2,048 matches
-
25). Ureche împrumutase banii pentru partea sa de cumpărătură de la aga Săndulachi Sturdza, vărul primar al lui Scarlat, și, pesemne, neputîndu-i întoarce, îi cedează Hlipicenii și partea sa din Todireni, la 20 octombrie 1795. Săndulachi, în urmă mare vistier și logofăt, împreună cu soția sa, Ecaterina, sunt ctitorii bisericii de zid din sat, ridicată, foarte probabil, în anul 1800. După moartea lui Săndulachi, stăpîn la Hlipiceni este marele logofăt Costache Sturdza. El, însă, la 20 septembrie 1852, vinde Todirenii cu siliștile (inclusiv
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
sa din Todireni, la 20 octombrie 1795. Săndulachi, în urmă mare vistier și logofăt, împreună cu soția sa, Ecaterina, sunt ctitorii bisericii de zid din sat, ridicată, foarte probabil, în anul 1800. După moartea lui Săndulachi, stăpîn la Hlipiceni este marele logofăt Costache Sturdza. El, însă, la 20 septembrie 1852, vinde Todirenii cu siliștile (inclusiv Hlipicenii) Casei Spitalelor „Sfîntul Spiridon” din Iași, domeniul rămînînd în administrarea Epitropiei acestui așezămînt pînă la lichidarea din 1948. Suntem de părere că succintele noastre notații nu
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
spus, această ovreime va constitui elementul începător al păturii de mijloc moldovenești, cu consecințe importante în istoria țării. Lângă Buciumenii întăriți de Alexandru cel Bun popii Iuga, bunicul celui mai înverșunat dușman al lui Ștefan cel Mare care a fost logofătul Mihu, se întemeiază o altă vatră devenită cu timpul târg: Folticenii lui Stan Pântece. Destinul acestuia avea să fie deosebit de al celorlalte târguri care vor rămâne centre mai degrabă economice și comerciale. Imponderabile împrejurări vor face din Fălticeni un oraș
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
cântau "Lado, Lado" "pren toate unghiurile", șiretenia lui Gheorghe Ștefan, care "cu fața scornită de mare mîhniciune", când domnul se gătește să pornească la biserică, cere voie a merge la moșie, la nevasta pe moarte, simplitatea lui vodă căinând pe logofătul fără grije de giupîneasă, somnul lui Iorgachi vistiernicul scârbit de osândirea Ciogoleștilor, fuga lui Vasilie, care singur pe marginea Nistrului pe "un scăueș" privește cum i se trec boarfele sale, în vreme ce un oarecine încearcă a-l lovi cu un glonț
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și noima criticii". Și la între 1 "În politică nu suntem pentru utopii", zicea Kogălniceanu (Steaua Dunării, I). Dealtmintrelea, istoria României contemporane o dovedește. El era atât de mult om de stat, încît, răspunzând la învinuirea de "ideologie" adusă de Logofătul Petru Rusăt unor ziare ale vremii, face constatatea că românii, prin firea lor, nu-s ideologi (Steaua Dunării, I, 32) - greșind, căci trebuia să spună "moldovenii", nu românii, deoarece mulți dintre munteni au fost mai mult sau mai puțin ideologi
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
logăfătul l-a înjurat și l-a lovit cu biciul pe care-l avea în mână pentru calul pe care era călare. Nervos și înjurând, l-a lovit cu furie, de mai 30 multe ori. Bunicul a căzut jos, dar logofătul a continuat să-l lovească. Tata, care era în urma calului logofătului, cu ochii plini de lacrimi, a sărit în spatele logofătului și a căzut jos cu acesta în brațe de pe cal, la zgârâiat pe față și l-a lovit cu pumnii
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
