2,513 matches
-
Vreau să-mi aduci cămășile înapoi. Tu ce mai faci. Nu ne-am prea văzut în ultima vreme. După care a trebuit să-l întreb: — Ce s-a-ntâmplat? — S-a terminat. Ce-ai făcut, omule? Cu buze uscate și ochi fierbinți de vrăjitor, Felix mi-a spus că toată America era interflexată de procesoarele computerelor ale căror rădăcini se tot extinseseră din trupul zgârie-norilor, până când au ajuns să constituie o rețea de la oraș la oraș, sortând, clarificând, reținând, acceptând, respingând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cămașa lui de noapte veche și, brusc, bărbatul se simți mai puțin ridicol. — O, Virgil. A doua chemare. Ochii lui se deplasară până ce îi întâlniră pe ai lui Dolores și ce le văzu strălucirea. Se trezi plin de farmecul acelor ochi atât de vii, atât de drăgăstoși. — Doamnă, spuse el, timp în care frica îi străbătea trupul, doamnă, mă tem că aș putea să nu fiu... — Dolores, îi zise ea. Nu doamnă. Dolores. Bărbatul deschise gura. Numele țâșni, purificându-l. — Dolores
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
acasă, într-un oraș în care nu locuise niciodată. Se simțea acasă în ceața blândă de pe câmpii. Se simțea acasă în noaptea parfumată. Se simțea acasă în pietrele pavajului. Dar, mai presus de toate, acasă însemnau ferestrele, ferestrele închise, acești ochi închiși ai unei vieți în adăpost, strălucind de mulțumire. Vultur-în-Zbor s-a oprit un moment. Virgil l-a privit curios și apoi, pe nesimțite, i-a întors gestul amabil, stăvilindu-și cuvintele care i-ar fi tulburat liniștea. Ferma era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
gesturi mari, periculoase, ca niște gheare. Tovarășul lui era pe atât de zvelt pe cât era el de masiv și pe atât de agil și elegant pe cât era el de greoi. Era un bărbat cochet, cu o față tinerească și aceiași ochi bătrâni pe care-i aveau dintotdeauna cei de pe insula Calf. în prezent acei ochi păstrau în ei o privire de-o plictiseală infinită - o păstrau ca și cum ar fi fost obișnuiți cu ea. Ușor abătuți, ei se uitau în jos, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui Vultur-în-Zbor, îl și examinau, misterioși și gri, purtând probabil în ei pâlpâirea unei promisiuni. Elfridei îi spuse: — Două sfinte, draga mea. Două sfinte laolaltă. Câte n-am putea realiza noi? Ochii ei continuau să-l amețească pe Vultur-în-Zbor. Erau ochi care-și cunoșteau puterea. O ușoară încruntare se ivi între sprâncenele Elfridei. — Intrați, intrați, exclamă Irina și, luând-o de braț pe Elfrida, îi conduse în salon. Ignatius Gribb murmură către Vultur-în-Zbor în timp ce pășeau amândoi în urma lor: — Doar un sfat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
puteai vedea, ochi care vedeau fără efort prin tine. Și, încadrând capul reginei de gheață, o bogăție de bucle aurii se ridicau la câțiva centimetri de o cărare pe mijloc și se revărsau pe lângă un chip cu străluciri aspre și ochi blânzi ca marea, ca o niagară de păr. Fața a provocat totul. Liv se întinse pe pat. — Vino, zise ea. Vino și consfințește-ți legământul. în timp ce Virgil Jones bâjbâia de colo colo în noapte, Vultur-în-Zbor se îndrepta către trupul soției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-și atinge țelurile. Era sigură pe sine și pe ceea ce își dorea într-un fel în care Simon Grenville nu mai era. —Ai reușit să mai afli ceva despre... despre unde ar putea fi dosarul lui Charles? mi-a zis, ochii ei întâlnindu-i pe ai mei în oglindă. Nu știu unde este, i-am răspuns încet. Dar cred că am o vagă idee la cine este. Este la altcineva? A amuțit. —La cine? Am dat din cap. Asta nu pot s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
