1,580 matches
-
în sublinierea insistentă a „spiritului eroic” și a „solidarității sociale, prieteniei și disciplinei” Ideologia organizațiilor OUN din exil a fost concentrată pe opoziția față de comunism. Spre deosebire de mișcările ustașilor croați sau a legionarilor români, care aveau numeroase similitudini cu cea a naționaliștilor ucraineni, ideologia OUN nu a pus un accent deosebit pe antisemitism. Trei dintre liderii ucrainenilor, generalul Mikola Kapustianski, Richard Yary (care avea descendența evreiască) și ideologul Mikola Sțiborski erau căsătoriți cu evreice . În cadrul organizațiilor clandestine ale OUN activau numeroși evrei
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
în 1938, se făcea apel la izolarea completă a evreilor din punct de vedere cultural, economic și politic. În același timp era respinsă ideile asimilării forțate a evreilor și a drepturilor egale ale evreilor și ucrainenilor. În ciuda creșterii atitudinii antievreiești, naționaliștii ucraineni au arătat un interes scăzut pentru antisemitismul de tip nazist . Documente germane de la începutul deceniului al cincelea subliniază că naționaliștii ucraineni aveau o atitudine pragmatică fața de evrei, a căror soartă trebuia folosită după cum cereau interesele politice ucrainene. Atitudinea
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
era respinsă ideile asimilării forțate a evreilor și a drepturilor egale ale evreilor și ucrainenilor. În ciuda creșterii atitudinii antievreiești, naționaliștii ucraineni au arătat un interes scăzut pentru antisemitismul de tip nazist . Documente germane de la începutul deceniului al cincelea subliniază că naționaliștii ucraineni aveau o atitudine pragmatică fața de evrei, a căror soartă trebuia folosită după cum cereau interesele politice ucrainene. Atitudinea ambivalentă a OUN-B față de evrei din timpul războiului a fost subliniată în timpul celui de-al doilea congres al organizației de la Harkov
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
au devenit esențiale, iar conducerea Comunei a depus un efort hotărât de a transforma Garda Națională într-o forță defensivă eficientă. Comunitatea de refugiați politici și exilați din Paris a oferit și ea ajutor: unul din ei, fostul ofițer și naționalist polonez Jarosław Dąbrowski, avea să fie cel mai bun general al Comunei. Consiliul era un mare promotor al internaționalismului și, în numele frăției, coloana Vendôme, ridicată în cinstea victoriilor lui Napoleon I, și considerată de Comună un monument al șovinismului și
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
aproximativ 3 milioane de etnici greci din Turcia (în schimbul a aproximativ 500.000 de musulmani) și retrocedarea a Traciei Răsăritene și a insulelor Imbros și Tenedos. Înfrângerea catastrofală a Greciei în războiul cu Turcia a marcat sfârșitul „Marii Idei” a naționaliștilor eleni. După eșecul loviturii de stat regaliste condusă de Ioannis Metaxas, regele George al II-lea a fost forțat să plece în exil, iar Venizelos s-a reîntors în țară, devenind premier pentru un nou mandat. În 1924 însă, după
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
rândul minorităților, în deosebi în rândul abhazilor, care au interpretat concesia autorităților sovietice ca pe o retragere din fața naționalismului georgian și a considerat că este o ocazie de a se separa de Georgia. În mai 1978, mai multe mii de naționaliști abhazi s-au adunat în satul Likhni pentru a susține 130 de comuniști abhazi care semnaseră o scrisoare adresată Moscovei, prin care se cerea ca RSSA Abhază să fie transferată de la Georgia la RSFS Rusă. Kremlinul l-a trimis pe
Demonstrațiile din Georgia din 1978 () [Corola-website/Science/321187_a_322516]
-
o valoare simbolică, autonomia juridică și fiscală erau reprezentate de arborele din Guernica, unde regii Castiliei și apoi ai Spaniei mergeau să depună jurământ că vor respecta forurile basce. Potrivit celor scrise de "Pío Moa", arborele din Guernica pe care naționaliștii voiau să-l doboare ar fi fost protejat de carliștii navarezi. Ca urmare a vizibilei slabe valori militare pe care o reprezenta orașul Guernica și a enormei disproporții dintre capacitățile de ripostă a apărătorilor și violența atacului, acest bombardament a
Bombardamentul de la Guernica () [Corola-website/Science/321222_a_322551]
-
rândul aliaților au existat neînțelegeri cu privire la acest subiect, care au dus la negocieri repetate. După ocuparea Istanbulului de către trupele franco-britanice în noiembrie 1918, guvernul otoman s-a prăbușit efectiv, semnând aproape fără împotrivire Tratatul de la Sèvres din 1920. Declanșarea de către naționaliștii turci a Războiului de Independentă i-a forțat în cele din urmă pe Aliați să renegocieze condițiile de pace. Aliații și Marea Adunare Națională a Turciei au semnat și ratificat un nou tratat de pace, cel de la Lausanne din 1923
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
