2,515 matches
-
exagerată, împingea până la extrem ideea de condensare a cuvântului până la anularea proprietăților lui combinatorii și rezonatorii. Într-adevăr, în versurile sicilianului vocabulele par concentrate în jurul propriului miez semantic și scindate de cele care li se alătură în structuri cu potențial metaforic. Într-un fragment anterior menționam că în secolul al XIX-lea Leopardi teoretizase în Zibaldone importantă distanței dintre termeni în construirea metaforelor, avertizând în legătură cu pericolele pe care jocul poetic combinatoriu le poate ascunde. Găsirea distanței ideale dintre părțile metaforei constituie
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
eliberată de crustele neoclasice și de banalitățile arcadice, într-un limbaj primitiv și esențial. Influență poeților străvechi asupra creațiilor sale de sine stătătoare se remarcă și în clasicitatea cuvintelor preferate de el, în vădita lor simplitate și în rezonanță lor metaforica: unele sintagme alcătuiesc un discurs care amintește de cel leopardian ce, la rândul său, le datorează mult anticilor: curbez ceruri și dealuri, si desiș albastru, pauze de frunză, silabe de umbra, clopote ce scufundă semitonuri de arbori și vânt.481
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
termenii-extremă lumină și întuneric, sub aspectul frecvenței, predomină familia lexicală a celui dintâi (...). Sensul dominării este răsturnat, însă, de familia termenului umbră, cu o frecvență foarte ridicată. Component fundamental al imaginii lumii în viziune eminesciană, termenul depășește, prin semantica sa metaforică, limitele opoziției lumină-întuneric, dar chiar considerat numai sub acest aspect semantic, din perspectiva acestei opoziții, prezența sa tot impune o dominare a stării de întuneric sau tinzând spre întuneric (s.a.). Faptul de ordin statistic reflectă o componentă din plan semantic
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reprezentări operate cu ajutorul termenilor care desemnează realități fizice și animate 51. O imagine care se dezvoltă într-un context narativ cu semnificații simbolice, conform unei izotopii concrete, absolut coerente, care trimite, termen cu termen, de o manieră cel mai adesea metaforică, la un univers referențial de o altă natură, abstractă, filosofică, morală etc. Alegoria se recunoaște prin două caracteristici: continuitatea expresiei figurate și coexistența sistematic menținută a două sensuri, literal și simbolic 52. Reprezentarea figurată a noțiunilor, obiectelor și ființelor, sub
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care se poate desfășura pe întinderea unei întregi opere 53. (Molinié: 1992, pp. 42-43) (Aquien: 2010, pp. 45-46) (Gardes Tamine et Hubert: 2004, 10) Suită de metafore. Realitate fizică pentru existențe abstracte. Imagine realizată de o manieră cel mai adesea metaforică. continuitatea expresiei figurate și coexistența sistematic menținută a două sensuri Reprezentare figurată. Tablou sau poveste. Întrebarea despre cunoașterea existenței lui Archaeus revine de patru ori în varianta finală: "Ai auzit tu vreodată despre Archaeus? Dar aș dori să știu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în cauză sînt numai cadavre intrate în putrefacție și legănate de vînt, iar ceea ce părea un zîmbet binevoitor este doar maxilarul unui matelot, dezvelit lugubru de procesul mumificării. Aventura finală însă, din insula Tsalal, pare să ascundă, în clarobscurul ei metaforic, sensul major al alegoriei lui Poe. Stranietatea terifiantă a ținutului și locuitorilor săi este ilustrată de prezența copleșitoare a culorii negru în orice formă de viață. Primim informația înfricoșătoare că băștinașii nu au nici măcar "albul" ochilor, iar dinții le sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de tragedie clasică, într-o operă, paradoxal, ne-tragică și într-o ipostază puțin obișnuită new-yorkeză -, susținută butaforic de către deja menționatul fundal capitalist al celebrei Wall Street din Manhattan. În plus, statutul și natura eroului-narrator al nuvelei punctează anumite detalii metaforice care țin, neîndoios, de o simetrie alegorică, atent realizată pe parcursul desfășurării epice. Bartleby, the Scrivener este una dintre scrierile melvilliene care folosește un "povestitor" neomniscient, cu evidente calități de reflectare și o permanentă tendință spre obiectivare. El se definește ca
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
artiștilor europeni (în sensul prezenței, în structura ei, a spectacularului de factură hollywoodiană, derivat din bisexualitate, alcoolism suicidal și aventuri cu actrițe celebre ale însoritei Californii!) -, din stil tăios, precis ca un instrument chirurgical (și lipsit, prin urmare, de "ceremonialurile" metaforice ale epicului generic de pe bătrînul continent) ori din tematică axată pe alienarea individului (post)industrializării (fenomen mult mai acutizat în America secolului XX decît în Europa echiva lentă). Specificitatea "locală" a lui Cheever se naște și din sau mai cu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cele mai bune creații aparținînd scriitorului (vorbim despre o selecție din volumele sale reprezentative!)*, mi se pare o întreprindere editorială deosebit de importantă. Riscurile amintite mai sus sînt evitate inteligent de către traducător (poet el însuși), fie printr-o adecvare la registrul metaforic special al lui Heaney, fie prin lăsarea deoparte a poemelor cu "încărcătură" mentalistă (sau chiar politică) excesivă. Cred de aceea, fără ocolișuri, că apariția acestei cărți e un eveniment artistic real. Opera poetică a lui Heaney (nemailuînd-o în consi derare
