KorAP: Find »[drukola/base=lup & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...412 >

10,288 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226

să le pună. „Trebuie să aveți încredere, e o condiție!” a continuat vânătorul. „Văd că vă îndoiți. Vă zic: nimeni nu cunoaște mai bine decât mine obiceiurile lupilor albi, vremea lor de furie, locurile unde dau buzna. Sunt vânător de lupi albi din copilărie; tatăl și bunicul meu tot cu asta s-au îndeletnicit. Sunt cel mai priceput vânător de lupi albi! În trei ierni - înainte să fi plecat prin lume - am scăpat de la prăpăd tot atâtea așezări. Puștile mele cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
nu cunoaște mai bine decât mine obiceiurile lupilor albi, vremea lor de furie, locurile unde dau buzna. Sunt vânător de lupi albi din copilărie; tatăl și bunicul meu tot cu asta s-au îndeletnicit. Sunt cel mai priceput vânător de lupi albi! În trei ierni - înainte să fi plecat prin lume - am scăpat de la prăpăd tot atâtea așezări. Puștile mele cu foc repetat nu dau greș niciodată; cine dorește poate să se convingă!” I-a dus pe curioși la marginea târgului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
o parte și, liniștit, a lovit o țigară lipită de un brad, la câteva zeci de pași. Iar trei conuri de pin, arătate pe rând de cei prezenți, au fost, unul după altul, făcute fărâme. Nu se lăuda străinul: nici un lup alb nu ar fi putut scăpa de puștile lui cu foc repetat! Doar să-l fi împresurat ditamai haita. Și nu mai era chiar străin țintașul. Devenise Vânătorul de lupi albi. Donna Iulia fusese și ea la demonstrația de tragere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
unul după altul, făcute fărâme. Nu se lăuda străinul: nici un lup alb nu ar fi putut scăpa de puștile lui cu foc repetat! Doar să-l fi împresurat ditamai haita. Și nu mai era chiar străin țintașul. Devenise Vânătorul de lupi albi. Donna Iulia fusese și ea la demonstrația de tragere la semn. Îi părea rău că nu înțelesese ceea Ochi cenușii încercase să-i spună nu de mult. L-ar asculta cu atenție de i-ar mai ține drumul. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
că nu înțelesese ceea Ochi cenușii încercase să-i spună nu de mult. L-ar asculta cu atenție de i-ar mai ține drumul. Nu se va lua după vorbele lui. Să-l audă numai ar fi vrut. Vânătorul de lupi albi aflase că Donna Iulia își aștepta bărbatul. Mai auzise, poate, și altele. Liniștit, ieșea uneori în marginea târgului și își încerca armele. Dintr-acolo urmau să vină fiarele. Zgomotul împușcăturilor îi încremenea pe locuitori vreme de câteva clipe; se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
vină fiarele. Zgomotul împușcăturilor îi încremenea pe locuitori vreme de câteva clipe; se gândeau - cine știe - că era bine că Vânătorul poposise tocmai în așezarea lor, nu în alta. Împușcăturile nu le aduceau siguranță, ci doar o anume încredere. Despre lupii albi, un timp, nu s-a mai auzit nimic. Dar, într-o zi, un tăietor de lemne a găsit în pădure, mort, un cățel alb. Mai mor cățeii, dar de ce tocmai în pădure? Era drum lung până acolo. Vânătorului de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
albi, un timp, nu s-a mai auzit nimic. Dar, într-o zi, un tăietor de lemne a găsit în pădure, mort, un cățel alb. Mai mor cățeii, dar de ce tocmai în pădure? Era drum lung până acolo. Vânătorului de lupi nu i-a plăcut întâmplarea. La nici un ceas, a pornit spre crâng. Nu a întâlnit nimic deosebit. A doua zi a mers iar. Aproape o săptămână a fost plecat. S-a întors, într-un asfințit, cu o ditamai lupoaică albă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
și spaimă. Târgoveții au văzut cu ochii lor ceea ce, până atunci, li se păruse mai mult poveste. Priveau în tăcere lupoaica și puii. Nu erau cățeluși, așa cum nici mortăciunea găsită în pădure nu fusese de neam câinesc. Erau pui de lup alb! Undeva existau și tatăl, și frații, și surorile mai mari, rubedeniile lupoaicei răpuse și ale lupilor cei mititei; alți lupi, și ei cu neamurile lor; haite întregi de fiare albe, ascunse în păduri, după dealuri, în văgăuni, poate că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Priveau în tăcere lupoaica și puii. Nu erau cățeluși, așa cum nici mortăciunea găsită în pădure nu fusese de neam câinesc. Erau pui de lup alb! Undeva existau și tatăl, și frații, și surorile mai mari, rubedeniile lupoaicei răpuse și ale lupilor cei mititei; alți lupi, și ei cu neamurile lor; haite întregi de fiare albe, ascunse în păduri, după dealuri, în văgăuni, poate că nu așteptau decât vremea potrivită pentru a da buzna! Poate fusese o singură pereche, așa că mai rămăsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