timpul războiului mondial, cât și după încheierea acestuia, au fost cele care au decis până în cele din urmă frontierele Armeniei. Rusia a acceptat în aprilie 1915 formarea guvernului provizoriu armean sub conducerea lui Aram Manougian, conducătorul rezistenței din regiunea Van. Naționaliștii armeni au sperat că vor reuși să obțină eliberarea de sub dominația otomană în schimbul ajutorului acordat armatei țariste. Ceea ce nu știau armenii era faptul că rușii aveau o înțelegere secretă cu Antanta în legătură cu anexarea anumitor teritorii din Anatolia. Aceste planuri au
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
au cerut comandantului militar din Vilnius să-i protejeze. Ministrul Apărării Dmitri Iazov, Ministrul de Interne Boris Pugo și Gorbaciov au afirmat că nimeni din Moscova nu a dat ordin să se utilizeze forța în Vilnius. Iazov a declarat că naționaliștii încearcă să formeze o dictatură „burgheză” și că demonstranții au deschis focul primii. A doua zi au avut loc manifestări de susținere în multe orașe (Kiev, Riga, Tallinn). Deși ocupația și raidurile militare au continuat mai multe luni după aceea
Evenimentele din ianuarie 1991 din Lituania () [Corola-website/Science/320532_a_321861]
-
(în greacă: Μεγάλη Ιδέα, „Marea Idee”) a fost un concept iredentist al naționaliștilor greci, prin care era exprimat obiectivul fondării unui stat elen care să cuprindă între granițele sale toți etnicii eleni, dat fiind faptul că și după obținerea independenței numeroși greci locuiau în teritorii aflate sub stăpânirea Imperiului Otoman. Termenul a apărut
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
niciun interes în să accepte crearea unui stat mai mare în detrimentul Imperiului Otoman. Megali Idea reprezenta dorința de aducere a tuturor acestor grupuri etnice elene în cadrul granițelor Grecie și prin aceasta să ducă la renașterea Imperiului Bizantin. Teritoriile vizate de naționaliștii eleni erau în principal Epirul, Tesalia, Macedonia, Tracia, insulele Mării Egee, Creta, Cipru, anumite regiuni din Anatolia, dar și orașul Constantinopol, care urma să înlocuiască Atena și să devină noua capitală a statului grec renăscut. Premierul elen Ioannis Kolettis avea să
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
a lupta în țara de origine. Cel puțin 66 de australieni s-au oferit voluntar și doar unul - Nugent Bull, un conservator catolic ucis mai târziu în timp ce activa in cadrul RAF în timpul celui de-al Doilea Război Mondial - de partea naționaliștilor generalului Franco. Deși reprezenta o oportunitate pentru cauza de stânga - în special pentru Partidul Comunist din Australia și mișcarea sindicalistă - războiul nu a declanșat interesul public iar guvernul și-a menținut neutralitatea. Opoziția australiană în fața cauzei republicane a fost teoretizată
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
și-a menținut neutralitatea. Opoziția australiană în fața cauzei republicane a fost teoretizată de jurnalistul și activistul politic B.A. Santamaria pe baze anti-comuniste mai degrabă decât anti-naționaliste. În mod egal, deși aripa dreaptă australiană a deservit la nivel individual rebelii naționaliști, ea nu a primit suport public. Serviciul militar în armate străine era ilegal la acea vreme iar pentru că guvernul nu a primit rapoarte privitoare la australieni care să fi călătorit spre Spania cu scopul de a se înrola, nicio măsură
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
fost însărcinat cu supervizarea activităților privitoare la Rusia și Turcia (Imperiul Otoman și Mișcarea Națională Turcă). John de Robeck avea numeroase motive de îngrijorare: parlamentul otoman avea o atitudine sfidătoare, stocuri importante de arme fuseseră trecute prin contrabandă în mâinile naționaliștilor turci, iar unele dintre acestea proveneau din surse italiene și franceze. În februarie 1920 a fost convocată Conferința de la Londra un au trebuit să fie luate decizii cu privire la termenii unui nou tratat care urma să fie semnat la San Remo
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
și înarmate de britanici. Ca urmare, guvernul de la Istanbul, care acționa fără control parlamentar, a numit un nou inspector general în Anatolia, Süleyman șefik Pașa, și a format o nouă Armată de Securitate, care să lupte cu sprijinul britanicilor împotriva naționaliștilor și să ajute la impunerea autorității centrale. Britanicii au sprijinit de asemenea grupurile de gherilă din Anatolia (termenul folosit era de „Armată independentă”), grupuri conduse de refugiați cerchezi, trimiși în zonă de ruși. Cel mai faimos lider cerchez a fost
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
ale Armatei de Securitate, la comanda cărora a întreprins mai multe campanii în regiunile rurale ale Anatoliei. Eficiența acestor forțe a fost extrem de scăzută. Înfrângerea forțelor guvernamentale în apropierea Izmirului a dus la consecințe serioase. Britanicii i-au respins pe naționaliști doar cu ajutorul artileriei și aviației, dar la Istanbul s-a instalat panica. Comandantul britanic George Milne a cerut întăriri. Cererea sa a declanșat o lungă dezbatere cu privire la amploarea efectivelor care să lupte împotriva naționaliștilor. Mareșalul Ferdinand Foch a apreciat într-
