10,211 matches
-
arta lui Dalí sau a lumii, când Dalí însuși s-a inventat pe sine chiar în timp ce-și desăvârșea arta, scriind și trăind, ceea ce înseamnă, de fapt același lucru ? Scrierile și picturile lui Dalí sunt, toate, autobiografice, o amplă narațiune a sinelui care reflectează asupra sa chiar în timp ce se desfășoară. Trebuie să sabotăm biografia dacă e să-l apreciem pe Dalí. Sau, cu alte cuvinte, trebuie să credem pe cuvânt persoana care și-a și trăit viața și să nu
Andrei Codrescu - Scandalul de a fi geniu by Rodica Grigore () [Corola-journal/Journalistic/11148_a_12473]
-
Geo Vasile Prozator și totodată analist al prozei românești, Daniel Dragomirescu, moldovean după toate aparențele, își localizează perimetrul narațiunii din întunecatul noiembrie în sudul țării (Brănești, Vidra, Goștinari, Vărăști, Sabar, pădurea Pustnicu, dar și la București), în anii '50, după moartea generalisimului moscovit. Există intenția de a construi epic, dovadă cele două părți și epilogul acestei cărți, în timp ce tentativa
Politică și amor în obsedantul deceniu by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/11227_a_12552]
-
parte, Iugoslavia se rupe de comuniunea cu URSS. Ambele procese sunt descrise în Convorbiri cu Stalin, având în vedere că Djilas se află acolo în calitate de oficial și de persoana particulară, cu conștiința. Neavând caracter de jurnal personal, ci de memorii (narațiune cu caracter autobiografic), relatarea lui Djilas trebuie să recupereze adevărul faptelor, dar mai ales acuratețea spiritului critic. Mult mai la îndemână decât stabilirea autenticității faptelor, cititorul nu are cum să nu remarce felul în care Djilas face dovada spiritului critic
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
16). Aceasta reprezintă o premisă metodologica importantă, căci îl situează pe Djilas în curentul unei tradiții intelectuale de factură ne-marxistă potrivit căreia în spatele fiecărei fapte se află câte un om anume așa încât noi nu putem cunoaște istoria că o narațiune de fapte și evenimente obiective independent de înțelegerea oamenilor care le-au făcut posibile. Mult mai puțin evident și, deci, măi problematic este spiritul critic întemeiat pe conștiința. Dacă este mai greu sesizabil în firul narativ nu înseamnă că este
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
de scăpare eroinei. Cruzimea regimului se reconstituie piramadal de-a lungul lungmetrajului: psihologică și verbală, transpusă apoi în forma unei umiliri publice de-a dreptul suprarealiste - la tribunal - și abia apoi factuală. Observați că, spre deosebire de cutumele mele, mă întind cu narațiunea. Tocmai pentru că, din punct de vedere cinematografic, nu este prea mult de spus despre acest film. Jocul actorilor e esențial, și nici Jentsch, nici Held nu se dezmint. Dar melodrama sau excesiva sentimentalizare lipsesc cu totul din peisaj, preferîndu-se o
Două fețe ale aceluiași trecut european by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10669_a_11994]
-
prima". Nu mă număr printre ei. DJ: Este admirabil cum ați găsit de fiecare dată tonul just, măsura exactă, cuvântul potrivit în argou, în registrul licențios, ca și registrele atât de diverse ale limbii: de la limbajul reclamei la cel al narațiunii clasice, la cel al sondajului de opinie, caracterizând categorii sociale și profesionale și de vârstă foarte variate, la cel mai sec registru comportamentist. V-au fost suficiente dicționarele rusești obișnuite? DF: În linii mari, da, fiindcă am un număr impresionant
"Fiecare traducere e o provocare" by Denisa Fejes () [Corola-journal/Journalistic/10709_a_12034]
-
