KorAP: Find »[drukola/base=kantian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 60 >

1,485 matches

Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483

a oricărui tip de constituire fenomenală (fenomen ca atare și cunoștință): "Conștiința simplă, dar determinată empiric, a propriei mele existențe dovedește existența obiectelor exterioare mie în spațiu."141 O formulă de o circularitate aproape vicioasă, dacă este luată în afara contextul kantian; o formulă cu totul firească și semnificativă din perspectiva constituirii fenomenale proiectate de Kant în Analitică. Pe de o parte, "conștiința simplă" este; dar ea este numai determinată empiric; tocmai această determinare (empirică) în virtutea căreia conștiința este reprezintă dovada neîndoielnică

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
a fenomenului, și obiectual. Noumenul se constituie este vorba despre constituirea unui sens ca urmare a absenței timpului, tot în sens operațional și, desigur, odată constituit astfel sensul de noumen, avem și absența în sens obiectual a timpului. În context kantian, absența timpului nu este cercetată ca atare, însă rostul ei apare tocmai prin acest sens de noumen. Obiectual, acesta din urmă se prezintă pe sine în două moduri: ca absență în intuiția noastră sensibilă și ca prezență pentru o posibilă

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
are potențial de constituire fenomenală. Desigur, dacă îl scoatem din registrul "negativo-pozitiv" în care l-a așezat Kant și încercăm să-i valorificăm acest potențial tocmai pe temeiul absenței timpului în sensul precizat; dar aceasta ne scoate din orizontul filosofiei kantiene. Oricum, Jacobi a avut o "intuiție" non-judicativă de toată lauda, atunci când a mărturisit că nu a putut intra în sistemul kantian fără presupoziția lucrului în sine, dar cu aceasta nu a putut rămâne acolo.143 A nu rămâne acolo înseamnă

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-i valorificăm acest potențial tocmai pe temeiul absenței timpului în sensul precizat; dar aceasta ne scoate din orizontul filosofiei kantiene. Oricum, Jacobi a avut o "intuiție" non-judicativă de toată lauda, atunci când a mărturisit că nu a putut intra în sistemul kantian fără presupoziția lucrului în sine, dar cu aceasta nu a putut rămâne acolo.143 A nu rămâne acolo înseamnă a fi constrâns să ieși de sub autoritatea judicativă a normelor kantiene de constituire fenomenală, dar chiar pe baza a ceea ce înseși

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
atunci când a mărturisit că nu a putut intra în sistemul kantian fără presupoziția lucrului în sine, dar cu aceasta nu a putut rămâne acolo.143 A nu rămâne acolo înseamnă a fi constrâns să ieși de sub autoritatea judicativă a normelor kantiene de constituire fenomenală, dar chiar pe baza a ceea ce înseși aceste norme prescriu. De o parte, așadar, absența timpului din structura operațională a intelectului pur, atunci când acesta lucrează transcendental, nu empiric. Iar de alta, diferența dintre fenomen și noumen. Ceea ce

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
Kant (în prima parte a aplicației). Acum însă nu am intenții expozitive, nici unele care să vizeze direct "stilul" judicativ al acestei discipline transcendentale, care își are, totuși, sensul foarte apropiat de cel propriu dialecticii transcendentale. Intenționez doar să descriu calea kantiană de trecere de la analitică la dialectică. Fără îndoială, neuitând să întăresc atât aspectele judicativ-constitutive sesizate, cât și pe cele non-judicative. Topica nu mai apare cu un înțeles strict logic; de altfel, Kant are grijă să stabilească clar diferențele dintre ceea ce

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
non-judicativ, de care Kant însuși devine foarte îngrijorat, încercând, în "Dialectica transcendentală", cumva, să constituie non-fenomenal anumite "obiecte" decât să nu recunoască sensul lor. Aici se află un gest de măreție filosofică foarte rar în istoria filosofiei. Probabil atracția filosofiei kantiene ține și de această atitudine a filosofului; și nu doar în această privință legată de problema deschisă acum. În fapt, este vorba despre instanțe operaționale (rațiunea, intelectul într-o anumită folosire, reflecția însăși etc.) cărora nu le corespund direct "obiecte

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
înseamnă că spațiul de cercetare se îngustează destul de mult. Problema astfel formulată vizează mai cu seamă cunoștința (ca o constituire fenomenală), nu direct fenomenul; acesta a fost vizat cu predilecție în discuția despre topică și amfibolie (ambele transcendentale, în variantă kantiană). Deoarece cunoștința veritabilă este judecată sintetică a priori, aceasta va fi avută în vedere, în scopul precizat, în cele ce urmează. Într-o simplă enumerare, condițiile de posibilitate ale judecății sintetice a priori sunt următoarele: a) condițiile formale ale intuiției

