1,513 matches
-
naturii: civilizația împotriva barbariei... altfel există doar bestia umană, cea mai rea dintre toate". Există un pericol al copilăriei, iar educația înseamnă ridicarea ființei umane la rangul de om, prin rațiune, cum sugerează Comte-Sponville, care urmează în această privință tradiția kantiană (Kant, 1981, 441). În numele acestei tradiții, al acestei nobile concepții antropologice, s-a dezvoltat un curent de "apărare a școlii" de presupusele barbarii care o amenință, curent de gândire care biciuiește cu mult talent derivele laxiste care ar fi dus
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
nu numai o viziune generală asupra comparatisticii românești, dar și metode variate și complexe de analiză comparată, marcate de predilecția pentru literatura și filosofia germană. Prima parte, Clasicii în perspective comparatiste, se oprește îndeosebi asupra lui Eminescu, studiat în raport cu filosofia kantiană și cu literatura germană; adevărate „mostre” care surprind prin densitate și varietate sunt capitolele Eminescu și Richard Wagner în spiritul doctrinei lui Schopenhauer și Dosarul „Florii albastre”. Sunt evidențiate și problemele de traducere a poeziei lui Eminescu sau receptarea lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290621_a_291950]
-
cumva o mutație accidentală, fiind de fapt un epifenomen. Problema teoriei evoluționiste este că riscă să îngroape cultura în explicații ce nu sunt pe placul unor ființe ce mizează pe rațiunea absolută. * Psihologia pare să confirme tot mai mult apriorismul kantian, arătând că existența oricărei percepții depinde atât de o componentă înnăscută cât și de fenomene. Iată cum filosofia a reușit să deschidă teren de cercetare științei! Rețin două mari modele de formare a unei societăți: prin uniformizare, membrii ei fiind
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
desființa, așa cum anunța M. Foucault. Viața devine o problemă căreia omul nu-i mai poate Înțelege rostul și, În consecință, ea nu mai are nici un preț pentru el, după cum nici omul nu mai are nici o valoare. În acest sens, Îndemnul kantian de a vedea În om „un scop și niciodată un mijloc” este complet răsturnat, omul devenind pentru ceilalți un mijloc de realizare a intereselor. Problema omului, extrem de complexă, aduce În discuție două aspecte tematice principale. O temă generală, universală, prezentă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
că rolul cel mai important revine supraeului moral, acel „primum movens imobile” al persoanei umane, cel care mă Îndeamnă „a face” sau cel care mă oprește „să nu fac”. Aceasta este lecția morală a daimonionului socratic și a datoriei morale kantiene. Din cele prezentate mai sus rezultă că actul uman (actus humanusă este tot ceea ce face omul din punct de vedere voluntar sau involuntar, conștient sau inconștient, intenționat sau neintenționat. Din punct de vedere moral, orice persoană este responsabilă de actele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
educației civice, democratice, al toleranței, pe fondul respectării normativității sociale; - să întărim valorile familiale, în special cele legate de triada tată-mamă-copil, fiecare având un statut bine definit în și pentru educație; - să revenim la acea autoritate părintească fondată pe spiritul kantian: „autoritatea părintească este o necesitate constantă în cadrul căreia trebuie arătat copilului că se exercită asupra lui o constrângere care-l conduce la folosirea propriei libertăți”. Bibliografie Băban, A. (coord.), 2003, Consiliere educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
doar pentru că una se cantonează în idealitatea destinată să unifice, iar alta în metateoria care conține soluția demarcațiilor în complexitate, ci pentru că amândouă au pornit din conștiința lucrurilor destinate să schimbe ceva ce strică starea de confort a teoreticienilor. Viziunea kantiană asupra lumii este prima încercare de a schimba dependența ierarhică în ordonarea umană a lucrurilor, dar ridicând perspectiva la înălțimea formelor pure a ideilor care doar ele însele construiesc unitatea lumii (Kant, 1998). Văzute de la înălțimea instanței creatoare, care este
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Constantin Rădulescu-Motru, atunci când a încercat surprinderea unor trăsături spirituale distinctive ale poporului român. În lucrările Românismul. Catehismul unor noi spiritualități și, mai ales Etnicul românesc. Naționalismul, autorul - după ce expune rezumativ marile doctrine filosofice referitoare la timp (cu insistență asupra doctrinei kantiene) - configurează o viziune proprie despre destin. Legând indisolubil ideea de noroc de cea de timp, Rădulescu-Motru constată că timpul a reprezentat obiectul de meditație al filosofiei din toate epocile, pe când destinul ca atare a rămas neglijat. Autorul ajunge la concluzia
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