Robbe-Grillet), iar Patrick Lapeyre este unul dintre scriitorii importanți ai casei POL, care-i succedă Minuit-ului în interesul pentru literatură experimentală. În sfîrșit, nu vom insista prea mult asupra lui Martin Page, tînăr romancier care publică la editura Le Dilettante narațiuni voit marginale, rămîne de văzut însă cu ce impact și cît de curajoase în scriitură. Minuit, POL, Le Dilettante De la Beckett la Martin Page, scriitorul francez recalcitrant a cunoscut o involuție care, la nivel editorial, se măsoară în prăpastia dintre
Declinul prozei franceze by Matei Alexandru () [Corola-journal/Journalistic/10708_a_12033]
-
o perioadă în care revolta însăși a devenit un fetiș al europeanului dezabuzat. În sfîrșit, cea mai nouă editură care închide parcursul prozei recalcitrante - de la monolitul textual lipsit de orice urmă de viață reprezentabilă în personaj, dramă și psihologie la narațiunea marginal-magică, populată cu eroi pe jumătate fantastici, pe jumătate caraghioși - este Le Dilettante. Înființată tot în 1984, și-a început activitatea publicîndu-i primul volum lui Eric Holder, Nouvelles du Nord (Eric Holder este unul dintre scriitorii francezi desueți, un minimalist
Declinul prozei franceze by Matei Alexandru () [Corola-journal/Journalistic/10708_a_12033]
-
exigența adevărului. Cît de ciudat e să putem observa, și aici, o posibilă paralelă cu Bacovia. Exigența de autenticitate pe care și-o impun ajunge să-i expună pe unii poeți la ne-literaturitate. Stângăciile din unele texte bacoviene sau narațiunile umile din unele poeme de Saba par să indice că autorii lor au dat laoparte, în anumite perioade, orice urmă de solemnitate literară. Sinceritatea obsesivă va fi fiind non literară? Sau inhibitoare pentru produsul literar? Iată, oricum, o temă de
Umberto Saba și "privilegiul durerii" by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/10893_a_12218]
-
salută ca pe un posibil ,al doilea mesager", al doilea ,soldat mancurt"... Astfel, mai mult decât un Orwell românesc, sau o anti-,Condiție umană", romanul lui Bujor Nedelcovici este foarte interesant și modern și ca scriitură, prin structurarea și destructurarea narațiunii. Ceea ce rămâne este Literatura...
După 20 de ani by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/10899_a_12224]
-
al aliterațiilor premeditate în care frazele se cheamă singure unele pe altele. Există un gen de scriitori care fac greșeala ca, din cînd în cînd, din neglijență sau din neatenție, să se repete fără voia lor, uitînd verigile anterioare ale narațiunii. În acest caz, repetiția este involuntară și este semnul unei neglijențe de construcție. Nu acesta e cazul lui Bernhard: pentru el, neglijență ar fi dacă nu s-ar repeta. Cu alte cuvinte, Bernhard nu poate scrie decît așa, repetîndu-se mereu
Tehnica repetiției by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10930_a_12255]
-
în România comunistă, un chip îi poate aduce în memorie întîmplări mai vechi sau mai noi, inclusiv aventuri erotice. Printr-un inedit procedeu de mise en abîme, personajele preiau, la rîndul lor tehnica cinematografică utilizată de narator la nivelul întregii narațiuni, așa cum face Dan Clarenfeld în acest amuzant fragment: ,Dan se așeză în fotoliu și remarcă, chiar în acel moment, că secretara își desfăcuse picioarele prea tare, fie dinadins, cu o detașare jucată, fie dintr-o nepăsare excentrică. Oricum, imaginea era
Viața ca un film by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10919_a_12244]
-
cu seamă când acesta sfârșește rău. Paradoxal, el duce cu gândul la o anumită bunăstare a lumii prin care circulă, prin care și străpunge. Și nici nu se întâmplă să fie neapărat un scelerat - Ene Șerban, asupra căruia se deschide narațiunea este un profitor candid, el nu și-a încărcat conștiința cu crime, ci doar a urcat pe val într-un moment foarte propice. Deci nu va acționa sub imperiul unor obscure tentații destructive, nu va fi malefic, nu se va
Bal, în paginile Biancăi Balotă by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10940_a_12265]
