3,411 matches
-
coajă de mandarină uscată. — Unde-i Mlaștina Mare? Sperând să-l mai calmeze pe Endō, Kobayashi a început să-i explice foarte serios unde este mlaștina era amplasată în nord-vestul orașului Yamagata. După ce traversezi munții, ajungi la o serie de mlaștini, care s-au format în urma erupției unui vulcan vechi, probabil. Cea mai mare este Mlaștina Mare. De ea se lega o veche legendă. Balaurul stăpân al acestei mlaștini avea obiceiul să o atace pe stăpâna mlaștinii vecine. Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Kobayashi a început să-i explice foarte serios unde este mlaștina era amplasată în nord-vestul orașului Yamagata. După ce traversezi munții, ajungi la o serie de mlaștini, care s-au format în urma erupției unui vulcan vechi, probabil. Cea mai mare este Mlaștina Mare. De ea se lega o veche legendă. Balaurul stăpân al acestei mlaștini avea obiceiul să o atace pe stăpâna mlaștinii vecine. Într-o zi, un samurai pe nume Fujigorō dormea buștean la marginea mlaștinii, când i-a apărut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în nord-vestul orașului Yamagata. După ce traversezi munții, ajungi la o serie de mlaștini, care s-au format în urma erupției unui vulcan vechi, probabil. Cea mai mare este Mlaștina Mare. De ea se lega o veche legendă. Balaurul stăpân al acestei mlaștini avea obiceiul să o atace pe stăpâna mlaștinii vecine. Într-o zi, un samurai pe nume Fujigorō dormea buștean la marginea mlaștinii, când i-a apărut în vis o fecioară care-l ruga să o salveze. Îl implora s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
la o serie de mlaștini, care s-au format în urma erupției unui vulcan vechi, probabil. Cea mai mare este Mlaștina Mare. De ea se lega o veche legendă. Balaurul stăpân al acestei mlaștini avea obiceiul să o atace pe stăpâna mlaștinii vecine. Într-o zi, un samurai pe nume Fujigorō dormea buștean la marginea mlaștinii, când i-a apărut în vis o fecioară care-l ruga să o salveze. Îl implora s-o scape de stăpânul Mlaștinii Mari. Când s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
probabil. Cea mai mare este Mlaștina Mare. De ea se lega o veche legendă. Balaurul stăpân al acestei mlaștini avea obiceiul să o atace pe stăpâna mlaștinii vecine. Într-o zi, un samurai pe nume Fujigorō dormea buștean la marginea mlaștinii, când i-a apărut în vis o fecioară care-l ruga să o salveze. Îl implora s-o scape de stăpânul Mlaștinii Mari. Când s-a trezit, apa întunecată era agitată de valuri mari. A fixat o săgeată în arc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o atace pe stăpâna mlaștinii vecine. Într-o zi, un samurai pe nume Fujigorō dormea buștean la marginea mlaștinii, când i-a apărut în vis o fecioară care-l ruga să o salveze. Îl implora s-o scape de stăpânul Mlaștinii Mari. Când s-a trezit, apa întunecată era agitată de valuri mari. A fixat o săgeată în arc, a tras în valuri și mlaștina s-a liniștit brusc. Endō încerca să își imagineze mlaștina întunecată din inima munților, deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vis o fecioară care-l ruga să o salveze. Îl implora s-o scape de stăpânul Mlaștinii Mari. Când s-a trezit, apa întunecată era agitată de valuri mari. A fixat o săgeată în arc, a tras în valuri și mlaștina s-a liniștit brusc. Endō încerca să își imagineze mlaștina întunecată din inima munților, deși nu dădea în întregime crezare poveștii lui Kobayashi. S-ar putea ca omul să-i întindă o cursă. Dacă povestea era totuși adevărată, avea dovada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
implora s-o scape de stăpânul Mlaștinii Mari. Când s-a trezit, apa întunecată era agitată de valuri mari. A fixat o săgeată în arc, a tras în valuri și mlaștina s-a liniștit brusc. Endō încerca să își imagineze mlaștina întunecată din inima munților, deși nu dădea în întregime crezare poveștii lui Kobayashi. S-ar putea ca omul să-i întindă o cursă. Dacă povestea era totuși adevărată, avea dovada nevinovăției fratelui său. Oricum, trebuia să meargă. Nu avea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston la ochi? Tomoe i-a dat dreptate. — La ce te uiți? — O hartă. Sunt multe locuri cu nume interesante. Iată, de exemplu, Intersecția Vulpii. Păi da, pe vremuri circulau multe legende legate de șiretenia ei. Uite câte lacuri și mlaștini sunt în apropierea orașului Yamagata. Și Zaō e în apropiere. Ce romantic! După ce-l găsim pe Gaston, ce-ar fi să facem o plimbare până acolo, toți trei? Se auzea televizorul de la parter. Cineva se uita la meci, probabil. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
