2,054 matches
-
scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga. Lepădatu se sculă ușor în picioare; își trecu la spate, în chimir, buzduganul; privirile i se muiară și ridică pe vătaf de jos. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
puse la o parte cojocul pe care-l cosea și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă ea în picioare, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
erau sub privegherea lui. Scoase din glugă o bucată mare de mămăligă și i-o puse dinainte, apoi îl mângâie pe gât și-l bătu încet pe bot. —Mă Sărmanule, da’ tu ai cojoc de iarnă? Blana groasă a cânelui lucea neagră prin bătaia ninsorii. Flăcăul stătu un timp privind în întuneric și gândindu-se. Din cei mai depărtați ani, de când își aducea aminte și de când își petrecea zilele slujind la vite boierești, fiorurile iernii îi strecurau neliniște în suflet. Simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lapte, crescută în puf... Alt om! Lepădatu nu răspunse. Privea zâmbind înainte-i, parcă-i stăruia încă în lumina ochilor o arătare blândă. A doua zi zurgălăii tremurară limpede, cu tonuri felurite, în liniștea vălcelei. Frigul mai scăzuse și soarele lucea pe un cer senin și verde ca piatra de chiclaz. Cei patru cai încordați traseră la scară sania plină de blăni și de cergi mițoase; iar vizitiul, cu căciula-i buhoasă, stătea drept și mândru, nici nu catadicsea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la tâmple și căzu la pământ cu fața în jos lângă laița pe care zăcea flăcăul. Trei zile și trei nopți cel fărmat nu și-a putut veni în fire; după aceea lumina tristă care se strecura pe la fundul bordeiului luci limpede în ochii lui căzuți... Toate aceste întâmplări, de pe când erau pustii întinderile de la Prut, mi le-a povestit nu de multă vreme un gospodar de la Bordeieni. Am ajuns într-o zi de vară în satul unde era el județ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în gură, când vedea bine că vătaful o teme chiar cu boierul. Își aducea aminte ea de ceva nedeslușit și de demult - dar acel ceva se amesteca cu podoabele nouă care începuseră a-i preface viața. Mai mult aceste podoabe luceau în amintirea ei decât o desmierdare trecătoare. Și râdea singură într-ascuns de temerile lui Alexa Grecu, pentru că în viața ei nu-i fusese nimenea drag. Cu toate acestea era o ființă cu porniri aprige. Cum ajunse vătăviță, începu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tăcu. Sub privirea ei ațintită, flăcăul înțelese că femeia îl dorea. Și luminându-i-se și lui privirea, văzu înainte-i o muiere năltuță și mlădioasă, c-o floare galbenă în părul strâns cunună, cu gura ușor deschisă, în care luceau dinții albi și ascuțiți ca de sălbătăciune. Deodată ea nu mai zâmbi și-i zise încet: —Ascultă, Costandine... eu am a-ți spune ceva... Să vii la noapte la portița de colo, din fundul ogrăzii, de lângă grajd... Am să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sfântă biserică. În ziua de 10, când a arătat ornicul vremea amiezii, văzduhul s-a întors pe crângul lui și furtuna a stătut. S-a auzit un timp pădurea oftând de trudă, pe urmă s-au spart nourii și a lucit soarele, ajungând până în fund, la obrazul lui Culi. Omul a zâmbit. Nana Floarea a ridicat din preajma lui măsuța cu mâncare; pe urmă s-a așezat lângă vatră, cu brațele subpuse, cum făcea de obicei. — Acuma poate va să-ți vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu reproș. "Ești un egoist și acum, Daniel Petric. Nu poți să îmbrățișezi o cauză care să depășească umbra ta". Ne temem unii de alții. Mă simt, deci, ca între oameni. Cu deosebirea că eu mă mărturisesc în timp ce dinții guzganilor lucesc în ungherele mai întunecoase ale podului fără să știu de ce. Noroc că nu mi-am pierdut cu totul curajul de a nu mă ascunde după cuvinte sau de a mă ascunde atât de mult încît e, oricum, inutil. Îmi aduc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de soare, am ațipit și m-am trezit seara. Abia atunci mi-am reamintit de Stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care se scurgea de pe ele la fiecare val. Prin ferăstruica gheretei sale, portarul m-a măsurat scurt din cap la picioare, m-a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcînd-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu s-a compromis în multe locuri plămădindu-și creația, trebuie să recunosc că acolo și-a dat măsura adevărată. Văzând dunele de marmură inima mi-a bătut cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dificultăți de respirație. Sper să fie o simplă spaimă trecătoare. 