1,553 matches
-
încorporat de mult în sensibilitatea poetului. Blaga avea totuși dreptate. Iată un exemplu care i-ar putea ilustra afirmația, scos din Aderca: „L-aș fi dezlănțuit cu crăngi/ din vîrf de munte/ să spulbere umanele duhniri/ tîrîte de pămînt-/ să lunece pe imensitate/ doar aripa de vînt-/ o punte/ pe eternitate”. Ce vrea de fapt autorul? Să provoace un „ciclon de răzvrătiri”3). Inevitabil, într-un asemenea discurs, „eternitate” e mașinal, rece. „Imensitate, veșnicie” Un sinonim pentru „infinit”, „imensitate” e uneori
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ea, trecând spre asfințit o revărsare de ape. [...] Soarele bătea de cătră amiază de pe țancul Măgurii. Ridicând ochii și clipind, Vitoriei i se păru că brazii sunt mai negri decât de obicei. Dar asta era o părere, căci sub soare lunecau pâlcuri de nouri alburii." (Mihail Sadoveanu, Baltagul) Testul nr. 23 1. Tipologia predicatelor prezentare, exemplificare (după un criteriu) 2. Relații semantice în limba română sinonimia (ilustrare cu definire, tipologie după un criteriu, exemplificare) 3. Adjectivul clasificare după un criteriu, exemplificare
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
II-a ( adagio ), ca o nocturnă, pune în valoare și de astă dată latura lirică a sensibilității lui Beethoven. Frazele melodice sunt aici cu mult mai largi decât în alte lucrări beethoveniene. Suava melodie, care începe din măsura a doua, lunecă pe o figură de acompaniament ( a se vedea măsura I ) ce străbate întreaga mișcare. Tema II, tot cantabilă, este cântată de glasul catifelat al clarinetului, peste care coardele suprapun arabescuri. Cele două teme nu sunt supuse dezvoltării. În loc de dezvoltare, în
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
de povestitor al scriitorului, cât mai ales prin „profunzimea și dulceața graiului“: „îngăduie-ne, Cetitorule, care te apleci cu sfielnică grijă asupra rândurilor aceste, a face aici o pauză. Trage-ți și tu răsuflarea, hodișnete-ți ochii și lasă-i să lunece iute peste vorbe, căci n-avem nimic din ceea ce, îndeobște, îți reține atenția. Aibi încredere în noi, nu te ducem pre tine în ispită de la trebi, nu mai povestim, ci facem puțină retorică. Șezi colea lângă noi și întinde-te
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
legat de mecanismele eului, dar și de cele ale memoriei. Oglinda este cea care introduce cititorul în trecut, în „cea mai îndepărtată iarnă“, cea a anului 1950: „Dincolo de oglindă începu să ningă cu fulgi mari, o ninsoare deasă în care lunecau umbre de oameni, siluete de bărbați și femei îndepărtându-se în ceața gri ă...ț“. În antiteză cu dictatura este viața omului de rând, care nu încetează să lupte pentru valorile sale și împotriva antiumanului. Romanul devine un instrument de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
privilegiat. Credința sa în literatură nu a fost zdruncinată de frecușurile zilnice pe culoarele redacționale. Scriitorul e un singuratic. Un singuratic care observă cu minuțiozitate strada, cartierul, podurile, orașele și satele prin care îl mână pașii. Deseori, notația sa minuțios-realistă lunecă în fantastic, dar nu poposește prea mult acolo. Pentru Amariței fantasticul e un mod de a atinge și a creiona lumea interioară. Paginile volumului de față poartă amprenta acestor tendințe. Podul său de piatră nu unifică doar malurile unui râu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
spun ei, nu mai sunt rentabile!? Un fenomen incredibil de remarcat:nici intrarea în NATO, nici în UE, nu a putut face ca situația noastră economică, socială sau de altă natură să se schimbe în mai bine, ba din contra, lunecăm tot mai în jos cu toate ramurile de activitate și-n special cu corupția. Ba sub diferite pretexte și parte din militarii armatei noastre trebuie să participe la unele acțiuni riscante care nu interesează națiunea română, producând văduve și orfani
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
ele. După un timp, ne-am pregătit de plecare, nu înainte de a mai servi câte un păhărel de alcool. Dacă ar fi fost după mine, aș fi stat cât mai mult, însă voiam și eu să plec, pentru că mereu îmi lunecau ochii spre sânii sau pulpele Liviei, iar stăpâna mea observase că-mi era o obsesie această preocupare și nu voiam să am discuții neplăcute acasă, de și îmi făcea mereu apropouri despre dotările doamnei și atracția mea. Am avut ocazia
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