și puii. Nu erau cățeluși, așa cum nici mortăciunea găsită în pădure nu fusese de neam câinesc. Erau pui de lup alb! Undeva existau și tatăl, și frații, și surorile mai mari, rubedeniile lupoaicei răpuse și ale lupilor cei mititei; alți lupi, și ei cu neamurile lor; haite întregi de fiare albe, ascunse în păduri, după dealuri, în văgăuni, poate că nu așteptau decât vremea potrivită pentru a da buzna! Poate fusese o singură pereche, așa că mai rămăsese doar o sălbăticiune. Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
ascunse în păduri, după dealuri, în văgăuni, poate că nu așteptau decât vremea potrivită pentru a da buzna! Poate fusese o singură pereche, așa că mai rămăsese doar o sălbăticiune. Să vină în târg! Cu ciomegele o vor căsăpi! Vânătorul de lupi albi, după ce a înecat, într-o băltoacă, cei trei pui bălani, a jupuit lupoaica și a dus blana la tăbăcar. Apoi a tocmit un cojocar să-i coasă din ea cușmă pentru iarnă. Îi venea bine Vânătorului de lupi albi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
de lupi albi, după ce a înecat, într-o băltoacă, cei trei pui bălani, a jupuit lupoaica și a dus blana la tăbăcar. Apoi a tocmit un cojocar să-i coasă din ea cușmă pentru iarnă. Îi venea bine Vânătorului de lupi albi căciula. O purta nițel într-o parte: asta îl făcea să pară și mai semeț. Căciula era semnul primejdiei și stăpânul ei avea grijă să nu o lepede, parcă i se lipise de cap. Când saluta, o atingea ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
nițel într-o parte: asta îl făcea să pară și mai semeț. Căciula era semnul primejdiei și stăpânul ei avea grijă să nu o lepede, parcă i se lipise de cap. Când saluta, o atingea ușor cu mâna. Vânătorul de lupi albi trecea pe Strada Mare drept, purtându-și pe creștet trofeul. Era mai bine, ziceau unii, dacă străinul nu ar fi venit în târg. Donna Iulia știa că Ochi cenușii îi va vorbi. Privindu-l, i-ar fi pus palma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
palma pe umăr. El i-ar fi strâns brațul. Obosită, adormea gândindu-se la întâlnirea lor. Se trezea speriată: i se părea că bate Tim la ușă, avea un fel al lui. Sau că umblă cineva prin curte. Vânătorul de lupi albi stătea în gazdă la marginea de miazănoapte a târgului. La câteva zile odată, mergea în centru să cumpere țigări și jurnale. Donna Iulia știa când. Simțea c-un ceas înainte. Cu două-trei. Sau chiar cu o zi. Adică îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Pusese o perdea mai rară pentru a-l zări mai bine. Ar fi putut să-i bată în geam, făcându-i semn să intre, să crape tot târgul. După ce-l vedea trecând, se liniștea dintr-odată. Uneori și Vânătorul de lupi albi se gândea la Donna Iulia. Considerase totul sfârșit, dar odată, salutând-o, deslușise în ochii ei un licăr. Poate i se păruse. S-au întâlnit, față în față, pe la jumătatea lui decembrie. Donna Iulia iarăși nu a înțeles spusele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
datorie și singurătate. Despre bărbați și femei, cam așa. Ea privea spre căciulă: albul prindea, orbitor, soarele. Nori dezlânați coborau umbre. Donna Iulia și-a apăsat ochii, o dureau. S-a trezit întrebând despre noaptea în care urmau să vină lupii. Era convinsă că vor năvăli pe întuneric. Vânătorul i-a spus că vor veni ziua, peste puțin timp; i-a auzit, într-un amurg; avea un corn pe care îl punea, pâlnie, la ureche: nu erau departe. Donna Iulia cerceta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Vânătorului i s-a părut că plânge. Ajungând-o, și-a dat seama că râde. „Ești un idiot! Umbli cu pielea aia pe cap și crezi că dai gata pe toată lumea! Lasă-mă în pace!” i-a strigat. Vânătorul de lupi albi și-a îndesat căciula pe cap și a pornit gânditor spre casă. Peste vreo săptămână, Donna Iulia a primit plic de la Tim. A învârtit hârtia multă vreme. Cel plecat scria, ca de obicei, că s-a ivit o afacere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Evanghelia lui Marcu. Din cele patru, era cea mai scurtă. Ceilalți trei evangheliști lungiseră povestea lui Isus inutil. Cuvântul lor trecea de Donna Iulia. Mai citea, seara, uneori, din cartea despre America. A trecut și decembrie; jumătate din ianuarie. Despre lupii albi se vorbea tot mai rar. Mulți târgoveți și uitaseră. Aveau altă grijă: vulpile; în marginea de miazănoapte a așezării apăruseră o mulțime. Zeci. Peste o sută, socoteau, răbdători, unii. De unde? Speriate, alergând de colo-colo pe zăpada înghețată, erau vânate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