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
iar nu în suprapunerea lor. Totodată, avem de-a face aici, în mod fundamental, cu o poveste a rezistenței și nu cu una a sucombării, așa cum lasă să se înțeleagă titlul româ nesc. Nu întîmplător, atît protagonistul, Viktor Zolotariov ("pinguinul" metaforic al narațiunii), cît și Mișa (pinguinul real din text) reușesc să supraviețuiască într-un univers măcinat de moarte. Prin exemplul lor de refuz al ocultării, triumfă ideea invincibilității rațiunii, se transmite mesajul optimist că pînă și într-o lume a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
îl evită, spe riați de înfățișarea sa), extrem de inteligent, el a fost înzestrat cu un talent singular acela de a intui situații complexe, prin simpla sesizare a codurilor lor exterioare. Pornind de la informații sumare, Ushikawa (Exegetul prin excelență, în ecuația metaforică a textului) deslușește straniile ambiguități generate de "poarta dintre lumi", scoțînd la lumină relația sentimentală cu un iz aproape mistic a eroilor centrali. Incursiunile "tălmăcitoare" ale detectivului sugerează acribia, dar și finețea oricărui exercițiu interpretativ. 1Q84 poate fi, de aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fantezia, sensibilitatea și ironia, exotismul și confesiunea, elemente suprarealiste și ermetice, explorarea universului afectiv al omului contemporan, diversificarea formulelor artistice, preferința pentru metafora de toate tipurile, limbajul poetic surprinzător (Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de imn (Ioan Alexandru). Constituind un fragment destul de controversat și puțin studiat de către istoricii și teoreticienii literari, neomodernismul a fost însușit atât de modernitate cât și de postmodernitate, fiind considerat fie perioadă de sfârșit a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fantezia, sensibilitatea și ironia, exotismul și confesiunea, elemente suprarealiste și ermetice, explorarea universului afectiv al omului contemporan, diversificarea formulelor artistice, preferința pentru metafora de toate tipurile, limbajul poetic surprinzător (Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de imn (Ioan Alexandru). De asemenea, la nivelul prozei, modernismul îi predă neomodernismului câteva principii solide: "...constatăm o mizare exacerbată pe autenticitatea actului relatării, pe transpunerea inovativă a acestuia într-un univers ficțional la a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Anei Blandiana, atât de consonant cu cea a lui Nichita Stănescu sau Marin Sorescu"71. Argumentul adus în favoarea acestei identități poetice nu este unul de natură estetică, în care prioritare să fie necuvintele, sau cuvintele de manieră necunoscută, surprinzătoare, șocante, metaforice, aproape violente, așa cum se întâmplă, în cazul celor doi congeneri, mai sus amintiți 72, ci unul de conținut, care se referă la surse de inspirație, teme și motive 73, regăsibile într-un comun "vitalism exuberant, de sorginte blagiană, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
al criticii este acela de a media dialogul autor-cititor, ajutându-l pe cel din urmă să descopere sensurile criptate ale mesajului poetic, mai ales că, "în secolul XX (deci în modernitate, n. n.) alteritatea nu este nici dialogală, nici reflexivă, proiecție metaforică a subiectului (...), iar interioritatea trebuie ghicită, ea pierzându-și transparența, drapată în falduri grele de fum, ea nu poate fi de fapt captată. Ce a rămas din experiența romantică a căutării comuniunii absolute este doar faptul că celălalt poartă, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
străbunilor, a matricialului), abia cu A treia taină avem, în 1969, volumul cu adevărat caracteristic al poetei. Discursul a devenit aproape exclusiv moral, liber prozodic (decasilabii iambice care sunau toți la fel în prima jumătate a deceniului, dispar treptat), original metaforic, dar fără excese, rareori poeta punând preț pe imaginea izolată"117. Pe măsura apropierii de cea de-a doua perioadă a operei sale, se resimt teme precum moartea, sfârșitul, singurătatea, degradarea relației cu ceilalți devenind tot mai acută, autoarea trăind
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
eul meditativ maturizat, eul suprimat, eul tainic, eul străfulgerat și Realitatea între simbol și construct, Capitolul III. În căutarea unui limbaj poetic original Paliere lingvistice: expresivitatea sunetelor, între avatarurile sinelui și câmpurile semantice, expresivitatea modurilor și timpurilor verbale și Constructe metaforice ale creației), lucrarea își propune să identifice acele principii supraordonatoare specifice Anei Blandiana, dispuse "într-o serie de criterii originale, personale și exclusive de implicație majoră, aflate dincolo de structura ordonată de norme și de convenții generale"144. Profundele reflecții poetico-stilistice
