2,010 matches
-
de camfor; evitarea răcelii, fapt pentru care era necesară purtarea sub cămașă a unei flanele sau a unei haine de lână sau cel puțin a unei centuri de lână; asigurarea odihnei pe timpul nopții, încredere în ajutorul divin și optimism, evitarea lașității și a panicii exagerate. În ceea ce privește mijloacele curative, protomedicul Ferentzi recomanda următoarele: "De îndată ce apar primele simptome ale holerei, care pot fi recunoscute din următoarele senzații: dureri de cap puternice, nauzee [grețuri], amețeli, adinamie, dureri în regiunea inimii și dureri intercostale, vomă
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de păcate, călcând peste trupul lui Iisus Hristos. Sub această presiune, cu durere, norii s-ar descărca în cascade, și ar inunda capetele oamenilor: astfel că, din urechi, ochi, nas, gură, ar crește ramuri care să se numească: ură, minciună, lașitate, invidie, răutate... Vreau să merg pe drumul meu, verticală, să am cerul deasupra capului, pământul să-l simt sub picioare, urmele mele să se imprime ca o pecete, să trăiesc în armonie cu universul, chiar dacă uneori voi avea capul în
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
face vreun pas. Rabd, numărând cu încăpățânare clipele, să ghicesc după fracțiunile mișcării și viteza cu care se întredeschide ușa sau după forma și culoarea botului de pantof, un bărbat, o femeie. Poate Neagu, estetul, care își îneacă cinismul și lașitățile în alcool. Poate Balaurul, nesătul de bani și putere, slujind lozincile mincinoase și casieria poliției. Poate Crist, artistul, gata să evadeze departe de aceste locuri, fără să-și mai afle nicăieri locul. Poate studentul bubos, mâine un călugăr isteric, chemând
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ultim al unui sfârșit voluntar. Nici una nu are conștiința morții. Cât despre noi... putința de-a scăpa de nenorocirile vieții e o prerogativă nobilă, semn al înălțării noastre deasupra plebei animale. Când treci de la putință la act, însă, poate însemna lașitate.“ Domnul Nalbandu corectează, de multe ore, memoriul tehnic, recitește, pedant, ca totdeauna, fiecare frază, ștergându-și chelia înainte de-a relua, încă o dată, pagina parcursă ; Sandu Stoian răsfoiește carnețelul cu schemele tragerilor loto, tabele, diagrame și probabilități, încadrează cu tuș
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Marta zise cu ochi melancolici: ― Simpatic om!... Acuma va fi erou! Apostol îngălbeni. Se hotărî să strice logodna, să recunoască fără înconjur că mamă-sa a avut dreptate și să-și vază de cărțile lui... Dar asta ar însemna o lașitate. Dacă în prima ciocnire cu viața se dă bătut, atunci ce va fi viitorul? Apoi, peste frământările lui, izbucni războiul... Și concepția de viață, clădită și cârpită în trei ani de chibzuiri, se zdruncină din temelii. Războiul nu intrase în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
s-o adore... Sărută fotografiile, le puse bine și murmură înduioșat, cu ochii scăldați în lacrimi: ― Din pricina lor și de dragul lor sunt cum sunt, Bologa!... Altfel, Dumnezeu știe, poate că și eu... Așa însă nu pot... Sunt capabil de orice lașitate, numai să nu mor înainte de a-i îmbrățișa, să mă pot întoarce la ei... Ce vrei! Sunt un nenorocit... Și totuși, în doi ani, o singură dată am fost acasă cinci zile! înțelegi? O, câinii, cîinii! Scrâșni dinții, cu lacrimi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
totuși m-a întrebat, zise Klapka mai încet și cu o umbră de mister în glas. Iar când, de frică, i-am spus o minciună, el nici n-a clipit din ochi, încît am fost silit să mă rușinez de lașitatea mea! Tăcu așteptând un răspuns sau o întrebare. Pe Bologa însă atitudinea și glasul căpitanului îl uluiră, trezindu-i deodată în suflet toate zbuciumările care crezuse că s-au stins fără urme. Ar fi vrut să protesteze și să isprăvească
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Domnule căpitan..., murmură Apostol, uitîndu-se în ochii lui, rugător. Din privirea și glasul lui, Klapka sorbi un îndemn care îi lumină fața frământată. Ca și când ar fi pornit să-și golească dintr-o dată tot sufletul, oftă greu și zise: ― Mă înăbușe lașitatea, Bologa! Nu mai pot! Am crezut că, tăinuind-o, voi scăpa de ea, și acuma mă gâtuie... Ai văzut privirea lui Svoboda sub ștreang?... Nu se poate să n-o fi remarcat, toată lumea a văzut disprețul și mândria și nădejdea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
