1,884 matches
-
dorurile desțăratului. O strașnică sârmă ghimpată, Înaltă de un metru și jumătate, desparte proprietatea de maidanul vecin: pitorescul maidan, ca să folosesc un cuvânt creol fără egal, dăinuie invincibil În inima urbei, ca și alți frați ai săi; și poate că motanul mahalalei se duce să caute acolo ierburile care i-ar putea domoli necazurile de célibataire morocănos al olanelor. La catul de jos sunt instalate un salon de vânzări și un atelier*; la etaj - mă refer, cela va sans dire, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Editorial - Emecé Editores, 1981, coperta IV. Este semnificativ faptul că pe coperta volumului apărea o pisică profilată pe cer, râzând de numeroase personaje din cărți de joc. Deși inițial autorii se gândiseră la unul din labirinturile lui Piranesi, au ales motanul care, precum Bustos Domecq, râdea de toate personajele din carte. Pe de altă parte, volumul le-a fost dedicat În mod ironic lui Picasso, Joyce și Le Corbusier, căci autorii considerau că publicul acorda prea multă atenție „acestor trei mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pătrunde cumva în toate. Fiecare își ocupă locul sau își întinde legăturile cu celelalte. Imaginea capătă claritate. Pămîntul se umple de centri vii a căror energie doarme și așteaptă lîngă ape. Țăcănitul secundelor se aude din ce în ce mai tare ca torsul unui motan gigantic semn că ziua a patra a venit iar timpul a început să funcționeze. Cerul se umple de stele și sori care, într-un vîrtej gigantic, își încep perindarea parcă vrăjită. Și-ntr-o sclipire mai apare-o zi în
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
care știa că-i vine și ei rîndul, amîndoi aveau un haz indiscutabil, primul care lua cuvîntul armat era Gârbea. Numele i se potrivea. Bănuiesc că și Înfățișarea. Scund, plinuț, tuns scurt, cu ochelari, un zîmbet arcuit subțire ca al motanului din Alice și o frază de o politețe rece, geometrică, executa din dreapta profesorului tot ce zbura prin sală, În așa fel Încît pînă și textele care ți se păruseră acceptabile la lectură căpătau sub loviturile dese ale riglei lui Horia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
punctul G, cu peritonită și satisfacția c-ai verificat cu mijloace obiective o existență echivocă, unele neclarități necesită sacrificii chiar la domiciliu. Domnul director a adormit, după ce a aruncat prin toată casa timp de o oră diferite obiecte, un bibelou, motanul, mingea, portretul artistului la bătrînețe, gîndacul sonor și ghitara, care s-a spart. O am de 18 de ani, tocmai Îi cumpărasem un nou set de corzi. I-a crăpat placa din spate, splendidul instrument nu mai emite acum decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
sfatul nr. 7: nu cumpărați șosete colorate, nr. 15: alegeți perna potrivită, sfatul nr. 2: continuați, indiferent ce se-ntîmplă. Amoniacul curăță faianța, Bianca Brad va călători mult, extratereștrii Îi vor putea studia astfel sistemul nervos și organele genitale aproape umane, motanul Bulinuță a fost ucis de un soț gelos, Katie Price Jordan: „CÎnd stăteam lungită lîngă alte fete, simțeam că am pieptul plat. Acum, Îmi iubesc sînii. Nu mă pot abține să nu-i mîngîi din cînd În cînd. Mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mai mare În grad. Ce facem acum? Stens Îi făcu cu ochiul. Bud se apropie de verandă dintr-o parte, cu pistolul În mînă. Toate ferestrele casei erau complet acoperite cu draperii. Bud prinse o reclamă la radio: Chevrolet Felix Motanul. Dick deschise ușa, lovind-o cu piciorul. Urlete. Un bărbat și o femeie - mexicani - țipară. Stens ținti la nivelul capului. Bud Îl opri. Bud Înaintă pe coridor, urmat de Stens, care sufla greu și se lovea de mobile. Bucătăria. Mexicanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
de preț, îl ador. Dar e molâu și tot ce își dorește este să vină seara mai repede, să-și ungă încheieturile cu nămol, să se întindă în patul lui, în camera lui separată, cu o carte în brațe și motanul castrat Pisistrate la picioare. Suferă cumplit când trebuie să se ducă în toate vizitele plicticoase unde îl târăște maică-mea. Iar ea, deși e medic, n-ar admite ca fiica ei să nu mai fie fecioară, chiar dacă am 23 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-ți spun nimic și-am să mă fac doar ghem în brațele tale și am să adorm. Numai rămâi cu mine, te rog.“ A rămas. Stătea lungit pe spate și încerca să distingă lucrurile încăperii în întunericul albăstrui în care motanul Pisistrate s-a foit o vreme înainte de a se încolăci lângă ușă, să toarcă zgomotos. Cu o mână sub cap, cu cealaltă peste umerii Ioanei, ghemuită lângă el, respirând liniștit și tresărind în somn. Nu-i vedea chipul acoperit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