e momentul să anunțăm poliția, au hotărât Takamori și Tomoe în timp ce se pregăteau de culcare. În starea în care era, îi va fi foarte greu să ajungă până la muntele Takamori a doua zi... Uitându-se pe hartă, a văzut că Mlaștina Mare se afla între muntele Higashi-Kuromori, de 766 metri, și muntele Takamori, de 783 metri înălțime. Bineînțeles că exista un autobuz care mergea pe șoseaua dintre munți până la Arato și Nagai, dar Endō a considerat că ar fi mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un autobuz care mergea pe șoseaua dintre munți până la Arato și Nagai, dar Endō a considerat că ar fi mai bine să plece dimineața foarte devreme, ca să nu se întâlnească cu cineva pe drum. Kobayashi spunea că până și prin mlaștinile acelea mai întâlneai uneori tăietori de lemne sau pescari, cu undițele pe spate, veniți la pescuit de crapi. De aceea, și el era de părere că mai bine porneau înainte de a se lumina. Nu trebuia să-i vadă nimeni când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că mai bine porneau înainte de a se lumina. Nu trebuia să-i vadă nimeni când scoteau argintul. Nu era nevoie ca Endō să-i explice lui Gaston de ce urcă pe munte. Oricum, și fără explicații, Gaston mergea cu el până la mlaștină. În cazul în care nu putea urca vreo pantă mai abruptă, îl punea pe uriaș să-l care în spinare. Gaston le mai putea fi de folos și la scoaterea lingourilor din mlaștină. Endō stătea întins, cu privirile ațintite la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fără explicații, Gaston mergea cu el până la mlaștină. În cazul în care nu putea urca vreo pantă mai abruptă, îl punea pe uriaș să-l care în spinare. Gaston le mai putea fi de folos și la scoaterea lingourilor din mlaștină. Endō stătea întins, cu privirile ațintite la umbra lămpii de pe tavan. „A sosit, în sfârșit, momentul răzbunării pe Kobayashi“, gândi el. După ce vor găsi lingourile însă... Dacă iar îi pune prostul de Gaston bețe-n roate... ce să facă? Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
zărit și a venit spre ei. Văzându-l pe Gaston pentru prima dată, ochii lui de șobolan îl priveau bănuitor. Endō s-a apropiat de el și i-a explicat ceva, întorcându-se din când în când spre Gaston. 12 Mlaștina întunecată După ce a vorbit cu Kobayashi, Endō l-a chemat pe Gaston și i-a dat să țină frânghia și cazmaua pe care le adusese omul. Gaston nu avea nici cea mai vagă idee la ce serveau. El nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
drum. Endō tușea tot mai tare, de parcă îl râcâia ceva pe gât. Au apărut iar firicele roșii de sânge. — Aveți o tuberculoză groaznică, spuse Kobayashi, uluit la vederea sângelui. Apoi zâmbi iar ciudat și adăugă: — E imposibil să ajungeți la Mlaștina Mare. — Vezi să nu încerci s-o întinzi, se răsti Endō. — Am înțeles. Endō a pus imediat mâna pe pistol. Gaston l-a privit suprins. — Endō-san, ați promis... — Nu-l împușc, Gas... decât dacă încearcă să fugă. Cu cât urcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să urce și nu mai erau nici case și lanuri în drum. Totul era învăluit într-o perdea deasă de ceață. Aveai senzația că ești în altă lume, într-o lume cenușie de vis. Păreai absorbit acolo de fundul unei mlaștini albicioase, în afara timpului și spațiului. Gaston nu știa unde se află. Nici măcar nu i se mai părea că e în Japonia. În satul său natal, Savoy, de la poalele Alpilor Elvețieni, erau multe masive de peste 2000 metri. „Unde sunt oare? Urc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care sunt, puteam să și mor dacă nu mă ținea în viață ura pe care i-o port acestui om. Și ura îți dă tărie.“ În sfârșit, datorită vântului care împrăștiase ceața, se zărea în depărtare suprafața neagră-abăstruie a unei mlaștini. Pe mal era o baracă. Ajunseră la Mlaștina Mare. Nu-ți puteai da seama cât era de întinsă, deoarce ceața deasă persista la suprafața neagră și rece a apei. O parte a malului opus, acoperit de o pădurice, se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mă ținea în viață ura pe care i-o port acestui om. Și ura îți dă tărie.“ În sfârșit, datorită vântului care împrăștiase ceața, se zărea în depărtare suprafața neagră-abăstruie a unei mlaștini. Pe mal era o baracă. Ajunseră la Mlaștina Mare. Nu-ți puteai da seama cât era de întinsă, deoarce ceața deasă persista la suprafața neagră și rece a apei. O parte a malului opus, acoperit de o pădurice, se vedea prin ceață, plutind ca o insulă. Valurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
