2,345 matches
-
stăteau lângă el. - Moartea și-a făcut intrarea, lăsându-și amprenta. Acum să vedem dacă iese, a explicat el. Am așteptat ceva timp, ce ni s-a părut o veșnicie. În cele din urmă, arătând degetele care începuseră să se limpezească, s-a pronunțat: - Moartea a ieșit. Dacă nu a călcat prea mult prin iarba vieții, copila va trăi. A observat-o și pe surioară și a dat un bobârnac pe obraz, spunând: - Asta e o mică tigroaică. A vorbit ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-i fața astfel încât traheea să-i stea cât mai drept cu putință. Gesturile îmi erau însoțite de vorbe. - Surioară, te rog, încearcă să răsufli domol, o să-ți treacă imediat. Aud cum răsufli tot mai adânc, aproape normal. Fața ți se limpezește, uite! Suflarea sugrumată a devenit un horcăit șuierător și prelung, după care s-a liniștit, chiar dacă a rămas asmatic. Când respirația i-a revenit la normal, mâinile i s-au relaxat, și ea s-a moleșit între cearșafuri. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
relativ mică și fără valuri mari. Mirificul peisaj submers mi-a umplut inima de calmul și culoarea lumii mute. Bucuria clipelor trăite mi-a descătușat încrâncenarea și revolta, lăsând lumina acelor a-dâncuri albastre să-mi pătrundă în suflet. M-am limpezit interior, trăind din plin încântarea de-a fi în acel moment în acel loc, departe de „lumea dezlănțuită”. Miezul zilei, a debutat cu venirea altui ghid (o moldoveancă blondă de Buzău cu statut de femeie măritată cu un cretan), care
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
următoarea vacanță, să văd Madridul, Barcelona, dar, mai ales, creațiile faimosului arhitect Antonio Gaudi. Danci Bianca-Mihaela, clasa: a VI-a Școala Gimnazială ”Mircea Sântimbreanu” București profesor coordonator Liliana Sima Vis Stătea întins pe pat când... Era negură... dintr-o dată se limpezește totul. Da, „copilul” era cufundat într-un vis. Printr-o breșă se vedea foarte deslușit Tărâmul Copiilor. Pruncul a picat în visul cel bun. O dată-n viață va fi, cum se zice, „în centrul atenției”. Pe chipul său este zugrăvit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
un final atât de dur. Nu! Privirea-mi urcă spre cer. Ploaia s-a oprit dar eu continui să simt apă curgându-mi pe față. Hm... se pare că sunt lacrimi. Nu le opresc; le las să curgă, să-mi limpezească cât de cât trupul și sufletul îndurerat. Deodată, simt o căldură catifelată pe mână. E căprioara. Stai puțin, mi se pare mie sau... draga de ea! Plânge pentru mine. Plânge alături de mine parcă voind să-și ceară scuze. Privirea ei
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ele, erau epuizate. La apusul celei de-a doua zile după acest coșmar, tata era destul de bine încât să stea la intrarea cortului său și să mănânce. Îl durea încă piciorul și abia putea să meargă, dar ochii îi erau limpezi și mâinile nu-i mai tremurau. Am putut să dorm din nou fără nici o frică. Am stat două luni pe malul fluviului Jabbok, pentru ca Iacob să-și revină complet. Au fost ridicate toate corturile femeilor și ale servitorilor. Zilele deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Așa că am rămas să așteptăm. Mi-am petrecut timpul stând la intrarea cortului meu, torcând in și studiindu-i pe copiii Leei, Rahelei, Zilpei și Bilhei. Am văzut zâmbetele și gesturile mamelor mele, le-am auzit râsetele. Unele filiații erau limpezi ca lumina zilei. Am văzut o copie fidelă a Bilhei în cea care trebuie să fi fost fiica lui Dan; o altă nepoțică avea părul Rahelei. Nasul ascuțit al Leei se vedea peste tot. În a doua zi de așteptare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
aceste considerații erau neavenite: sexul Îi servea la urinat, și atât. A doua zi se trezi pe la ora șapte, luă din bibliotecă Partea și Întregul, autobiografia științifică a lui Werner Heisenberg, și o porni pe jos spre Champ-de-Mars. Zorii erau limpezi și răcoroși. Avea această carte de la vârsta de șaptesprezece ani. Așezat sub un platan de pe aleea Victor-Cousin, reciti pasajul din primul capitol În care Heisenberg, descriind contextul anilor În care se formase, relatează circumstanțele primei lui Întâlniri cu teoria atomică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
