2,300 matches
-
că avea mânerul rupt și, când ea Întinse mâna să Își ia geanta, eșarfa de pene rămase agățată În scaun, iar Sasha văzu că bluza Îi era pătată de sânge. Întoarse privirea, o luă de braț și o conduse printre măsuțe spre ieșire. Emma Își mușcă buzele, căci n-ar fi vrut pentru nimic În lume să-i spună să-i dea drumul - deși brațul o durea tare și fiecare centimetru de piele o durea de parc-ar fi fost biciuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
baltă lecția de istorie, căci ospătarul Începuse să aducă prăjituri mamelor micuților invitați. — Țin să precizez că nu sunt rasistă, spuse absentă mama Guendalinei. Cufundându-și lingurița În tort, observă că era plin de fișcă, și așeză scârbită farfurioara pe măsuță, fără a-și da seama că atinsese poșeta Majei - un săculeț Gucci deosebit de elaborat din piele ce imita pielea de piton. — Nu vreau ca Guendalina să crească În preajma unei persoane de culoare, dar nu din rasism - dimpotrivă, eu Îi consider
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
urmelor, nu, ce idee, doar e tatăl lui, s-or fi pus de acord. Oprește-l, țipă Camilla, trăgând-o de braț. Nu vreau să-l ducă de-aici. Oprește-l, oprește-l, oprește-l! Nehotărâtă, Maja Își așeză pe măsuță farfurioara de tort, iar furculița de argint alunecă pe jos. Gheara aceea de metal Îi aminti de cercelul Înfipt În sprânceana lui Aris. Îi aminti de regulile ei. Nu am Îndrăznit niciodată să fac ceva care să-i surprindă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu se vedea nici un obiect care să-i aparțină, sau care să dezvăluie ceva despre ea. Poate crescuse Într-o cameră identică, mobilată cu același prost-gust și cu aceeași zgârcenie, dormind Într-un pat pliant și făcându-și temele pe măsuța din camera de zi. Și Încercase să scape de asta, dar nu reușise. Sau poate că da. — Unde e Valentina, mamă? strigă Emma din bucătărie. Însă Olimpia era prea interesată de oaspetele neașteptat și nu-i răspunse. — Ce meserie aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
viața. Și, mai mult, Îl rușina gândul că Emma Începuse să citească acest roman doar pentru că el Îl recomandase fiicei. Nu-și imagina că părerea lui putea avea o atât de mare importanță pentru ea. Închise cartea și căută o măsuță pe care s-o așeze. Și În timp ce căuta, ochii săi trecură peste un covor țipător și decolorat și văzu un cufăr deasupra căruia atârna o păpușă de cârpe, și Își aminti de ultima scrisoare pe care i-o trimisese Valentina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
căluții mecanici care se rotea Încet În timp ce În difuzoare bubuia Lambada. Dar acum, Într-o seară obișnuită, aici erau doar turiști care făceau fotografii lângă Fântâna celor Patru Fluvii - nu știuse vreodată care erau - sau sorbeau câte-o bere la măsuțele din cafenele - nu fusese niciodată În aceste cafenele. Emma și-ar fi dorit atât de mult să guste Înghețata de la Tre Scalini. Emma, Emma, Emma - fiecare colț din orașul acesta Îți strigă numele. Tot ce n-am făcut, toate ocaziile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mâine, Îi liniști Antonio. Pipăindu-și temător pieptul, se gândea că, dacă inima i-ar fi căzut din cămașă ca un bănuț, nici măcar nu și-ar fi dat seama. Cinară la McDonald’s-ul din Piața Spania, Îngrămădiți În jurul unei măsuțe de pe colț, sub lumina generoasă care evidenția bronzul fals al lui tati - folosea o cremă specială, căci nu avea răbdare nici măcar să stea liniștit sub lămpile autobronzante. Devorară hamburgerii unși de ketchup și Înecați În Coca-Cola. Își fripseră buzele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Tati nu Îndreptase niciodată kalașnikovul spre inima mamei, n-o mai luase la șuturi - acela era străinul dispărut pe neașteptate În piața Navona, era geamănul cel rău care, nu se știe cu ce ocazie, Îi luase locul. Omul așezat la măsuță care se apleca Înspre ei, căci În confuzia aceea generală nu reușea să le audă vocile, era tati al lor, care se Îndopa cu plăcintă cu mere - era Înnebunit după ea - și se interesa de școală, de echipa de volei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
