2,283 matches
-
omul. ( „Dacă ar fi nebun s-ar sui pe o movilă de nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitându-te în oglinzi, ce ăsta-i deșert? Mulțumesc de asemenea deșert”, mormăise Mopsul atunci.) Dar într-o zi i s-a înfundat. A alunecat pe gheață, a scăpat în apă, a făcut pneumonie și s-a curățat în câteva zile. „Poate totuși a fost un accident”, am zis. Domnul Andrei m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
au durat atât, pe care le-am trăit pe peluza din fața gheretei portarului între bătrânii care, când îi întrebam: „Mă urmăriți?”, săreau imediat să mă asigure: „Firește, domnule sculptor, vă urmărim cu cea mai mare atenție”. „Bine, bine, mă bucur”, mormăiam eu mulțumit. Le scânteiau ochii cum pomeneam de oglinzile strălucitoare, ca de bal, deh, fuseseră și ei tineri odată, sau de Bătrânul, care le inspira același sentiment tulbure de fascinație magică amestecată cu teamă. Uneori mă simțeam secătuit, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
așezau în colțul cel mai întunecos și dacă vroiam să mă ridic în capul oaselor îmi spuneau: „Stai liniștit”. Vocea părea aceeași mereu. Mă întreba: „Cum te simți? Răspundeam încurcat: „Cum să mă simt, domnule doctor? Bine”. La care, vocea mormăia nemulțumită: „Mă rog. Ai avut febră azi?” Mă grăbeam să zic „nu”, dar vocea părea și mai nemulțumită: „Mă rog. Va trebui să-ți facem o injecție cu...” Am țipat: „Nu vreau, de ce să-mi faceți injecție?” „Taci”, îmi porunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. — Ce s-a întâmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntând sprâncenele. — Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă supără din când în când. — A, înțeleg, mormăi el. Și eu am suferit de măsele. Avea o plăcere aproape copilăroasă să trișeze și să câștige. Cum făceam o gafă, care încheia practic partida, își freca mâinile mulțumit. — Mai facem una? zicea. Puteam să-l refuz? În schimb, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amintesc lui Dinu povestea cu bătaia pe care o primise ca să se însoare cu Augusta și să-l pun la zid: „Eu nu sunt făcut ca să fiu legat de pat și bătut, eu decid singur”. Dar m-am mulțumit să mormăi un „O să văd eu” și am plecat să iau puțin aer, să mă liniștesc. Când am ajuns la ghereta portarului m-am hotărât, m-am întors și am vrut s-o pornesc pe coridorul ce ducea la administrație. Dar ghinion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un motiv care-mi scăpa, privirea îi deveni sticloasă și întinse degetul spre o sonerie, care nu existase altădată pe masă, un deget îngălbenit de tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. „Mai bine...” mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de sus până jos, pe care le remarcasem prima oară când sosisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu știam pe unde vine asta, nu Îndrăzneam să-l Întreb pe taximetrist, pentru că cine ia taxiul la ora aceea o face ca să se ducă la el acasă, altfel e cel puțin un asasin, iar, pe de altă parte, el mormăia că centrul era Încă plin de studenții ăia blestemați, de autobuze parcate peste tot, o mizerie, dacă ar fi depins de el, toți trebuiau puși la zid, și că era mai bun un ocol. Făcuse practic turul Parisului, lăsându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Eu, Grazia, Luciano și un domn negru de tot, cu barbă, cu favoriți creți și cu o pălărioaie de parcă era un cioclu. Dumnezeu știe de unde venea. Dar unde erați dumneavoastră, domnule Casaubon? Și unde e Belbo? Ce se Întâmplă?“ Am mormăit niște explicații confuze și am pus receptorul jos. M-au chemat, și m-am urcat În avion. 9 Yesod 118 Teoria socială a conspirației... e o consecință a lipsei de raportare la Dumnezeu și a Întrebării ce derivă de aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
