3,080 matches
-
discursive celor statutare. Subtil și deseori ironic observator al fenomenului mediatic, Bourdieu identifica, printre diversele câmpuri de putere din spațiul social, si câmpul jurnalistic. Fără a-i concede o putere simbolică proprie, sociologul francez evidențiază criteriile comerciale care, prin intermediul câmpului jurnalistic, sunt impuse și celorlalte câmpuri sociale, a căror activitate nu mai poate fi astăzi eficientă în absență mediatizării. Fiind aproape de câmpul politic prin interesul de a ajunge la un număr cât mai mare de oameni, câmpul jurnalistic este dominat de
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
care, prin intermediul câmpului jurnalistic, sunt impuse și celorlalte câmpuri sociale, a căror activitate nu mai poate fi astăzi eficientă în absență mediatizării. Fiind aproape de câmpul politic prin interesul de a ajunge la un număr cât mai mare de oameni, câmpul jurnalistic este dominat de logică de tip cantitativ a audienței, ceea ce duce, prin formatele publicistice și modurile de a prezenta realitatea, la efecte nefaste asupra celorlalte câmpuri semnificative ale realității sociale (câmpul juridic, artistic etc.), inclusiv asupra câmpului politic de care
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
efecte nefaste asupra celorlalte câmpuri semnificative ale realității sociale (câmpul juridic, artistic etc.), inclusiv asupra câmpului politic de care este atât de aproape, ale căror produse sunt supuse presiunii de a deveni cât mai "comerciale", pentru a putea străbate câmpul jurnalistic către publicul larg. Considerăm însă că putem vorbi, pe lângă puterea economică a diverselor trusturi de presă, si de puterea simbolică a jurnaliștilor înșiși. Bineînțeles, legitimitatea lor profesională nu pare să le confere o putere proprie, ci doar pe aceea a
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
sunt simple portavoce ale publicului. Cel putin nu în România. Succesul lor și, implicit puterea de influență pe care o au asupra diverselor câmpuri nu provine din simplă procesare și difuzare a informațiilor. Deși aceasta este o parte a activității jurnalistice, ea nu e singura și nici cea mai semnificativă pentru statutul profesional. Adevărată putere este aceea pe care le-o conferă poziția de intermediar între societate și autoritățile statului. Putere simbolică, dar nu mai puțin eficientă, așa cum deja am aflat
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
de la Bourdieu, puterea jurnaliștilor se manifestă, în primul rând, dar nu exclusiv, în raport cu lumea politică. Scopul rândurilor care urmeaza este de a pune în vedere, prin analizarea modurilor în care sunt utilizate conceptele de "opinie publică" și "manipulare" în discursul jurnalistic, strategiile de autonomizare a câmpului mediatic față de cel politic. Concept foarte greu de definit 64, opinia publică este, in primul rand, obiect de studiu al sociologiei și al psihosociologiei și desemnează un fenomen social. Cea mai cunoscută definiție a sa
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
și reificări ale sale. Reificările cele mai frecvente în mass-media apar în expresia "manipularea opiniei publice", iar expresia este cel mai des utilizată în comentariile referitoare la lumea politică 67. Care este, așadar, funcția apelului la "opinia publică" în discursul jurnalistic? Are de-a face utilizarea cu evidențierea implicită a raporturilor dintre câmpul mediatic și câmpul politic? Cu titlul de ipoteze, iată câteva răspunsuri pe care le putem obține, aplicând conceptele lui Bourdieu. Funcția cunoscută și recunoscută (adică statutul) jurnaliștilor este
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
pentru a introduce informații referitoare la organizație, utilizând nelegitim "relațiile personale" pe care specialistul le are cu reprezentanții mass-media; de fapt, operația se referă la redactarea de către specialiștii în RP a unor materiale cu scop persuasiv, având în vedere criteriile jurnalistice de publicare, astfel încât aceste materiale să nu poată fi refuzate, tocmai pentru că ele interesează într-adevăr redacția și, implicit, publicul; ▪ cercetarea, care presupune identificarea publicurilor organizației și studierea opiniei acestora față de organizație, atitudinea grupurilor de interese, situația politică, efectul programelor
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
din experiență profesională personală. În contextul frecvențelor greve studențești de la nivel național, din jurul anului 2000, ne-am pus întrebarea de ce studenții universității din Sibiu nu manifestă solidaritate cu colegii din țară. Mai multe explicații, dintre care unele stimulate de comentariile jurnalistice referitoare la proverbiala "inerție" a celor din Sibiu sau la teamă de represalii din partea profesorilor, ne-au venit în minte, dar numai după ce am aplicat un chestionar studenților am aflat că nu împărtășeau motivele (cel puțin pe acelea declarate) ale
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
