1,627 matches
-
Fès, din Sousa, din Genova și de la Neapole, aducând cu ei săbii cizelate și încrustate cu nestemate, tapiserii, cai pur sânge și tot felul de mărfuri de preț. — Regele s-a arătat foarte încântat, mi-a povestit unul dintre acei nefericiți. A achiziționat totul cât ai zice pește, fără măcar să discute prețul. Eram covârșiți. De atunci tot așteptăm să ne plătească. De mai bine de un an suntem la Bornu, ducându-ne să ne tânguim zi de zi la palat. Ni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
servitor acuzat că fura turbane din suk în timpul nopții, era condamnat să fie spintecat pe la mijloc. Supliciul ăsta, știam, era în general rezervat ucigașilor, însă în zilele precedente fuseseră înregistrate o serie de furturi, iar comercianții pretindeau o pedeapsă exemplară. Nefericitul nu striga, mulțumindu-se să geamă surd și să dea din cap, când, deodată, doi soldați se aruncară asupra lui, făcându-l să-și piardă echilibrul. Mai înainte de a fi întins pe jos, unul dintre ei l-a apucat zdravăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
coborâtă pânza pentru a opri corabia, care a fost ținută vreme de un ceas legată de o parâmă la mal, în timp ce niște marinari cutezători se aruncau în apă. Dar a fost zadarnic. Toți au afirmat același lucru, și anume că nefericitul fusese devorat de un crocodil. În tot restul călătoriei, mi-au fost istorisite întâmplările cele mai ieșite din comun în legătură cu aceste șopârle gigantice care terorizează Egiptul-de-Sus. Se pare că pe vremea faraonilor, apoi a romanilor, și chiar și la începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vândă demnitățile ecleziastice: zece mii, douăzeci de mii, treizeci de mii de ducați pentru a fi cardinal! Aici, totul e de vânzare, până și funcția de cardinal gerant al Vaticanului! Cum tot nu era de ajuns, au început să vândă indulgențe nefericiților germani! Dacă plătiți, păcatele vă sunt iertate! În fond, ceea ce Sfântul Părinte încearcă să vândă este chiar raiul. Așa a început cearta cu Luther. — Călugărul ăsta avea așadar dreptate. Într-un anume sens, da. Numai că, nu mă pot împiedica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să-mi aducă hârtiile și notele ca să-mi pot îndulci plictiseala cu ajutorul scrisului. În realitate, nu mă puteam deprinde cu nemișcarea și, în primele zile, eram veșnic pus pe harță, blestemând cât era ziua de lungă zăpada, soarta și pe nefericitul de hangiu, care mă slujea totuși cu răbdare. N-aveam să-mi părăsesc odaia decât spre sfârșitul acelui an. La început a fost cât pe ce să mor de pneumonie și, abia refăcut, a fost rândul piciorului să-mi dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fiind de vârsta potrivită și își notase repede detaliile, după care le memorase. Mai era o singură oprire: vama. Ca bărbat alb de vârstă mijlocie, tristul adevăr era că a trecut întotdeauna prin vama de la Heathrow fluierând, privind cum altor nefericiți, aproape întotdeauna negri sau asiatici, li se cerea să-și golească valizele și să stoarcă până și ultimul tub de pastă de dinți. Rasismul era un lucru greu de privit, desigur, dar pentru un călător ca Henry Blyth-Pullen, putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cu ce argumente... Ați pierdut o mare ocazie... Aș fi fost magnific... COLONELUL: Tot timpul te bagi. Dacă nu veneai, domnul era mort de un sfert de oră. GUFI (Către ARTUR.): Chiar așa? ARTUR: Se pare că da... GUFI: Ce nefericit sunt! Am atât de rar ocazia să discut cu un om realmente inteligent... Domnule, dați-mi voie, deși nu mai are nici un rost, să vă spun totuși ceea ce ar fi trebuit să vă spun! Dați-mi această șansă, n-ara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ea, dincolo de mecanica deplorabilă a unor reacții chimice? Așa cum este el - nevolnic, meschin, Încărcat de atavisme, refractar la posibila-i măsură divină, indiferent că i-a fost dăruită ori și-a câștigat-o experimentând la nesfârșit trăiri superficiale sau abisale -, nefericitul acesta de om merită o soartă mai bună decât să fie redus la condiția de șobolan așezat Într-o cușcă și urmărit cu microscopul de un nu știu cine care are asupră-i drept de viață și de moarte. Sunt destul de lucid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
