4,293 matches
-
caldă: nici nu se putea altfel, căci era originar din ținutul Neamțului, din acea rasă arhiromînă de munteni care vorbește și cugetă încă și astăzi precum se scria în secolul al șaptesprezecelea. De aceea s-o fi și ocupat cu metafizica și nu cu tripotajul de bursă; cu căutarea adevărului după putințele lui, nu cu sofisme în favorul răscumpărării liniei Cernavoda chiustenge, căci, cu tot pasul său greșit cu liberalii moderați, Conta era român get - beget și ca atare onest în fundul
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
mai niciunul din tablourile contimporane. Cât despre filozofie, pesimismul e la modă: Schopenhauer e Dumnezeu, Hartmann profetul său. Pozitivismul lui Auguste Comte nu face nici un progres; filozofii francezi nu mai studiază decât psihofiziologie, filozofia engleză nu mai merită numele de metafizică și se ocupă de chestii practice de ordine secundară, nu de soluțiunea unor probleme universale. Numai Germania are o metafizică vie, dar și aceea e întunecoasă și desperată. Nu noi vom contesta meritele extraordinare ale marelui filozof german. În adevăr
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Auguste Comte nu face nici un progres; filozofii francezi nu mai studiază decât psihofiziologie, filozofia engleză nu mai merită numele de metafizică și se ocupă de chestii practice de ordine secundară, nu de soluțiunea unor probleme universale. Numai Germania are o metafizică vie, dar și aceea e întunecoasă și desperată. Nu noi vom contesta meritele extraordinare ale marelui filozof german. În adevăr, el a risipit prin criticile lui energice dominațiunea acelui filozofem compus din o goală și stearpă frazeologie pe care Hegel
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
lege, nu a definit nici o corelație univocă, nu a produs nici un determinism drept dovadă stă istoria sa, care se îndepărtează de caracteristicile cumulative și axiale ale unei veritabile științe, fiind repetitivă și caleidoscopică, asemenea timpului străvechi al doxei și al metafizicii. Să studiezi sociologia la Universitate înseamnă să înveți doctrinele sociologilor celebri, de care fiecare student se poate folosi din plin, fără să conteze sensul ori ordinea: efect al puterii, al modei, după cum bate vîntul și cere actualitatea. Sociologia s-a
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
în Imperiul Roman prin mase. Geografic, pe la periferie, ca o religie a migratorilor și peregrinilor. Din punct de vedere social, prin lumea de jos, meșteșugari, femei, imigranți categoriile cele mai puțin instruite. Literar, prin genurile mai puțin nobile, biografia, nu metafizica, corespondența, nu tratatul, predica, nu cursul. El a putut astfel să-și sporească rata de audiență, și fără acest procent însemnat, cîștigat mai cu seamă în secolele al II-lea și al III-lea, n-ar fi putut în secolul
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
inamicul și de înaltă trădare. Dar noi știm multe despre relativitatea polemică și contingentă a acestor noțiuni. Aprecierile pe care le fac aici asupra scriitorilor colaboraționiști sînt perfect arbitrare, neverificabile și nefalsificabile, e o chestiune de morală, de psihologie, de metafizică personală. De moment politic. De raporturi de forță. Dar stabilirea unei relații de cauză/efect între un articol antisemit publicat în N.R.F în 1942 și razia Vel d'hiv', care ar fi putut pune toată lumea de acord, pare de
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
cu aluziile și ocheadele transformate în ebraică chiar și pentru un cititor cultivat. Golirea arhivelor mișcării muncitorești franceze înainte de "bolșevizarea" comuniștilor și de normalizarea socialiștilor este pentru cititorul de astăzi asemănătoare cu trecerea de pe Tele 7 zile pe Revista de Metafizică și Morală. Jaurès și Blum au același patrimoniu cultural ca Marx și Troțki, cu același noviciat școlar și aceleași bagaje pe care le împărtășesc Barrès sau Maurras, adversarii lor. Cuplurile antagonice: Jaurès-Barrès, Blum-Tardieu, Benda-Maurras și chiar Thorez-Aragon versus de Gaulle-Malraux
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
este instrumentul de organizare internă al intelectualilor (mijloc sau miză a forței interioare a cîmpului profesionist). Vectorul presei scrise se adresează profanului, amatorului. El face legătura între "teoria de avangardă" și "mișcarea spontană a claselor" pentru a vorbi "leninist", între "metafizică" și "lume", ca să alegem exprimarea "jaurésiană". El reunește savantul și muncitorul, iar obișnuita legătură între intelectual și poporul care garantează Școala în universul republican este ziarul militant care îl asigură în universul socialist. Atîta timp cît tipăriturile serveau drept suport
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
a constituit încă din copilărie, acum un secol, venit din partea spiritelor eminente. "Refuz să consider științific tot ceea ce vom putea construi pe aceste baze și cu aceste materiale", scria Lucien Herr în 1894 în Revista universitară. Iar în Revista de metafizică și morală (martie 1896), Andler considera în mod monstruos că se făcea "sociologie fără istorie". Este o falsă știință, concluziona el, "care nu poate nici rezolva, nici măcar pune" problemele de care se ocupă, iar "singurul sfat de îmbunătățire a metodei
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
al înțelegerii propriei vieți, ceea ce le permite îmbunătățirea substanțială a vieții lor psihice. <notelist> 1. Drăgănescu M., Informația materiei, Ed. Academiei Române, București, 1990 2. Polchinski J., String Theory, vol. I, Cambridge University Press, 1998 3. Apostol M., De la fizică la metafizică, Ed. Solteris, Piatra Neamț, 1998 4. Achimescu N., Buddhism și creștinism, Ed. Junimea Tehnopress, Iași, 1999 5. Delumeau J., Religiile lumii, Ed. Humanitas, București, 1996 6. Eliade M., Șamanismul și tehnicile arhaice ale extazului, Ed. Humanitas, București, 1997 7. Gaudin P.