prin a deveni un adevărat ethos, adică formează o ambianță culturală ce creează cutume, cu criterii de viață și de evaluare, produce o adevărată formă de comunicare și de interacțiune, cu metode și practici specifice. E suficient să citim cronicile jurnalistice în care sunt povestite diferitele cazuri de corupție, pentru a ne da seama cât de adevărat este acest fapt. Interceptările telefonice ale dialogurilor între corupți sunt paradigmatice în acest sens. Corupția ca rău obișnuit înseamnă că devine o consuetudine, adică
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
măsa. N-ar fi trebuit Un jurnalist. Jurnalist și fiu de diplomat. Care nuiera În primul rând narfi trebuit să fie aici Ce fel de jurnalist era? La vreo revistă comunistă de negrotei pe care nici un puțoi n-o citește. Jurnalistică de rahat pentru microbiști. Altfel sunt puține de remarcat În dosar, așa că dau un telefon la Forumul Lothian pentru drepturile cioroilor sau cum naiba și-or spune. Poate că a venit până aici să se Întâlnească cu vreun colorat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
o ordine invers cronologică, procesul a devenit accesibil unui public mai larg. Astfel, datorită numărului mare de bloguri, datorită domeniilor de abordare, putem spune că există patru tipuri de bloguri 191: jurnal clasic (personal sau în grup); bloguri tematice; bloguri jurnalistice; bloguri literare. Cyrill Fievet și Émily Turrettini 192 realizează o altă catalogare a blogurilor: bloguri colaborative: http://www.smartmobs.com, http://www.boingboing.net; blogurile cunoașterii, "Leș knowledge blogs": Gizmodo, http://www.gizmodo.com; blogurile de război, care au apărut
New Media by IONELA CARMEN BOŞOTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1115_a_2623]
-
întîlnită în turnul de fildeș academic și totuși atitudinea mincinoasă, lipsită de scrupule, specifică spionilor, atrage mai degrabă cenzura decît aplauzele. Domeniul este caracterizat de diversele cerințe în privința necesității sincerității și atitudinii față de minciună a persoanelor aflate în diferite posturi jurnalistice și a utilizării strategice a modurilor orale și scrise ale comunicării. Comentînd preferința pentru mesajul vorbit în defavoarea celui scris în activitățile din interiorul tribunalelor, Tallis (1988:174) notează că: Este probabil mai ușor să minți în scris (cînd poți să
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a conceptelor specifice științelor comunicării, discursul despre spiritul polemic la Arghezi așază peste suprafața publicisticii autorului grila unei estetici a receptării. Preocupată de structurile de întemeiere, exegeza își pune astfel și problema statutului pe care-l are textul sau discursul jurnalistic. Nu știm însă dacă era atâta nevoie să reiterăm, poate pentru cei veniți mai târziu în spațiul literar, miezul dezbaterilor asupra literaturii de frontieră, și asta pentru a justifica literaritatea, pentru a omologa estetic producția jurnalistică a unor autori (e
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
are textul sau discursul jurnalistic. Nu știm însă dacă era atâta nevoie să reiterăm, poate pentru cei veniți mai târziu în spațiul literar, miezul dezbaterilor asupra literaturii de frontieră, și asta pentru a justifica literaritatea, pentru a omologa estetic producția jurnalistică a unor autori (e drept, în discuție nu este un autor oarecare, ci un scriitor). În fond, fără să o numească efectiv, demersul din Tudor Arghezi. Discursul polemic se prevalează de ceea ce Tudor Vianu numea cândva "dubla intenție a limbajului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a produs-o". Aplicate lui Arghezi, tezele lui Vianu fac din el un autor care comunică, dar mai ales se comunică. Pentru Arghezi, actul publicistic este totodată și unul literar, autorul scriind gazetărie ca și cum ar scrie literatură. Ceea ce omologhează textul jurnalistic în spațiul literar sunt ludicul (arta ca joc), expresivitatea și caracterul ficțional. Doar aceste texte scapă de "apăsarea timpului", cum ar spune G. Călinescu, și se așază cuminți într-o istorie a literaturii publicistice. Întâlnirea cu un autor ca Tudor
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nu are încă, în spațiul literar românesc, un statut certificat. Motivându-și demersul prin absența unui studiu riguros și modern asupra pamfletului românesc, Cornel Munteanu sesizează, încă din 1999, că "lipsesc [...] studii asupra eseului, jurnalului, memoriilor [...], asupra discursului polemic, politic, jurnalistic"38. De aceea, considerăm relaționarea polemicii cu pamfletul ca fiind suficientă, iar acolo unde e cazul ne vom referi și la satiră. Mai toate deosebirile teoretic evidențiate au legătură cu faptul că, semantic, cei doi termeni aparțin unor registre diferite
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
metaforizat și sedus prin mijloace emoționale. Inițial, funcția socială a pamfletului a prevalat asupra celei estetice, apoi raportul de forțe s-a inversat, grație întâlnirii dintre literatură și presă, înclinând balanța în favoarea celei din urmă. Pamfletul rămâne, astăzi, din perspectivă jurnalistică, un act justițiabil care se organizează artistic în jurul unei intenții punitive. Polemistul declanșează atacul, gândind o strategie coerentă și vizând o finalitate concretă și pragmatică: impunerea propriului punct de vedere. Pamfletarul (ca și satiristul) urmărește să dezvăluie, să descalifice, să