noastră eroică! Pe frontul italian, un român a fost spânzurat pentru aceeași vină... Am văzut bine, a avut aceeași privire în fața funiei... Atunci însă n-am priceput nimic. Tocmai peste câteva luni mi-am dat seama, în groază și în lașitate... Trei ofițeri din regimentul meu, unul chiar din divizionul meu, toți cehi, au fost prinși într-o noapte, între linii, cu planuri și cu hărți și cu secrete. Eu eram să fiu al patrulea, dar în ziua plecării am primit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
au strigat toți trei, într-un glas, acolo, înaintea Curții, "trăiască Boemia", în vreme ce eu tremuram ca un biet cerșetor, de milă. Ba, ca să dovedesc tuturor cât sunt de nevinovat, m-am dus și la execuție... Vezi, până unde poate merge lașitatea?... Lângă sat e o pădure prin care armata și-a croit drumuri speciale, ferite de aeroplane, pentru trebuințele frontului. Am mers cu convoiul de execuție și am ajuns într-o poiană largă. Convoiul s-a oprit puțin în mijlocul poienii și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
când a fost acasă, în concediu, șoptindu-i "eroule", cum de altfel îi zicea și în scrisori. "Marta e vina tuturor...", încercă să-și zică în taină, ca o scuză față de conștiința dojenitoare. Dar își curmă gândul, alungîndu-și din suflet lașitatea: "Marta nu m-a îndemnat niciodată să fiu erou, cu nici o vorbă... Numai gelozia mea neroadă a socotit că, prin uniformă și vitejie, are să-i potolească cochetăria. Vasăzică numai eu sunt vinovat și trebuie să îndur remușcările..." De altminteri, trecutul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se aprinseră și luciră ca oțelul. Se repezi furios la Bologa, cu brațele ridicate și zgârcite, gata să-l zdrobească, răcnind: ― Ce? Imposibilitate morală?... Ce vorbe sunt astea? Cum îndrăznești?... Eu nu cunosc asemenea fleacuri, care ascund pur și simplu lașitatea unor oameni fără sentimente patriotice! Nu cunosc, înțelegi? Nu vreau să cunosc! Apostol căută să protesteze, dar generalul îi reteză avântul, congestionat de mînie: ― Nu-ți dau voie să mai vorbești, ai înțeles?... Fiecare cuvânt al d-tale ar merita
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zdrobit și că de azi încolo numai moartea l-ar mai putea mântui... Moartea însă îl îngrozea acuma mai mult chiar decât perspectiva de a trebui să meargă pe frontul românesc. Degeaba încerca să-și biciuiască ambiția, învinovățindu-se de lașitate; dragostea de viață, din ce în ce mai impetuoasă, îi tăia orice avânt, murmurîndu-i neîncetat în inimă: "Întîi eu, și pe urmă cealaltă lume!" Într-o noapte fără somn apoi a găsit împăcarea. La urma urmelor, soarta a făcut bine ce a făcut. De ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
erou, cu fruntea sus, și va putea lupta îndată contra dușmanilor adevărați... Vasăzică, teama de frontul românesc a fost fără temei. Noroc că soarta l-a ocrotit... Datoria lui e să trăiască și să triumfe. Nu viața, ci moartea înseamnă lașitate pentru omul care are un ideal în lume. De a doua zi gândurile au început să se mulcomească, punîndu-se toate în slujba liniștii lui, ca niște servitori credincioși. Împreună cu liniștea însă i s-a luminat în suflet mai vie și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dincolo va putea fi aievea liniștit și fericit... Casa preotului, peste drum de biserică, părea îmbrăcată în bucurie. Apostol își aduse aminte cum i-a spus Ilona că popa predică ungurește și pe urmă rușinea lui Boteanu în tren și lașitatea lui umilită... Întoarse capul. Nu știa încotro s-o apuce. Satul, de altfel, n-avea de ce să-l intereseze, ci numai frontul. Trebuie să plece dar imediat pe front, să se prezinte colonelului, să vază terenul, să-și aleagă locul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de la plutoane. Îi plăcea mai ales că azi se orienta mult mai bine ca atunci, pe teren. Atunci a fost atât de mișcat, atât de înfrigurat din pricina hotărârii de-a trece negreșit. Sau poate din pricina boalei? Dacă nu cumva din pricina lașității, fiindcă orice clipă petrecută aici îi slăbea încrederea în propria-i voință și-i rodea însăși credința... Urmări cu creionul drumul de atunci, până la adăpostul căpitanului Klapka. A, dar de aici mai e cale bună până la infanterie!... Și ce aproape
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
n-ai grijă!... Acuma primesc ordinele, crâșnesc din dinți și execut... Nu mă plâng și nu plâng pe nimeni, ci adun picăturile de ură pentru ziua care va veni negreșit, care se apropie!... Aici orice sinceritate întîmpină numai gloanțe. Astfel lașitatea mea e o armă de luptă și de rezistență... Trebuie să rezistăm până când va răsări soarele nostru, trebuie să rezistăm și să trăim dacă vrem să răsară soarele! Bologa se buimăci de ura ce ardea cu flacără în ochii locotenentului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