nu mai puțin. Faci un recurs inteligent la indeterminare pentru a ține deznădejdea la distanță. Un vers afirmă, "Ceea ce pare și ceea ce este n-a fost niciodată mai nesigur". Toată poezia ta picură prin acest ochi. Starea poetică la tine lunecă printre degete și refuză să prindă rădăcini în cuvinte. Te împiedici în culori și forme, alegi vorbele cele mai retrase, inofensive, chiar fragile, iar ca rezultat ne inițiezi în dezastru. Cum ți-ai descrie lumea interioară, modul în care aluneci
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
perioada cea mai grea. (Când Vlad avea să iasă din pușcărie, aveam s-o aflu de la el.) Calculam instinctiv înălțimea zidurilor, controlându-mi, în același timp, expresia feței, care rămânea impasibilă. La stația următoare, coboram și luam tramvaiul 14, care luneca de-a lungul cursului Dâmboviței. Aproape de podul Cotroceni, se afla un platan uriaș, ale cărui ramuri se întindeau departe, peste râu. Priveam de fiecare dată, ca pe o enigmă, acest arbore cu viață puternică, fantastică, la răsăritul soarelui, în timp ce, la
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
Istorie și în Natură. De aceea, elanul său liric nu se reduce totuși la un simplu retorism: „Eu mă scăldam prin pâraie cu ochii deschiși- Era o apă de cleștar și de stele- Peștii aurii, pâlpâind ca-ntr-un vis, Lunecau lângă genele mele [...] Pe-atunci te-nvățam, țara mea, te-învățam Cu copaci și cu cer, cu pălmaș și cu vită, Cu luna lividă sclipind în spărtura de geam Și cu gura uscată de foame ca piatra trăsnită.” (Începutul) Trăirea
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
pădurii, suspinele copacilor, vuietul apelor, cerbii, căprioarele, poetul sare în universal, dezvăluind emoția creatorului, totdeauna proaspătă, mereu uluitoare: „... mă scăldam în pâraie cu ochii deschiși, Era o apă de cleștar și de stele Peștii alburii, palpitând ca-ntr-un vis, Lunecau lângă genele mele. Ori prin munți cu iarba-ntomnată pe creastă, Ascultam țârâitul unui greier bolnav; Gonind pe-un cer de-ntunecare vastă, Nourii scămoși în spinări purtau frigul jilav.” (Începutul) Nicolae Labiș ascultă muzica universului, observă trecerea materiei prin regnuri ca
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
Acești străini, barbari de la miazănoapte și miazăzi, urmează năluciri și patimi ale clipei; în sufletul lor nu trăiește un Bizanț al tuturor veacurilor, ci un Bizanț de o zi, când pot să câștige sigle și să bea vin, după ce vor luneca prin sânge" (p. 50) - textem diatropic, provenit din hibridizarea expresiei "Dumnezeul tuturor veacurilor" cu motivul "Ierusalimului ceresc"; "[12] este o corabie care se chiamă pământ și plutește spre veșnicie" (p. 53) - textem bazat pe un îndemn al Sfântului Nicodim Aghioritul
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
pe de o parte, de a fi acaparat de forțele omogenizante ale sistemelor sale aferente și eferente, care îi vor oferi cunoașterea lumii, ceea ce îl va duce la un raționalism și realism al operei, pe de altă parte, de a "luneca într-o eterogenitate prea liberă", care va genera dispariția formei și invazia detaliului, a fragmentarului. O altă experiență ce funcționează după logica terțului inclus este, în opinia lui Ștefan Lupașcu, experiența mistică. După el "comportamentul misticului este și mai paradoxal
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
dispare rănit în spuma mării de purpur. Dispare așa cum apare, în intervalul transparent dintre albastrul adânc și albastrul sfânt al cerului adânc: " Iar noi încremeniți priveam apusul,/ Albastrul sfânt al cerului adânc./ Se liniștise totul. Era pace./ Din pleoapa zării luneca pe ape/ O lacrimă de-argint, întâia stea". Și chiar dacă această epifanie ar fi rodul aparent al imaginației, ceea ce se vede e un nor, prin care se arată însă imaginea diafană a unui transcendent care nu este o creație a
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
doar tăcerea luminii se revarsă; "argintul lunii" nu e încă imaginea, ci conturul gol, primitor și prevenitor al venirii. Ceva vine, își previne venirea, se arată în alb și în argint, nevestit de cuvânt: "Trece prin crengi,/ Din stelele izvoarelor lunecă spre ochi -/ Nici vântul nu l-a întâlnit,/ Nici fiarele însetate de sânge - ". Ceva vine de sus, din răscrucea înaltă a adâncului răsfrânt, coboară în lumea evacuată, își începe drumul spre rostire. Mare incognitum, lunecă spre ochi, dar nu e
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
prin crengi,/ Din stelele izvoarelor lunecă spre ochi -/ Nici vântul nu l-a întâlnit,/ Nici fiarele însetate de sânge - ". Ceva vine de sus, din răscrucea înaltă a adâncului răsfrânt, coboară în lumea evacuată, își începe drumul spre rostire. Mare incognitum, lunecă spre ochi, dar nu e văzut; invizibil al vizibilului, se strecoară precuvântând. "Stelele izvoarelor" îl arată deja în chipul transparent pe care se întrepătrund înaltul și adâncul, chip al luminii cu care începe orice cuvânt. E poate una dintre cele