eu, și alte de-astea. Dar tu? Nu cred ca ți-e prea lesne, bîntuind pămîntul, tot timpul În misiune - telefonul lui Wakefield vibrează din nou, iar bîzÎitul răsună În Încăperea tăcută. — Închide blestemăția aia. Zgomotul mă scoate din minți, mormăie Diavolul, Înghițind dintr-o sorbire ce-i mai rămăsese din whiskey. — Tu ești ăla cu puteri supranaturale, tu să-l Închizi, explodează Wakefield, uitînd de bunele maniere. Îmi pare rău să te dezamăgesc, spune Diavolul cu obidă, dar nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Încuviințează Wakefield cu grăbire. Oricum călătoresc mult. Fraierul pune botul, se felicită singur. Diavolul rămîne tăcut, savurîndu-și cel de-al doilea whiskey. Închide ochii cei galbeni și osteniți și, pentru o clipă, Wakefield Își Închipuie că a adormit, pînă cînd mormăie și ochii i se deschid cu o fluturare. — Și va trebui să-mi aduci cîte ceva de peste tot de unde te duci. — Să-ți aduc ceva? Cam ce, un suvenir, ceva valoros, ceva ca o jertfă? Încercă să fie cooperant. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
lui Ivan, ăștia au viitorul În față: să stea la bar și să pilească și să socoată ce parte a corpului să-și mai găurească. — Între timp, pot să se și Îndrăgostească, ca și mine. SÎnt nebun după Frumoasa Barmaniță! mormăie Ivan, sărutîndu-și vîrfurile degetelor și aruncîndu-i fetei o bezea. — Oameni ai lumii, dezbărați-vă de sentimentalisme. Wakefield bănuiește că „dragostea“ este periculoasă. Îi face pe oameni euforici și le produce halucinații. Herman Melville a scris ceva despre universul care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
toată lumea le repetă după ei, „Ah, Floare a soarelui, obosită de timp! Eu am văzut lucruri pe care alții doar crezut-au că le-au văzut“. Acum repetați după mine: „Ah, Floare a soarelui, obosită de timp!“ CÎteva voci rușinate mormăie după el. Sună ca și cum ar fi un singur cuvînt: „AFLSLUIBSITATMP!“ Și iar, de la capăt. Curînd, Wakefield Îi face pe toți să repete versul și oamenii rîd și strigă În gura mare, de parcă ăsta ar fi cel mai nostim lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
În mînă, se Îndreaptă către sufragerie, un spațiu primitor mobilat cu troace de familie. Un ursuleț de pluș proptit Într-un balansoar Începe să bată din palme și niște „picturi“ pe ecrane plate se aprind pe pereți. — Nu sînt impresioniști! mormăie Sherrill, evitînd un roboțel-chelner care părea chitit să treacă prin ea. Trebuie să te mai cultivi, Neva. — Iubito, e de presupus că e o casă medie. — Okey, okey, spune Sherrill. Stop! Robotul-chelner Încremenește și picturile dispar. Noapte! comandă ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
stă aplecat asupra motorului mașinii sale, Înjurînd. Se Îndreaptă de spate cînd ea Îl strigă pe nume. Drept prezentare, Susan spune: — L-am adus pe domnul Wakefield, ca să te cunoască. Domnul Petrovici Își șterge mîinile pe o cîrpă uleioasă și mormăie un salut, care nu-l face deloc să sune ca marele fan al muncii sale pe care Îl descrisese Susan. Fiicei sale Îi spune doar: Îmi dai și mie curent? Ai cabluri În mașina aia a ta de hipioată? — Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mijesc, stă culcușit alături de un bol cu creierul fiert și condimentat. După cină, Wakefield Îl urmează pe domnul Redbone În biblioteca lambrisată cu stejar, unde se opresc În fața unui raft plin de cărți legate În piele marocană roșiatică. Domnul Redbone mormăie: — Deci ai fost la o școală bună, ai făcut o grămadă de bani Îndrugînd rahat unor ciumeci, ai și slujbă, ai și adăpost, apoi umbli prin lume criticînd totul pentru că e... prea rapid. Mă omori, Wakefield! Wakefield nu știe prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
i se prezintă drept Franțoise și Cybelle. — Știți, spune barmanul, turnînd În pahare mai mult coniac decît Cola, eu sînt student la arhitectură și habar n-am avut că este o convenție a arhitecților În oraș. — Ca și cum ar fost greu, mormăie Wakefield. — Orașul ăsta Îmi amintește de Franța, Îi spune Cybelle. Wakefield a mai auzit asta și Înainte; asta nu e halucinație. — Lui Franțoise și mie ne vin cele mai bune idei În cafenele, vorbind cu prietenii noștri. Nu găsești chestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ar fi cărat apă cu sita, pentru că părea să aibă la fel de de multe și după aceea. — La urma urmei, știi vorba din bătrâni, nu te căsători niciodată cu un ziarist. — Ce ai spus adineauri despre Jack Allen? — M-ai auzit, mormăi Stevie, întinzându-i geanta și împingând-o spre ușă. Acum, pentru numele lui Dumnezeu, grăbește-te sau o să te duci degeaba. Apropo, scotoci