi s-au făcut purpurii ca părul ei, care i se vedea acum din nou, de un roșu ireal pe care mi-l amintesc fără greș. Dar în clipa următoare mi-a zâmbit îmbunată și m-a chemat lângă ea, bătând ușor cu palma în pământ ca să-mi arate locul de onoare. După ce a luat și ultima înghițitură, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Plec de la Starbucks cu capul în jos și pornesc pe stradă, apoi dau colțul și văd treptele binecunoscute de granit și ușile de sticlă de la Carter Spink. Mă uit la fațada familiară și mi se strânge inima. Mi se pare ireal să fiu din nou aici. Ultima dată când am văzut aceste uși le împingeam nervos pentru a ieși, înnebunită de panică ; convinsă că mi-am distrus iremediabil cariera ; convinsă că viața mea a luat sfârșit. Simt că mă sufocă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ca asta. Am ratat șansa de a fi împreună ? Acum s-a găsit să spună asta ? — Întotdeauna te-am admirat. Întotdeauna am simțit că e ceva între noi. Șovăie. Și m-am întrebat dacă și tu simți... la fel. E ireal. De câte milioane de ori mi l-am imaginat pe Guy spunându-mi asta ? De câte ori n-am fantazat cum o să mă fixeze cu ochii ăia întunecați și lichizi ? Însă acum, când o face în sfârșit, e prea târziu. Nu sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
răsplătească și păcatele iepei frățâne său, a caprei, a gânsacului logodit și ale boilor uciși în pădure. Pesemne blastămul gâștelor văduvite l-au ajuns, sărmanul!” Finalul basmului valorifică din nou categoriile temporale și spațiale pentru ilustrarea ieșirii din planul ficțional, ireal, realizându-se, printro conjuncție adversativă, o relație de opoziție contingentală. Ceea ce reținem din modul de încheiere a basmului este atmosfera echilibrată după ce s-a instalat supremația binelui, descrisă prin voia bună dimprejurul meselor încărcate. Basmul cult, ca și basmul popular
Implicaţii ale categoriilor temporale şi spaţiale în basmul „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
-
altceva decît să stau pur și simplu, minunîndu-mă de ceea ce tocmai mi s-a Întîmplat. Și seara, În drum spre casă, inima continuă să-mi bată la fel de tare, pentru că pur și simplu nu sînt În stare să accept situația absolut ireală. Și nedreptatea ei. Era un străin. Trebuia să fie un străin. Toată poanta cu străinii e că dispar În eter și nu-i mai vezi niciodată. În nici un caz nu te trezești cu ei la birou. Și nici nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
zice Jack, cu ochii În ochii mei. Îți pun și mentă, dacă vrei, zic, fixîndu-l. — E foarte bun așa cum e. Ochii Îi sînt străbătuți de un mic licăr și ia o gură zdravănă de Pimm’ s. E de-a dreptul ireal. Nu ne putem lua ochii unul de la celălalt. Se vede de la o poștă ce se Întîmplă, nu ? Oare Connor vede sau nu ? Îmi feresc iute privirea și Îmi fac de lucru cu gheața. — Emma, aruncă Jack În treacăt. Voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
și scrie clar, cu litere mari, sub numele meu, FĂRĂ PREJUDICII. Adică ? spun. — Adică „N-am să te iert niciodată, ești un nenorocit... dar păstrez florile.“ — Și că o să i-o plătești, adaugă Jemima hotărîtă. E una din diminețile acelea ireal de luminoase, cu aer proaspăt și Înțepător, care te fac să crezi că Londra e cu adevărat cel mai plăcut loc din lume În care te poți afla. În drumul de la stația de metrou la serviciu, simt că Îmi revine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Parcă m-am atașat de locul ăsta... De orașul ăsta... GARDIANUL: Ah, nu-mi vorbiți de oraș! Să-l fi văzut înainte de decadență... ARTUR: Sunteți în decadență? GARDIANUL: Suntem în decadență! ARTUR: Mi s-a părut mie că ceva e ireal, că e misterios... GARDIANUL: Plutim într-un ochi de fiară, domnule! Orașul ăsta a fost curat ca o farfurie, a fost ca o foiță de staniol.. (Congestionat.) L-am iubit ca pe o femeie, cu groază, cu îndârjire... L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cineva bilete? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce-i asta? De unde? De ce? (Luminile în scenă se sting; gara, peronul și personajele sunt traversate cu violență de luminile unor ferestre care se proiectează de undeva din spațiu; sunetele sunt puternice, fluieratul unei locomotive ireale, gigantice, înfricoșătoare, ritmul puternic al roților ca o armă care trage cu foc; este tot mai clară ideea că trenul fantastic trece ca un fulger fără să oprească; de altfel trenul fantastic nu trece pe șine, el trece prin șine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
-o, i-am explicat. E imposibil să-mi trezească vreo emoție, fiindcă nu mă interesează proprietatea imobiliară. E fără îndoială o mare lipsă în firea mea, dar nu pot să gândesc în funcție de granițe. Liniile acestea imaginare sunt pentru mine la fel de ireale ca zânele și spiridușii. Nu pot să cred că ele marchează sfârșitul și începutul a ceva care să prezinte un interes real pentru sufletul omenesc. Virtuțile și viciile, plăcerile și durerile trec granițele după bunul lor plac. — Te-ai schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
acest punct al povestirii aș părea mai uman, adică mai demn de simpatie, dacă ar fi să declar că am început să am mâncărimi pe tot trupul, să clipesc din ochi și aproape să leșin cuprins de-o senzație de ireal. Regret. Nimic de felul ăsta. Recunosc că am un defect înfiorător. Pentru mine tot ce văd, aud, simt, gust sau miros este real. Sunt în asemenea măsură jucăria propriilor mele simțuri, încât pentru mine nu există nimic ireal. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
senzație de ireal. Regret. Nimic de felul ăsta. Recunosc că am un defect înfiorător. Pentru mine tot ce văd, aud, simt, gust sau miros este real. Sunt în asemenea măsură jucăria propriilor mele simțuri, încât pentru mine nu există nimic ireal. Mi-am păstrat această credulitate neclintită chiar și în momente când am fost lovit în cap sau beat mort sau cu ocazia unei aventuri excentrice, care n-are de ce să intereseze această relatare, chiar și sub influența cocainei. Acolo în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
își vedea de educația Margaretei, desfășurată într-un orășel minunat din secolul XXI, aflat la poalele unor munți calchiați după Apalași. La sutele de ani artificiali acumulați prin hibernare se adăugară pe nesimțite douăzeci de ani de căsnicie activă și ireal de fericită, aproape fără suișuriși coborâșuri, luminoși ca într-un serial de televiziune fără personaje negative. Totul funcționa perfect. Atmosfera familială, umbrită câteodată, rar de tot, de amintirea lipsei unui codec CHD, decurgea structurată narativ și cu finaluri interesante când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
face griji, avem antidotul. —Dragii mei! Violet descinse printre noi, cu o sticlă de șampanie într-o mână și un mănunchi de pahare în cealaltă. Frumoasă, ca întotdeauna, în seara aceea, Violet era atât de bine aranjată încât părea la fel de ireală ca un fotomodel: avea un machiaj excelent, părul prins la spate în inele lucioase, asemenea unei zeițe grecești de pe o friză, iar cerceii cu diamante îi luceau la cea mai ușoară mișcare a capului. —Vai, nu beți! Uite! Ne împărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
gazonul fu inundat de un val ciudat de verde fosforescent, care făcea ca rondurile de flori din jur să pară niște pete nedefinite de culoare. Porțiunea pavată de sub terasă rămase, totuși, neluminată, astfel că pielea lui Violet avea o paloare ireală pe fundalul întunecat, cu fața și cu umerii care păreau că plutesc printre umbre, asemenea unor buchete de crini. Ce s-a întâmplat? o întreba Janey, cu blândețe... Poți să vorbești? Janey îi dădu la o parte o șuviță de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]