că m-am Întîlnit din Întîmplare cu cel mai bun prieten al fratelui meu. Dacă sîntem văzuți de două ori Împreună, vom stîrni bănuieli. Am suspinat. — Și cine o să ne vadă? Pe cine privește ce facem noi? — Oamenii au Întotdeauna ochi pentru ceea ce nu-i privește, iar tata cunoaște o jumătate din Barcelona. Atunci, de ce ai venit pînă aici să mă aștepți? N-am venit să te aștept. Am venit la slujbă, Îți aduci aminte? Chiar tu ai spus-o. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a nu fi fost În stare să mișc un deget pentru a-l ajuta pe Fermín, cînd singurul lucru pe care el Îl făcea, ca Întotdeauna, era să Încerce să mă protejeze. Însă nu căzu nici o lovitură. Numai biciuirea acelor ochi plini de dispreț. Fumero se mărgini să mă bată peste obraz. Fii liniștit, copile. Eu nu-mi murdăresc mîna cu lașii. Cei doi polițiști rîseră de poantă, mai relaxați cînd constatară că spectacolul luase sfîrșit. Dorința lor de a părăsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Își scoseseră armele. Al doilea foc străbătu stomacul celui care părea mai vîrstnic. Glonțul i-a retezat coloana vertebrală, Împrăștiind un pumn de măruntaie peste tejghea. Miquel n-a mai avut timp să tragă a treia oară. Ultimul polițist Îl ochise deja. A simțit arma În coaste, În dreptul inimii, și privirea oțelită, aprinsă de panică. — Stai, nenorocitule, sau Îți jur că te rup În două. Miquel a zîmbit și a ridicat Încet revolverul spre fața polițistului. Trebuie că nu avea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se afla de câtva timp și un anume Braic sau omul-paie, care fusese cu chiu, cu vai smuls dintr-un stog de fân și adus la spital pentru investigații. Braic, un lungan de treizeci de ani, cu creștetul pleșuv și ochi negri ca tăciunii, obișnuia să stea la masă și să soarbă supa din farfurie nu folosindu-se de lingură, ci de un pai de plastic, pe care-l ținea tot timpul la Îndemână, inclusiv atunci când cineva, prefăcându-se că aprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ochi. Ridcându-se de pe taburetul pe care șezuse nemișcat vreme de câteva zile, mai Întâi făcu câteva genuflexiuni, ca să-și dezmorțeasă Încheieturile, apoi se strecură pe ușă afară și se duse tiptitl-tiptil În parc, de unde smulse din rădăcini un arțar tânăr, ochit de multă vreme, apoi reveni pe vârfuri În salon și Îl așeză pe locul său. Făcând doi pași În urmă, Oliver Își contemplă improvizația, frecându-și, plin de mândrie, mâinile de satisfacție. În Întuneric, copăcelul adus din parc putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
a Mingea-u început s-o bată Chiar în fața școlii noastre Și de lecții au uitat. Elev III Stă unul într-o margine de drum Și altul în cealaltă Joacă mingea pe asfalt, Iar când trece o mașină Încearcă s-o ochească. Odată un șofer Le-a tras o păruială de mama focului! Ce ziceți, frați, ghiciți? Toți Da cum să nu, cum să nu? Elev X Fetelor, o scrisoare! Toți O scrisoare? De la cine să fie oare? Elev X Către brigada
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
erau complet distruse, cu pereții ciuruiți de gloanțe, cu pereții năruiți sau cu pereții rămași În picioare Înnegriți de fum. Printre case puteau fi zărite numeroase gropi de obuze, și apa cu frunze și crengi rupte de furtună le umpluse ochi. Pe marginea drumului se mișcau sute de oameni, civili care se refugiau sau căutau de mâncare și adăpost În altă parte decât acolo unde se născuseră. Mulți dintre ei erau răniți, iar vocile copiilor se auzeau mai tare peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
a fost atât de bună Încât am pretins că mă durea gâtul când am ajuns la hotel și am fost scutită de marșul NARAL 1 la care participau ei, ca s-o termin. Am Învățat să le recunosc din prima, ochindu-le În câteva secunde pe rafturile bibliotecilor, extrăgându-le de pe standurile rotitoare din librării și cheltuindu-mi rapid puținii bani de buzunar În raioanele de farmacie, În timp ce mama plătea cumpărăturile În față. Parcurgeam două-trei pe săptămână, vag conștientă că erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
am pus pe mine și m-am uitat În oglindă. Coloana sonoră de la „Hotel Costes“ bubuia din niște ecrane plate, ca niște plasme, care atârnau dintr-un perete exterior, În timp ce oamenii dansau, fumau, se drogau, molfăiau sushi și-și făceau ochi dulci unii altora, alternativ. Mă tot uitam spre ușă după Elisa, temându-mă că n-o să ne găsească pe terasă și până la urmă i-am trimis un mesaj cu instrucțiuni. La un moment dat am acceptat o băutură de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
des și doar când știa că nu e nici o primejdie. Și asta o afla prin feciorul hangiului, fiindcă nu se încredea în nimeni altul... ― Te pomenești că venea pentru ochii hangiței - a vorbit cu bănuială unul din fundul vagonului. ― Ce ochi de hangiță, frate, dacă aceasta avea cogemite fecior? Mai zic și eu o femeiușcă în vârstă de vreun sfert de sută acolo, nu una cu ditai flăcăul - s-a auzit alt glas. ― Păi aici e tot chichirezul, oameni buni! Că
