2,404 matches
-
cititori, care au fost uimiți de îndrăzneala unor aluzii sarcastice la sumbrele realități sociale ale vremii. Un alt amănunt surprinzător era că romanul fusese scris în colaborare cu un geolog, George Virgiliu Salomie, care nu avea nici el decât cunoștințe livrești despre problemele de criminologie. Următoarele cinci romane - publicate între 1982 și 1990 - vor purta aceeași semnătură, Morogan-Salomie. Ele s-au bucurat de succes pentru că aveau vervă, o acțiune alertă, antrenantă și dovedeau un simț al comicului special, care mizează și
MOROGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288252_a_289581]
-
lui M., autorul e ispitit, de regulă, să ia partea termenului din urmă. O arată nu numai recurența unor cuvinte ca „adevăr” sau „viață” în titlurile cronicilor, ci și frecventul semnal de alarmă pe care criticul îl trage cu privire la „pericolul livresc”. Dar, mai ales, o arată selecția și interpretarea textelor, proces în care cronicarul dovedește prea puțină simpatie pentru scriitura gratuită, artizanală, experimentală sau autoreferențială, ceea ce explică, între altele, afirmația că Adrian Păunescu ar fi „poetul cel mai pur, adică cel
MORARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288251_a_289580]
-
scriitura gratuită, artizanală, experimentală sau autoreferențială, ceea ce explică, între altele, afirmația că Adrian Păunescu ar fi „poetul cel mai pur, adică cel mai puțin livresc din literatura contemporană”. Chiar și atunci când are de-a face cu un adept învederat al livrescului ca M. H. Simionescu, criticul încearcă să deplaseze interpretarea către latura existențială a cărții: „Problema cea mai chinuitoare în acest roman e cum se scrie un roman. Și nu din nevoia de artificiu se complică autorul, ci pentru că dilemele creației
MORARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288251_a_289580]
-
grupaj fiind circumscris, cel puțin teoretic, câte unui citat semnificativ (Imaginea răzbunătoare - sub semnul unui descântec akkadian, Dezlegarea de mare - sub cel al unui extras din opera lui Dimitrie Cantemir, Ceasul umbrei - cu un moto din Pascal), se valorifică trimiteri livrești variate, adecvate cu precădere asocierii dominante dintre eros, femeie și mare. Alături de aceasta, o sferă tematică des întâlnită la M., derivând dintr-o poetică a primordialității, este aducerea în prim-plan a procesului de geneză a lumii, prin jocul elementelor
MOTOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
foaia verde”. Titlul Scurtă proză, frecvent în acest volum, nu se referă atât la aspectul formal al textului sau la atracția exercitată de prozaic asupra liricului, ci indică mai degrabă obiectul acestuia: prozaismul descurajator. Docta puella, proiecția duios-ironică a duhului livresc, o umbră de „fecioară Geraldine” (Ion Pop), înlocuiește îngerul tradițional în dialogul (sau „lupta”) scriitorului cu el însuși. Poetul echinoxist refuză tradiția angelică, ia în deriziune vechiul motiv pentru a-l înlocui cu o variantă mai sofisticată și mai umanizată
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
mozaicată de imagini. Coerența de suprafață a poemului este ignorată, efectul imediat al acestui fragmentarism fiind impresia de distanțare contemplativă, de sublimare a trăitului în „peisaje” nu o dată ermetice, în scene construite cu migală artizanală. Poemele, purtând conotații ludice, ironice, livrești, „reprezintă aluzii la o inhibiție a ființei” (Gheorghe Grigurcu), disimulând tensiunea existențială echivalată în tensiunea expresiei. Obsedat de rostul poeziei și al cuvântului, poetul imaginează o lume în care acesta dobândește corporalitate: „trup alb de cuvinte ne ducem / pe-o
MURESAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288307_a_289636]
-