soarele! Bologa se buimăci de ura ce ardea cu flacără în ochii locotenentului și zise cu tristețe: ― N-ai să fii fericit niciodată, Gross, din pricina urii tale! ― Nici n-am nevoie de fericire... cel mult de răzbunare! Fericirea e pavăza lașității, pe când răzbunarea... ― E tot un fel de fericire, zâmbi Bologa, întrerupîndu-l. ― Firește, dacă înțelegi așa fericirea, se supără Gross. Atunci când ți-e sete, fericirea e un pahar de apă! ― Fericirea e totdeauna iubire, zise Apostol Bologa schimbat, privindu-l cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
omul implorând binefacerile Dumnezeului iubirii, și din an în an mai rău! Fiindcă iubirea e zestrea fricoșilor și a neputincioșilor... Martirii întru Hristos primeau moartea preaslăvind pe Dumnezeul iubirii, și totuși Dumnezeu... Victoria creștinismului a fost dobândită prin umilință și lașitate, de aceea a întronat pe pământ domnia falsității, prefăcătoriei, nedreptății... Dumnezeul iubirii a ucis mai mulți oameni decât toți ceilalți zei împreună! ― Iubirea n-a ucis niciodată, Gross, zise Apostol netulburat. Numai oamenii ucid în numele ei! Dar când va veni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
doar la nivelul abacului. Ar fi teribil dacă am ajunge la nivelul de inteligență la care pretind că s-au cățărat proștii. Imbecilul își țipă durerea. Înțeleptul o fixează în concepte. Într-o lume agitată, modestia începe să fie asimilată lașității sau chiar prostiei. Imbecilul își transformă stagnarea în țel. Prostul este imun la entuziasm. Prostul nu are dioptrii pentru valoare. Prostul are pe creier un strat invulnerabil de șuncă. TIMP Timpul transforma trupul în șandrama, iar iubirea, în ironie. Ajutat
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
oare pe privighetoare de cântă atât de frumos ? Chiar compromis de Iuda, sărutul rămâne o punte. A fi optimist presupune să aștepți încă întoarcerea Titanicului din prima cursă. Stăm bine ! Basmele au încă finaluri optimiste. Șoapta poate însemna discreție. Sau lașitate. Un oraș trebuie mirosit și dincolo de draperia turistică. Continuă să nesocotească măsura geniile. Și nebunii. Don Juan a întâlnit în calea lui numai femei. Dar dacă se izbea și de o carte ? Capul sus ! Vomită și ia - o de la capăt
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Ura vrea să demonstreze că și ea poate să miște stelele și luna. Și ochiul te înșeală. D - apoi iubita ... Deviza orgolioșilor : ori geniu, ori la groapa comună a posterității. Tăcerea are și zone de aur. Dar mai ales de lașitate. Marile spirite sunt împroșcate cu mizerie chiar și după ce devin statui. Unele păcate au farmecul penumbrei din pictură. Un singur zeu și - a păstrat soclul : forța. În imaginația ratatului, viciul are conturul unui uluitor colac de salvare. Există picioare care
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
decât când îi înjură. Primele cuvinte pe care i le - a scris mamei sale au fost cele de pe cruce. De obicei, oamenii au voluptatea să scuipe un om înainte de a - i ridica o statuie. Ezitarea este pragul dintre curaj și lașitate. Disoluția familiei ar întineri omenirea cu câteva milioane de ani. După Revoluție, România s - a racordat cam brusc la marile ritmuri ale corupției. Intoleranța subminează dreptul la diferență. Unii nu pot ajunge pe podium decât îmbrânciți. Există, evident, și un
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
subalternilor plăcerea de a - și bârfi șefii. Ca și Napoleon, femeile nu doresc decât trei lucruri : bani, bani, bani. Între femeie și bani a existat întotdeauna o poveste de dragoste. Caracterele se împlinesc prin provocare. Caracterul slab transformă prudența în lașitate. Teatrul ne - a intrat în sânge. Manevrăm zilnic o sumedenie de măști. Ne bârfim adesea memoria. Niciodată - inteligența. În materie de invidie, se pare că nu mai avem nici un Everest de cucerit. Golul din noi nu se poate entuziasma de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și o răscumpărare prin umilință. Coroana și - a pus - o Napoleon I singur pe cap. Coarnele i le - a pus Iozefina. Cearta intelectualilor e cam cum a lăsat - o Socrate. Adică destul de încinsă. Motivele sinuciderii se înmulțesc ca iepurii. Doar lașitatea ne mai ține în viață. Distinsei doamne îi plăceau ca bărbații găsiți și câinii pierduți să - și pună capul pe umărul ei. Pe unele coordonate, relațiile interumane au ajuns la limita metastazei. Mă tem de oamenii care nu știu să
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]