2,125 matches
-
suferință în viața ei, fiindcă era măritată cu tata și era mama noastră, a tuturor celor cinci fete. Noi, toți ceilalți, nu ne mai încăpeam în piele de fericire. Ne-am strâns cu toții, emițând „oooo“-uri și „aaaa“-uri în timp ce mașinăriile din crom și oțel erau descărcate și instalate. Cu toții aveam mari speranțe și așteptări de la mașinăriile alea. Toți credeam c-o să căpătăm corpuri ca al lui Jamie Lee Curtis (pe vremea aia era foarte la modă), în urma unui simplu contact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
cinci fete. Noi, toți ceilalți, nu ne mai încăpeam în piele de fericire. Ne-am strâns cu toții, emițând „oooo“-uri și „aaaa“-uri în timp ce mașinăriile din crom și oțel erau descărcate și instalate. Cu toții aveam mari speranțe și așteptări de la mașinăriile alea. Toți credeam c-o să căpătăm corpuri ca al lui Jamie Lee Curtis (pe vremea aia era foarte la modă), în urma unui simplu contact cu ele, așa că, evident, mașinăriile erau foarte solicitate. Tata a zis că și el vrea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
erau descărcate și instalate. Cu toții aveam mari speranțe și așteptări de la mașinăriile alea. Toți credeam c-o să căpătăm corpuri ca al lui Jamie Lee Curtis (pe vremea aia era foarte la modă), în urma unui simplu contact cu ele, așa că, evident, mașinăriile erau foarte solicitate. Tata a zis că și el vrea un corp ca al lui Jamie Lee Curtis. Mama n-a vorbit cu el o săptămână. La început, toate ne-am bătut pe mașinării. Erau folosite toată ziua, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
simplu contact cu ele, așa că, evident, mașinăriile erau foarte solicitate. Tata a zis că și el vrea un corp ca al lui Jamie Lee Curtis. Mama n-a vorbit cu el o săptămână. La început, toate ne-am bătut pe mașinării. Erau folosite toată ziua, ca o linie de producție de muniție pe timp de război. Tot timpul existau cozi. Și, ca să fiu cinstită, trebuie spus că oamenii nu se purtau mereu onorabil și nu respectau întotdeauna sistemul de coadă. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
n-a ajuns să arate nici pe departe ca Jamie Lee Curtis, ne-am simțit nițel dezamăgite și am decis să ne răzbunăm pe bicicletă ignorând-o. După o vreme, până și tata a încetat să mai pretindă că folosește mașinăriile. A bolborosit ceva foarte vag despre un articol pe care-l citise în Cosmopolitan despre faptul că exercițiile fizice în exces fac la fel de mult rău ca atunci când nu faci deloc exerciții. Citisem și eu articolul în chestiune. În realitate, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
în ceea ce-l privea pe tata, el lansase o scuză beton. Avea o explicație perfect justificată ca să abandoneze bicicleta și aparatul de vâslit. A folosit apărarea Cosmopolitan de fiecare dată când mama a făcut scandal despre cât de mult costaseră mașinăriile și cum ea nu vrusese ca el să le cumpere și cum prezisese ea că fix asta avea să se întâmple etc. Așa că, din păcate, cele două mașinării au fost aruncate cât colo și lăsate să adune praful, împreună cu pantalonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fiecare dată când mama a făcut scandal despre cât de mult costaseră mașinăriile și cum ea nu vrusese ca el să le cumpere și cum prezisese ea că fix asta avea să se întâmple etc. Așa că, din păcate, cele două mașinării au fost aruncate cât colo și lăsate să adune praful, împreună cu pantalonii de trening roz și bentițele de cap împletite roz cu albastru pe care le cumpăraserăm ca să arătăm bine. De fapt, eu și Margaret îi cumpărasem și tatei niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Pe care-am Încercat să le hipnotizez, dar medium n-am reușit să fiu nici măcar cu sora șefă, care-avea o barbă mică. Și dezaprob părerea bunului meu prieten de la TÎrgoviște, urît oraș, potrivit căreia „luasem pe umerii mei durerile complicatei mașinării omenești”. Care mașină, care dureri, care umeri. Eu n-am umeri. Am o privire gri, intermitentă. Ea mă-mpiedică să fiu uman. Ideea cu pornirile mele de-a căuta leacul universal o avea și Mircea Martin, care scria undeva: „Impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Viețuiesc În apartamente mari, luxoase, au aparate stereo, televizoare color, mănîncă foarte bine, am gustat și eu, m-am enervat, fac zilnic plimbări cu autocarul, și cei mai neajutorați sînt spălați cu ajutorul ultimei achiziții a doctorului Malbrin, directorul, o impresionantă