6,770 matches
-
nu te-am mazilit degeaba. Serviți, vă rog - și le arătă cafelele. — Bine, luminăția-ta - zise Barzovie-Vodă cu lacrimi în ochi, sorbind cafeaua - dar nu se poate să fi uitat! E vorba de viitorul meu, de viața mea! — Viață? - spuse obosit viziriul. Viața ta? Atunci eu ce să mai zic de viața mea? Știți voi câte rapoarte, câte misive, câte înscrisuri trebuie să citesc zilnic? Și dacă le-ați vedea cum sunt scrise! Când le citesc, am senzația că noi cucerim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ce? - zise cu obidă spătarul. Pot eu spre pildă, să te asemăn cu Vrâncioaia? — Dar’ cine e asta? - întrebă Cosette. — O femeie foarte frumoasă - răspunse spătarul - da’ până la urmă a intrat și ea în istorie. Cosette tăcu. Pe lângă corabie, delfinii, obosiți să mai înoate în formă de semilună, începură să înoate în secere. Episodul 95 VINE-O VREME... — Vine-o vreme - continuă spătarul Vulture - când, draga mea, oasele nu te mai ascultă, carnea începe să se fleșcăie, buzele să dondăne, dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de meșteșugari aurari, fierari tăcuți întorcându-se de la schimbul trei, de țărănci din împrejurimi încărcate cu coșuri de legume, fructe, de dădace cu bonetă mergând să facă piața, de dieci grăbindu-se spre slujbă și de cel mult trei-patru curtezane obosite venind din schimbul de noapte. Să se înceteze o dată cu ideea falsă că Veneția ar fi fost un oraș al distracțiilor și al huzurului, în care era destul să ai o gondolă ca să fii cineva. Veneția era, dimpotrivă, un oraș al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
începură tustrei să-l caute. — Nu de alta, dar îl aveam de la Marco Polo și trebuia să-l curăț - spuse îngrijorată femeia. Episodul 153 O TĂMĂDUIRE Căutară așa preț de câteva minute. Piaptănul, vorba lui Leibniz, parcă intrase în pământ. Obosită, atractiva femeie se lăsă să cadă pe ad-hoc-ul divan. — Să nu-l fi uitat aici? - se întrebă ea șovăitoare. Dar atunci unde? - și-i privi întrebătoare pe cei doi călugări, de parcă ei, bieții, cum ar completa un narator dibace, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care se împiedică, fiind gata să se răstoarne, îi atrase atenția sfântului părinte că părăsise fără să vrea cărarea și că e pe cale s-ațipească. Se-așeză pe o bancă de marmură și-și frecă încet cu podul palmei ochii obosiți, căprui. Dintr-un Fraxinus excelsior pogorî în zbor frânt un sticlete și i se așeză pe un genunche, ciripind. Papa îl mângâie pe cap și pe spate, își țuguie buzele și scoase câteva sunete asemănătoare cu ale micii păsări colorate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
părea acum mai treaz ca oricând. Se uită spre coroana lui Fraxinus excelsior să vadă dacă mai așteaptă cineva și zări un porumbel călător și un corb. Ugui, chemă porumbelul la el. Porumbelul era plin de praf și părea foarte obosit. De piciorul stâng avea prins cu două inelușe un sul mic de piele. Papa desfăcu sulul, scoase din el o foiță de pergament și se adânci în lectură, nu înainte de a-i lăsa înaripatului sol, alături, pe bancă, o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că până când turcii se vor dezobișnui să doarmă astfel, veghind mereu cu un ochi la ce se întâmplă în jur, va fi foarte greu să-i învingi și să dezmembrezi Imperiul Otoman. Observă că numai ienicerul cel chior părea mai obosit, deoarece era silit să țină tot timpul deschis ochiul sănătos și să doarmă numai cu ochiul lipsă, ceea ce, desigur, nu-l odihnea peste măsură. în plus, Metodiu mai observă că turcii ajunseră la o asemenea îndemânare în practicarea acestui somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ar trebui să rămână valabile atât timp cât deșertul va fi deșert și tuaregii vor fi tuaregi... Cine săvârșește o faptă rea trebuie să plătească pentru ea. — Așa să fie! Cei doi bărbați își opriră mașina chiar lângă puț, coborâră transpirați și obosiți, își scoaseră căștile grele și nici măcar nu putură să reacționeze în fața gurilor negre ale puștilor care-i ținteau drept între ochi. — Ce înseamnă asta? reuși să bălmăjească unul din ei. — Înseamnă că sunteți prizonierii noștri, răspunse cu un calm absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-i o bătălie pierdută din start. Cum poți vorbi cu atâta indiferență? întrebă Nené Dupré, care părea într-adevăr îndurerat. — Dând tot ce am mai rău în mine și făcându-mi din asta o carapace, răspunse prietenul său cu voce obosită. La urma urmei, ce înseamnă cu adevărat aceste vieți? Adineauri, când am terminat de calculat prețul operațiunii aeriene, mi-am dat seama de un amănunt foarte curios: în numai trei zile vom transporta o greutate de aproape opt milioane de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