care-l avea în mână pentru calul pe care era călare. Nervos și înjurând, l-a lovit cu furie, de mai 30 multe ori. Bunicul a căzut jos, dar logofătul a continuat să-l lovească. Tata, care era în urma calului logofătului, cu ochii plini de lacrimi, a sărit în spatele logofătului și a căzut jos cu acesta în brațe de pe cal, la zgârâiat pe față și l-a lovit cu pumnii. Căzut jos, logofătul a început să strige: „Pușcăria vă mănâncă”. într
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
era călare. Nervos și înjurând, l-a lovit cu furie, de mai 30 multe ori. Bunicul a căzut jos, dar logofătul a continuat să-l lovească. Tata, care era în urma calului logofătului, cu ochii plini de lacrimi, a sărit în spatele logofătului și a căzut jos cu acesta în brațe de pe cal, la zgârâiat pe față și l-a lovit cu pumnii. Căzut jos, logofătul a început să strige: „Pușcăria vă mănâncă”. într adevăr bunicul și tata au fost judecați și condamnați
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
să-l lovească. Tata, care era în urma calului logofătului, cu ochii plini de lacrimi, a sărit în spatele logofătului și a căzut jos cu acesta în brațe de pe cal, la zgârâiat pe față și l-a lovit cu pumnii. Căzut jos, logofătul a început să strige: „Pușcăria vă mănâncă”. într adevăr bunicul și tata au fost judecați și condamnați la închisoare pentru că au vrut să-l omoare. Tata, pentru că era minor, n-a avut de executat decât zece zile „în prevenție”. Bunicul
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
astăzi) mergând pe partea stângă a străzii. 100. Prima casă de pe partea stângă a Căii Victoriei (acolo unde astăzi se află un bloc) a aparținut o vreme avocatului Barbu Păltineanu. 101. Casa poetului Ienăchiță Văcărescu, ajunsă prin 1820 în stăpânirea logofătului Ștefan Bellu, a fost transformată pe la 1887 în magazin de blănuri de negustorul bucureștean Sigmund Prager. Barbu Bellu (1825-1900), despre care amintește Bacalbașa, era nepotul baronului Dumitru Bellu, fiul lui Ștefan Bellu. Casa există și astăzi (1987), lângă fostul ma
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
strada Câmpineanu. În Pasagiul Român se aflau, prin 1870, redacțiile unor ziare (Ro mânul lui C.A. Rosetti), res taurante, cafenele, magazine despre care Bacalbașa va aminti mai încolo; în 1871 Pasagiul Român era „învelit cu sticlă“. 115. Casele marelui logofăt Dinicu Golescu, construite între anii 1812 și 1815 au de venit reședință domnească din 1837, în timpul domniei lui Alexandru Ghica Vodă; tot aici și-a avut sediul, în 1848, guvernul revoluționar provizoriu; începând din 1859 ele au devenit reședința oficială
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
despre munca intelectuală, care găsește mereu motive de amînări. Și iată consecința!... *Plan: o carte cu titlul Moartea lui Miron Costin, despre amestecul cărturarilor români în politică și urmările acestui fapt asupra evoluției lor. Pornind de la soarta tragică a marelui logofăt, aș trece, pe rînd, la cea a lui Dosoftei, a lui șincai, a lui Bălcescu, a lui Eminescu și aș ajunge la Constantin Stere, Panait Istrati, Octavian Goga, Nicolae Iorga. *Ziua Roxanei: a împlinit șapte ani! E încîntată de pregătirile
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
condiții precare, și riscă să se risipească. Strada Sfinții Apostoli, cu case și prăvălii din a doua jumătate a secolului trecut. Strada Antim, cu clădirea primei școli elementare din București, încadrată de numeroase exemplare de arhitectură de stil neoromânesc. Strada Logofăt Nestor, cu o casă boierească din secolul al XVIII lea. Strada Bateriilor, cu casa lui Petru Dulfu, celebrul culegător și editor de folclor. Strada Ecoului, cu casa de la nr. 21, important exemplu de arhitectură de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