din „Contemporanul”. Criticul îl remarcase pentru inspirația „năvalnică și uneori solemn exaltată”. Într-adevăr, acum ca și mai târziu, poetul își construiește versul imnic, ridicând în proiecții deseori grandilocvente banalul existenței. Se înșiruie cânturi, organizări ciclice, confesiuni, cuvinte febrile, asocieri livrești cu surse legendare, cristice, folcloristice, o imagistică impregnată de patetism și câteodată eterogenă („firul de iarbă crește, eu scriu”, „eternă arcă”, „izbucnește dintr-o statuie lumină”, „sumerianule, ridică-ți casa”, „muncă a timpului”). Pentru M. poezia este un fel de
MURGEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288316_a_289645]
-
scut a cărui ocrotire este însă ascunsă îndărătul vorbei în doi peri, susținută de un text care oscilează între poemul în proză și snoava cu iz sapiențial, ca în Șarpele casei (1998). M. este adeptul unui lirism eliberat de elemente livrești, cu toate că nu totdeauna și le refuză. Un rest de „înțelepciune” din cărți rămâne în subtext, ca un termen obligatoriu de comparație pentru „poezia ca o vulpe” (Artă poetică). Alteori o scriitură deliberat inexpresivă urmărește să impersonalizeze emoția, într-un proces
MURESEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288312_a_289641]
-
România,/ țară pe care istoria/ o întinde cu amândouă mâinile/ stelelor celor mai pure!” Oricum, rămâne ca un caz oarecum atipic în poezia perioadei faptul că moneda folosită aici pentru cooptarea lirică a patrioticului este modernismul, și încă o ipostază livrescă a acestuia. În proza pe care a scris-o, M. s-a interesat cu precădere de romanul istoric. În unele cazuri istoria este convocată doar pentru a sluji ca scenă unor dezbateri sau antiteze moral-politice elementare, ca în Bunul cetățean
MUTASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288335_a_289664]
-
Căderea zilei, situat sub semnul lui Saint-John Perșe, reunește poezii cerebrale și ceremonioase, ce supun unei cenzuri riguroase profuziunea imagistică și tind spre o dematerializare a lirismului. Aici, nicăieri apelează la intertextualitate, plasând totodată spațiul cultural sub semnul derizoriului: saturația livresca pare să impună întoarcerea la real, dar demersul liric rămâne mai degrabă controlat decât spontan. Postmodernist prin gustul pentru metapoem sau ironie, N. recurge adeseori la o imagistică suprarealista și se apropie de autorii avangardei. Jocul interferentelor livrești (Apollinaire, René
NASTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288356_a_289685]
-
derizoriului: saturația livresca pare să impună întoarcerea la real, dar demersul liric rămâne mai degrabă controlat decât spontan. Postmodernist prin gustul pentru metapoem sau ironie, N. recurge adeseori la o imagistică suprarealista și se apropie de autorii avangardei. Jocul interferentelor livrești (Apollinaire, René Char, Saint-John Perșe ș.a.) e valorizat cu abilitate, expresia fiind trecută cu o mână sigură prin filtrări succesive până la o maximă condensare. Poetul pare însă mai puțin preocupat de perfecțiunea tehnică exterioară, cât de miezul unei lirici dezvăluind
NASTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288356_a_289685]
-
Munteanu după plecarea în Franța pentru ceea ce a scris în românește, și Basil Munteano pentru textele publicate în străinătate. Poezia lui M. nu intră în discuție decât ca exercițiu literar și de înțelegere a universului său imaginativ, definit de elemente livrești și de nevoia unei compensații intimiste. A realizat și câteva traduceri din Francis Jammes și Leconte de Lisle și a continuat să scrie până târziu versuri, pe care nepoata sa Ruxandra D. Shelden și Eugen Lozovan le-au adunat postum
MUNTEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288285_a_289614]
-
