KorAP: Find »[drukola/base=musafir & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...119 >

2,953 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

acasă. Se simțea că e acasă, dar nu vrea să deschidă. Mai ciocănise o dată, de două ori, apoi deschise precaut ușa. Domnul Tolea Voinov abia de își rotise capul. Îl recunoscu pe intrus, dar nu îl onoră cu vreun gest. Musafirul rămase în ușă, nesigur dacă să intre. Așteptarea nu dură decât o clipă. Tolea forfecă aerul cu picioarele și sări drept în prag, în fața fantomeu. — Deci, dumneata, binefăcătorule! Ceas bun... Reverență până la pământ. Apoi, un pas în lături, să facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
dintre cele două scaune. — Numai pentru mine? — Eu am băut o cisternă, pistoanele mele au luat-o deja razna. Soarbe în tihnă, nu te grăbi, pregătește-ți liniștit blestemele. Azi sunt al matale, gospodin Matei. M-ai găsit, ghinionul meu. Musafirul sorbea, surâdea, amâna. — Ca să fie mai ușor pentru amândoi, să-ți expun eu chestiunea, reluă nerăbdător profesorul. Să-ți spun eu despre ce e vorba. Altfel, matale precis o iei pe departe, pe la Katmandu... Ai nevoie de cameră, zi-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
să-ți expun eu chestiunea, reluă nerăbdător profesorul. Să-ți spun eu despre ce e vorba. Altfel, matale precis o iei pe departe, pe la Katmandu... Ai nevoie de cameră, zi-i de-a dreptul. Trebuie să eliberez cavoul, așa-i? Musafirul aproape se înecase în sorbitură. — Nu, nu, deloc. Voiam doar să, să te anunț că... se fac masive reduceri de personal. Va conta și dosarul. Ca în anii ’50. Asta e, concedierea nu e glumă. Și nu mai am cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ai fost coleg la Politehnică, acum un secol, cu frate-miu, nu-i așa? Actualmente cetățean argentinian, domiciliat în balamucul numit Buenos Aires. Unul dintre cele mai frumoase din lume, spune amiculnostru Marga. Și el se pricepe, doar lucrează la balamuc! Musafirul rămăsese încovoiat, cu ceașca în mână. Tolea nu-l privea. — Ce vrei, să cer ajutor colegului dumitale argentinian? Să-i cer pomană frățiorului meu? Boss-ul de frate-miu s-a paradit, să știi. Ce să faci... piscina, automobilele, ferma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de tragedie decât asta, Moartea. Marele scenarist din ceruri pentru asta ne-a angajat! Distracțiile lui, nu-i așa? Deci, moartea... ți-aduci aminte înmormântarea? Adică, ce s-a întâmplat cu tata? — Da, da, sigur, mi-amintesc, se grăbise, stânjenit, musafirul. — Buun, deci ți-amintești. Sinucidere, crimă, accident, ce-o fi fost? Sau nu-ți mai amintești? Poate nu-ți amintești, aveai alt nume... toate aveau alt nume. — Cum adică, ce vrei să spui? Ce vrei să spui... Cum adică, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de propunere, îți dai seama. Profesorul vorbea repede repede, cu privirea pe fereastra neagră, aproape lipit de fereastră, fără a se întoarce spre interlocutor. Frazele veneau parcă prin ricoșeu, dinspre ecranul de sticlă, din întunericul nopții. Simțea nu simțea că musafirul se ridicase, că se afla lângă fereastră, chiar lângă... simțea nu simțea, lunganul Gafton se afla deja în stânga sa, aplecat, parcă, asupra unei invizibile umbre. Simțea nu simțea, oricum nu se sinchisea... nătărăul deja se rotise, iată, lent, scăfârlia sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ca inima Maiestății Sale Scenaristul Suprem, ascuns peste tot, de negăsit vreodată. Peste tot și nicăieri, mde, ultimă șmecherie... Și deschise, brusc, fereastra. Bezna năvăli, rapidă, parfumată, vicleană. O biciuire năprasnică. Profesorul se clătină, se înălță, își luă pe după umeri musafirul. Îl împinse, tandru și plictisit, spre ușa. V-ați întors? susură, stupefiată, blonda de la catedră. Pensionarul Matei Gafton zâmbi, complice. Era un obișnuit al casei, cum se spune, își petrecea mare parte din timp în bibliotecă, dar ezită să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
retrag.“ Auziți, „apelează“... „Reprezentanții ordinii revin pentru a treia și ultima oară. Banda părăsește terenul abia când se plictisește, când obosește.“ Vocea se oprise, într-adevăr, dar ascultătorul nu reacționă. Parcă somnola. Nu, nu somnola. — Am impresia că avem un musafir, se auzi șoapta doctorului. Pe alee înainta o doamnă scundă, zveltă, într-un taior cafeniu. Un mers apăsat, bocănit. Sora o recunoscuse, desigur, imediat, dar reluă, nepăsătoare, lectura. „Incredibil, dar lucrurile așa s-au petrecut. În plină zi, sub ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