le cultivau față de mine nu erau altceva decât mofturi de două parale, capricii de oameni maturi care se distrează infantil, jucându-se, individual și În grup, de-a baubaul apocaliptic. Ipoteza nu era exclusă, dar era puțin probabilă. Dacă Însă nefericiții ăia n-aveau habar În slujba cui se află și la ce servește truda lor zilnică, lucrurile stăteau pentru ei infinit mai prost - dramatic, pur și simplu. Însemna că erau prizonieri pe viață, că se Îngropaseră În subterană pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
rămas, deși Toshiro Fujimori i-a aplicat În reluare Întreg complexul de proceduri menite să-l dezmorțească: zdruncinări repetate, manevrarea limbilor Înainte și Înapoi, implorări duioase... Efect zero. L-a așezat totuși la mână, spunându-și sarcastic că, mai știi, nefericitul se va simți stimulat de biocurenți și va Învia, cu toate că mecanismul lui nu avea În dotare astfel de sofisticării. În tren, se mai și enervase de vreo două-trei ori pentru că, Întrebat fiind de câțiva tovarăși de călătorie cât e ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ani - la Începutul lui 1946, mai exact - o recoltă neașteptată de copii cu sânge turcesc sau mongol În vinele lor inocente, erau fugărite și bătute pe fund (situație În care ele strigau: „Au, vai!“); și emanațiile care veneau de la acești nefericiți ghiduși și de la hainele lepădate de ei ( Împrăștiate ici și colo pe pământ) se amestecau cu duhoarea de apă stătută pentru a alcătui un infern de mirosuri, căruia nu știu cum se face, dar nu i-am găsit nicăieri și niciodată perechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
analiști ai sufletului, pentru iluminați și apostoli. Așa-i. Dar astea sunt bune în literatură. Sunt cutremurătoare acolo. În viață... Umilința și sufletul zbuciumat trec pe stradă cu aceiași pași. Caldarâmul, pământul suportă la fel și pașii fericiților, și ai nefericiților. Aerul se despică la fel în fața lor... Caracterele sunt doar ale literaturii. Ale realității sunt doar viețile astea mizere ale noastre. Abia acum, când N.N. nu vine, aș putea să mă simt jignit. În fond, mi-a deturnat dorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mare liniștită și un căpitan expert pe deasupra, dar nu se mai Întorsese niciodată. Trimis de mama lui Diego Ojeda, velierul scrută luni Întregi fiecare golf, plajă și stîncă de suprafață din arhipelag, fără să descopere rămășițele elegantei goelete sau ale nefericiților ei pasageri, și dureroasa concluzie fu că fie un vînt neașteptat o Împinsese În larg și o făcuse să se scufunde, fie fusese atacată de una dintre acele bande criminale care treceau uneori printre insule În migrările lor periodice de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
loc mitic și minunat, În care nimeni din istorie nu ajunsese vreodată. Spre răsărit... Dar estul rămînea mereu la est de est. De ce era atunci marcat pe busolă, dacă nu exista? De ce se jucau În felul acela cu speranțele atîtor nefericiți? De ce inventaseră vreodată acel... - Răsăritul a murit, șopti ea, iar el o privi sever, Între două lovituri de vîslă. Răsăritul a murit, iar tu știai asta cînd ne-am Îmbarcat. Își scutură părul cel negru. Nu mai există nimic... Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
acasă de la supermarket cu mine, cu tot cu afurisitele de fursecuri, pe care știam că oricum nu le vor primi înapoi. Plănuiam să deschidem o sticlă de vin și să uităm de toată povestea. Plimbarea împreună înapoi spre casă a fost una nefericit de apăsătoare. Am încercat tot felul de glume și diversiuni ca să-l înveselesc și să-l fac să iasă din tăcerea lui neagră, dar nu mi se părea că ajung undeva cu ele. Îi povesteam despre unii dintre cei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
în ciuda tuturor problemelor și enervărilor noastre, și nimic nu va putea înlocui vreodată tot timpul petrecut împreună și toate experiențele pe care le-am avut în comun. Asta nu înțeleg oamenii până nu li se întâmplă lor: indiferent cât de nefericit ai crede că e mariajul tău, trebuie să fie al naibii de nefericit pentru ca un altul să fie alternativa. Nu există un răspuns: doar timpul, asta-i tot. Am să mă îngrop, cum se spune, în muncă, și-am să-mi țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Betty Boob și Pluto. ― Aha, mârâi Scarlat. Desenați... ― Ei și? Dar există! Și-am să-mi cumpăr și un om de zăpadă la Oslo. ― Nu se prea asortează. ― Depinde! Oricum, mai am timp să mă gândesc. Ionescu îl examină lung: "Nefericitul e imbecil". Se simțea asediat de curiozitatea aceea amestecată cu repulsie pe care o stârnește anormalul. ― Unde ai învățat meserie? ― Care meserie? Știu mai multe. ― Asta cu spartul