ea în fundul buzunarului, uite niște ulei de Olbas pentru tine. Fran inspiră mirosul puternic și simți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Principala reprezentanță a trustului de distribuție Morton’s era la doi pași de redacția Citizen, dând spre piața din fața catedralei. Fran și Sean își croiră drum printre turiștii care mișunau pe trotuar. — Ar trebui să edităm ghiduri turistice pentru străini, mormăi Sean, încă nedumerit asupra destinației spre care îl târa Fran. — Cu excepția faptului că vin aici doar șase săptămâni pe an. Sean, ai ceva experiență într-ale actoriei? — Obișnuiam să mă duc la cercul de teatru pe când eram la școală, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o să te omoare. Maică-sa o să aibă o cădere nervoasă. Dar or să-și revină. Poftim. Îi întinse roata de la bicicletă lui Fran. — Pe cai. În timp ce ieșea în fugă din magazin, evitând privirea furioasă a vânzătoarei, o auzi pe Henrietta mormăind posacă: — Noroc că am cumpărat ceva care poate fi purtat și cu alte ocazii. În fața magazinului, Fran simți că respiră după pofta inimii pentru prima dată după câteva luni bune. Cerul, acum că-l vedea din noua perspectivă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
era de o frumusețe răpitoare. Biata Miriam, își zise ea, înainte ca identitatea celeilalte persoane pe care trebuia s-o compătimească să o izbească în plin. — Ei bine, Ben, zâmbi Carrie, n-ai de gând să mă prezinți? — Francesca Tyler, mormăi Ben, mama mea. — Cu ce vă putem ajuta? întrebă Carrie, cu un aer atât de degajat și părând să se simtă atât de în largul ei, de parcă n-ar fi plecat nicicând. Pentru o fracțiune de secundă, Fran nu știu ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
noapte bună ă mamă. Pauza pe care o făcuse spunea totul, dar Carrie, cu ochii ațintiți asupra lui Jack și ușor amețită, nu păru să observe. — Noapte bună, dragule, spuse ea. Nu e minunat că suntem iar împreună cu toții? Ben mormăi ceva nedeslușit, continuând să evite privirea lui Jack, și, ascultător, își duse farfuria la mașina de spălat vasele, cum îl învățase taică-său. Apoi ridică brusc ochii, uitându-se la maică-sa cu un aer bănuitor. Aceasta notase un număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
tras cu ochiul peste notițe: omor... bulău... omor. Vierme, jigodie. Tocmai el mă ia la rost... „Ce vrei ’mneata? Să scrii cu monștri fiindcă se vinde. Ai succes, ești celebru. Ești prea tânăr. De ce o faci, dacă nu pentru succes?“ Mormăiam că am mai scris cărți și că, de felul meu, nu vreau succesul neapărat. Ce voiam, de fapt? Eram atât de lucid încât să știu de ce eram în fața lui, Dumitru Cherecheș, de 53 de ani? N-aveam nici un argument. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
îngrijorare în timp ce urcam în mașina penitenciarului care ne ducea la spital. Un timp nam scos un cuvânt, dar mi-am adunat tot curajul și m-am adresat lui Cap de miel. Pot vorbi cu tine? Iam spus eu. Mda, a mormăit el. E adevărat ce se spune despre tine? L-am întrebat eu. Încă n-ai auzit nimic, s-a lăudat el și restul călătoriei și-a depănat trista istorie. Se născuse într-o familie săracă. La vârsta de șaptesprăzece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
I-am mai dat câte-o palmă, câte-un pumn. Eram sigur că sunt banii în casă dar ca să nu răgușesc. I-am dat câteva sfaturi altădată cum să facă. Să n-aducă banii-acasă, că mai pățește și altă dată. Mormăia, așa. Da din cap, mârâia. I-am cheltuit aiurea. Într-un an de zile s-au dus toți. Pe distracții, pe petreceri. Femei. Inele, parfumuri scumpe, pantofi. Intram în magazin și mă simțea vânzătoarea cu bani, îmi spunea „Ăsta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
lup. Neagră ca o supărare Provocată de-un necaz: Ea nu are nici un haz Dacă nu-i cârâitoare. Carnea lui e bună-rea, Fie mare, fie mic; Caută mereu ceva, Deși n-a pierdut nimic. Nici nu zbiară, nici nu muge, Mormăie de supărare; Iarna labele își suge, Zmeura îi place tare. Mereu trage câte-o raită Pe la stână sau cireadă, E primejdios când pradă, Iarna, mai ales în haită. Mai puțin este fudulă Și mai mult este șireată; Blana ei e
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]