un fluture, ruginiu, care se Întindea În jurul candelabrului din salon - o infiltrare de apă de pe terasa de deasupra clădirii. Și praf. Grămăjoare de praf pe mochetă, ghirlande de praf ce atârnau la colțuri din tavan, un văl de praf acoperea măsuța și cele câteva bibelouri ce supraviețuiseră fugii lor - un Pinochio de lemn colorat, un bulgăre de sticlă cu zăpadă ce cădea peste statuia Madonei din Loreto, un pumn de monede de argint din cine știe ce epocă și țară. Valentina traversă salonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În pat - o mână pe inimă, despre care Încă mai credea c-o are, cealaltă căzută, atingând pământul. Pistolul, pe covoraș. Corpul masiv Încă nu este rigid, Întins pe partea stângă a patului, partea care nu era a lui - căci măsuța e pe cealaltă parte și pe ea Își pusese, cum făcuse Întotdeauna, chiar dacă știa că nu mai avea nevoie s-o facă, Își pusese cheile de la casă, telefonul Închis și portofelul. Întins pe partea stângă, unde dormea ea, unde poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
când spre masa jucătorilor. În jur erau așezate câteva femei din anturajul ei obișnuit. Ținea în mână o carte cu coperta înzorzonată și asculta cu bunăvoință povestea unei femei tinere, care vorbea doar ca să-i facă ei plăcere. Pe o măsuță de cireș sclipeau în soarele amiezei câteva păhăruțe ca niște degetare, pe jumătate umplute cu lichior de coacăze. Pentru Zogru a fost un moment crucial. El a fost convins, și încă mai este, că ea a intuit adevărata lui existență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care lucra la un restaurant mare, pe lângă Piața Rosetti, pleca mai târziu și venea mai repede acasă. De câteva ori a luat-o pe Giulia să mănânce acolo, în bucătăria restaurantului care strălucea ca o tavă de inox. Avea o măsuță mică pe care își ținea el sosurile, ingredientele mai delicate, bune de pus în mâncare la sfârșit. Iar sub măsuță ținea un scăunaș, făcut special pentru Giulia, cu spătar și perniță. Prima copilărie a Giuliei a fost destul de îndestulătoare, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a luat-o pe Giulia să mănânce acolo, în bucătăria restaurantului care strălucea ca o tavă de inox. Avea o măsuță mică pe care își ținea el sosurile, ingredientele mai delicate, bune de pus în mâncare la sfârșit. Iar sub măsuță ținea un scăunaș, făcut special pentru Giulia, cu spătar și perniță. Prima copilărie a Giuliei a fost destul de îndestulătoare, căci ea n-a cunoscut foametea care apăsa peste restul populației și nici n-a apucat să-și dea seama prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să vadă cum trăiește Achile și ce fel de om este, acolo, în cuibul lui. Era o încăpere mărișoară, cu sobă de teracotă bleu și cu mobilă bătrânească: canapea cu picioare de fier, un divan tapițat cu mătase bleumarin, două măsuțe rotunde și joase, acoperite cu dantelă grea. Lângă canapea, erau răsfirate câteva reviste americane, iar din salon se vedea, pe ușa deschisă, tăblia de fier a unui pat, pictată cu o scenă galantă: un bărbat cu pantaloni până la genunchi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care a împins peretele respectiv. S-a urnit, și-o oglindă vălurită inundă fundalul. O cameră în stilul neorenașterii germane, care reflectă gusturile unor mari sculptori. Șemineu din aur, ceas-pendulă din aur, comodă din aur, birou cu cilindru din aur, măsuță de toaletă din aur, birou-pupitru din aur, sabie... ehe!, din aur bătut cu calcedonie, charoit și fluorit. A mai pășit și a ajuns într-o sufragerie maaaaaare, ca un apartament regal. Deasupra patului, încadrat într-un medalion oval, două litere
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
