1,534 matches
-
de noroi, neted și uscat, și zvârli sulul printre pachetele de lângă perete. Încredință lanterna lui Iconaru, și scoase din buzunar o verigă cu chei vechi. Începu să le încerce la nemereală, fără prea mare convingere. La răstimpuri, scutura cu putere lacătul, parcă ar fi vrut să verifice dacă era cu adevărat încuiat. - Fii mai cu băgare de seamă, șopti Iconaru, că faci prea mult zgomot. Și poate ne aude cineva... Ieronim îl privi surprins, încruntîndu-se, apoi clătină din cap, ca și cum și-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
alta. - Îmi aduc foarte bine aminte..., șopti. Dar se întrerupse brusc, privi una din chei, apropiind-o mult de ochi, o șterse, frecînd-o cu batista, și o încercă, atent, aproape cu emoție. - Asta era, spuse. Acuma ține-te bine... Scoase lacătul, îl așeză pe un pachet de jurnale și încercă ușor capacul. Făcu semn cu capul, și Iconaru, trecând lanterna în mâna stângă, îl ajută cu dreapta să deschidă lada. Scârțâia atât de strident, încît se opriră de mai multe ori
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu oala cu apă, nenea Jănel l-o apucat de mână zdravăn, i-o sucit-o cu toată puterea și l-o izbit cu capul de gratii...Santinela o căzut!...Nenea Jănel i-o luat cheile de la centură, o descuiat lacătul de la celulă și...dus o fost! O trecut Prutul pe o luntre găsită la mal. O avut mare noroc, că ploua cu găleata...Altfel...In rest știți povestea. Grozav bărbat!...N-am mai auzit de altul care să rămână cu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
vă văd, babelor! Acum, când am să-i dau drumul strigoiului...” In acest timp, doctorul de gardă și paznicul se înghesuiau unul în altul, privind cu groază spre ușa de la morgă. Cu mișcări cam nesigure, bețivul se muncea să deschidă lacătul, în timp ce vorbea: „Ai răbdare, omule, că îți dau drumul îndată.” După puțină vreme, ușa o fost deschisă...Doctorul de gardă și portarul și-au pus mâinile la ochi, să nu vadă întâlnirea dintre bețiv și strigoi. Păi aveau dreptate. Cine
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
apucat să văd că mai ținea în gură frunza retezată. A scos-o și mi-a lipit-o de umăr. Cred că pot intra acuma în pielea lui de băiețandru, nicidecum bărbat. Pot intra într-un vis, pus bine sub lacăt. Se pregătea să-mi dezvăluie ceva ascuns în inima inimii. Rîsul de netolerat l-a interzis. Voia s-o sărute pe fata unică pentru el, Ana lui, și asta l-a amețit. O amețeală moale l-a făcut să confunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
luat bomboane și jucării din comoara lui, da. Și apoi, s-a supărat. Și în peșteră avea și un castel, în care ne-a închis... Dar noi aveam ceva care avea aproape forma unei chei. Și am încercat să descuiem lacătul. Și am reușit. Și am luat comoara și am luat un seif din banii din comoară și am ascuns-o acolo. Și așa am rămas cu comoara. Iar Uriașului i-am făcut o poțiune care îl va adormi pentru totdeauna
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
căror comandamente nu găsise calea de a-și duce gândurile până la capăt!? Nu reușea cu nici un chip să-și mărturisească fărădelegea ce o săvârșise. Bătea la ușa ei o teamă surdă care închidea toate zăvoarele, ba chiar mai punea un lacăt în plus, baricadând putința de a se elibera, și renunța. Ina îi citea scrisorile cu o implicare ce venea din forul ei intim, alimentat de gânduri bune; nu putea bănui ce armate de neliniști defilau prin creierul Olgăi. Timpul lăcrima
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
oricând (De ce firea nu m-aruncă-n noaptea din care m-am rupt?) Cenușa gândului ars cade mereu undeva, dincolo de materie Și oameni cramponați de ea nu vor sări În același loc. Oricât secundele Îmi fărâmițează timpul meu incert și alb Odată lacătele-nchise spărgându-se vor elibera ideile negre Și focuri stinse renăscute lumini scăpărând În culori noi frământă Câtă compilație-n maldărele putrede-ale istoriei! Adam, săracul bleg, luă totul asupră-i și cunoscând Cea proastă Evă nu-și mai Întoarce gestu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de la afumat. Își lipi obrazul de el și închise ochii, ascultând. Din măruntaiele lemnului veni răspunsul, nu cu lărgimea tăcută pe care o auzi când pui ghiocul la ureche, ci ca o liniște ferecată. Atunci Petrache se hotărî să deschidă lacătul greu care atârna de poartă. Atriul era cufundat în întuneric. În mijloc, întunericul își făcuse miez, putea fi