-
greșit îi va pune în fața crudei realități, le va spulbera starea de euforie. Falia dintre lumi nu suportă construcția de poduri. Lectorul avizat va remarca fericita regăsire a filonului Hortensiei Papadat-Bengescu în acuitatea amănuntului psihologic, în fluxul de frescă al narațiunii, în finețea aluzivă în bună vecinătate cu detaliul naturalist, dar mai cu seamă în luxul stilistic unde Bianca Balotă stăpânește cu autoritate forfota de imagini mateine. O numim la prezent spre a o putea mai departe frecventa în saloanele de
Bal, în paginile Biancăi Balotă by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10940_a_12265]
-
mai importante. Marele merit al cărții lui Tony Judt constă, în opinia mea, în faptul că autorul reușește să scrie, până la capăt, o istorie, alocând fiecărui eveniment și fiecărei perioade numărul de pagini meritat. Nu e vorba, așadar, de o narațiune compusă dinspre prezent spre trecut - așa cum se obișnuiește în clipa de față -, ci de una care beneficiază de tehnica derulării și devoalării: o nesfârșită acumulare de propoziții și fraze care acoperă evenimentele reale în timp, aș spune, real. Din acest
Postwar by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10978_a_12303]
-
i se opune deplinătatea vieții, chiar dacă efemeră (carpe rosam) și care își va găsi consolarea în ,mireasa viitorului", în panteismul euritmic și eufonic, dar mai cu seamă în jertfa unică și învierea Mântuitorului. în acest sens, memorabile sunt cele câteva narațiuni de inspirație religioasă, ,Fragment creștin", ,îngerul din noaptea învierii", ,Cuminecătura", din pricina cărora cartea i-a fost respinsă în anii ^80 de Editura Eminescu. Din scrisoarea către Adrian Săvoiu reiese clar poziția inflexibilă a autorului: decât mutilarea manuscrisului, mai bine restituirea
O restituire by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/10961_a_12286]
-
în plin război mondial, evenimentele încep să se amestece și firele ficțiunii să-l înfășoare, tot mai strâns, pe derutatul autor. Ficțiune și infanterie e un exemplu clasic de postmodernism literar, în care metaromanul apare și crește în exces, copleșind narațiunea inițială printr-o pletoră reflexivă. Tulpina firavă a intrigii se rupe. Nu mai contează ceea ce apărea în versiunea primă a romanului scris de protagonist. Lumea ficțională nu era și nu poate fi turnată în calupuri incasabile, în forme indestructibile; ea
Testiban rescrie un roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11002_a_12327]
-
plăcere a artificiului artistic, nu sentimentul unei reflectări directe, verosimile. Autorul are foarte clare referințele reale (câmpia, vecinătatea Dunării, oamenii, comerțul cu lână, piei, alifii și marmură), dar efectuează, ca orice mare artist, o mutație estetică în transpunerea lumii. În narațiune, determinările spațiale și temporale stricte sunt șterse, iar scriitorul își lasă cititorul prizonier al ambiguităților. Indeterminările facilitează instalarea în ireal. A doua sursă a impresiei de fantastic este ceremonialul misterios al comunicării, care pare că întotdeauna ascunde ceva. Numele personajelor
Crepusculul bizantin by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10986_a_12311]
-
a fost refuzat de cenzură. în anul 1975, Grigore Băjenaru a recitit dactilograma, a corectat-o, a suprimat pasajele redundante și a imprimat textului o formă definitivă. Această variantă este oferită acum cititorului. Prozatorul a subliniat în mod repetat referențialitatea narațiunii. Toate întâmplările, ne încredințează, ,sunt strict autentice", personajele ,au existat aievea, cu toate că multe din acțiunile la care au luat parte vor părea cititorului de necrezut", și nu avem motive să-i suspectăm sinceritatea. Se întâmplă uneori ca viața să-i