umila ordonanță. Îi spune ceva, dar vocea nu se concretizează, nu se aude, parcă e aspirată și anihilată înainte de a se sonoriza. Tânărul replică prin mari gesturi nepotrivite cu strâmtul său costum provincial și cu mișcările puține și lente ale musafirului. „Republică. Președintele, șef al statului, comandant suprem al armatei, numește și revocă miniștrii și conducătorii administrației, stabilește rangul misiunilor diplomatice, acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici, primește scrisorile de acreditare și rechemare, stabilește nomenclatorul secretelor de stat și al denumirilor orașelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ridicase, nu se ridicase. Greu se mai răspunde la sonerie în palatul ăsta! Suna, suna, de cine știe când suna soneria, țiuie țiuie soneria sau ce-o fi, lung lung și subțire subțire... Doctorul Marga apasă moale palma pe umărul musafirului. Se uită mustrător doctorul Marga. La ce naiba s-o fi uitând așa șmecherește... a, la sticlă. Ce să-i faci, n-ai cu cine scoate o vorbă în pustia asta, doar săracul franțuz, monsieur Courvoisier, s-a îndurat de spleenul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
domn’ doctor. Domn’ Marga îl ia de după umeri și îl împinge, ușor, spre fundul holului. Sunt două trepte acolo, în fundul holului: un fel de podium, ca o scenă, sub reflectorul din tavan. Acolo, în fund, se servește masa. Gazda si musafir alături, pe cele două scaune înalte, de o parte și de alta a mesei lungi, din capătul holului. Candelabrul din centru a dispărut în întuneric. Colțul domestic e luminat doar de globul alb, ca un reflector proiectat deasupra feței de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
tăcuse, confirmând. Deci, cu Matus ăla... de parcă ar fi știut, de fapt, totul.Viață în cort, în deșert, unde Sonia născuse prima fetiță și Matus fusese rănit de o schijă? Aha, făcuseră pe colonizatorii, mormăise doctorul, evitând privirea scrutătoare a musafirului. Da, da, am auzit că trăiau ca niște veritabili pionieri, în cort, sub arșiță și vânt și gloanțe... și zâmbise, delicatul. O mai fi frumoasă, te pomenești, mormăise. Că atunci ne-a dat de furcă la toți, adăugase, în clipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
acasă. De când cu primăvara, cu nebunia asta... stau aici. Până se întorc, mă ascund aici. Ziua, cel puțin... Vocea îi era calmă, caldă, aromată și Venera își plimba mâna durdulie pe grumazul lucios al santineleiTavi. Îl privea acum degajată pe musafirul volubil și politicos, n-avea de ce să-i fie frică, nu, frica îi trecuse, părea un om manierat și simpatic, chiar dacă puțin ciudat, cu aceste povești răsturnate și cam prea lungi. Simpatic, totuși, și Venera deschisese, în sfârșit, larg, ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
am mai putut reveni în învățământ, am fost suspendat. Am părăsit orașul, firește. Provincia nu-și suportă rebelii, înțelegeți. Soții Gafton, domnul Matei, doamna Veturia au fost foarte înțelegători, foarte primitori. Gazda nu clipi. Sorbea tihnit din cafea, își contempla musafirul. Acum lucrez la un hotel. La recepția hotelului TRANZIT, în centru. Urmă o scurtă lungă tăcere. Marele buchet de garoafe roșii pe care îl adusese domnul profesor se înălță violent din vaza-obuz de pe scrin. — Deci, la hotelul TRANZIT... Urmă aceeași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ținu o clipă în aer și îl pocni scurt, cu dunga palmei. Tavi icni, privind-o în ochi. Repetă urletul surd, sinistru. Cantul palmei îl izbi iarăși, rapid, de trei ori. Calmat, se întinse pe podea, cu capul pe geanta musafirului. Voi, dumneata... cei ca voi, vreau să spun, încă n-ați renunțat la iubire, se pare. În ciuda atâtor suferințe, în ciuda faptului că ceilalți vă cred foarte deștepți. Nu e semn de mare deșteptăciune, trebuie să spun... Încă mai doriți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
acasă... Putem pleca, oricând. Am terminat, de fapt, am terminat. — Nu-ți fă griji, pot dormi și aici. Stai liniștit. Văd că te interesează mapele, te interesează. Un zâmbet protector, parșiv. Privi tava cu tartine, ceașca cu ceai de care musafirul nu se atinsese și se retrase. Tolea ieșise târziu din cameră. Se înclinase, fără măcar să-și privească gazda și se trezi în fața scării. Când să pună piciorul pe prima treaptă, auzi uruitul, lătratul acela gros, înăbușit. Dar nu se întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Cap de recrut vârstnic, tuns perie. — Ce doriți? Îl caut pe doctorul Marga. Capul cazon se băgă în ceașca de cafea. Buzele sorbiră zgomotos, una, două plescăituri, nouă plescăituri. Ridică, în sfârșit, din nou, privirea. Pe cine spuneți că căutați? Musafirul ezită dacă să-i restituie cacofonia, numără în gând nasturii de pe halatul alb apretat... — Că caut pe cine? Pe Gerbert. Sfântul Gerbert. Că caut pe Sfântul Gerbert din Aurillac. Papa Silvestru. Sau pe Otto. Împăratul Otto al treilea... Boxerul înălță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