da seama cât era de întinsă, deoarce ceața deasă persista la suprafața neagră și rece a apei. O parte a malului opus, acoperit de o pădurice, se vedea prin ceață, plutind ca o insulă. Valurile de ceață se unduiau deasupra mlaștinii și insula însăși părea că se mișcă încet. Pe malul ud de ploaie al mlaștinii se afla șasiul unui autobuz vechi care fusese abandonat. Dincolo de șasiu era baraca pe care o zăriseră mai devreme. Fusese probabil construită pentru turiștii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a apei. O parte a malului opus, acoperit de o pădurice, se vedea prin ceață, plutind ca o insulă. Valurile de ceață se unduiau deasupra mlaștinii și insula însăși părea că se mișcă încet. Pe malul ud de ploaie al mlaștinii se afla șasiul unui autobuz vechi care fusese abandonat. Dincolo de șasiu era baraca pe care o zăriseră mai devreme. Fusese probabil construită pentru turiștii care treceau pe acolo ca să aibă unde să-și tragă sufletul puțin. Astăzi nu se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
n-ai dat vreun telefon la Yamagata, de acolo. — Doamne ferește! La ce mi-ar folosi? În timp ce-și bea oranjada, Endō îl privea pe Kobayashi cu neîncredere. Bău numai jumătate de sticlă, aruncând cealaltă jumătate pe fereastra autobuzului, în mlaștină. Sticla dispăru în ceață, fără zgomot. — Hai! Condu-mă la locul cu pricina. Nu vă mai grăbiți atât de tare. Îmi beau și eu oranjada. Atitudinea lui Kobayashi se schimbase. Până acum fusese slugarnic, acum era arogant. — Ce-ai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să înceapă să-i explice. — Tocmai am auzit că un străin solid a tras aseară la un han ieftin de pe Koshō-machi. Au pornit pe ultimii cincizeci de metri. Kobayashi a ieșit de pe drum și a început să coboare panta spre mlaștină. Endō și Gaston înaintau cu greu, în urma lui, prin iarba udă. Pantalonii le erau uzi și plini de noroi. Dincolo de malurile acoperite de iarbă era o întindere neagră-roșiatică de pământ, scăldată de apa mlaștinii. Aici e, spuse Kobayashi în șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a început să coboare panta spre mlaștină. Endō și Gaston înaintau cu greu, în urma lui, prin iarba udă. Pantalonii le erau uzi și plini de noroi. Dincolo de malurile acoperite de iarbă era o întindere neagră-roșiatică de pământ, scăldată de apa mlaștinii. Aici e, spuse Kobayashi în șoaptă, uitându-se cu viclenie la Endō. Acolo... unde iese copacul acela din apă. La rădăcina lui. Kobayashi arătă spre un copac uscat ce ieșea din apa învăluită în ceață. Era probabil vreo rămășiță de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
viclenie la Endō. Acolo... unde iese copacul acela din apă. La rădăcina lui. Kobayashi arătă spre un copac uscat ce ieșea din apa învăluită în ceață. Era probabil vreo rămășiță de pe vremea când fusese acolo pădure de cedri, înainte de formarea mlaștinii. Acum era jupuit de scoarță și trunchiul alb se ridica din apă ca un schelet. — Eu stau de pază aici, spuse Endō întorcându-se spre Kobayashi, care era cu câțiva pași mai în spate. Du-te și adu-le. — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cei doi, s-a așezat pe jos și a început să-și desfacă șireturile de la pantofii lui jerpeliți. — Ce faci, Gas? întrebă Endō suspicios. — Kobayashi-san e bătrân. Mă bag eu în apă, explică el zâmbind, în timp ce intra cu picioarele în mlaștină. O, e rece ca gheața... Endō-san, ce căutați? — La rădăcina copacului acela e o cutie, spuse Kobayashi ușurat. Legați-o cu frânghia aceasta și trageți-o afară. Vântul a inceput să bată și mai tare, iar ceața era tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]