mașinărie adusă din Anglia cu telecomandă care Îi ia după ce sînt fixați În niște chingi solide cu catarame ca de parașută, Îi bagă-n cadă, Îi scoate, de nenumărate ori, totul e automat, Îi Înmoaie, săpunește, stoarce, și după ce ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-se. Și deodată, glasurile, respirațiile, pașii, claxoanele, vociferările, zgomotul obloanelor ridicate, scrâșentul frânelor, clopotele tramvaielor, strigătele treptat înmulțite s-au adunat închegate în respirația colosală a orașului care nu mai dormita. Devenise din nou un stup colcăitor, amenințător. Ca o mașinărie fantastică și uluitoare care înghite orice ca să zumzăie, să toarcă, să-și clănțăne roțile zimțate, să-și plimbe benzile rulante, măcinând totul cu indiferență. Îl ura. Îi era drag și necesar, dar îl ura. Oamenii ăștia care treceau grăbiți pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la colțul străzii, tăcut, cu o privire de câine bătut. „Ce vrei?“, îl întreba cu bruschețe. „Doar să te văd.“ „Bine, vezi-mă.“ Mergeau până la autobuz fără o vorbă, ea urca repede, făcându-i un semn cu mâna. Pe urmă mașinăria torcea, zumzăia, măcina, orașul colcăitor, aglomerat, zgomotos, imens, nepăsător îl înghițea și ea se pierdea în mulțime. Ura orașul ăsta prăfuit, rece, aprig, copleșitor, amenințător, în care se simțea distrus. Nu orașul îl distrugea, dar era ca și cum n-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
comentariu întretăiat, bărâna povestea cât de greu se descurcă din pensie și se întreba ce se alesese de banii pe care-i dăduse toată viața pe impozite pe salariu; era de obicei replica după care se tăia brutal pe o mașinărie de război aparent foarte costisitoare. Filmul se termina cu celebrul discurs al premierului adresat Parditului Conservator Scoțian, în care descria războiul ca fiind o bătălie între forțele binelui și cele ale răului și declara că „trebuie să se termine“, urmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
răzgândească. Pregătindu-se de montajul final pe care-l făcea cu niște secvențe ale pardoselei fabricii, apăru domnul Riley, însoțit de un bărbat îngrijit, cu înfățișare de șobolan, care părea să facă un tur cu ghid al celor mai recente mașinării. Când l-au văzut pe Graham cu camera video, s-au apropiat și domnul Riley l-a rugat să se oprească din filmat câteva minute: clar, la îndemnul oaspetului lui. Acum, de aproape, Graham îl recunoscu, deși trecuseră câțiva ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
aparatului respirator. Mi-a spus să nu mă sperie ce o să văd. O infirmieră vorbăreață și eficientă m-a condus la salon și, ca înainte, am fost uimit de contrastul cu restul spitalului. Totul părea liniștit, modern și antiseptic. Erau mașinării care păreau scumpe lângă fiecare pat. Pâlpâiau și pulsau lumini și eram conștient la nivel subliminal de un discret zumzet electric care avea un ciudat efect calmant. Am trecut pe lângă celalalte paturi, fără a privi nici în dreapta nici în stânga. Simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ieșindu-i din vezica urinară un aparat de măsurat temperatura pe deget o perfuzie pentru lichide o perfuzie pentru antibiotice o grămadă de sârme și tuburi și pompe și console și suporturi și benzi și corzi, toate conectate la o mașinărie ca o cutie acoperită cu mânere și cadrane. Fiona fusese puternic sedată și acum zăcea paralizată. Avea ochii deschiși, dar nu prea era conștientă. Am întrebat-o dacă mă aude. Am zărit o mișcare în spatele ochilor; sau poate mă înșelam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și cu Înflorituri, trântite peste toată pagina Întâi. Fiecare redactor urma să trimită toate modificările operate În cursul zilei asistentului de la departamentul artistic, care, vreme de câteva ore după ce toți ceilalți plecau acasă, trecea toate fotografiile și articolele printr-o mașinărie care ceruia dosul fiecărei pagini și le imprima la locul potrivit În Carte. Eu aveam sarcina de a duce Cartea la apartamentul Mirandei indiferent de ora la care se termina - ceea ce putea fi oricând Între orele opt și unsprezece seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a făcut al naibii de mare plăcere. Îmi era din ce În ce mai ușor să-i evit pe turiștii care hoinăreau aiurea pe străzi. Pe vremuri mă uitam cu dispreț la trecătorii care vorbeau la celular, dar acum, din cauza programului meu haotic, devenisem o adevărată mașinărie ambulantă de vorbit. Mi-am scos telefonul și l-am sunat pe Alex la școală, unde, conform amintirilor mele cam Încețoșate, era posibil ca la ora aceea el să ia prânzul la cantina de la catedră. A sunat de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