se prezintă o lume declinantă, aproape în putrefacție, scrierile ulterioare duc spre euforia (în sens etimologic, ca fecunditate și abundență) spirituală, trecând prin câteva „puncte de sprijin pentru suflet”. Titlul Coenaesthesicon face trimitere la sinteza lumii sub semnul esteticului, jocul livresc al etimoanelor grecești continuând în Aionios, care sugerează eternitatea. Titlul altei cărți, Eudaimonia, are similitudini cu grecescul eudaimon („norocos”), culegerea cuprinzând poeme ce invocă personaje ale Antichității greco-latine în poemele Către Aurora, Către Tais. Poetul tinde spre cunoaștere metafizică, cultivând
NEAGOE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288382_a_289711]
-
acum și o anume «claritate a privirii»” (Noul antropocentrism). O asemenea perspectivă definește și versurile lui M. De la început autorul practică o poezie polifonică, în care pojghița realului e fisurată de clișeele discursive ale limbii de lemn și de elemente livrești. Așa se întâmplă, de pildă, în Lecțiile deschise ale profesorului de limba franceză A. M., unde se conturează o atmosferă sordidă, de mitocănie generalizată, cu navetiști apatici, cu seraliști semianalfabeți și cu duhori de țuică, peste care plutește sumbru obsesia vidului
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
în „Foaia Soțietății pentru literatura și cultura română în Bucovina”. Poeziile sale lirice, scrise sub imboldul dezamăgirilor în dragoste, sunt lipsite de valoare, iar baladele sunt tributare lui Goethe, Schiller ori Heine, din care, de altfel, a și tradus. Tot livrescă, dar bine construită și scrisă într-o limbă îngrijită, este idila Miron și Florica (1870), după cum deasupra mediocrității izbutesc să se ridice și unele satire. Mult mai consistentă este proza lui N. Aici înclinațiile sale de moralist se desfășoară în
NEGRUZZI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288413_a_289742]
-
Ivașcu descoperea în lirica lui P. „nuanțe ce amintesc pe Barbu, dar un Barbu emotiv, sau pe Ilarie Voronca, dar un Ilarie Voronca organizat”, plasându-l, ca și G. Călinescu, în descendență ermetică și balcanică. Poezia fantezistă, cu peisagiile ei livrești și oceanice, face bună vecinătate cu un Isarlâk legendar - chiar acest legendar, în haina romantismului desuet, alunecând spre fantazare și spre irealitatea suprarealistă. Împrumutat de la Baudelaire (din care P. a și tradus), viermele ironiei - al deziluzionării, al lucidității în cele
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
dintre criticii români, a mai pus o notă atât de colorată în articolele sale de polemică pe teme de antropologie. Locul savanților „cu ardeiul în dos” de acolo este luat aici de „teoreticienii moftangii”, ilfovenii strecurați în spațiul culturii, „homunculuși livrești” etc. În sfera politicii caracterizările sunt ultimative și colorate ca o injurie: Hitler este un actor ratat, cu o „natură histrionică și neroniană”, Armand Călinescu e „un Tersite urât, mic, chior și șchiop”, căpetenia „nicadorilor” - „un paria ambițios și catilinar
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
fi bătrână”). Sunt aici piese supuse unor exigențe prozodice speciale, sonete compuse cu un deosebit simț muzical, concentrând expunerea în metafore ale delicateții și candorii, care își găsesc sursa în „lumea” contradictorie a trăirii. P. are o ingenuitate care netezește livrescul artificios și sentimentalul, perspectiva modernistă și dulceața atitudinii nostalgice întoarse asupra vechimii rurale aducând versul la o formă ce asociază sensibilitatea solemnă și viziunea suprareală. Un text, Scurtă istorie, din volumul Celălalt (1985), este artă poetică și program, cât și
PETRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288794_a_290123]
-
al lui Alfred de Musset, ca în poemul Raul (1875), un imn adus iubirii pure, care nu ar putea exista decât într-o altă lume, a morții. Iubirea ia forma invariabilă a obsesiei, senzualismul fiind însă unul convențional, de sorginte livrescă. Legenda Nurului (1877) preia, stângaci, simbolul prezent în stihurile lui Costache Conachi, pe care îl transpune în experiența proprie. „Nurul” reprezintă o iubire spiritualizată prin durere și suferință, ale cărei tărâmuri încep dincolo de rațional. Împotriva labilității destinului P. a încercat
PETRINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288796_a_290125]
-
evanghelice, ci mai curând o asumare a spiritului acestora. Ușurința de a utiliza „materialul” biblic și recuzita din domeniu îl face pe autorul volumului Grădina lui Ion (2000) să proiecteze imagini sacrosancte peste o realitate comună și să evite turnurile livrești ori abordarea „partizană”. Așa se explică apariția tensiunii lirice la limita dintre carnal și spiritual, dintre păcat și mântuire, dintre tăgadă și ispășire, în timp ce viziunea (i)luminată are loc sub semnul crucificării și al resuscitării promise, însoțite de numeroasele semnificații
PINTEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
maternitatea revelându-i-se finalmente drept condiție firească, salvatoare. Multitudinea personajelor, mai toate vii, dar cu o unică dimensiune, schimbarea repetată a decorurilor, unele de o autenticitate neîndoielnică, altele (mai ales cele plasate în străinătate) în chip vădit de inspirație livrescă, arată un anume progres al prozatoarei. Acesta este sesizabil și în povestirile târzii. Conștientizându-și deficiența în materie de invenție epică, acum P. recurge îndeobște la o tramă furnizată de istorie ori de literatură. În acest sens, Balaurul mărilor și
PETRESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288786_a_290115]
-
nu atât în cuvinte și expresii, cât în atitudine. Poetul apelează adesea la simboluri mitologice, spre pildă plecarea pe front, din portul Brăila, fiind asemuită trecerii Styxului, în lumea neființei, cu rostuita vamă plătită lui Caron, luntrașul celor morți. Elementul livresc izvorăște dintr-o structură intimă, este o stare de spirit și definește, în fond, un clasicist căruia nu îi rămâne străină viziunea modernă. Diferite ca substanță și semnificații, versurile din Itinerar sentimental (1932) sunt, în esență, tot poezie de notație
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
CNT, 1968, 28; Valeriu Cristea, „Cei 13 și misterul”, AFT, 1968, 33; Gabriel Dimisianu, „Cei 13 și misterul”, LCF, 1972, 45; Constantin, A doua carte, 227-229; Ungheanu, Arhipelag, 220-223; Sorin Titel, Literatură pentru tineret, RL, 1977, 3; Eugen Simion, Fantasticul livresc, LCF, 1977, 4; Ov. S. Crohmălniceanu, Cărți pline de farmec, cărți pline de delicii, FLC, 1977, 5; Veronica Porumbacu, „Corabia timpului”, ST, 1977, 2; Barbu Cioculescu, „Corabia timpului”, RL, 1977, 23; Lit. rom. cont., I, 747; Ion Cristofor, Poezia Monicăi
PILLAT-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
Orăștie, 1911) și A fost odată ... (Brașov, 1913). În versurile sale P. intenționează o situare în lume, o descriere a propriei lumi, a reperelor ei esențiale, într-o viziune ușor convențională, idilizată sau dramatizată poate și sub influența unor modele livrești. Privirea, atenția sunt focalizate asupra naturii, ca realitate absolută, singura sursă de certitudine și, uneori, de bucurie, într-o viață aflată sub semnul părăsirii, suferinței, zădărniciei și morții. Sensibilitatea senzorială generează câteva tablouri din natură sau din mediul rural, realizate
PITIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288829_a_290158]
-
provenită din „(dis)proporția ei desantata față de scurtimea textului analizat” - nuvelă Drumul spre Polul Sud, aparținând lui Alexandru Vlad. Că și în eseul precedent, criticul remarcă la prozatorul clujean o „poetica a nealinierii”, concretizata prin nesupunerea la programul textualist și livresc al congenerilor săi și prin producerea unei proze referențiale, umpluta cu „substanță existențiala”. Drept martori, P. îi convoacă acum în ajutorul sau pe Gabriel Marcel, Georges Bataille și Emmanuel Levinas, din această întâlnire rezultând un discurs speculativ și digresiv, cu
PODOABA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288859_a_290188]