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
inserat cu generozitate: "un nou Eminescu" (F. Aderca) "miracol" (Crohmăniceanu), "fenomen" (Călinescu, Bojin), "etalon de aur" (Nichita Stănescu), "marele Alpha"(Alexandru George), "nebun sau geniu" (Ibrăileanu) ș.a., termeni ce sugerează uluirea, fascinația, incomprehensiunea; 3) tendința unanimă de a ignora discursul jurnalistic cotidian considerat ca neliterar, profan, declasant, în virtutea unei justificate discriminări care separă omul de condei, scriitorul, inițiatul, de confratele său breslaș. Un alt impediment în explorarea caracterului controversat al publicisticii argheziene: o tentativă de cartografiere a acestui tip de discurs
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
conferă unicitate scrisului arghezian; de asemenea, într-o perspectivă diacronică, indică metamorfozele stilului publicistic în consonanță cu cele din lirica lui, în fond, mutații care au făcut posibilă literaturizarea pamfletului arghezian: abandonarea cursivității specifice gazetăriei, comprimarea discursului, nu în sensul jurnalistic actual, dat de imperativul conciziei, ci în acela al dozării ideii-esență, într-o expresie pe cât de scurtă, pe atât de percutantă. Una din observațiile care au cunoscut o cvasicirculație încă din perioada interbelică se referă la stilul eminamente scriptic al
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care Arghezi la împărtășește cu Eminescu (critica politicianismului, ostilitate față de statul laic, dorința reabilitării unor valori tradiționale, repudierea importului de modele străine fără discernământ etc.) și, mai ales, de elementele din sfera afectiv-spirituală, dar și social-conjuncturală, care generează două paradigme jurnalistice diferite atât din punctul de vedere al motivării intenției, al finalității urmărite, cât și al gramaticii discursive (al organizării textuale) și al stilului. De certă utilitate sunt considerațiile lui Alexandru George 93 referitoare la cele două etape ale scrisului publicistic
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
permanentă dispoziție ofensivă, este ethos-ul unicul resort care stă la baza actului polemic: sînt tot atâtea întrebări și dileme care se pot lămuri privind dincolo de scris, la experiența diurnă care l-a generat. Dacă, în cazul lui Eminescu, proza jurnalistică, privită global ca expresie a unei proiecții utopice asupra istoriei, ca viziune grandioasă asupra trecutului și, totodată, ca revoltă de sorginte romantică asupra prezentului și viitorului poate fi cercetată și independent de biografia sa, nefiind ombilical legată de aceasta, la
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este un discurs actual de acest tip; structurat pe 12 principii (al spiritualității creștine, național, al unității, instruirii, al dăruirii de sine, al autorității, al elitei, al onoarei etc.), conținutul manifestului descrie, ținînd cont de exigențele de bază ale redactării jurnalistice moderne (concizie, accesibilitate, corectitudine logico-gramaticală), obiectivele politice și culturale, precum și atitudinea de opoziție fermă fața de tot ceea ce este considerat, în plan politic, drept o deviație de la cursul firesc al istoriei. Tonul expunerii este echilibrat, dar ferm: Nu vom accepta
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
depreciativă a pamfletarului. Analogia polemică este un procedeu predilect al pamfletului în general, iar specificitatea argheziană rezidă în semantismul corespondențelor, termenul de bază fiind pus în legătură cu un altul aparținând unor registre lexicale favorite: "bestiarul", "domesticul", "corporalul indecent"193. În proza jurnalistică argheziană, analogia polemică ocupă spații diverse, de la un titlu aluziv cum este, spre exemplu, Poezia cu moț (dar și multe altele, care induc mental imagini analogice) la un paragraf care, de pildă, concentrează o întreagă viziune asupra ritualului religios, viziune
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
să citim acest pasaj, ca de altfel întreg pamfletul Baroane (1943) prin cheie retorică. Din perspectiva istoriei literare, el reprezintă un important punct de referință în diacronia pamfletului românesc, înțeles în dubla sa dimensiune estetică și ideologică. Din unghiul eticii jurnalistice, el exprimă un exemplar act de curaj, scriitorul asumându-și, se știe, pe deplin, riscul încarcerării. Faptul că astăzi acest text este savurat deopotrivă de literați și de profani, că este invocat în contexte publice dintre cele mai diverse îi
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și dintr-un alt motiv. Pamfletul, ca gest polemic așezat într-o "montură artistică", relevă distanța în termenii intensității afective dintre polemică și pamflet asupra căreia am insistat în demersul nostru teoretic, fapt nesemnalat de nici o cercetare focalizată asupra prozei jurnalistice argheziene. De aceea, considerăm perspectiva lui Angenot din nou productivă, prin nuanțările pe care le aduce: Dacă simpla invectivă, care caută să atace adversarul prin agresiune verbală injurioasă, este fundamental subordonată persuasiunii, dacă simpla polemică este constrânsă să stabilească divergențe
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]