2,880 matches
-
păruse, atunci, că avea ochii umezi. - Trebuie să-ți spun, începu silindu-se să zâmbească. E prea important pentru noi amândoi și nu mai pot ascunde... Trebuie să-ți mărturisesc. Am simțit asta mai demult, dar de câtva timp mă obsedează. Simt că nu mai ești al meu... Te rog, nu mă întrerupe. Nu e ce te gândești tu... Simt că nu ești al meu, că nu ești aici, lângă mine, că ești în altă lume - nu mă gândesc la cercetările
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
erai concentrat pe Valea Teleajenului când s a petrecut incidentul, intervine Sophie. Ceva însă pare să fi atras atenția musafirului în albumul pe care Margot îl ține în poală, așa că încearcă să citească peste umărul ei. Astfel ajunge acest tânăr, obsedat de regulile monde nității, să comită altă impardonabilă impolitețe, după venirea neanunțată : să ignore vorbele pe care i le-a adresat, doamna casei. Profesorul nu mai are vreme să cumpănească lucrurile, pentru că Yvonne încearcă să se ridice pe genunchii lui
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sora ei ! Cât despre june, iată-l ce nepăsător ia din mâna Sophiei ceașca aburindă ! O mână ce coboară mângâietor pe trup, alunecând mai departe, încă mai departe ? Ce presupunere absurdă ! Freamătul odihnitor al camerei. — Explozia de la Pulberăria Dudești mă obsedează, pentru că circumstanțele m-au silit să fiu de față la înmormântare, continuă tânărul. Închipuiți vă, sicriu lângă sicriu ! Sute și sute de sicrie ! Ceea ce a făcut cea mai penibilă impresie asupra asistenței și fiecare, sunt convins, a gândit că asistă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Desigur, nu a făcut mărturisirea dejunului la Enescu față de Margot, dar nu-i aceasta esența iubirii : plăcerea de a-ți vedea idealizat propriul chip în sufletul îndrăgostit de tine și, ca atare, ascunderea lucrurilor prozaice ? După plecarea lui, m-au obsedat întunecatele imagini ale povestirii, dar mai ales sensul întreg al acestei bătălii pierdute. Odată cu ea a început retragerea noastră din Transilvania ! De trei zile ne tot retragem, cedând pământul pentru care s-a suferit. Se aude de răzbunări în Ardeal
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fericire să o descoperi pe Gabriela Adameșteanu, publicată pentru prima oară în Franța. Dimineață pierdută este, fără îndoială, un simbol dureros, al unei Românii sacrificate un secol pe altarul a două războaie și al comunismului. Deși aceste spectre sinistre o obsedează pe autoare, ea declanșează sarabanda unei scriituri pitorești, îndrăcite, în stilul oral al lui Céline, reinventând vorbirea populară și lirismul străzii într-o țară unde limba de lemn era coșciugul imaginației : dacă Vica, eroina Gabrielei Adameșteanu, este un om liber
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pare foarte feri cit, ne promite niște nopți plăcute după ce se face Împărțirea pe baterii și se face iar distribuția În dormitoare. SÎntem repartizați pe baterii, locotenentul nostru e o namilă prietenoasă, nu vorbește mult, nu pare o bestie isterică obsedată de disciplină. Ni-l prezintă pe caporalul bateriei noastre. Un tip ațos, cu un aer grav, care cred că i se trage de la chipul osos. Ne explică lucruri care țin de regulamentul și ordinea militare. Cum se face patul, unde
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
spuneai că a fost un accident? — Desigur... dar vreau să spun... cred că Stella ar trebui să plece de lângă el. — Pentru că s-ar putea s-o omoare? — Nu. Ca să fie singură și să ducă un alt fel de viață. E obsedată de George, își irosește viața și dragostea ei nu-i face lui nici un bine, dimpotrivă îl face să turbeze. Dragostea ei e ca un fel de datorie morală, e ceva sublim, alcătuit din idealism și excesivă încredere în sine. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acest aspect al fragilității lui. Unii spuneau că în Brian zace un George care nu așteaptă decât să scape din cătușe, dar până acum prezența ipotetică nu se manifestase. Gabriel era conștientă de necazurile ei, fără să se lase însă obsedată de ele. Cea mare dintre supărările ei, în afară de egoismul lui Brian căruia i se supunea în tăcere, iertând, dar fără să uite, consta în faptul că nu studiase nimic și, acum, la treizeci și patru de ani, era o ignorantă. Brian studiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe care George nu și-l putea ierta.) Era cea mai inteligentă și cea mai puternică femeie pe care o întâlnise el vreodată. Deși mai