din limbă, clătină din cap, ca și cum toată povestea i s-ar fi părut foarte complicată. Și, pe deasupra, acum te lasă în „ariergardă“... De ce? Ce mister se ascunde în spatele acestei afaceri? Nené Dupré, care înțelesese de la început de jocul interlocutorului său, obosit să se tot învârtească în jurul cozii, hotărî să treacă direct la subiect. — Hai să lăsăm prostiile! zise morocănos. Dacă-mi spui tot ce știi, îți spun tot ce știu... — De acord, se învoi celălalt. Se zvonește că pe cei șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
erau convinși că-l vor putea doborî cu ușurință. Au fost momente de lungă și zbuciumată tensiune, în care unui spectator neutru i-ar fi fost greu să hotărască pe cine să parieze. Beduinul părea mai agil și mai puțin obosit, obișnuit din naștere să alerge pe nisip, dar urmăritorii săi aveau o poziție mai bună și erau mai bine înarmați, deci era clar că nu voiau să-l lase nicicum s-o ia spre stâncile care l-ar fi apărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
răsărit, încercând să-și întâlnească fratele într-un punct îndepărtat pe câmpie, dinainte stabilit. Văzându-l, cei patru bărbați își dădură seama că toate eforturile lor erau condamnate eșecului, așa încât se lăsară să cadă la pământ, asudați, frustrați, însetați și obosiți, uitându-se cum voinicul călăreț îl ajunse din urmă pe bărbatul ce fugea și, apucându-l de un braț, îl saltă ca pe un fulg, făcându-i loc în spatele lui, pentru ca apoi să se întoarcă fără grabă la adăpostul sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se obișnuiesc mai greu cu întunericul, deoarece au ochii înroșiți și iritați. Și asta îi face vulnerabili? — Foarte vulnerabili, pentru că, de obicei, atunci vântul suflă cu mai multă putere, zburătăcind nisipul și orbindu-i; iar ei sunt atât de transpirați, obosiți, nervoși și asaltați de nori de țânțari, că nici cel mai bun țintaș nu e în stare să nimerească un elefant de la zece metri. Niciodată n-am dat atenție acestor amănunte. Ar fi momentul să începi s-o faci, întrucât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
gol și o luă la fugă, pierzându-se printre umbre înainte să poată reacționa cineva. Jumătate de oră mai târziu, în plină noapte și simțindu-se în siguranță, protejat de un mic amfiteatru de piatră, Serafian pufni din rărunchi, extrem de obosit, luă o gură de apă cu care-și clăti gâtul uscat și întrebă: — De unde mă-sa a ieșit porcu’ ăsta? — Din nisip - îi răspunseră. Probabil că am trecut la trei metri de locul unde stătea îngropat și nici măcar nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dulce inconștiență, cei mai mari sînt vicleni, caută subterfugii, se ascund În găleata de gunoi, se strecoară pe orificiul de scurgere. Talpa Îi lovește la Întîmplare, mai mult după inabilitatea lor decît după iscusința ei. Pier credulii, cei apatici, cei obosiți, pier Îndrăgostiții, aventurierii, Înfometații. În fiecare noapte, după ora 12, trebuie să joc rolul lui Dumnezeu. Nu reușesc să intru niciodată În pielea personajului, să fiu la Înălțime, cum se spune. Ucid cu milă și frică. Mă paralizează conștiința păcatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
muște freza ei năclăită și mîna de ipsos agitînd biciul făcînd să pornească malaxoarele betonierei stîrnind trîmbe de praf și acolo În biserică preoții grași tunși scopiți asmuțind corul lîngă coarnele altarului făcînd să răsune osanale un spectacol pentru ochii obosiți nu toate cuvintele pot alerga unele se tîrăsc ca un maratonist istovit picioare de lemn Înaintînd În pietrișul zgrunțos și două străzi mai Încolo În spatele betonierei fete de carne roșie Încolonate pentru defilare Închizi ochii mirosul lor te asaltează dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ca un burlan care nu reține nimic, un burlan prin care se scurge planeta. O mulțime gălăgioasă, pestriță, chipuri neasemănătoare ce se reînnoiesc fără Încetare corpuri palide, corpuri cu pigmenți, galbene, negre, alungite, rotunde, Într-o continuă vibrație, agitate, lente, obosite. Identice. Molecule ale unui organism reglat perfect la semnalul unui robot poliglot. „Călătorii pentru avionul În direcția Berlin sînt rugați să se prezinte la vamă... Les passagers pour Berlin sorit invités de se presenter aux...