orice, statuie ori pom. Petrache știa și, ca de obicei, îi dădu binețe, apoi, tot ca de obicei, se duse în ungherul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii cu capetele lăsate într-o rână, cu cozile strânse dedesubt, alții cu elitrele căzute, zăceau cu dinții tociți, cu ghearele trase în teacă, cu articulațiile înțepenite, monștrii de odinioară. Petrache scutură lacătul, care se deschise numaidecât. Iar fiarele nici măcar nu-și ridicară ochii. Când eram copil, mi-era frică de ele, spuse. La toți ne era. Nu le vedeai dintr-odată în capătul străzii. Le simțeai de departe, după vârtejurile groase, de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se încorda să înțeleagă. Și toți numărau în gând. Unu, doi, trei, patru, cinci. Apoi ușa se încuia la loc, cu un zgomot asurzitor de parcă s-ar fi descărcat Dumnezeul puștilor. Pe urmă, trântindu-se, grilajul metalic. Și iarăși, țăcănind, lacătul care îl prindea în belciug. Deținuții, la pândă, respirau ușurați, când auzeau repetându-se ritualul ușilor. Era așadar un control de rutină. Dacă însă numărătoarea dura mai mult, nu se mai știa. Se putea întâmpla orice, unii erau scoși spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sinucizi. Îți puteai lua viața înapoi doar murind. În felul ăsta, sinuciderea era o izbândă. Însemna că ți- ai păstrat, încă, posibilitatea de a alege. Nu doar noi știam că asta e singura portiță de scăpare, ci și ei. Nicăieri lacătele nu erau mai încuiate și locul cu mai multă strășnicie păzit decât acolo unde eram separați de întâlnirea cu propria moarte. Asta nu înseamnă că în închisoare nu se murea. Dar numai când voiau ei. Nu erau atât de naivi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pas către adevăr ? Lethe înseamnă uitare. A‑letheia înseamnă neuitare, adevăr. — Și ce ți-a răspuns, întrebă Cosmina, când l-ai întrebat ? — Nu l-am întrebat, n-am mai apucat. Chiar despre asta urma să-mi vorbească... Îmi promisese. Despre lacătele care, de orice parte ar fi încuiate, și într-o parte, și-ntr-alta sunt tot deținuți. — Ajută-mă, spuse Cosmina. Știa că el așa va face. Filip acoperi cu palmele și flăcăruia fitilului ceruit se învioră. Cosmina se aplecă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe măsura visului său. Neprihănită, plângea în somn fără istov, până ce lacrimile îi spălară pomezile de pe obraji, iar alunița desenată cu migală se prefăcu într-o buburuză și-și luă zborul de pe umărul ei. Pârnaie se simțea cu desăvârșire liber. Lacătele căzuseră și gratiile se căscaseră, lăsând luna să intre, nestingherită, în odaie. Cum nu-și aducea aminte de visele lui, nu știa nici măcar că visează, dimineața se întorcea la șovăielile și spaimele amestecate, neaflând niciodată cum e să fii, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Acum bântuim... Că bine zici, își aminti Maca. Fu primul care sări în picioare, Jenică se proțăpi ultimul pe picioarele subțiri și alergă după ceilalți. Se opriră în dreptul porții celei mari, prinsă cu un lanț greu, de care atârna un lacăt pătrățos și ruginit. Înăuntru, aceeași tăcere, ca de albie secată. Tili rămase în fața tăbliei prinse doar de un colț. O îndreptă, zâmbind. Cine i-o fi dat numele ăsta ? întrebă, cu simpatie totuși. Parcă ar fi un fel de mâncare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fac ce vreau. Acuma la ce să mai visez ? Cam asta e diferența, atuncea tânjeam să fiu liber și acuma tânjesc la părul negru de-atunci. Cum o fi mai bine ? — Cel mai bine, socoti Tili, ar fi să descui lacătul ăsta, în loc să te uiți cruciș la el. — Sunteți pregătiți ? întrebă Maca. — E cinșpe septembrie, spuse Jenică. Ziua asta vine mereu prea devreme. Lacătul se desfăcu, iar lanțul șerpui metalic într-o parte. Porțile se întredeschiseră cât să treacă un om
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