30 decembrie M-am înșelat când am crezut că iarna va fi blândă. Mă uit pe fereastră la oamenii care trec zgribuliți, la frunzele mușcate de frig, la pietrele care lucesc ciudat, rece, la zăpada viscolită azi noapte. Trebuia să mă nasc urs. Să mă culc iarna și să nu mă scol decât desmorțit de căldura primăverii. Dar nu se mai poate face nimic. Brr! Va fi destul de greu. Și noaptea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din plastic. Tamazawa Dulciurile furate sunt cele mai bune. Colley Cibber Când intrasem în încăpere, ochelarii mi se aburiseră. În prima clipă, avusesem impresia că pășesc direct în miezul unei cer fabulos, pe care nenumărați nori, în mii de culori, luceau și se fugăreau unii pe alții, în forme care mai de care mai poznașe și mai schimbătoare. În stânga mea, Reiko își plecase capul și răspundea unui salut a cărui sursă nu o puteam încă identifica. Încet-încet, lumea clătinată din jurul meu
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
autobuz, în drum spre serviciu, între un obiectiv turistic și altul". Un cântec de lebădă îmi arcuiește, deja aproape insesizabil, buzele pe care se pogorâse rigor mortis: "Nu, Reiko, nu... relaxare... tu știi ce înseamnă... în engleză... relaxare...". Cu părul lucind albastru de atâta noapte, mai mare decât noaptea de afară, în care gheișele goneau probabil, și ele, pe papuceii lor, clap-clap, de lemn, spre clienții transpirați după încă o zi și încă una, petrecută la firmă, Reiko tace, și cade
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
pe ușa pe care mâna mea continua să o țină, timid, întredeschisă. Oricum, știam deja ce va urma. Iată-ne strânse în cerc, toate trei, cu fețele palide, concentrate, ca și cum am fi asistat la o ședință de spiritism, cu certitudinea lucind între noi asemenea unei lame de oțel. Nu este nimic în neregulă cu bideul. Să fie atunci cu mine? Trebuie să le repet, pas cu pas, tot ce am făcut. Un parcurs identic cu al lor, și totuși undeva s-
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
o neputință care îmi răcește sângele și mă face să tremur de parcă aș fi bote zat într-un râu înghețat. Ne-am oprit. În față suntem bine. Mă uit în spate, mama a fost lovită, câteva fire de sânge îi lucesc pe obraz și îmi spune că o arde capul. Îmi scot centura, portiera din dreapta nu se deschide. Mai încerc o dată, împing cu umărul, e blocată. Tata coboară, sar și eu peste scaunul lui și ies din mașină. O scoatem pe
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
război scufundat. O rază de lumină aluncă de-a lungul cheiului, ca o ghiulea silențioasă. Jim se Întinse lîngă tatăl lui. Adunați deasupra lor, pe Bund, se aflau sute de soldați japonezi. Baionetele lor formau o palisadă de săbii care luceau În soare. 5 Fuga din spital — Mitsubishi... Zero-Sen... ah... Nakajima... ah... Jim era culcat pe tînărul soldat japonez rostind numele avioanelor care zburau deasupra spitalului. Cerul de deasupra Shanghai-ului era plin de avioane. Deși soldatul știa doar numele a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
uit c-am pierdut ... iubirea! ACESTEA TOATE, LUMII DE DUMNEZEU VORBESC! Parfumuri ce coboară din inima pădurii Și cântece vrăjite din lirele naturii, Umbrele-nserării, plutinde pe câmpie Și florile grădinii cu blândă gingășie, Mulțimile de stele care pe Cer lucesc Și tril de păsărele ce vesel ciripesc, Valurile mării cu zbaterea-n milenii Și cântecele care le-ascultă pământenii, Soarele și Luna pe cer când strălucesc, Izvoarele ce cântă, curg ori clipocesc, Frumoase flori ce tainic vrăjite înfloresc, Acestea toate