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
serioase. Britanicii i-au respins pe naționaliști doar cu ajutorul artileriei și aviației, dar la Istanbul s-a instalat panica. Comandantul britanic George Milne a cerut întăriri. Cererea sa a declanșat o lungă dezbatere cu privire la amploarea efectivelor care să lupte împotriva naționaliștilor. Mareșalul Ferdinand Foch a apreciat într-un raport că era nevoie de 27 de divizii. Numai că britanicii nu dispunea de aceste divizii în regiune și nu puteau să mobilizeze din țară forțe noi, de vreme ce guvernul de la Londra proclamase încheierea
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
victimele calculelor politice eronate de la Paris ale premierilor Venizelos și Lloyd George. Una dintre cele mai puternice motivații pentru intrarea Greciei în război de partea Aliaților a fost dorința de realizare a „Marii Idei”, un concept politic de bază al naționaliștilor greci. Megali Idea era un plan iredentist de restaurare a unui stat elen pe ambele maluri ale Mării Egee, care ar fi trebuit să incorporeze între granițele sale toate comunitățile grecești din afara Regatului Greciei, (care în momentul cuceririi independenței avea o
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
forțeze conducerea otomană să ratifice Tratatul de la Sèvres. Înaintarea armatei elene a început în timpul mandatului guvernului Venizelor, dar la scurtă vreme cabinetul acestuia a fost înlocuit cu echipa guvernamentală a lui Dimitrios Gounaris. Obiectivul strategic al acestei operațiuni era înfrângerea naționaliștilor turci și obligarea lui Mustafa Kemal să înceapă tratative de pace. Trupele elene, care se bucurau în acel moment de o mare superioritate numerică și materială, sperau să oblige trupele turce, puține și prost echipate, să dea o bătălie hotărâtoare
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
grecii avansaseră pe două fronturi, apropiindu-se de Eskișehir dinspre nord-vest și dinspre Smirna, și își consolidaseră controlul asupra unei vaste regiuni. La începutul anului 1921, ei și-au reluat înaintarea cu incursiuni limitate, care au întâmpinat rezistența dârză a naționaliștilor turci, care avuseseră timp să-și construiască poziții fortificate și erau din ce în ce mai bine pregătite și echipate. Înaintarea grecilor a fost oprită pentru prima oară în timpul primei bătălii de la İnönü de pe 11 ianuarie 1921. Deși a fost vorba de o confruntare
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
luptau pentru apărarea patriei împotriva a ceea ce ei percepeau drept un atac imperialist. Mustafa Kemal a fost un politician abil, care a știut să se prezinte drept revoluționar în fața comuniștilor, protector al tradițiilor și ordinii în fața conservatorilor, soldat patriot în fața naționaliștilor și lider islamist în fața musulmanilor religioși, reușind în acest fel să aducă sub conducerea sa toate facțiunile turce și să le ofere motivația potrivită pentru luptă. În discursurile sale publice, Kemal a lansat ideea unei Anatolii constituită ca o fortăreață
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
din septembrie 1941 până în martie 1944) și a fost organ de presă al Comisariatului raional. În acest ziar a publicat articole pe teme literare sau teatrale, precum și poezii și povestiri. Membrii redacției propagau ideile înființării statului ucrainean, activând în Organizația Naționaliștilor Ucraineni. Singura modalitate de comunicare între soții Borodai rămâne corespondența. Poetul îi trimite soției scrisori în versuri în care își exprimă speranța într-un viitor mai bun. Pentru Hariton Borodai, perioada 1942-1944 este o perioadă poetică fecundă. Citește cu asiduitate
Hariton Borodai () [Corola-website/Science/321696_a_323025]
-
Mulți ucraineni, bieloruși și evreii au întâmpinat trupele invadatoare ca eliberatori. Reacția locală a fost menționată de către Lev Mekhlis, care l-a informat pe Stalin că oamenii din vestul Ucrainei i-au primit pe sovietici „ca pe adevărații eroi”. Organizația Naționaliștilor Ucraineni s-au răzvrătit împotriva polonezilor și partizanilor comuniști organizând revolte locale, precum cea din Skidel. Populația evreiască a suferit pogromuri în estul Poloniei, în timpul invaziei germane, și mulți i-au văzut pe sovietici ca fiind mai puțin brutali. Această
Invazia sovietică a Poloniei () [Corola-website/Science/320802_a_322131]
-
întreg Parisul, și a fost recunoscut ca fiind cel al lui Esterházy. Mathieu Dreyfus a fost informat de aceasta și Lucie Dreyfus a depus plângere împotriva adevăratului trădător. Vicepreședintele Senatului, Scheurer Kestner, a intervenit oficial, și a devenit ținta acuzațiilor naționaliștilor și antisemiților. Înaltul comandament a sărit în ajutorul lui Esterházy, dar nu a avut de ales decât să-l predea Consiliului de Război. Anchetatorul de Pellieux și magistrații militari au fost manipulați pentru a-l achita pe Esterházy în urma unui
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]