“ La auzul vocii agitația se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Înfige țurțurii Într-un creier Încă Îmbătat de vară, sfîșii pielea acestui măr și mușc pînă ce sîngele gingiilor mele pătrunde În carnea lui de zăpadă. Se apropie sfîrșitul unei cărți, Îl presimt ca pe sfîrșitul unei istorii, o civilizație obosită care capitulează În fața barbariei. Cuvintele se ghemuiesc cuminți În somnul gîtului și-și continuă existența larvară mimînd ceea ce se Întîmplă dincolo de ușa Închisă; mici scenete aidoma celor de la cinematografele de cartier la care se rîde sau se plînge În hohote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
înclinată într-o parte, și o rochie cu flori galbene. Câțiva cârlionți blonzi i-au alunecat pe frunte, până deasupra sprâncenelor. Mă gândeam cât de bine arată pentru vârsta ei. Singurul lucru care nu se potrivea erau ochii ei. Arătau obosiți și triști. Toți oamenii pe care îi știam erau în public. Domnul și doamna Watkins stăteau alături de predicator, care urma să spună o rugăciune seara. Doamna Watkins s-a făcut că se uită pe tavan când m-a văzut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de oră. De-atunci stau aici și vă aștept pe voi doi să vă întoarceți. Da, Flora n-a rămas aici nici jumătate de oră. Tanti Mae s-a uitat la mama o vreme, iar eu am văzut cât de obosiți erau ochii ei cu adevărat. Apoi s-a uitat la mine. Și am stat amândoi pur și simplu sub becul electric și ne-am uitat unul la altul și n-am zis nimic. Capitolul șapte Știam că n-o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
știa lumea. Tanti Mae venea acasă pe la patru dimineața și eu mă întrebam dacă drumul cu mașina dura chiar așa de mult sau dacă nu cumva se mai oprise Clyde pe undeva. Mi se părea că tanti Mae arată foarte obosită. Dacă nu am fi avut nevoie de bani, nu aș fi lăsat-o niciodată să se ducă cu el. Că oricum nu ieșeau prea mulți bani din asta. Flora umblase prin tot orașul și le spusese tuturor despre mama. Tanti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
informația asta nu-l va înveseli pe Tom. Mă întreb dacă el își dădea seama în ce direcție se îndreaptă de fapt afecțiunea Juliei. Nu cred că o să-i placă prea mult când o să afle. Lee a spus că e obosită și gata să se ducă acasă, așa că ne-am ridicat și ne-am sărutat de rămas-bun. Valuri de invidie veneau din partea Juliei Seddon ca un câmp magnetic care mă îndepărta de Lee. Am să te sun, am zis. Tot acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
răsucit către stânga cât am putut, atât cât să fac o crăpătură între ușă și cadru. Cardul din plastic laminat, pe care îl folosesc la treburi de genul ăsta, a alunecat destul de ușor înăuntru, iar încuietoarea era la fel de veche și obosită ca întreaga clădire și mi-a fost tot atât de greu să o sparg cum îi e unui pensionar cu artrită să își fractureze genunchiul. Yala a cedat. Trăgând de ea, am întors mânerul, care a scârțâit ruginit, și am deschis ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
știu de ce; e foarte ușor să te întinzi în așa fel încât să nu-ți intre arcurile în coaste. Trebuie doar să te răsucești puțin. Am început să îi explic asta lui Tom, însă am renunțat pe la jumătate. Chiar eram obosită. —OK. M-am târât pe saltea înspre capătul în care dorm. Părea o cale lungă. —Dar fără glumițe. Sau ieși afară. Vorbesc serios. Afară, afară, afară... Am tras pătura în jurul meu. Câteva lacrimi din milă pentru mine au început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
hol și uitându-mă să văd ce e am găsit un pachet cu mâncare, urme de curry uscat, agățându-se ca niște viermi galbeni pe care până și pisica le refuzase. Chiar atunci Tom cobora pe scări. Și el arăta obosit și neîngrijit. Probabil indispoziția era molipsitoare. —Sam, mă căutai? — De fapt pe Claire o căutam, am recunoscut. —Ei bine, a spus Tom pe un ton acru, prinde-o cât mai ai ocazia. — Ce vrei să spui? —Nu ai auzit? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]