trucuri ca ăsta; trebuia să fii În stare să-ți transformi timpul de așteptare În ceva mai palpabil - Într-un obiect sau un puzzle. N-aveai altceva de făcut. Asta era Închisoarea - nu era un purceluș de porțelan, ci o mașinărie mare, greoaie, care măcina orele. Viața Îți intra acolo și era făcută pulbere. Își săltă capul și-și schimbă poziția din nou, se rostogoli pe partea cealaltă. Sunetul tremurător se pornise pe culoar, dar bătaia era atît de ușoară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
după scaun, se afla o canapea pusă pe un postament, acoperită cu un cearșaf din hîrtie cerată și cu o găleată de zinc lîngă ea. Totul arăta odios: lumina mare metalică proiectată asupra lui și tăvile cu instrumente În jur, mașinăriile ciudate, frezele și sticluțele de anestezic. Simți cum i se urcă un val sufocant de lacrimi În piept și-n gît și, pentru prima oară spuse Nu pot! — Așa, deci, doamnă Harrison, spuse domnul Imrie, văzînd-o cum ezită poate. Scoateți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
firma sa etică de arhitectură a Încetinit până s-a oprit de tot, pentru că Îi ia o oră să ducă gunoiul și-mi spune mie tot timpul să o iau mai Încet. -— Ia-o mai Încet, Kate, parc-ai fi mașinăria aia din parcul de distracții. Cum se cheamă? Aia În care oamenii urlă și stau lipiți Într-o parte cât timp se Învârte drăcovenia aia. — Forța centrifugă. Știu asta. Mă refeream la numele mașinăriei. —Habar n-am. Zidul Morții? —Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mai Încet, Kate, parc-ai fi mașinăria aia din parcul de distracții. Cum se cheamă? Aia În care oamenii urlă și stau lipiți Într-o parte cât timp se Învârte drăcovenia aia. — Forța centrifugă. Știu asta. Mă refeream la numele mașinăriei. —Habar n-am. Zidul Morții? —Exact. Îmi dau seama că are dreptate. Nu am luat-o razna Într-atât Încât să nu-mi dau seama că există lucruri mai importante În viață decât să falsifici plăcințele la miezul nopții. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
desfac. Împachetat În partea greșită a acoperitoarei, Ben e roșu ca sfecla. Mă Întorc către doamne. —Cărucior nou, spun tare, să se audă. Și toate aprobă din cap și zâmbesc nerăbdătoare să se lase atrase Într-o complicitate feminină Împotriva mașinăriilor fabricate de om. — Tot ce se face În ziua de azi e atât de rigid, nu-i așa? Îmi spune o femeie Îmbrăcată cu niște pantaloni ecosez de lână, luându-mi acoperitoarea, aruncând-o cu ușurință deasupra căruciorului și prinzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
apropiere și a dispărut În direcția vestiarelor fără să arunce vreo privire În urmă. Reîncepuse cloncănitul mașinii de tenis, care umplea terenurile pustii. Un bărbat cu tenul deschis la culoare, Îmbrăcat Într-un trening cu sigla Clubului Nautico, juca Împotriva mașinăriei, care fusese programată să-i servească mingi peste plasă Într-un ritm aleatoriu. Chiar și prin paravanul de plasă puteam observa intensitatea duelului dintre jucător și mașină. Bărbatul făcea salturi mari pe tot terenul cu picioarele sale lungi, arînd zgura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pantofii de sport ai lui Crawford o mozoliseră pe treptele acoperite cu gresie. M-am oprit pe palierul de la etaj, ascultînd zgomotul mobilei care rîcÎia podeaua. Dormitoarele erau mîzgălite cu graffiti - dezmăț de verticile negre și aurii, EKG-ul unei mașinării demente pornite În căutarea unui creier. O singură cameră scăpase nevandalizată, dormitorul cameristei, situat deasupra bucătăriei, În care Crawford tocmai demonta de pe perete un ditamai bufetul În stil spaniol. Apucînd cu amîndouă mîinile panourile de stejar sculptat, smulse corpul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
șic. Am adus ceva care ar trebui să facă profiturile să cînte. Arată-le lui Helmut și lui Wolfgang unde vrei s-o așeze. — Nu prea știu, am spus, dîndu-mă la o parte ca să-i las pe nemți să care mașinăria În lobby. Elizabeth, e o mare dovadă de Încredere În noi, dar nu crezi că-i cam prematur? De ce, scumpule? (Își lipi de fața mea obrazul acoperit de văl, iar cascada de mătăsuri ce-i Învelea trupul bine făcut fremătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]