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ca o trestie, iar sânii se îndesau în iie gata s-o rupă!. Toți mușteriii ședeau cu ochii lipiți de șoldurile ei, pe care drăcoaica le mișca ca o tipsie de jăratec în fața unui cal năzdrăvan din povești! Și ce ochi avea! Două flori de cicoare deschise în zori, pitiți sub niște sprâncene aruncate ca aripile rândunicii în zbor! ― De ce ai spus anume că ochii hangiței semănau cu două flori de cicoare deschise în zori? Ce, peste zi cicoarea nu are
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
strigat... În câteva clipe, în ușa bucătăriei ședea hangița, îmbujorată. S-a oprit anume pentru a-l vedea mai bine pe lotru... Apoi, cu pas leneș - cu chip să nu verse vinul din ulcică - a pornit spre masa celor doi. Ochii ca doi cărbuni nu priveau în altă parte decât într-ai lotrului, care o sorbea din priviri. Hangiul scrâșnea pur și simplu, dar a tăcut. Când hangița a așezat ulcica cu vin pe masă, lotrul i-a zâmbit deschis, iar
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
femei vrei să le-ntâlnești, pe soția mea s-o ocolești. După lovitura de la Sherry’s doi haidamaci de-ai lui Dragna ne spionau casa, iar soția mea le-a dus prăjiturele și lapte și le-a spus să mă ochească jos, că nu i-o mai pusesem de pe vremea când norocosul de Lindbergh a traversat Atlanticul, da’ nu voia nici să se bucure alta de scula mea. Soția mea e atât de rece, că servitoarea îi zice dormitorului „calotă polară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în spate, cu privirea ațintită spre copac. — Băiete, îi pui curu’ pe foc gândacului ăla și-ți arăt ce legătură are. Tricou Curat scoase o brichetă, o scăpără și așeză flacăra sub gândacul victorios. Gândacul urcă rapid pe copac. Buzz ochi și aruncă bastonul, care izbi copacul și ateriză la pământ. Tricou Murdar îl ridică și pipăi capătul acestuia, năclăit cu ceva moale. — E chiar el. Să-mi bag cracii! Tricou Curat își făcu semnul crucii în versiunea pachuco, mângâindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
un ceaun, sparse urciorul și stoarse buretele de tot untdelemnul furat, văzând, cu mare bucurie că avea de gătit pentru trei crapi, nu pentru unul! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Să vedem acum în ce fel a făcut rost de pâine al treilea pungaș. Acesta ochi o brutărie din mijlocul târgului, unde se perindau tot felul de mușterii, de nu le puteai ține rostul. Trecu pe acolo și, oprindu-se, intră în vorbă cu brutarul, spunîndu-i: ― Jupîne dragă, nu știu dacă-ți mai amintești de mine
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
luat la ochi. Chimistul căuta cu lumânarea ocazia să scape de experiențe. Și avea bietul om dreptate, că nu-i reușeau decât foarte rar. Se ferea când punea cîte-o substanță în eprubetă, de parcă-i era frică să nu-i sarpă-n ochi! Pe trimestrul I, făcuse nu știu ce experiențe la "Electricitatea statică" și, ca de obicei, nu-i reușiseră. Cum afară era umezeală și burniță, el, cu o mutră radioasă, ne dădu următoarele explicări suplimentare: ― Ați văzut, domnilor, că am îndeplinit toate condițiile
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
oameni. Părea că e un miracol sau o pură Întâmplare care nu ar putea dura mai mult decât o clipire de ochi. Dar iată că dura. Undeva, În centrul Cuceritorilor, se formase o linie de arcași care scoseseră săgețile și ochiseră spre căpitan. Și abia atunci Alexandru descoperise că tatăl său nu era Întrutotul singur. Întreaga linie se prăbușise sub săgețile pornite din imediata lui apropiere. Pietro nu plecase, ci asigurase acoperirea pentru o manevră-surpriză. Iar acea manevră ajunsese la punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și că nimic nu ți se poate Întâmpla, ne aperi... Te-ai gândit vreo clipă că poate sosi acea fracțiune de secundă care schimbă totul? Că Pietro nu va fi atât de rapid Încât să doboare toți arcașii care te ochesc și că o săgeată, doar una, te va atinge? Sau că brațul tău nu va fi atât de iute și că o sabie, doar una, va ajunge la tine? Că un pumnal va sosi din spate? O infinitate de lucuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]