în timp ce adepții săi îl socoteau pe Kant un fel de Mesia al filosofiei iar criticismul o nouă religie, o revelație a adevărului negrăit până atunci. Un contemporan a scris: „Dumnezeu a zis să se facă lumină și a apărut filosofia kantiană”. Neînțeles atât de admiratori cât și de detractori, Kant a proorocit decât peste 100 de ani. În adevăr, filosofia germană a secolului al XIX-lea se dezvoltă în vremea noastră în umbra titanului din Königsberg și mulți filosofi ai lumii
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
vedere mijloacele pe care le utilizăm, în acțiunile noastre, pentru a ne atinge scopurile sau pentru a ne împlini interesele, în timp ce al doilea se referă în principal la scopuri, conținând, în subtext, imperative de natură etică, așa cum este imperativul categoric kantian 61. Fără a nega implicațiile viziunilor de natură etică asupra politicii câtă vreme "(...) viața oamenilor nu se poate desfășura normal și pașnic fără existența unor norme (reguli, reglementări, cerințe, modele, standarde) care să restrângă arbitrarul conduitelor și opțiunilor, să prevină
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
instituțiilor liberal-democratice. Cu alte cuvinte, această viziune propune o altă grilă de lectură a istoriei: progresul este posibil, umanitatea poate transcende condiția (realistă) a politicii de putere și a echilibrului geostrategic prin crearea unor forme de guvernare liberal-democratice. Conform logicii kantiene, Încercarea de perpetuare a echilibrului puterilor În sistemul internațional nu reprezintă, așa cum ar suține realiștii, singura modalitate rezonabilă de acțiune Într-un mediu anarhic. În dezbaterile contemporane, una dintre principalele preocupări ale liberalismului În relațiile internaționale este de a Înțelege
Politica de securitate națională. Concepte, instituții, procese by Luciana Alexandra Ghica, Marian Zulean () [Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
practică atât de utilizată în argumentarea din filosofia politică încât furnizarea de exemple este aproape superfluă 18. Nu mă pot abține, totuși, să nu invoc două dintre cele mai celebre exemplificări ale acestei practici: 1) rolul jucat de imperativul categoric kantian (i.e., "acționează astfel ca să folosești umanitatea atât în persoana ta, cât și în persoana oricui altuia totdeauna în același timp ca scop, iar niciodată numai ca mijloc"19) în argumentarea lui John Rawls împotriva utilitarismului și pentru binecunoscutele sale principii
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
42, 44, 46, 107, 118 idealizare, 77, 81 idealuri de organizare (socială și politică), 16-18, 20-24, 39, 42, 45, 78, 100-101, 110, 146-147, 149, 151-152, 154-156, 159-160 idealuri morale, 27, 32, 60, 98, 102, 143 imparțialitate, 32, 120 imperativul categoric kantian, 24 impozitare progresivă, 45 individualism, 33, 86 infinitism, 118 instabilitate politică, 140, 156 instituții politice, 17, 34, 44, 47, 85-86, 89, 94, 136-137 integritatea persoanei, 48 interes public, 48, 122, 143 interese politice, 37, 44, 115, 139, 144, 152, 160-161
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Marile opere ale filosofiei antice, Thierry Gontier • Marile opere ale filosofiei moderne, Thierry Gontier • Marile probleme ale eticii, Christine le Bihan • Ontologia operei de artă, Bogdan Nita • Paradigme în istoria esteticii filosofice. Din Antichitate până în Renaștere, C. Aslam • Proiectele filosofiei kantiene, Viorel Cernica • Teze kantiene în arhitectură, Vasilica Cotofleac 1 Deși mă număr printre cei care consideră că ar trebui să distingem între "filosofia politică" și "teoria politică normativă" (așa cum o face, spre exemplu, David Runciman, care caracterizează - recunosc, nu neapărat
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
antice, Thierry Gontier • Marile opere ale filosofiei moderne, Thierry Gontier • Marile probleme ale eticii, Christine le Bihan • Ontologia operei de artă, Bogdan Nita • Paradigme în istoria esteticii filosofice. Din Antichitate până în Renaștere, C. Aslam • Proiectele filosofiei kantiene, Viorel Cernica • Teze kantiene în arhitectură, Vasilica Cotofleac 1 Deși mă număr printre cei care consideră că ar trebui să distingem între "filosofia politică" și "teoria politică normativă" (așa cum o face, spre exemplu, David Runciman, care caracterizează - recunosc, nu neapărat foarte lămuritor - distincția între
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
că este nelimitat, nu cunosc nici unul care să garanteze deducțiile din individualitatea viziunii" [s.n]11. Apropiată de abordarea să, după cum el însuși recunoaște, este Kosmos [Cosmosul], de Alexander Von Humboldt (vol. I-II, 1845, 1847), o sinteză a opiniilor kantiene asupra unității fenomenelor naturale, căruia scriitorul i-a dedicat propriul eseu. Totuși, Edgar Poe evidențiază, chiar de la început, diferențele dintre abordările lor: El prezintă subiectul, totuși, nu în individualitatea, ci în generalitatea lui. Tema să, în ultimă instanță, este legea