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
fost stabilit până aici în legătură cu structura de existență "timp fenomen": este vorba despre cuplul "timp necondiționat". Dat fiind faptul că timpul și-a pierdut funcția sa constitutiv-judicativă adică reducția la timp s-a operat potrivit exigențelor exprimate de analitica transcendentală kantiană demersul de față nu va zăbovi peste măsură în acest loc. I se cuvine unei reducții non-judicative să scoată la iveală sensurile cuplului timp necondiționat, mizând, dacă este cazul unei aplicații kantiene, pe dialectica transcendentală din sistemul Criticii rațiunii pure

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
a operat potrivit exigențelor exprimate de analitica transcendentală kantiană demersul de față nu va zăbovi peste măsură în acest loc. I se cuvine unei reducții non-judicative să scoată la iveală sensurile cuplului timp necondiționat, mizând, dacă este cazul unei aplicații kantiene, pe dialectica transcendentală din sistemul Criticii rațiunii pure. 3.2.2.5. Timpul și necondiționatul; sensul judicativ-constitutiv al dialecticii transcendentale Fără îndoială, termenul de necondiționat nu este deloc familiar în limitele constituirii fenomenale, căreia îi este structural sensul de timp

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
așa cum se întâmplă în cazul în care operează intelectul (și chiar imaginația transcendentală). Dar să fie vorba despre un fel de analitică aplicată unor concepte care nu-și au sursa în intelect (mai bine zis, nu fac parte din tabela kantiană a celor douăsprezece categorii)? Strict formal, Kant consideră că forma logică a raționamentului este aceea care susține operaționalitatea rațiunii. Dar această formă trebuie gândită nu în sine, ci după cele trei tipuri de raporturi în care se pot afla categoriile

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
stau lucrurile numai pentru funcționarea regulativă a Ideilor transcendentale, nu și pentru funcționarea lor constitutivă prin care este creată aparența dialectică. Ceea ce înseamnă că dialectica nu scapă reglementărilor amintite. Funcționarea regulativă a Ideilor transcendentale nu este dialectică. Regulativul, în înțelesul kantian, nu este dialecticul, pentru că el nu produce aparență. E drept, el nu produce nimic, adică nu constituie fenomenal nimic. Atâta vreme cât Ideile transcendentale se mențin în registru regulativ, ele au o semnificație prin raportare la fenomen, în genere, la constituirea fenomenală

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
capătă sensul numai prin raportarea la condiționat și numai din afara unității posibilității experienței. Relația dintre timp și necondiționat cuprinde încă multe sensuri ce așteaptă să fie constituite; dar numai prin aplicarea unei reducții non-judicative a dictaturii judicativului în varianta sa kantiană. Cu toate acestea, sensul judicativ-constitutiv al dialecticii transcendentale nu poate fi contestat. Prezentarea dialecticii kantiene a avut tocmai acest scop: să-i reconstituie sensul judicativ. 3.2.2.6. Concluzie În Critica rațiunii pure, Kant reconstruiește analitica și dialectica într-

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
timp și necondiționat cuprinde încă multe sensuri ce așteaptă să fie constituite; dar numai prin aplicarea unei reducții non-judicative a dictaturii judicativului în varianta sa kantiană. Cu toate acestea, sensul judicativ-constitutiv al dialecticii transcendentale nu poate fi contestat. Prezentarea dialecticii kantiene a avut tocmai acest scop: să-i reconstituie sensul judicativ. 3.2.2.6. Concluzie În Critica rațiunii pure, Kant reconstruiește analitica și dialectica într-un sens judicativ-constitutiv tare; e drept, sunt schematizate și câteva sensuri non-judicative, care au fost

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
ci construită ca atare. Din proiectul inițial filosoful a realizat numai două secțiuni din prima parte 155 și putem înțelege că mai cu seamă partea a doua ar fi fost o "critică" deși nu în genul analiticii și dialecticii transcendentale kantiene, nici în cel al analiticii și dialecticii logice aristotelice a trei reconstrucții filosofice despre timp și ființă: schematismul și concepția kantiană asupra timpului, fundamentul ontologic al lui cogito sum cartesian și conceptul aristotelic al timpului. Proiectul întreg ne îngăduie să

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
mai cu seamă partea a doua ar fi fost o "critică" deși nu în genul analiticii și dialecticii transcendentale kantiene, nici în cel al analiticii și dialecticii logice aristotelice a trei reconstrucții filosofice despre timp și ființă: schematismul și concepția kantiană asupra timpului, fundamentul ontologic al lui cogito sum cartesian și conceptul aristotelic al timpului. Proiectul întreg ne îngăduie să credem că ar fi putut fi vorba, în partea a doua, de o analiză pregătitoare a conceptului de timp, asemănătoare, formal

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
care construiește câteva argumente în favoarea ideii că în demersurile acestei lucrări ar trebui să sesizăm sensul unei "ontologii fundamentale" susținut de sensul de ființă limitată a Dasein-ului și de constitutivitatea sa temporală.170 Așa încât, conceptul diferenței ontologice se potrivește filosofiei kantiene luată prin această interpretare heideggeriană. Ultima observație este semnificativă în mod deosebit în contextul de față, căci ceea ce ne interesează acum este extensia operațională și tematică a analiticii existențiale heideggeriene la alte proiecte filosofice decât cel în care este realizat