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Această primă etapă am intitulat-o sugestiv etapa poetică a metaforizării sau volumele deconstrucției. Ne-am permis să deconstruim parțial semnificația originală a metaforei succesive, adoptând o definiție a metaforei care dă naștere alteia, odată cu evoluția cronolgică a volumelor. Întregul metaforic pornește din faptul că nu există metafore specifice unui volum, care nasc altele specifice altui volum, ci ele coexistă în cadrul fiecărui volum, dând naștere toposurilor poetice de ansamblu, al căror sens, de asemenea, capătă culoare, dacă este cercetat în ansamblul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
chiar dacă "Apocalipsa este aici individuală"82. Considerându-l "volum cu adevărat caracteristic poetei"83, Nicolae Manolescu evidențiază "discursul devenit aproape exclusiv moral, liber prozodic (decasilabii iambice care sunau aproape toți la fel în prima jumătate a deceniului, dispar treptat), original metaforic, dar fără excese, rareori poeta punând preț pe imaginea izolată ("stele reci cu labe fără soț", oasele serafice ale mestecenilor"). Vizionarismul are tăietură clară, rațională și câteodată aforistică"84. Înlocuirea esteticului cu eticul, vizibil în poezia șaizecistă, devine, și de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
si "reflux", găsire si regăsire, un proces circular de rotire a lumilor artistice care se înalță si se năruie la infinit pentru a putea renaște din cuvânt. Disoluția barierelor dintre lumi (regnuri, stări de agregare, timp si spațiu) asociată ipostazelor metaforice a "fluxului si refluxului sensurilor", "valurile fluxului si refluxului" condiționează capital constituirea edificiului poetic. Eul meditativ maturizat îsi prezintă devenirea traiectului artistic, resimțind fluxul ideatic pe suprafața paginilor scrise, în care puterea absolută a cuvântului supraordonează alcătuirea lumilor suspendate. Eul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cât și exterioară. Interioară la nivelul mesajului care nu mai are claritatea primelor volume, ci devine vag, confuz, abstract, poeta însăși împiedicându-se de numeroasele cămăruțe din labirintul noii sale ființe. Exterioară la nivel stilistic, unde se observă un vid metaforic și un limbaj comun, obișnuit, care uneori devine de neînțeles prin simplitatea sa. Într-un mod convingător va ajunge la aceeași concluzie și Luiza Bratu, care observă că "jocul hamletian, între a fi și a nu fi, corespunde, în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
42); Această iluzie autobiografică ce poartă titlul de Amintiri (...) poate constitui (...) o sursă oarecum derutantă pentru o fațetă de portret interior al omului Heliade" (p. 51); Biblicele însă reprezintă chintesența concepției și cel mai important moment al metamorfozei autoportretului compus metaforic" (p. 70); Oricât de mare i-ar fi fost meritul, de un exclusivism exagerat (...) ne apare astăzi autoportretul pe care și-l face Heliade" (p. 84); Identificarea cu destinul colectiv, apărarea și cultivarea autohtoniei (...) sunt pentru noi argumente care pun
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
auctoriale, am delimitat câteva câmpuri lexico-semantice care se referă, implicit sau explicit, la diverse aspecte legate de problema autorului în literatură și în critica literară. Rolul lor este, în primul rând, acela de a descrie această instanță, prin variate determinări metaforice (imagine, chip, portret, profil, personaj, regizor, actor etc.), prin izotopii specifice (ubicuitate, dinamism etc.) și prin procese sufletești caracteristice (etalare mediată ca răspuns în fața unei realități opresive, jocul revelării prin ascundere și mesajul dublu pe care îl generează etc.). În
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
figura respectivă de stil înregistrând, în proza artistică istorică față de cea neistorică (a aceluiași autor, într-un efort de contrastivitate analitică), printre cele mai subtile oscilații. La baza acestor considerații se află o analiză lexicologică aridă, bazată pe statistica lexemelor metaforice din câteva zeci de texte 50. Diferențierea stilistică invocată, cu efect poetic indiscutabil, poate fi mult mai ușor și direct sesizată dacă ne amintim dozările diferite de ton metaforic în cazul nuvelei prototipale pentru analiza de față, Alexandru Lăpușneanu, în comparație cu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de cultivate în secolul al XIX-lea, se vor supune canoanelor narative populare, în vreme ce proza artistică istorică, nu. Pe de altă parte, la nivelul expresiei, dintre toate variantele avute în vedere, aici întâlnim cele mai puternice caracteristici ale romantismului: supradozarea metaforicului (deschis elementului învechit și popular), frecvența alegoriei și a simbolurilor tipice acestui curent cultural 55, nedisocierea între diferitele limbaje de caracterizare ale eroilor și cel al naratorului. Ciru Oeconomu, cu cele două romane istorice ale sale, Răzbunarea lui Anastase și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]