pastilele. Apoi și-a pipăit cu mănușa barba crescută. De câteva zile, nu se mai bărbierise și nici nu ieșise din cameră. Se tot pregătise pentru momentul decisiv. În sfârșit, să tot privești... dar nu se putea desprinde. Aștepta ca musafirul să pornească primul, să-i deschidă calea. — Uite, s-a înserat, repede mai vine noaptea. Nici măcar n-am izbutit să-i convoc pe toți, dar noaptea îi va aduna, sunt sigur. Noaptea e creatoare, nu-i așa... Noaptea punem noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
la cale amăgirile și răzbunarea. Marcu Vancea se depărtase, trecuse pragul ușii, ieșise, nu-i mai asculta. Se oprise, totuși, înainte de a ieși. Se oprise, se simțea. Tolea stătea întors cu spatele, să nu-l vadă, dar a simțit când musafirul avusese o ultimă ezitare și se oprise. Nu mai scârțâiau nici ușile, totul se oprise. Ușile iarăși scârțâiau, rămăsese aprinsă lampa mică de la casetofon, pașii solemni ai străinului se apropiau din nou. Da, umbra ajunsese din nou în spatele său, lipită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
tovarăș de tăceri Ianuli. Kir Ianuli, camaradul cu care poți, în clipe grele, tăcea câteva ore împreună. Speriată că n-ar avea putere să stea singură, îl invitase, da. Taciturnul, cu discreția sa întunecată. Un bun artificiu, un înlocuitor de musafir pentru o festivitate anulată. Privește prin vizorul ușii, nu, nu e cel așteptat. Deschide larg ușa. — Ooo, asta zic și eu surpriză... Elegantul musafir rămâne în prag. Îi întinde un uriaș buchet de trandafiri roșii. — Cred că datele din fișier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
stea singură, îl invitase, da. Taciturnul, cu discreția sa întunecată. Un bun artificiu, un înlocuitor de musafir pentru o festivitate anulată. Privește prin vizorul ușii, nu, nu e cel așteptat. Deschide larg ușa. — Ooo, asta zic și eu surpriză... Elegantul musafir rămâne în prag. Îi întinde un uriaș buchet de trandafiri roșii. — Cred că datele din fișier nu mint. Așa că, dacă nu deranjez... m-am prezentat să spun La Mulți Ani! — Nu deranjați deloc. Doar că nu fac față surprizelor. Intrați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
comentează. Se așază pe unul din cele două fotolii verzi, care flanchează o mică măsuță albă, așezată în fața unei canapele identice cu fotoliile. — Tu ai rămas tu... Ai cumva invitați, Irina? — Aș spune că nu. Aștept un amic, nu e musafir, răspunde din bucătărie gazda, aranjând florile într-o vază. — O, nici eu nu mă consider musafir, deși nu îndrăznesc să revendic chiar titlul de prieten. Prietenultău... — Nu, e vorba de altcineva... se grăbește Irina să întrerupă reveriile. Revine în cameră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
așezată în fața unei canapele identice cu fotoliile. — Tu ai rămas tu... Ai cumva invitați, Irina? — Aș spune că nu. Aștept un amic, nu e musafir, răspunde din bucătărie gazda, aranjând florile într-o vază. — O, nici eu nu mă consider musafir, deși nu îndrăznesc să revendic chiar titlul de prieten. Prietenultău... — Nu, e vorba de altcineva... se grăbește Irina să întrerupă reveriile. Revine în cameră cu o vază înaltăși cilindrică, de aramă. Am chemat un vechi amic, sămai stăm de vorbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569

omenești, o anecdotă selectă despre vasul de toaletă și aparatul de ras electric. Se întâmplase când Rachel era la liceu și mai locuia încă acasă, într-o joi friguroasă de Ziua Recunoștinței, pe la trei și jumătate după-amiaza, cu vreo doisprezece musafiri care trebuiau să sosească la patru. Cu cheltuieli considerabile, Edith și cu mine tocmai terminaserăm de renovat baia de la etaj și tot ce se găsea în ea era nou-nouț: faianța, dulapurile, dulăpiorul de medicamente, chiuveta, cada și dușul, toaleta, absolut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
cuptor și ocupându-se de ultimele detalii; iar Rachel, în vârstă de șaisprezece sau șaptesprezece ani, care își petrecuse dimineața și amiaza scriind un raport despre lucrările de laborator la fizică, era în baie, pregătindu-se în grabă pentru sosirea musafirilor. Tocmai terminase de făcut duș în cabina cea nouă și acum stătea în fața vasului nou de toaletă, cu o talpă proptită pe marginea vasului, și se rădea pe picior cu un aparat Schick cu baterii. La un moment dat, aparatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]