semănau mai curând cu cele pe care ar fi putut să i le scrie unui frate de aceeași vârstă, deși sentimentul ce-i Învăluia viața evoca mai mult o aură de duioșie decât o pasiune mistuitoare, În mintea ei se limpezea Încetul cu Încetul realitatea următoare: de la bun Început, fără s-o fi căutat, fără măcar s-o fi dorit cu-adevărat, Annabelle se afla În prezența marii iubiri. Cea dintâi era și cea bună, iar alta nu va mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În vacanța de Paște din 1971; tatăl ei ascunsese ouă de ciocolată În boscheți și În straturile de flori. În fotografie, Annabelle era În mijlocul unei tufe de forsythia; Îndepărta ramurile, absorbită de căutarea ei, cu gravitatea copilăriei. Chipul i se limpezea, se putea ghici de pe-acum că va fi extraordinar de frumoasă. Pieptul i se contura ușor sub pulover. A fost ultimul Paște cu ouă de ciocolată; peste un an, erau deja prea mari pentru acest joc. Începând de la treisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
luminișuri din loc În loc; ace de pin acopereau solul, grupuri sanitare comune erau diseminate ici și colo; locurile de camping nu erau delimitate. Bruno transpira ușor, era balonat; evident, mâncase prea mult la bufetul de pe autostradă. Nu izbutea să-și limpezească gândurile; Își dădea totuși seama că alegerea locului putea fi un element decisiv pentru reușita vacanței. În acest moment al reflecțiilor sale, zări o frânghie Întinsă Între doi arbori. Pe ea, legănați ușor de briza serii, se uscau niște chiloței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
am nici cea mai mică perspectivă asupra viitorului care mă așteaptă. Mă simt de parcă s-ar fi stins lumina și pășesc bâjbâind. Tot ce știu e că lucrurile nu vor mai fi niciodată ca înainte. Strâng ochii, încercând să-mi limpezesc mintea. N-ar fi trebuit să mă uit niciodată pe site-ul ăla. N-ar fi trebuit să citesc niciodată comentariile alea. Acum mă aflu într-o altă lume. — Întinde mâinile, Samantha, aud deodată glasul lui Iris în spatele meu. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
confuză ca să pot surîde. Simt că o parte din mine Începe să cedeze; simt că o parte din mine Începe să-l creadă. Și vrea să-l ierte. Dar În capul meu e o varză totală. Lucrurile nu s-au limpezit definitiv. Nu știu, spun, frecîndu-mă pe nas. — Totul mergea ca pe roate, și eu n-am avut ce face și am făcut o prostie cît casa. — Chiar așa, mergeau ca pe roate, zic ? — Păi nu ? Jack șovăie, privindu-mă pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
era așa de ușor și pentru că nici nu eram În stare să zic puținele vorbe ale oamenilor, am ucis de câteva ori și oameni de-ai noștri. Credeam că așa trebuie: oricând lucrurile se Încurcau, mi se părea că se limpezesc cu o lovitură de piatră sau de bâtă. Mă gândeam că și ceilalți făceau la fel și eram Împăcat. Tare mult m-am mirat Însă când am auzit că ceilalți vor să mă ucidă din cauza asta. Nu pricepeam de ce vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
autor pe care‑l admirasem mult În tinerețe, mai ales pentru Herzog și Humboldt's Gift4, dar nu‑l mai urmărisem după The Dean's December 5. În paginile de față, voi prezenta rapid subțirea intrigă din Ravelstein, Încercând să limpezesc pentru cititorul român ce persoane reale se află Îndărătul personajelor și care sunt implicațiile cultural‑ideologice ale cărții; voi evoca apoi succint recepția romanului, Încheind cu o discuție a statutului său discursiv și etic. Intrigă, fiere și iubire Octogenarul „Chick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Nu știu dacă mai am timp... COLONELUL (Către CĂLĂU.): Cât mai are? CĂLĂUL: Câteva minute. COLONELUL (Către ARTUR.): Nu-i nimic. Sunt câteva minute bune. Putem fi buni prieteni chiar și câteva minute. Putem schimba idei... Acum toate s-au limpezit, chiar și ploaia a stat. Iat-o! GARDIANUL (Își șterge o lacrimă.): Domnule, nu vă vom uita niciodată! CĂLĂUL (În hohote.): Ne-ați lăsat o amintire atât de frumoasă, atât de caldă... (Începe să-și aranjeze ustensilele decapitării.) COLONELUL: Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lui. — Înainte să te pună evreii într-o cușcă la Grădina Zoologică sau unde or să te pună, mă amenință el, mi-ar plăcea să mă joc și eu puțin cu tine. Mi-am scuturat capul, încercând să mi-l limpezesc. — Lovitura de-adineaori ai simțit-o, nu-i așa? mă întrebă el. — Da, i-am răspuns. — A fost pentru soldatul Irving Buchanon, m-a lămurit el. — Ăsta ești dumneata? — Buchanon a murit, a zis el. A fost cel mai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