casa, nici măcar nu se ascultau unul pe celălalt, tonul devenise violent și insultător, în vreme ce ea se plimba agitată prin cameră și el o privea fix de pe sofa, în vacarmul crescând al glasurilor lor, până s-a auzit bufnitura cu care motanul sărise speriat de pe scaunul din spatele biroului pe parchet, miorlăind și repezindu-se spre ușă. Atunci Ioana Sandi s-a oprit din mersul ei, strigând la pisică, înainte să-i deschidă ușa: „Și tu ce naiba mai vrei? Cară-te de-aicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să se joace cu copilul, să citească enorm. De când dormeau separat, se retrăgea devreme în camera sa, își ungea încheieturile mâinilor cu nămol, un pretext să scape de vizitele în care îl târa nevastă-sa, asculta muzica și citea, cu motanul Pisistrate la picioare. Nevastă-sa deschidea rareori o carte, primea și întorcea vizite în care insista s-o însoțească, nu se poate, dragă, să nu vii, ce va spune cutare, care știi ce funcție are?! Pentru ea părerea lumii conta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sau poate întreaga lui ființă nu fusese în realitate decât îndârjire cu care să accepte orice se întâmplă ca pe un lucru firesc.“ „Și Rodica ce face acum?“, zise. „Nimic. Se reface“, spuse el încet. Memoria lui umbla aiurea. Privea motanul castrat care se trezise din somnul scurt și se întindea ca un arc cu labele din față duse mult înainte. „Știi că am fost într-una din zilele astea în grădina botanică?“, spuse Ioana Sandi. „Am făcut și poze. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
eram mic, dar mare... mă gândeam, într-o dimineață când soarele strălucea puternic și afară ploua cu stropi mari de căldură ce nu se mai opreau și eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba că dispăruse în noapte ca motanii, mă tot gândeam dacă îi spun Colonelului, tatăl tău, dimineața când pleacă la unitate: - Tată... te rog, încuie ușa după mine! Eu vreau să mă joc cu Luminița până... vom muri și vom învia! Vreau să construim din plastilină o
G?nduri difuze by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83903_a_85228]
-
de două ori la cafea. Continuă să reflecteze: multe modificări a adus Revoluția, numai pisicile rămân neschimbate. Pisicile se comportă la fel, ca pe vremuri: noaptea se tânguiesc sfâșietor, implorând aleatoriu pe un partener de rendez-vous: Mirrrron, Mirrron! Mirrrron!... Până când motanul răspunde la apel: Mirrranda, Mirrranda! Pufni în râs, amintindu-și de dialogul pisicilor în călduri, Mirrranda, Mirrron! așa cum îl evoca, în geroase dimineți de ianuarie, copilăria cea neștiutoare în ale amorului, când băieței cu vagi și neînmugurite dorințe năvăleau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pat, mă uit la tine ore în șir și tu nici măcar nu te întorci pe partea cealaltă, în timp ce eu abia ațipesc din cauza văicărelilor pisicilor. Parcă-s turbate, lua-le-ar naiba și dar-ar boala în sămânța lor! Umblă după motani ca zăludele: toată noaptea miorlăie de-ți sparg auzul, cu invitațiile lor la hârjoană pe streașina casei. E ceva normal, spuse Vladimir, revenind în contemporaneitate. Natura își cere drepturile, obligându-le astfel la procreație. Nu e nici un normal! Acum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu toate oalele și cu toată muniția din bucătărie, cică s-a aruncat și ea de la etajul șapte... Așa, fără vreun motiv evident. A înnebunit-o și pe ea cataclismul de la Cernobâl, ca și pe pisicile astea, care umblă după motani din noiembrie, cu luni de zile înainte de sezonul tradițional al acuplărilor din februarie-martie! Cernobâlul vatămă vietățile nu numai la unele părți ale organismului, cum ar fi aparatul digestiv. Le atinge și la sistemul nervos. Mai ales la creier, locul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un, bărbat, având ceva în brațe. Ripley nu-l cunoștea pe acesta, dar recunoscu ce anume aducea acesta, ceva care părea să se plictisească de moarte. ― Jones! Se ridică pe pat. Bărbatul păru să se debaraseze cu multă plăcere de motanul mătăhălos pe care Ripley se grăbi să-l legene în brațe.) Vino, Jonesey, bătrâne monstru, gogoloiul meu păros! Animalul îndură răbdător aceste efuziuni jenante, atât de tipice pentru specia din care făcea parte Ripley. Își păstră întreaga demnitate moștenită de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