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
Ce fără de ceață în inimi ne lasă. Nepătruns și falnic mintea-mi aprinde, Cu puterea lui adeseori mă cuprinde De dragul lui n-aș mai vrea ca să mor De atâta farmec, liniște, dor. VIAȚA NU E CA UN SOARE Viața nu lucește ca un soare, Viața e un fulg dintr-o ninsoare Se topește-n timp și-apoi dispare, Iar soarele în fiecare zi răsare. Soarele răsare și mereu apune Orice zi-i ca ieri, ca astăzi, ca mâine, Și-atunci când e
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
ajuns să ne amintim de dialogul dintre Puck și Oberon ce precede momentul când, la ivirea zorilor, spiritele se retrag. Puck se arată îngrijorat: Să ne grăbim! Ai nopții iuți balauri Sfîșie norii-n zbor; chiar adineauri Ai dimineții soli luciră-n zare; Strigoii, biete oști rătăcitoare, Fugiră-n gropi, iar tristele năluci Înmormântate-n valuri, la răscruci, În patul lor cu viermi se-ascund pe rând, Să nu-i găsească ziua pe pământ. În tainițele negre se-ascund iarăși; S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
și aparent imposibil de descoperit — conspirație a indivizilor suspecți i se păreau intangibile în dimineața aceasta. Stejarii bătrâni de pe St. Charles Avenue se aplecau peste drum, formând o boltă care îl proteja de soarele călduț al iernii, răsfrângându-se și lucind pe cromul motocicletei. Deși ultimele zile fuseseră reci și umede, după-amiaza avea acea căldură bruscă și surprinzătoare care face ca iernile la New Orleans să fie blânde. Mancuso aprecia această blândețe, căci purta doar un tricou și niște pantaloni pescărești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
unul și altul sunt smulși din viață și distruși!“ Vrând să-l arunce înapoi în sicriu, incapabilă cum este să țintească, va arunca crinul drept în fața mea palidă. Pentru mama mea am trimis în zbor o rugăciune Sfintei Zita din Lucea, care și-a trăit viața ca servitoare, supunându-se multor austerități. M-am rugat în speranța că o va ajuta pe mama să lupte împotriva alcoolismului și a hoinărelilor nocturne. Întărit de acest interludiu de rugăciuni, am ascultat cum mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Vrei să asiști? Logan Încuviință din cap și Își drese vocea. — Voiam să te Întreb Încă de aseară, Începu el. Cum ți-a mers? Ea Îi evită privirea, continuând să aranjeze suita strălucitoare de instrumente chirurgicale pe tavă. Oțelul inoxidabil lucea sub luminile de deasupra. — A... oftă ea ridicând din umeri. Știi tu. Mâinile i se opriră pe un bisturiu, a cărui strălucire contrasta puternic cu aspectul mat al mănușilor de cauciuc. — Tu? Logan ridică la rândul său din umeri. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ploaie albă pe covorul albastru și uzat. — Domnule Nicholson, spuse Logan În timp ce se trântea pe scaunul cafeniu de plastic de lângă Watson. Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați atâta. Nicholson se foi În scaun, mici broboane de sudoare lucindu-i pe buza de sus. Nu avea mai mult de 32 de ani, dar părea de 45. Vârful capului era tuns zero, câteva fire albastre-cenușii ivindu-se din loc În loc printre porțiuni lucioase de piele. Fiecare ureche Îi fusese străpunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Hoitar. Singura mașină care nu fusese parcată lângă containerele acoperite de zăpadă era Range Roverul inspectorului Insch. Marele autoturism 4x4 era singurul care putea face față drumului plin de șanțuri prin zăpadă. Fusese lăsat În fața fermei. O lumină galbenă slabă lucea la una dintre ferestrele de la parter. Logan privi de la adăpostul marcat cu bandă spre casă, care apărea și dispărea În viscolul din ce În ce mai puternic. Mai bine ar fi fost treacă peste partea aceea neplăcută și să termine odată. Era un ger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]