cutiuțelor. ― Am învățat singur, behăi Dascălu. Am fost un tip dibaci de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Pac! Pac! Pac! făcu Dascălu tăvălindu-se de râs. ― Țin să vă avertizez că nu glumesc. Deschise ușa dormitorului, arătîndu-i cadavrul șoferului: Individul a încercat să ne tragă în piept... Doamna Miga izbucni în plâns. Scarlat îl privea printre gene: "Nefericitul are ghinion. Dormea liniștit în patul lui și dintr-o dată... Ce aiureală!" ― Șantaj deci? ― Îhî! O chestie extrem de simplă. Urmează să decideți. ― Nu puteți să-mi cereți asta! ― Am făcut-o, dragul meu, e inutilă orice discuție. Știu ce se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cadou la care nici nu îndrăzneam să visăm. Bani! O grămadă de bani! Mi-e teamă chiar că ne-am fi dat consimțământul și pentru un cambriolaj la Banca Națională sau în lună. Aceasta făcând abstracție de faptul că pe nefericit l-ai fi putut agăța în orice capcană unde zumzăie fluturi albaștri. Oamenii dumneavoastră mă caută de șase luni. Cât timp puteam să mă ascund? ― Mda... Cristescu bătea darabana pe masă. Știa că inginerul nu minte, știa că are dreptate
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
seară, pe vânt și ploaie... Lăsă "ghitara" lângă scaun și chicoti încet: ― V-a plăcut? Maiorul zâmbi stors și apăsă pe buton. ― Și-a făcut numărul? întrebă Azimioară. Cristescu oftă. ― E inconștient. Mai inconștient decât un copil de 5 ani. Nefericitul... În sfîrșit! Ia dosarul lui și culege toate adresele. Veri, cumnați, neamuri, amici, martori la proces, cine venea să-l vadă la vorbitor, tot, tot, tot! Nu neglija nimic. Trebuie să dăm de persoana care l-a ascuns. Locotenentul îl
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fotoliului. Grigore Popa se ghemuise și mai mult între umerii îmbrobodiți. Semăna cu un animal urât, fără gât. Pe figura întunecată ochii se zvârcoleau căutând în toate părțile. Vorbi, fără să-și dea seama, cu glas tare: 65 ― Și totuși nefericita n-a înghițit nimic. A spus-o singură. Nu pot să înțeleg... ― Ce? întrebă rătăcit Matei. Își simțea capul golit de gânduri, o cutie vidă de care se izbeau sunete cu reverberații dureroase. ― Nu se moare așa din senin, mârâi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
are rost să vă certați, interveni Melania Lupu. Avem atât de puțin timp la dispoziție. Grigore Popa scoase o mână de sub pled: ― Hai s-o luăm altfel! Presupunem că am găsit formula să ne... În fine, să ne descotorosim de nefericita asta. Ce vom spune însă Miliției? Unde a dispărut? Ce-i cu ea? ― Poate n-or să observe. ― Poate... Grigore Popa avu un gest de dispreț. Afirmațiile individului nu contau. Se uita intens la Melania Lupu. Aceasta zîmbi: ― Vai, domnule
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
posomorită și azvârli ostentativ ziarul pe masă. Odaia nu fusese aerisită, mirosea vag a șoareci și cărți ude, a lucruri vechi. Luă de pe birou o bilă de cristal și începu s-o învîrtă în palmă. ― Ei, ați găsit-o pe nefericita aia? ― Tocmai veneam să vă cer o mână de ajutor, spuse zâmbind maiorul. Bătrânul îl privi pe sub sprâncenele groase. ― Înseamnă că n-ați făcut nici o brânză. Părea dezamăgit. ― Adevărat, recunoscu maiorul. Se uită în lungul pereților. Mă întreb unde poate
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
iar celălalt avea haine albe. Rețineți, asta se întîmpla la câteva secunde după consumarea incidentului! Vă întreb atunci, ce încredere poți acorda unui amărât care vine în fața instanței după nu știu câte săptămâni, dacă nu luni de zile, și-ți toarnă baliverne? Nefericitul nici măcar nu minte... E ca și cum ți-ar povesti despre marțieni. Maiorul începu să râdă. ― Spuneți că i-ați văzut sărind zidul... ― Exact. ― Treaba asta necesită, în principiu, un minim de condiție fizică. Se poate presupune deci că cei doi erau
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
gratuite... Își dădu o palmă ușoară peste frunte: Acum îmi amintesc exact! Marin a plecat pe 8, dimineața. Noaptea a dormit la mine. Atunci mi-a povestit. Nu vreți o cafea? Cristescu refuză. ― Ce părere aveți despre Valerica Scurtu? ― O nefericită. Celibat prelungit cu consecințe dezastruoase. ― Ce vreți să spuneți? ― O obsedează o singură idee: să se mărite. Indiferent cu cine, indiferent de compromisul care ar intermedia actul. Se simte cumva în afara societății, înjosită. Îmi povestea Marin că atunci când stă de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]