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
știe nimic, dar spune asta în numele exigenței unei științe de ordin superior, care refuză multiplicitatea unor puncte de vedere parțiale. Arborele este simbolul cunoașterii despre care vorbește Socrate (despre arbore vorbea și Descartes. "Întreaga filosofie este asemenea unui arbore: rădăcini = metafizica, trunchiul = fizica, ramurile = celelalte - 3 principale științe: medicina, mecanica și morala"). Heidegger își punea întrebarea: "în ce sol sunt înfipte rădăcinile arborelui numit filosofia?" Numeroși specialiști presupun că orice discurs pe care Platon îl pune în gura lui Socrate în
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
cocoș". Nietzsche a interpretat astfel aceste spuse: "O Criton, viața este o boală". Socrate s-a prefăcut fiind, de fapt, pesimist. "T I M I D I T Ă Ț I" A C T U A L E Dacă definim metafizica prin distincția operată între două lumi prin opoziția între esență și aparență, adevărat și fals, inteligibil și sensibil, atunci trebuie să spunem că Socrate este inventatorul metafizicii. El face din viață ceva ce trebuie judecat, măsurat, îngrădit, iar din gândire
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
T Ă Ț I" A C T U A L E Dacă definim metafizica prin distincția operată între două lumi prin opoziția între esență și aparență, adevărat și fals, inteligibil și sensibil, atunci trebuie să spunem că Socrate este inventatorul metafizicii. El face din viață ceva ce trebuie judecat, măsurat, îngrădit, iar din gândire o măsură, o limită ce se exercită în numele unor valori superioare Divinul, Adevărul, Frumosul, Binele. Prin Socrate, își face apariția tipul filosofului de bunăvoie și cu subtilitate
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
4,13). Ar părea un refuz, dar revelația din versetul următor ar impune înțelegerea acestei expresii prin „Eu sunt cel ce sunt”. Declară „fericită” redarea din LXX prin ho ôn. Întrebarea ce nu întârzie este dacă e vorba de ființă metafizica sau de ființă istorică, manifestare a activității divine în timp - cum opinează majoritatea exegeților protestanți, considerând că ființă metafizica e prea abstractă pentru epoca respectivă, iar verbul h"y"h indică mai degrabă devenirea, imperfectul desemnează de preferință acțiunea cuiva
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cel ce sunt”. Declară „fericită” redarea din LXX prin ho ôn. Întrebarea ce nu întârzie este dacă e vorba de ființă metafizica sau de ființă istorică, manifestare a activității divine în timp - cum opinează majoritatea exegeților protestanți, considerând că ființă metafizica e prea abstractă pentru epoca respectivă, iar verbul h"y"h indică mai degrabă devenirea, imperfectul desemnează de preferință acțiunea cuiva care intră în scenă, iar întreaga expresie pare să trimită la acel ’ehyeh ‘imm"k, „voi fi cu tine
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Religions du Livre: Celui qui est. Interprétations juives et chrétiennes d’Exode 3,14, apărut în colecția „Patrimoines” (Cerf, Paris, 1986). Acestea urmăresc dezvoltarea exegezei iudaice și creștine medievale a Numelui revelat lui Moise: în fapt e vorba de o „metafizica a Exodului” după expresia lui Étienne Gilson. Exegeza iudaica e prezentată în triplă ei dimensiune filosofica (studiul lui Shlomo Pines, Dieu et l’être selon Maïmonide), esoterica (studiul lui Nicolas Séd, L’interprétation kabbalistique d’Exode 3,14 selon leș
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Goetschel, Exode 3,14 dans la pensée juive allemande de la première pârtie du XXe siècle, și al lui Gabriel-Philippe Widmer, L’interprétation barthienne d’Exode 3,14, singurul mai aproape de preocupările noastre. Căci, după un periplu prin aerul rarefiat al metafizicii, al esoterismului și al teologiei naturale, exegeza teologului protestant Karl Barth care dezontologizează Ex 3,14 și îl leagă de expresia „Cel care este, Cel care era și care vine” din Apocalips 1,8 ne readuce pe terenul ferm al
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