târziu declarase sus și tare că nu fusese niciodată îndrăgostit de Stella, că fusese numai obsedat, hipnotizat de ea, nu există nici o îndoială că se îndrăgostise. Și ea se îndrăgostise de el, deși, din anumite motive, oamenii țineau întotdeauna să nege acest lucru prin justificări de tipul: „L-a luat întrucât constituia o provocare pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acest concept. Posibil că lucrul pe care-l simțea și pe care gândea că nu poate să-l identifice să fi fost în perpetuă schimbare. Se schimbase oare în ultima vreme, de când Hattie crescuse mare? Cert este că bătrânul era obsedat de gândul la nepoata lui. Pe parcursul anilor când John Robert se gândise continuu la Hattie, o văzuse la intervale foarte rare. Își raționaliza, deliberat, vizitele, și acest lucru nu făcea decât să intensifice misterul care o înconjura pe fată. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui. Imaginea lui Hattie, statornicită în mintea lui, era cea a copilei inocente. Nu era pregătit pentru imaginea ei de tânără femeie. Așa ceva implica amanți, aventuri amoroase, belele, sarcini, avorturi, toată oroarea vulgară a lumii sexualității, a degradatei lumi moderne obsedate de sex, pe care John Robert o respingea cu repulsia moralistului. Nu va mai exista o Pearl, Hattie va scăpa de câinele de pază și se va zbânțui în voie. Va putea el suporta una ca asta? Și dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înjură la început, pe urmă rânjește, pe urmă sare-n sus de bucurie. Încearcă să poți concepe că el ar fi mai fericit fără tine. Ar fi singura cale ca să scapi și tu de povara ta copleșitoare. De acord, sunt obsedată de mine însămi. Dar n-aș putea divorța de George. Cu neputință. Să las toată povestea asta neterminată? Tu dorești să-l domini. Să-l salvezi așa cum vrei tu. Nu toate lucrurile pot fi duse întotdeauna până la sfârșit; scoate-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gândești despre George că-i pur și simplu nebun? Nu. Sau epileptic? Nu. Crezi că are nevoie de șocuri electrice și de tot restul? Nu. Dar nu crezi că-i primejdioasă această așteptare, această lăsare ca timpul să treacă? Mă obsedează acel „lăsați să treacă timpul“; nu-l pot opri în loc, nu pot profita de el. Pe vremuri, obișnuiam să clasific toate astea sub eticheta de „căsnicie nefericită“, dar nu-i asta, e mult mai mult. Faptul că și-a pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
știu că exist! Redactorul șef de la Ennistone Gazette îi scrisese lui Hattie, solicitându-i un interviu. Sper că i-ai spus un „nu“ categoric. Bineînțeles. Hattie avusese un vis urât cu o noapte înainte, un vis care continua să o obsedeze. Se făcea că într-o prăvălie întunecoasă observase pe un raft de sus ceva mic, roșu, translucid, care întâi i se păruse a fi o insectă hidoasă. Dar vietatea începuse să fâlfâie din aripi și atunci își dăduse seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
clipă mai târziu, îl dăduse cu totul uitării, o uitare senină care, din nefericire, nu durase prea mult. Acum, însă, s-ar fi zis că George câștigase bătălia. John Robert devenise la fel de obsedat de George pe cât era acesta din urmă obsedat de John Robert. Legătura fatală, trecând acum prin filiera Hattie, îi unise în cele din urmă. John Robert, în clipele în care era capabil să se gândească la așa ceva, nu se îndoia că scrisoarea necitită conținea niște pertinențe la adresa lui Hattie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
grija geloasă cu care John Robert o ferea pe Hattie de orice contact cu studenții și colegii săi. Încă de pe atunci se înfiripase în mintea ei presupunerea că, John Robert, departe de a fi indiferent față de nepoata lui, era chiar obsedat de aceasta. Se înțelege că Pearl era la curent cu planul matrimonial urzit de Rozanov pentru Hattie, din moment ce ascultase la ușă. Fusese, de asemeni, martora izbucnirii de amărăciune a lui Hattie, când azvârlise pe pajiște lalelele galbene aduse de Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu i se clarifică, hotărâse că trebuie să o vadă pe Hattie. Și de îndată ce luă această hotărâre, deveni conștient de dorința inexorabilă de a se afla în preajma ei. Era supărat pe fete pentru că „lăsaseră să se întâmple“ grozăvia aceea, dar obsedat de George, nu se gândise exact la ce anume or fi făcut, și nici nu-și pregătise în gând întrebările pe care urma să le pună. Simpla idee de a se afla lângă Hattie i se păruse mult mai importantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fel de plan în minte. Voia doar s-o vadă pe Hattie. Era foarte supărat pe amândouă fetele pentru prostiile sau indiscrețiile - ce-or mai fi fost - pe care le săvârșiseră și care contribuiseră în asemenea măsură la umilința lui. Obsedat de George și de Tom, nu reflectase prea mult la nebuniile comise de subordonatele lui și nu simțise nevoia de a descoperi fiecare detaliu, de a ancheta și a pedepsi. În cazul lor, nu încerca satisfacția de a trece o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să vorbească. Tu ești încă un copil, și ai cunoscut foarte puțini oameni și gândești frumos despre toată lumea... oamenii care par foarte drăguți, pot fi putrezi până în măduva oaselor. — Putred este articolul acela din ziar de care ești atât de obsedat, totul nu-i decât o minciună josnică, nu ai nici o dovadă împotriva lui Pearl. Probabilitățile puternice pot deveni dovezi. Poate că în filozofie, dar eu una prefer să cred numai ce văd cu ochii. — Și asta există în filozofie. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nouă înfiorătoare posibilitate, la ce nouă solicitare și la ce forță se redeșteptase? Acum era liber? Oare simțea că, dacă ar dori, încă ar putea să redobândească ceva, să aibă, să câștige? Dar ce anume era lucrul acesta care-l obseda, pe care, evident, îl dorea cu atâta ardoare? Să fi fost legat de John Robert, dorea stima sau aprobarea sau chiar afecțiunea lui John Robert? Sau era vorba de respectul de sine însuși, de imaginea lui în chip de erou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ich bin du, wenn ich bin, sunt tu când sunt eu. Asistăm, în perioada contemporană, la renașterea unei astfel de interpenetrări a conștiințelor. Doar că zeitatea respectivă va fi comuniunea tribală, comuniunea cu natura, sau chiar faptul de a fi obsedat de obiectele tehnice. În toate aceste cazuri există un fel de posesie care face să fim noi înșine în funcție de alteritate. Toate acestea, bineînțeles, nu rămân fără consecințe în organizarea societală: moralitatea proprie societăților contractuale își pierde eficacitatea în comunitățile afectuale
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
momente în care penitentul reușește să se comporte „normal” în celebrarea reconcilierii. Prin aceasta, el este susținut să privească în mod realist și celelalte provocări ale vieții. d) Penitentul cu tulburare de personalitate obsesivă. Se recunoaște prin faptul că este obsedat să respecte cu rigoare normele, ritul, structura, etc. Poruncile Bisericii, în convingerea sa, trebuie respectate în mod perfect, ireproșabil, orice mică abatere devenind o eroare fundamentală. De obicei, are o-ținută morală deosebită, caută să fie perfecționist, să respecte legea
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
multe ori îl împiedică să se apropie de Dumnezeu, de reconciliere, de purificare. Crede că nu este vrednic și că nici nu se va putea păstra ulterior în perfectă corectitudine, fapt pentru care preferă să amâne momentul reconcilierii. Este mai obsedat de „nevoia de ordine” decât de scopul acesteia, iar pentru mai multă siguranță „are tendința de a păstra totul așa cum este”. Trăiește o religiozitate destul de deformată. Îi este dificil să se încreadă în divinitate, să aibă sensul abandonului în Dumnezeu
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
sacramentul reconcilierii: 1) penitenții lacși - care vin la confesor doar pentru a se descărca de o povară, sau pentru a se „achita de datoria” pe care ei cred că ar avea-o față de Biserică; 2) penitenții scrupuloși - care sunt mereu obsedați de detalii pe care trebuie să le mărturisească, trăind un sentiment de vinovăție continuă, simțind că spovezile lor sunt imperfecte și dorind să ofere multe explicații în momentul mărturisirii; 3) penitenți „ocazionali” - care trăiesc constant în contextul păcatului și se
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
cruciade. Volumul aduce, prin urmare, în primul rând, o amplă imagine a pregătirii omului pentru instalarea irevocabilă a finalului, care-l determină să declare: Urăsc moartea. Versurile amintesc, de pildă, afirmații ale lui Emil Cioran din Amurgul gândurilor, potrivit căruia, obsedat de el însuși, poetul este un egoist; un «univers» egoist. El nu-i trist, ci lumea toată-i tristă-n el. Prin analogie cu aserțiunea cioraniană de mai sus, se poate spune că, în poemele sale, Ion Cocora clădește o
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]