să deschidă ușa și să vadă vrjitoarea. Burtăncureanu, dezgustat, speriat, sări, dând să-și facă cruce și toți știuții pași. Renunță. Își vântură doar, ca un paralitic, mâinile că nu-l interesează. „Deci, își continuă Goncea gândul, acuma m-am limpezit. Știu precis ce vreau să-mi scrii. Lași povestea aia cu Chiru. A prins de-acuma, aproape e la fel de veche ca etapa istorică. La predare, am luat-o și p-asta cu Chiru. Oamenilor le place continuitatea, tradiția, că suportă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lumii întregi era greu de suportat. Am așteptat cu răbdare câteva secunde. În față trebuia să fie o casă galbenă, cu cotețul câinelui aflat aproape de gard, puțin mai la stânga - răzoarele părăsite, iar în partea dreaptă strada. Toate urmau să se limpezească în câteva clipe. Deocamdată curgea o ceață mare și dureroasă, pe care ochi mei se străduiau să o alunge clipind. S-a lămurit întâi casa, cu cotețul ei gol. Undeva, jos, se mișca ceva ca un animal. Mi-am frecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Eu cum m-aș fi simțit în locul lui? Ieri seară au venit la spital mama Cristinei și părinții lui Victor. Ce tărăboi au făcut... Au adus și televiziunea. Situația asta nu numai că trebuie să înceteze, dar și să se limpezească. I-am spus că așa gândeam și eu. Să tac, a spus. Să nu mai scot nici un cuvânt. Iată planul lui: .................................................................................................... Am fost de acord că era un plan bun, am chemat presa și le-am spus ce aveam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
calde. Nu aveai timp să te zbârlești de frig. O nouă întindere caldă te înghițea în măruntaiele ei nevăzute. La început, din cauză că săriseră prea mulți, nu vedeam decât spumă și bule de aer. Am ieșit la suprafață așteptând să se limpezească. Mallina se profila la o distanță considerablă, ca un triunghi lătăreț pe care apa scursă de pe ochelari îl făcea să freamăte. — Hai repede, vino, strigă cineva. Fiona. — Imediat. M-am scufundat și am simțit cum părul mi se ridică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cețurile Introspecției: Zak trebuie să-i înfrunte pe războinicii sângeroși din tribul Relativiștilor empirici înainte să-și croiască drum către Culmile Sănătății Comparate... —Trebuie să termin cu chestia asta, zisei eu cu glas tare, scuturând din cap pentru a-mi limpezi mintea înainte ca subconștientul meu să mă bage cu adevărat în bucluc. Momentele exact de dinainte de trezire sunt întotdeauna cele mai înșelătoare. —Au! Futu-i! M-am luat cu amândouă mâinile de cap, ca să fac să tacă grămada de fiare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din instinct, ca o suflare. Era cuvântul cu care încep și se termină toate invocațiile către Brahma: cuvântul sacru Om!, perfecțiune a realizării plenare. Și exact în clipa în care această silabă strigă în urechile lui Siddhartha, judecata lui se limpezi dintr-odată...“ Închise cartea și rămase rezemat de copac, cu guta în mâna stângă, fără să-i pese dacă un pește va mușca sau nu din momeală. Își plimbă privirea pe întinsa și liniștita lagună. Pentru Hermann Hesse sau pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
copac, cu guta în mâna stângă, fără să-i pese dacă un pește va mușca sau nu din momeală. Își plimbă privirea pe întinsa și liniștita lagună. Pentru Hermann Hesse sau pentru eroul lui - Siddhartha - cuvântul cu rezonanțe magice, „Om“, limpezea o minte confuză de ani de zile și marca drumul drept după o viață întreagă de greșeli. Om... repetă el întruna: „Om.“ Om! Om? Încercă să-și coboare tonul vocii, să facă în așa fel încât cuvântul să-i iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pieptului sau din ascunzișurile creierului, să se concentreze asupra lui și să descopere motivele oculte pentru care devenise un cuvânt sacru pentru milioane de făpturi omenești: Om... Om... Nu-i trezea nici un ecou în minte sau în inimă. Nu-i limpezea îndoielile, nici nu-i arăta calea de urmat. „Poate că nu îl pronunț cum se cuvine, își spuse el. Sau poate că nu sunt pregătit spiritual ca să-i înțeleg semnificația.“ Și avea nevoie mai mult decât oricine de un „Om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]