FLORESCU, Bonifaciu (14.V.1848, Budapesta - 18.XII.1899, București), publicist și traducător. Era fiul nelegitim al lui N. Bălcescu și al Alexandrinei (Luxița) Florescu, fiica marelui logofăt Iordache Florescu. Asupra legăturii fiicei lor, pe care o considerau o mezalianță, Floreștii ascund adevărul, în timp ce Bălceștii recunosc paternitatea copilului. Luxița Florescu și-a adoptat în 1858 propriul fiu și s-a îngrijit de educația lui. Elev la Liceul „Louis-Le-Grand
FLORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
FILIMON, Nicolae (6.IX.1819, București - 19.III.1865, București), prozator și publicist. Fiu al Mariei și al lui Mihai Filimon, protopop la Biserica Enei din București, F. învață la început la școala din chiliile bisericii, apoi sub oblăduirea marelui logofăt Scarlat Bărcănescu și a clucerului Eftimie Răsuceanu. Va fi făcut studii de muzică vocală și instrumentală fie la școala de pe lângă Societatea Filarmonică, fie, mai sigur, în preajma ieromonahului rus Vissarion. Cântăreț „ajutor” (1829), apoi cântăreț „absolut” (1842) și epitrop (1852) al
FILIMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
, Neculai (c. 1777 - 16.X.1836, Iași), autor de versuri și autor dramatic. Coborâtor dintr-o familie de boieri de origine grecească, D. este fiul marelui vornic, iar mai târziu mare logofăt, Manolache. În 1803, tânăr căminar, e primit în Divan. În opoziție sub domnitorul Ioan Sandu Sturdza, ajunge chiar să candideze la domnie, împotriva lui Mihail Sturdza, în 1834. Vel vornic, președinte al Tribunalului Apelativ în vremea Regulamentului Organic, se ocupă
DIMACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286768_a_288097]
-
și răsplată, București, 1920; Iisus Mântuitorul, București, 1921; Ion Săracul, București, 1923; Odinioară, București, 1923; Păcală argat, București, 1924; Răzbunarea Lenuței, București, 1925; Zâna florilor, București, 1926; Povestea unui orfan, București, 1931; Povestea României Mari, București, 1931; Cei doi feți logofeți cu părul de aur, București, 1936; Scrieri, îngr. Viorica Florea și Victor Crăciun, introd. Victor Crăciun, București, 1971. Traduceri: Euripide, Ifigenia în Aulida, Cluj, 1879, Ifigenia în Taurida, Gherla, 1880. Repere bibliografice: Omagiu profesorului Petre Dulfu cu prilejul sărbătoririi sale
DULFU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286896_a_288225]
-
și al banului Radu Golescu, G. a primit, împreună cu fratele său, Iordache, o educație îngrijită, acasă și la Academia Domnească din București. Destinat prin obârșie înaltelor demnități publice, a fost, pe rând, ispravnic, vel agă, hatman, iar din 1821, mare logofăt al Țării de Jos. Cei patru fii pe care i-a avut, Ștefan, Nicolae, Alexandru și Radu, vor deveni personaje cu un rol important în viața politică a epocii. În zilele tulburi ale mișcării din 1821 se refugiază, ca mulți
GOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287310_a_288639]
-
le-a insuflat dorința de ascensiune. G. a avut chiar vocația prim-planului politic, căci și-a însurat un fiu - îl chema tot Șerban - cu o fată a voievodului Constantin Brâncoveanu și a făcut el însuși o carieră dregătorească deosebită: logofăt în 1678, sub Șerban Cantacuzino, i-a fost sol lui Brâncoveanu, în 1689, la austrieci, tot Brâncoveanu l-a făcut mare vistier (rang pe care l-a deținut din 1694 până în 1703), i-a încredințat în două rânduri (în 1695
GRECEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287347_a_288676]
-