clasic fără cel mai mărunt semn particular. Zâmbetul său, era tot atât de prietenos ca al meditehnicienei, fiind probabil datorat unei lungi experiențe profesionale. Cu o înclinare a capului, femeia îi arătă că-l băgase în seamă, dar își continuă monologul cu motanul. Musafirul înțelese că el trebuia să facă primul pas, dacă nu voia să rămână doar un simplu comisionar. ― Frumoasă cameră, declară. (Parcă era de la țară, dar vorbea ca un orășan, se gândi Ripley. Bărbatul își apropie ușor scaunul de pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
văzu prădătorul care îl pândea cu toți mușchii încordați. De cum pasărea îi întoarse spatele, vânătorul se lansă. Și Jones se lovi de solidoul măcăleandrului fără să prindă prada, fără să tulbure imaginea acestuia care continua să caute vioaie insecte închipuite. Motanul se depărtă de perete, scuturând capul și clătinându-se. Așezată pe o banchetă în apropierea lui, Ripley observase scena. ― Prostule. N-o să fii niciodată în stare să recunoști un solido? Dar poate că nu avea dreptate să-i vorbească așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
încuraja. Era jenat că participa la o asemenea scenă și încerca să nu se trădeze. ― Trebuie să te prezinți la 9 și 30. Nu întârzia. Faci o impresie proastă. Ea dădu din cap și se ridică. ― Jones, Jonesey, vino. Mieunând, motanul înaintă cu nonșalanță pentru a se lăsa prins de stăpâna sa. Ea-și șterse lacrimile. ― Trebuie să mă schimb. Dar n-o să-mi ia mult timp. Își frecă nasul pe spinarea motanului, o crimă de lezmajestate pe care acesta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cap și se ridică. ― Jones, Jonesey, vino. Mieunând, motanul înaintă cu nonșalanță pentru a se lăsa prins de stăpâna sa. Ea-și șterse lacrimile. ― Trebuie să mă schimb. Dar n-o să-mi ia mult timp. Își frecă nasul pe spinarea motanului, o crimă de lezmajestate pe care acesta o îndură în liniște. ― Vrei să te conduc la camera dumitale? ― De ce nu? El se răsuci și se îndreptă către unul dintre culoare. Ușile se căscară în fața lor. ― Știi, ți-am făcut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
veiozei îi dezvălui pereții goi, cearșafurile căzute lângă pat, toaleta și comoda. Pe acesta din urmă, cocoțat pe partea cea mai înaltă, impasibil, Jones îi întorcea privirea. Își luase acest obicei la puțină vreme de la întoarcere. Când venea ora somnului, motanul se ghemuia lângă stăpâna lui până în clipa în care ea ațipea, după care se refugia pe comodă. Știa că Ripley urma să aibă coșmarul zilnic și prefera să-i lase tot patul. Cu un colț al cearșafului își șterse broboanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sau de a-i mulțumi, dar Ripley întrerupse legătura până să apuce să spună ceva. Auzi un zgomot surd prin așternut, în preajma ei, și se răsuci pentru a-i arunca o privire drăgăstoasă lui Jones. Își trecu unghiile pe spinarea motanului care începu să toarcă și să se alinte. ― Iar tu, dragul meu, mă aștepți aici, cuminte. Animalul se uită fix la ea și clipi, ea continuând să-i mângâie blana de pe spinare. Fără îndoială, el nu înțelesese nici ce îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
se închise tambuchiul. Apoi făcu stânga împrejur pentru a-i urma pe Gorman și ceilalați. Ripley rămase singură. 6 Ea reveni la postul de operații: bunul simț era în conflict cu sentimentele. Nu-l avea nici pe Jones pentru alinare. Motanul era în siguranță, la ani-lumină de Acheron. Ecrane, cadrane și semnalizatoare umpleau cu lumini multicolore cabina în care se găsea. Avea impresia că era așezată într-un pom de Crăciun de o frumusețe glacială și angoasantă. Microfoanele externe aduceau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
-se de ecranele care transmiteau imaginile acestora. Supraviețuitorii nu vor putea ieși decât dacă primeau imediat întăriri. Dar Gorman nu le va sări în ajutor, iar Burke era incapabil. Nu mai rămânea decât ființa umană favorită a domnului Jones. Dacă motanul ar fi fost acolo și în stare să execute o asemenea manevră, ar fi întors blindatul și l-ar fi pilotat, călcându-l tare, până în zona de asolizare și în buncărul navetei, înainte de a urca până la Sulaco să se arunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]