toiul celor mai mari certuri cu tata, ei, și atunci am auzit cum mama a trântit ușa de la bucătărie cu atâta furie, că farfuriile de deasupra ușii, înflorate, s-au ciocnit între ele, apoi s-a dus în antreu, la măsuța de telefon, s-a oprit în fața ei, o auzeam răsuflând din greu, apoi a apucat receptorul și a format repede un număr, nici n-a așteptat ca discul să revină de la sine, ci l-a tras înapoi cu degetul, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și răspundă cineva, ce treabă-i asta că nu-i răspunde nimeni deși se-aude o respirație la celălalt capăt, ce se-ntâmplă, să-i răspundă odată, ori nu mai recunosc vocea propriei nurori, vorbea tot mai tare, am auzit măsuța telefonului trosnind când mama a lovit-o cu genunchiul, și știam că-și face griji pentru tata altfel, nici în ruptul capului nu i-ar fi sunat pe bunici, ei nu stăteau cu ea de vorbă, mai ales de când l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de când l-au luat pe tata, pentru c-o făceau pe mama vinovată de toate, spuneau că din proprie inițiativă tata niciodată n-ar fi semnat acea petiție și că ea l-a instigat, și atunci mama a tăcut, nici măsuța nu mai trosnea, iar când a început să vorbească din nou, vorbea în șoaptă, dar tăios și inexpresiv, întocmai ca atunci când se-nfuria, și a spus că și ea ar putea să se simtă jignită, iar tovarășul secretar ar face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mie pentru că era o piesă cu defect, un rebut, partea de sus era turtită, am crezut că n-o să se vadă pe sub armură, însă în halul în care arăta, nici eu nu-l puteam folosi la nimic, între timp, afară, măsuța a trosnit din nou, cred că mama iarăși se sprijinise de ea, și am auzit-o spunând să n-o mintă bunicul tocmai pe ea, că știe ea foarte bine că mai are relații, destulă vreme fusese secretar de partid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
vorbă, asta-i doar o modestă mostră, trebuise să unească între ele patru apartamente, și tot nu-i încăpuse decât o mică parte a colecției, dar nu-i de lepădat nici asta, apoi arătând spre fotoliile de piele din jurul unei măsuțe de sticlă, în mijlocul camerei, ne-a spus să luăm loc, iar după ce ne-am așezat, ne-a întrebat cu ce ne poate servi, mama a zis să nu se deranjeze, dar ambasadorul a și ieșit, întorcându-se peste un minut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pe care însă nu le-am mai citit, fiindcă simțeam în continuare că se uită cineva la mine și nu-mi trecuse încă teama, și atunci m-am întors din nou și am văzut că în colțul opus, la o măsuță cu o tablă de șah pe ea, stătea într-adevăr cineva și se holba într-adevăr la mine. Era un negru, uscat și în vârstă, stătea la masă, urmărindu-mă din priviri. Când l-am văzut, m-am speriat puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
deschis gura, a arătat numai spre eșichier, iar eu i-am spus, mulțumesc, dar nu-mi place să joc șah, dar el mi-a făcut semn din nou, arătând iar spre eșichier, așa că atunci m-am așezat pe scaunul de lângă măsuță, simțindu-l cum scârțâie sub mine, iar nenea cel negru deodată și-a întins mâna și a apucat pionul dinaintea regelui alb și l-a mutat cu două pătrățele mai în față, apoi a mutat și pionul de lângă regină, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
în alta, și credeam că n-o s-o mai găsesc nicicând pe mama, dar atunci am smucit o ușă și iată-mă din nou în camera mare, mama stătea într-un picior lângă unul dintre fotoliile de piele și râdea, măsuța era răsturnată, vișinata se prelingea pe pieile de zebră, printre cioburile paharelor de cristal și ale sticlei, un cap de antilopă căzuse de pe perete, și capul cel mare de leu era pe jumătate căzut, ambasadorul stătea sub el, sprijinindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
prin cameră, s-a așezat pe pat, apoi s-a ridicat în picioare, s-a dus la unul dintre fotolii, s-a așezat pe el, s-a și ridicat, s-a dus la fereastră, a deschis-o, apoi de pe o măsuță a luat un ziar, și-a făcut vânt cu el ca cineva care nu mai poate de cald, și atunci Feri m-a întrebat ce se vede pe peliculă, iar eu i-am zis că nimic, e o mare plictiseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pentru a pune Înăuntru scrisoarea pe care v-a scris-o... - Ce scrisoare? - Erau multe pagini, e tot ce vă pot spune, i-am dat multe foi și un plic cu antetul spitalului, vi l-a lăsat acolo... Arătă spre măsuța de la căpătîiul patului, goală. - Era acolo cînd a plecat, sînt sigură, afirmă ea, Încremenită. Marie și Lucas, reflectînd intens, rămaseră tăcuți o clipă. Infirmiera, perplexă, ridică din umeri și ieși. Marie părea atît de profund cufundată În gînduri Încît Fersen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]