Brâncoveanu l-a făcut mare vistier (rang pe care l-a deținut din 1694 până în 1703), i-a încredințat în două rânduri (în 1695 și în 1700) isprăvnicia scaunului Bucureștilor, înălțându-l, în fine, în 1704, în funcția de mare logofăt. După 1710 nu mai apare în documente. G. a fost unul dintre acei mari boieri cărturari care, împreună cu oameni ai Bisericii, au zidit faima culturală a deceniilor brâncovenești. Ei „făceau” cultură dintr-o superioară plăcere, fiind în același timp convinși
GRECEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287347_a_288676]
-
, (Istoria lui Mihai Vodă sin Pătrașco Vodă, carele au făcut multe războaie cu turcii pentru creștinătate), cronică scrisă între 1602 și 1608, inclusă în Letopisețul cantacuzinesc. În cancelaria domnească a lui Mihai Viteazul, marele logofăt Teodosie Rudeanu (fratele Simei, cea care a dictat cuvintele ca de cronică de pe piatra de mormânt a soțului ei, Stroe Buzescu) scria - în slavonă sau poate în română -, sub supravegherea voievodului însuși, o Istorie a faptelor acestuia. Din păcate, din
CRONICA DOMNIEI LUI MIHAI VITEAZUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286523_a_287852]
-
bibliotecile publice din București, Cluj, Iași, Turnu Severin, Craiova, fie, mai rar, în colecții particulare. A pus astfel la îndemâna cercetătorilor materialul necesar edițiilor critice de cronici, ediții de care istoriografia română ducea lipsă. Pentru ediția critică a cronicii oficiale a logofătului Radu Greceanu închinată domniei lui Constantin Brâncoveanu, I. studiază douăzeci și trei de manuscrise (câteva în limba germană), aflate atât în colecțiile Bibliotecii Academiei Române, cât și în cele ale Bibliotecii Centrale din București, în Arhiva Bisericii Negre din Brașov sau
ILIES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287515_a_288844]
-
premergător lui Shakespeare, iar D. Bolintineanu, al unei serii de Studii literare. Versificarea română. V. Alecsandri publică poeziile Emmi și Stelele și tot versuri trimite Gr. H. Grandea. D. Bolintineanu dă și scrieri de inspirație istorică: Moartea lui Miron Costin logofătul ș.a. Dionisie Pop Marțian tipărește în I. relatări privitoare la o călătorie de la Cernavodă la Constanța, prin teritoriul aflat sub administrație otomană; atent la trăsăturile specific orientale, el semnalează cu entuziasm prezența elementului românesc. O ilustrație bogată, variată, cu gravuri
ILUSTRAŢIUNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287534_a_288863]
-
GHICA, Pantazi (15.III.1831, București-17.VII.1882, București), gazetar, prozator și autor dramatic. Era unul dintre copiii Mariei (n. Câmpineanu) și ai marelui logofăt Dimitrie (Tache) Ghica. Învață, ca și fratele său mai mare, Ion Ghica, la Colegiul „Sf. Sava”, fiind apoi (1846) trimis la Paris. Boem, iubitor de petreceri și mare amator de aventuri galante, G. își neglijează studiile. De la Nicolae Bălcescu, al
GHICA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287255_a_288584]
-
a unor cercetători ca Dan Mănucă, D. Ivănescu, D. Florea-Rariște, Ovidiu Papadima. În volumul din 1985, Al. Zub glosează cu referire la domeniul istoric (Cum se scrie istoria), iar mai apoi despre Macedonski și Kogălniceanu. Ștefan S. Gorovei scrie despre Logofătul Tăutu, Haralambie Țugui despre „Duduia Otilia” (scrisori de la Otilia Cazimir), Ovid Densusianu-fiul evocă întâlnirile cu Mihai Codreanu etc. Câteva „viziuni italiene” ale lui N. Iorga sunt puse în lumină de către Florin Faifer. Volumul din 1986 aduce noi investigații istorico-literare, îndeosebi
ALMANAH „CONVORBIRI LITERARE”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285264_a_286593]