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
cuprinse însă într-un fel de "teorie a elementelor" Dasein-ului, construită după toate rigorile "analiticii" transcendentale (depărtată, totuși, în privința structurii, regulilor valabile în spațiul său, limbajului și elementelor sale "inteligibile", dar nu și în privința sensului său ultim, de analitica transcendentală kantiană). Și Heidegger pune la punct o metodologie a rostirii filosofice, cu certe intenții regulative și constitutive prin raportare la condițiile de acreditare a discursului de tip filosofic: la el, a discursului ce are drept miză depășirea metafizicii. Nu ne-am

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
al acestei analogii are prezență, într-o oarecare măsură. Înlăuntrul proiectului analiticii existențiale constituit prin actul-de-principiu logic "scoaterea la iveală a temeiului prin punerea sa în evidență" și prin principiul fenomenologic, adevărul, se află o reconstrucție filosofică foarte apropiată sensului kantian de "critică", de preluare a condițiilor care fac cu putință ceva; este vorba despre analiza unei probleme de logică clasică statutul verbului, al lui "este", din structura judecății de predicație prelungită către o "pragmatică logică"; aceasta din urmă fiind firească

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
nu mai constă acum decât în abstracție: ființarea-simplu-prezentă, corelatul "obiectual" al enunțului, survine prin abstragerea tuturor sensurilor ustensilice ale ființării-la-îndemână. Dar nu cumva în felul acesta formalul semnifică tocmai ordinea în care este operată abstracția, atestând astfel coincidența cu sensul kantian al formalului, judicativ în natura sa, cum am dovedit în aplicația anterioară? Adevărul, de asemenea, este conferit, ca existențial, enunțului, dar, totodată, printr-o ipostază a sa cea "ontologică", socotită autentică el este autonomizat și rupt de enunț. Totuși, atâta vreme cât

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
sine. Acest moment este redat de Bergson în toată puritatea sa, în conceptul de durată. Și pentru Heidegger, cumva, a fi, pentru ființarea om, înseamnă durată (în sens bergsonian, ca trăire de sine, din sine și pentru sine). Pe linie kantiană însă, Dasein-ul, fiindu-i esențial faptul de a fi în lume, este, în ființa sa, timp; în termenii dictaturii judicativului, ființă cunoscătoare; adică "subiect" pentru o gândire care nu se gândește doar pe sine și care tocmai a ajuns, acum

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
ține de subiectul care judecă utilizând structura S P: "eu leg". Acesta introdus de Heidegger într-un comentariu la Kant poate fi așezat în analogie, în vederea înțelegerii sale, cu kantianul "eu gândesc" (însuși "eu leg" este semnificativ în analitica transcendentală kantiană, cum am văzut deja), deși în cazul acestuia din urmă (eu gândesc) este vorba despre mult mai mult decât în cazul lui "eu leg", luat în înțeles heideggerian, fiindcă și acest "formal" din urmă este dependent de apercepția originară "eu

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
în normativitatea formală a structurii originare judicative, semn că încă nu este operabilă, la nivelul unei fenomenologii a judicativului, diferența dintre cele două aspecte ale judecății, formal și alethic; cu toate că, în mod direct, contextele heideggeriene propun o interpretare la poziția kantiană asupra structurii judecății.199 În afara timpului, ceilalți trei termeni nu par a reprezenta ceva semnificativ pentru judecată, luat unul câte unul sau în combinații (în care nu intră și timpul). Odată intrat în funcțiunea sa, timpul "fixează" la nivelul judecății

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
fost condus (prin reconstrucție judicativă) către sensul de ființare conștientă (mai mult, către înțelesul după care timpul este omul însuși sau "existența" umană). Experimentul filosofic heideggerian reprezintă o ilustrare semnificativă pentru această ultimă idee. Dar nu trebuie uitat nici experimentul kantian al timpului ca formă a simțului intern și mai cu seamă cel despre schematismul timpului și despre "temporalitatea" apercepției sintetice originare. Și nici conceptul lui Bergson despre durată nu trebuie omis într-o evocare a ilustrărilor ideii că timpul este

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
urmare, judicativă). Din această cauză, aspectul formal al judicativului se regăsește întocmai în formele de exprimare (și în formele gândirii) stabilite de logica simbolică. Trebuie, totuși, întărită ideea că starea de lucruri nu este ceva de ordinul "lucrului în sine" kantian, nici de felul lucrului exterior conștiinței din realismul filosofic; starea de lucruri, deși ar putea fi ceva în ea însăși totuși, este în el însuși doar "lucrul" din "starea de lucruri" -, nu reprezintă, în acest joc al predicării simbolice, decât

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]