apăruseră o mulțime. Zeci. Peste o sută, socoteau, răbdători, unii. De unde? Speriate, alergând de colo-colo pe zăpada înghețată, erau vânate cu ciomagul, fugărite cu câinii și prinse; cele scăpate se întorceau cuprinse de o spaimă și mai mare. Cineva prorocise lupi albi și când colo!... Târgoveții crăpau de râs! Tăbăcarul nu mai prididea cu argăsitul: femeile se și vedeau pe Strada Mare, purtându-și blănurile. Lumea se simțea iar în largul ei. Vânătorul de lupi albi era salutat de la distanță: târgoveții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
spaimă și mai mare. Cineva prorocise lupi albi și când colo!... Târgoveții crăpau de râs! Tăbăcarul nu mai prididea cu argăsitul: femeile se și vedeau pe Strada Mare, purtându-și blănurile. Lumea se simțea iar în largul ei. Vânătorul de lupi albi era salutat de la distanță: târgoveții se arătau binevoitori, fără să ascundă o oarecare zeflemea; mai greșește omul, înțelegeau. Vânătorul știa - după ultimele semne - că lupii albi erau aproape. Dacă înainte nu purta nici o armă - doar când mergea la exerciții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Strada Mare, purtându-și blănurile. Lumea se simțea iar în largul ei. Vânătorul de lupi albi era salutat de la distanță: târgoveții se arătau binevoitori, fără să ascundă o oarecare zeflemea; mai greșește omul, înțelegeau. Vânătorul știa - după ultimele semne - că lupii albi erau aproape. Dacă înainte nu purta nici o armă - doar când mergea la exerciții -, acum umbla cu ambele puști, așezate cruciș peste spate. Mijlocul și-l încinsese cu o cartușieră doldora. Nu mai întrezărise de când se știa un asemenea prăpăd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
când mergea la exerciții -, acum umbla cu ambele puști, așezate cruciș peste spate. Mijlocul și-l încinsese cu o cartușieră doldora. Nu mai întrezărise de când se știa un asemenea prăpăd. Niciodată - în alte părți - nu apăruseră atâtea vulpi. Știa că lupii albi, după ce luau în stăpânire o pădure, le stârpeau până la una. Doar fuga le scăpa dacă simțeau primejdia la vreme. Și lupii obișnuiți părăseau, pentru un timp, locul. Vânătorul ieșea în marginea târgului și, folosindu-se de un ochean, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
mai întrezărise de când se știa un asemenea prăpăd. Niciodată - în alte părți - nu apăruseră atâtea vulpi. Știa că lupii albi, după ce luau în stăpânire o pădure, le stârpeau până la una. Doar fuga le scăpa dacă simțeau primejdia la vreme. Și lupii obișnuiți părăseau, pentru un timp, locul. Vânătorul ieșea în marginea târgului și, folosindu-se de un ochean, ca marinarii, privea în zare ceasuri în șir, până îl dureau ochii. Terenul era denivelat, numai coline. Cu greu putea fi supravegheat un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
în șir, până îl dureau ochii. Terenul era denivelat, numai coline. Cu greu putea fi supravegheat un asemenea spațiu. Și de ales albul de alb. Vânătorul ținea armele în dreapta sa, rezemate de o tufă. Trebuia să deschidă focul la vreme: lupii rămași, stârniți de sânge, s-ar fi năpustit asupra celor căzuți, iar el ar fi avut răgazul să-și încarce puștile. Văzând cum stau lucrurile, târgoveții ar fi sărit, care cum s-ar fi priceput, să-l ajute. Degeaba le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
care cum s-ar fi priceput, să-l ajute. Degeaba le spuse că vulpile erau semnul sigur al invaziei: credeau că iarna grea le mânase spre așezare. Duminică, la ceasul când lumea se pregătea să intre în biserică, Vânătorul de lupi albi, proțăpit în ușă, și-a ținut propria predică. „Nu e vreme de pierdut!” le-a zis celor adunați. „Primejdia e mare: o zi, două, și lupii vor da buzna! Vânătorii - cam puțini - împreună cu cei patru jandarmi să se aleagă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]