la paginile pe care le-a scris acesta. Imaginea cea mai răspândită cu privire la Platon - care s-a impus oarecum ca un clișeu cultural universal acceptat, necontestat și de necontestat, în conștiința culturală europeană - este aceea a unui Platon părinte al metafizicii occidentale, marele constructor pe terenul filosofiei speculative care, prin teoria ideilor, și-a adus în acest domeniu cea mai consistentă și mai durabilă contribuție la istoria gândirii omenești. Într-adevăr, de două mii și mai bine de ani, întreaga cultură europeană
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
practicile sale, care s-a numit „religia filosofilor”, urma să înlocuiască pe cea veche „religia populară”. La un secol și ceva după, Platon răstoarnă relația dintre termenii problemei: el vizează o reformă politică susținută metafizic, întemeiată pe elementul central al metafizicii sale, teoria ideilor. O nouă cetate, „cetatea ideală”, în fond „cetatea filosofilor”, perfectă în toate articulațiile sale, urma să se substituie vechii cetăți, „cetatea reală”, populară, a maselor, crestată de imperfecțiuni de tot felul. Diferența ce se poate constata trecând
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sau cel etic? Care dintre tabere are dreptate? Cel mai simplu și poate comod răspuns ar fi: ambele, dar acesta ar păcătui prin naivitate, pentru că Republica este mult mai mult decât atât. Republica are ca teme etica, politica, literatura, arta, metafizica, educația și multe altele și, deși este discutabil dacă se poate susține o îmbinare perfectă a mai multor sau chiar a tuturor domeniilor, totuși este clar că Platon a intenționat desfășurarea structurii unui argument total. Dialogul propune un model rațional
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fiind analog cu sufletul uman. Și totuși, Republica nu oferă răspunsuri, mai degrabă limite până unde se poate merge, dar mai ales, în acest caz, unde trebuie să ne oprim. Afirmația că Platon, scârbit de patologia dezordinii, a recurs la metafizici implauzibile și politici cu iz totalitar este deja un loc comun demult existent în anumite teorii și analize politice. Este cel puțin naiv să se afirme că la o comparație, oarecum de suprafață, nu se pot găsi unele idei care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a modului în care putem gândi unitatea lor și au aproximat problema comunicării politice prin discutarea retoricii. În fine, în Sofistul, vechea problemă a devenit acum fundament al teoriei negației și, reținând cât de intim este legat Aristotel, în proiectul metafizicii sale, de teoriile dialogului Sofistul, am căutat în opera lui urme cât de vagi ale problemei platoniciene. Desigur, nu ne închipuim că Platon ar gândi în secret în termenii cuplului „Ahile și Ulise”, dar este posibil ca unitatea aceleiași probleme
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Aristofan încât, pe măsură ce înaintăm, ochii se curăță, privirea se adaptează ambientului și constat, acum, ca pe un paradox, că ea se adaptează nu depărtându-se de mit, ci adâncindu-se în el. Într-un fel, și din acest motiv chiar, metafizica în general și cea platoniciană în special se însoțește cu o anume lipsă de rigoare (lipsă care e de recunoscut, în chip fatal, în tipurile de limbaj). Pseudomoralismul lui Pausanias, erotica biocosmică a lui Eryximachos și antropologia fantastică a lui
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
condiționat de transcendent; Socrate nu-și propune să condiționeze transcendența de morală. Și într-un caz, și în celălalt este vorba de o fenomenologie a iubirii, de o homoerotică fenomenologică în care sunt descrise experiențe (una empirică la Alcibiade, alta metafizică la Diotima). Ajung astfel la ceea ce numesc „ironie erotică” de tip socratic. O lungă - prea lungă! - prejudecată ne tot vorbește despre ironia socratică și bunele ei lucrări, ca să nu mai spun de rezultate. E un tic profesoral greu de anulat
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Cf. ibidem, 279e. Cf. ibidem, 264a. Cf. ibidem, 262d, dar și 272e. Cf. Sofistul, 253c. Cf. ibidem, 256e sqq., ceea ce oferă modelul judecății nedeterminate de tip „S est non P”, iar abia Aristotel a modificat acest regim al negației (cf. Metafizica, XIII, 2, 1089b sqq.) sugerând faptul că ea are sens doar în interiorul predicației, în adevarata judecată negativă, de tip „S non est P”. Cf. Aristotel, Despre suflet, III, 6, 430b 26 sqq. Cf. ibidem, III, 6, 430a 26 sqq. Cf.
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]