Un roman de Grigore Băjenaru by Ion Bălu () [Corola-journal/Journalistic/10989_a_12314]
-
Petrescu. Faptele și întâmplările sunt recreate dintr-o perspectivă predominant comportamentistă, așa cum s-au produs în circumstanțe referențiale. între ficțiune și realitatea extralingvistică se interpune filtrul unei instanțe narative ce-și asumă rolul de narator și de personaj principal în narațiune. Naratorul știe tot atât cât știu personajele imaginate și nu poate da nici o explicație evenimentelor înainte ca ele să fie elucidate chiar de actorii implicați în desfășurarea lor. Titlul cărții constituie un semnal narativ, întors într-un omagiu adus primei
Un roman de Grigore Băjenaru by Ion Bălu () [Corola-journal/Journalistic/10989_a_12314]
-
nu. Și un ,program": ambiția de-a scoate, din resursele de narativitate ale unor situații ciobite, incomplete, o poveste. Aici e diferența. Optzeciștii, teoreticieni chibzuiți (mă gîndesc acum la Nedelciu, Babeți, Mihăieș, dar pot fi foarte bine alții...), planificau o narațiune ŕ venir, la capătul unor laborioase preparații, ca să aibă surpriza că, sfidînd pensele lor de legiști ai hîrtiei, ea șiroia, afurisită, pe lîngă. Florina Ilis, unlike them, să spun așa, chiar își obține povestea acolo, în formele cu care îmbucătățește
Train grande vitesse by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11001_a_12326]
-
1988, câștigă premiul Editurii Eminescu. în prezent locuiește, în Statele Unite ale Americii. Ultima piruetă, cartea scrisă de Vavila Popovici, este un microroman. La fel ca și în „Cartea mamei”, stilul din „Ultima piruetă” este o împletire de epic și liric. Narațiunea nu are nimic banal, fiind presărată pe alocuri cu pasaje idilice, a căror naturalețe poetizează epicul cărții. Autoarea prezintă cu mult har și originalitate viața rurală din Basarabia de dinainte și de după 23 august 1939, dar și mediul rural și
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
jurnal lăsat prietenei de către Laura, personajul principal care își trăiește ultimele zile de viață într-un spital. Sunt întâmplări reale, simțămintele ei au trecut prin filtrul înțelegerii și simțirii mele. Firul întâmplărilor este derulat în scopul arătării dramei celor O NARAȚIUNE DESPRE DRAGOSTE, CREDINȚĂ ȘI VALORI de sub ocupație, dar și a celor refugiați, de teama «ciumei comuniste». Am urmărit destinul Laurei, pot spune de la naștere până la moarte, am mers pe un fir epic propus, urmărind descrierea unor întâmplări din Basarabia și
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
cel imaginar în romanul avînd ca subiect propria-i geneză face imposibilă și, de altfel, ridicolă, orice încercare de a ,povesti" tot ce se întîmplă în cele 263 de pagini ale cărții. Romanul ilustrează, într-un anume fel, și ,sfîrșitul narațiunii" - unul din principiile fundamentale ale postmodernismului enunțat și de J. F. Lyotard. Că istoria unui proiect literar poate fi palpitantă, fapt pe care romanul lui François Weyergans îl atestă, este o performanță literară în împrejurările în care și în beletristică
Premiul Goncourt 2005 - Weyergans-Houellebecq 6 - 4 by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11041_a_12366]
-
de proporții diferite, creează numai o aparență de organizare: Ninge la Ierusalim (aproximativ 20 de pagini), Boul și vaca (170) și Cele șapte ferestre ale labirintului (200). Faptele nu pot fi puse cap la cap nici printr-o reordonare. Descentrarea narațiunii reproduce descentrarea lumii. Există lacune temporale, nebulozități, sincope, versiuni diferite asupra întâmplărilor, voci și interese care intră în conflict. Narațiunea este pulverizată până la o aproape imposibilă reconstituire a cronologiei și a unei lumi coerente. E o narațiune labirintică, având foarte
O lume anapoda by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11051_a_12376]