negru de-atunci. Cum o fi mai bine ? — Cel mai bine, socoti Tili, ar fi să descui lacătul ăsta, în loc să te uiți cruciș la el. — Sunteți pregătiți ? întrebă Maca. — E cinșpe septembrie, spuse Jenică. Ziua asta vine mereu prea devreme. Lacătul se desfăcu, iar lanțul șerpui metalic într-o parte. Porțile se întredeschiseră cât să treacă un om. — Să nu fie câini... șopti Jenică, intrând, precaut, în urma celorlalți. — Ți-aduci aminte de javra aia cu urechile ascuțite, îi ziceam Costică, parcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe cineva, amândouă ușile erau închise. În apartamentul din stânga nu mai era de mult nimeni, locatarii, soț și soție, muncitori la fostul laminor, sătui să tot caute de lucru și găsind rareori, dar pe nimica, plecaseră să muncească în Spania. Lacătul mare și deja ruginit dădea o sugestie despre graba lor de a se întoarce acasă. Iar la ușa cealaltă nu răspundea iarăși nimeni pentru simplul motiv că acolo locuia Maca însuși. Iar el n-ar fi răspuns la vreo bătaie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-o privească. Părea pustie, dar nimeni, în afară de el, nu știa cât de pustie era, de fapt. Ar fi trebuit să plece repede, ca și când n-ar fi văzut-o. Cu toate acestea, se opri pe trotuar. Storurile erau lăsate și lacătul porții închis. În curte, doar tufele crescute la întâmplare, a căror singură menire era de a ascunde orice. Cum o fi înăuntru ? îi trecu lui Maca prin minte. Dacă citea, oare ce citea ? Ce ținea prin sertare, în locul fotografiilor vechi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
orice. Cum o fi înăuntru ? îi trecu lui Maca prin minte. Dacă citea, oare ce citea ? Ce ținea prin sertare, în locul fotografiilor vechi de familie ? Într-o bună zi, cineva o să se întrebe de unde atâta tihnă pentru a rugini la lacătul acesta. Grindina va sparge un geam și, nefiind înlocuit, acela va fi semnul că acolo nu mai locuiește nimeni. Însă cei care vor sparge ușa nu vor găsi nimic, pentru că nu vor ști ce să caute. O cochilie golită. El
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
până simți gustul uleios, apoi puse furtunul la gura sticlei și ținu așa până ce firul de benzină se subție. Motocicleta rămase sleită, rezemată de zid. Privi peste poarta ferecată. Nici nu era nevoie de atâta fereală, curtea era pustie. Scutură lacătul, care se deschise, făcând lanțul să zuruie. Lămpile de pe pereți erau stinse, becurile se arseseră și nimeni nu mai catadicsise să le schimbe. Bancurile pentru strunguri se legănau în întuneric, ca niște bărci pântecoase. Podul rulant își întindea brațele, atât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încheiaseră un acord privind împărțirea Persiei în sfere de influență. Datorită faptului că nici Germania, nici Austro-Ungaria nu erau implicate în aceste acțiuni, ele păreau aliatele cele mai sigure. Negocierile cu Germania au fost păstrate sub șapte chei și șapte lacăte. La 2 august 1914 a fost semnată o alianță directă îndreptată împotriva Rusiei. Cabinetul nu a fost informat despre acest lucru decît după încheierea acesteia; sultanul suspendase lucrările adunării, astfel că negocierile nu urmau să fie prezentate oficial. În ciuda acestui
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
și S. Dimitrov - la „calificativele superficiale” de atitudine trădătoare, felonie, perfidie etc. Într-un cuvânt - am preciza noi -, domnitorul s-a comportat ca un om politic de profunzime, grijuliu față de soarta sa și a țării, cântărind lucid șansele și punând lacăt supapelor de efuziune a afectelor, atât de larg deschise în corespondența cu țarul și cancelarii săi. Privită de la București, conduita domnitorului este responsabilă și patriotică, eticheta de trădare neavând nici un sens. Între aspirațiile sale și practica politică n-a existat
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
durată. Vremea datoriei și a austerității Pe parcursul acestor etape inițiale ale războiului, nimeni nu mai vorbește, desigur, despre flirt. Era momentul despărțirilor sfâșietoare, al datoriei și al austerității. Chiar înainte de plecarea trupelor, perspectiva separării cuplurilor și spectrul morții descuie multe lacăte morale. Îmbrățișările dintre soț și soție, dintre amant și ibovnică devin mai înflăcărate, mai imperioase. Unele fete tinere, precum cea pe care o înfățișează romancierul Léon Frapié în Contes de la guerre, nu șovăie să se dăruiască logodnicilor lor, pe care
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
mai pervers decât tot ce trăise până atunci. Mai rea chiar decât "domnișoara Tachinează-Penis" i se pare a fi "masturbatoarea profesionistă", care își satisface partenerul în mod mecanic sau îi permite "tot felul de libertăți umede", dar "punând fără milă lacătul de oțel pe premiul cel mare". "O, membrana aceea intactă! O, urmele argintii, ca de melc, de pe chiloții de mătase!" se revoltă el, deznădăjduit. Iată-ne departe, tare departe, de poezia și încântarea pe care le evocă Maïté V. și
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]