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cum spune Bénichou, "o ființă rară și privilegiată"9. În viziunea wordsworthiană, el este capabil că, prin puterile magice ale imaginației, să creeze ceva absolut nou, unic, original, transgresând astfel condiționările propriei existente, lărgind sfera cunoașterii, în general (fără limitarea kantiana, la domeniul artei): Singură dovadă a geniului este acțiune făcută bine, ceea ce merita să fie făcut și care nu a fost niciodata făcut înainte. În artele frumoase, semnul infailibil al geniului este lărgirea sferei sensibilității umane, pentru încântarea, onoarea și
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
barbian este cât se poate de elocvent și de clar, dorim să subliniem că respingerea conceptului poesc de poezie, al cărui domeniu ar fi Sufletul total, ca "idealista", reia, de fapt, critică bergsoniana 12, din "L'évolution créatrice", a conceptului kantian de unitate a cunoașterii și naturii, - căruia Poe îi datorează atât de mult - ipostaziată, în ceea ce filozoful francez numește "un Dumnezeu formal, ceva care nu este încă divin la Kant, dar care tinde să devină"13. Nu numai persistentă nealterata
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
gandire [s.n.], mod ce depășește știință ancilara și devine consistentă. Aceasta este și concluzia lui Poe în Eureka 72. Să remarcam faptul că, la Ion Barbu, domeniul poeziei nu mai este Frumosul, ci Adevărul. Și, daca păstrăm în minte descrierile kantiene, vom înțelege că permutarea termenilor nu este doar un joc gratuit, ci semnifică o schimbare majoră de metodă, sau, cum spune poetul, un "mod imediat de gandire" (care este așadar, intuiție și analiza, intr-o relatie dialectica, ca și la
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Barbu o chestiune de poetica generală - poiesis-ul are un domeniu al său, delimitat din operațiuni specifice și îndeplinește funcții cognitive, pe care nici un alt demers de cunoaștere nu și le asumă. Critică "idealismului" soluției poești prelungește critică bergsoniana a teoriei kantiene a frumosului, în jurul căreia, romanticul american își elaborase propria construcție teoretică. S-a speculat mult asupra semnificației acestei bucăți de proza pentru activitatea literară a lui Ion Barbu. Nici una din ipotezele avansate până acum, nu pot fi excluse. Să observăm
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
83 Nominația (funcția denominativă) / 85 Comunicarea (funcția comunicativă) / 89 Expresivitatea (funcția expresivă) / 92 Metalimbajul (funcția metalingvistică) / 98 Direcții în cercetarea filozofică actuală a limbii / 101 Limba ca artă / 104 Teoria spiritului limbii / 108 Neohegelianismul în interpretarea limbii / 112 Proiectarea filozofiei kantiene asupra problemelor limbii / 117 Limba și delimitarea adevărului de falsitate / 121 "Jocurile de limbaj" și funcționarea limbii / 124 "Sălășluirea" în limbă / 127 Limbă populară și limbă literară / 132 Lingvistica limbii populare și lingvistica limbii literare / 139 Limbă maternă și limbă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
misterioasă a lui Kant în legătură cu limba a nedumerit pe cei mai mulți dintre exegeții săi de mai tîrziu, atît pe cei de formație filozofică, cît și pe cei de formație lingvistică. De obicei s-a văzut aici o mare scădere a filozofiei kantiene, dar s-a emis și opinia că marele filozof german a întrerupt tradiția de pînă la el făcînd loc autonomiei lingvisticii, în virtutea unei demarcații între știință și filozofie 11. În această ultimă perspectivă, așa cum a produs în general o schimbare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a obiectului filozofării. Din acest moment, altul era obiectul filozofiei și altul obiectul științelor, acestea fiind de obicei orientate spre analiza datelor empirice, așa cum se prezenta lingvistica în acel timp. Rămîne însă măcar o obiecție în legătură cu această explicare a tăcerii kantiene: dacă lingvistica era atunci la faza empirică de ce filozofia nu putea veni cu teoria generală despre limbă, așa cum se întîmpla în cazul fenomenelor fizice și biologice −de exemplu−, și, apoi, de ce făuritorul unei strălucite teorii a cunoașterii, Im. Kant, nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sau limbajele) artificiale cu întrebuințare restrînsă numai la anumite domenii de activitate. Revitalizarea filozofiei limbii la începutul secolului al XX-lea s-a făcut îndeosebi printr-o reacție, de pe pozițiile filozofiei neohegeliene, la pozitivismul care domina știința limbii după tăcerea kantiană. În acest context, Benedetto C r o c e nega orice obiectivitate a limbii, care era lăsată numai pe seama predispozițiilor indivizilor vorbitori, în vreme ce Karl V o s s l e r menținea creația la nivel individual, dar atribuia limbii și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cu aceleași trăsături. Cuvîntul cuprinde în el o cunoaștere, însă nu una individuală, a unui singur vorbitor, ci una ce aparține tuturor componenților comunității care vorbesc limba. Wilhelm von H u m b o l d t99 subliniază, în spirit kantian, că nașterea cuvîntului are loc prin perceperea subiectivă a obiectelor, dar nu prin realizarea unei copii a lor, a unei imagini a obiectului ca atare, ci printr-o imagine alcătuită de spiritul omului. Cu toate acestea, cuvîntul purtător al imaginii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]