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în care imaginea, deși imaginată, e doar posibilul unei zămisliri, inimaginabilul care ne pune în situația imaginării. Căci ce ne tulbură mai mult existența așezată în limitele explicabilului dacă nu tocmai neașezarea de neimaginat, de pildă niște păsări neclintite care lunecă în lumina neînțeleasă a nezborului, spre in-formul la care aspiră? Aspiră așa cum expiră, căci stă în natura imaginii să se mlădieze pe trunchiul aceastei duble mișcări, să stea în lumina care o absoarbe, în adierea unei respirații nespuse: "în tine
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lipse și negații: acel "nu mai există" al zeilor fugiți și acel "încă nu" al celui care stă să vină" (M. Heidegger, "Hölderlin și esența poeziei", în Originea operei de artă, ed. cit., p. 237). 33 "Dar tot mai adânc lunecând,/ Se surpă albe portaluri/ Și floarea penelor blând/ Se ofilește pe valuri.// Taci - duși sunt numaidecât/ Păunii lunii în mare./ Taci - totul nu e decât/ O slabă cutremurare" (Lună pe mare, vol. Scutul Minervei, în op. cit., 3, p. 121). Faptul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
un râu în tâmpla lunii/ cu visele pornite pe un drum/ ce-a încetat de mult și calea nu mi-i// decât o reincludere în cremeni/ acolo unde pot să mă mai cheme/ priveliștile, unui stol asemeni/ de grauri repezi lunecați din vreme" (în op. cit., p. 70). 24 Absență sau gol mai semnificative decât plinătatea prezenței, pentru că ele întruchipează însăși posibilitatea plecării, a înscrierii în ceea ce (orice) va fi: "numai absența semnifică/ sau poate plecarea însăși este pentru tine Ființă/ mai
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
unghiului care deschide o altă perspectivă (cf. poemele Îndoitura timpului sau Îndoitura arcului, în care "cuvântul se îndoaie-n cuvânt până când/ gândul se-ntoarce în atingeri și vederi și auz", vol. În umbra luminii, ed. cit., p. 39). Acum vederea lunecă "pe imaginea presată în sine", devenită transparentă: "Privesc prin foile pleoapei ca prin pergament/ - palimpsest diafan, încărcat de aripi, atârnând de voci" (Îndoirea cerului, vol. În umbra luminii, ed. cit., p. 27). 92 "Intru în apele clare, în undele timpului
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cu cornițele abia mijite ale unui zâmbet. Codaș sau fruntaș, vremea-l străpunge, totuși, fără greș. Mă tem că, peste vreme, saltul nostru e la fel de neputincios ca al delfinului ce-ar vrea să lase-n urmă marea. Privirea-i languroasă lunecă de-a lungul frizei cu delfini zugrăvite pe peretele din dreapta tronului, și jocurile lor vioaie o molipsiră de bucuria proprie unui efemer fără ieșire. Simțea că nu doar cu ochii din orbite o privise arhitectul, ci cu ochiul unui vârtej
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
fi ieșit cumva în întâmpinare. Cât din noapte poate fi întâlnită? O aripă catifelată de buhă ștergea spornic stridențele stârnite de întrebare; trupul lui înregistra epitelial cum pipăia ea expert văzduhul fluid în clipita încăpătoare și cum se lăsa să lunece de-a lungul fileurilor lui subțiri, ce se înfășurau în urmă-i într-un turbion păstrător de secret. Acum îl învăluise, iar sunetele filtrate de ea, scoase din contextul lor rezonant, nu-și mai trădau proveniența, cum ar fi fost
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Singurul mod de a se exprima al acestor oameni era văicăreala: „niște ratați, nevropați și pesimiști, oameni de prisos”. Cuvântul „paria”, notează Cehov, definește perfect „omul decăzut, ajuns la ultima limită, prăvălit pe treapta de pe care n-ar putea să lunece mai jos”. Pierderea umanității, iată efectele reeducării prin ocnă. Singurul lor vis, fericirea, este reîntoarcerea În patrie: sunt mistuiți de dorul nestins de libertate, evadarea li-i speranța. Relatarea lui Cehov despre Închisorile țariste și sistemul birocratic și abuziv reprezintă
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
o barcă cu care am plecat în mijlocul lacului și din care am sărit în apă, dar în care m-am urcat ceva mai greu înapoi... Și așa, povestind, ajung într-un pat mare, cu miros de sulfină și levănțică și lunec, lunec în somn încă înainte de a pune capul pe pernă. Dimineața, mă trezesc gîdilată de o rază de soare care se strecoară printre crestele Alpilor drept spre nasul meu. Deschid fereastra și amestecul de culori ce se revarsă de pe culmile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]