5,154 matches
-
privește pe T., ca o stratagemă menită să permită conturarea unei realități alienante prin refugiul în impersonal, în vizionarism abstract, într-un orfism patetic ori într-un intimism cerebralizat, distilat în metafizic ori învestit ca receptacul al scrutării moralului și ontologicului. Poetul se înfățișează ca un iscusit versificator al trăirilor juvenile, solar și jubilativ, nu fără profunditate și melancolie, cu o exprimare ceremonioasă, recurgând la un arsenal retoric consacrat. I-au fost depistate posibile ascendențe literare în modernismul interbelic (s-a
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
cât m-o așterne de aproape / nici steaua-njunghiată-n prund / de m-o răni tot mai rotund” (Elegie). Poezia din Uneori, plutirea a fost receptată, de regulă, ca lirică integral erotică, cu precizarea că e vorba de un eros subordonat vizionarismului ontologic și moral. Începând cu volumul Respirație artificială, continuând cu Pasaj de pietoni (1979) și Semne particulare (1979), apoi în producțiile din timpul disidenței și după exilare, a doua etapă a traseului liric al lui T. se vădește tot mai tranșant
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
și lituanieni. Post-mortem i s-a decernat Medalia guvernamentală „Mihai Eminescu”. În 1944 V. a fost martorul unui act politic și administrativ șocant: trasarea frontierei cu România chiar prin grădina casei părintești. Fisura produsă în sufletul copilului devine o fisură ontologică, întreaga lui creație exprimând un refuz al limitelor. Poemul de mari proporții Pasăre Eu aduce în prim-plan sugestia unei amare rupturi sufletești, în care coexistă „pasărea venirii” și „pasărea plecării”, un fel de a spune că viața și moartea
VATAMANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
convins de puterea „rațiunii omenești”. Pe scurt, idealul clasic al omului, dimensiune capitală a tratatului de estetică, se reflectă în întreaga-i operă. Confesiune fundamentală, Idei trăite probează că la V. clasicismul stă la temelia unei Weltanschauung de exemplară altitudine ontologică. Se pronunțase de timpuriu în sensul unei arte care, pornind de la datele complexe ale existenței, „dobândește expresivitate umană, ia parte la mobilismul vieții istorice și exercită marea ei putere asupra societății”. Ideea de „heteronomie a artei” se conturase încă din
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
românești, nu mai apelează la însușiri omenești generale (duioșie, omenie, resemnare etc.), ci la alte categorii ale spiritului, cum ar fi „negația românească”, „înțelesul prefacerii”, ideea de tot, ideea de singurătate, de trecere, cu alte cuvinte vrea să descopere nuanțele ontologice ale spațiului și ale timpului românesc. Începe cu dificultățile cercetării („nedumeririle”, le zice el), apoi își fixează conceptele cu care lucrează, pentru a încheia cu „urmările”. Toate acestea sunt puse într-un discurs coerent, demonstrativ, cu fraze din loc în loc
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
implicată convenției epice și viziunii antichizante, a unui monden de familie spirituală horațiană. Dar, neavând resursele lui Horațiu, poetul realizează, în piesele antologice Amurg, De la Villa Tusculana, Nimfa tânără Leuco..., Jos, la Tivoli, Anienul, fără să aducă și o situare ontologică în absolut, un hieratism maiestuos, sublimarea idilicului în umor, o delicată fructificare lirică a suprapunerilor trecut - prezent, limpezime clasică, glacială, transformând trăirea în ceremonie. Majoritatea așa-ziselor „novele” din Fără titlu, ca și câteva din celelalte volume, aparțin mai mult
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
aripa confraților din Cenaclul de Luni îl apropie mai ales prozaismul, intertextualitatea și nota oral-colocvială a discursului; de neoexpresioniști - transcripția precisă a angoaselor, infrastructura mitică a universului liric și îndeosebi ambiția de a scrie o poezie „maximală”, fixată pe articulațiile ontologice ale lumii și ale vieții. Cum trăsăturile acestea nu se desfășoară succesiv, ci alternativ, ordinea volumelor nu indică neapărat o evoluție programată, ci mai degrabă o continuă fugă experimentală, indusă de teama autopastișării. De aici, străbaterea întregii scale a discursurilor
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
Gorj), poet și eseist. Urmează Facultatea de Filologie, secția română-franceză, la Universitatea „Babeș- Bolyai” din Cluj-Napoca și obține doctoratul cu o teză despre G. Bacovia. Temele centrale din volumul de debut al lui T., Exerciții de adorație (1989), sunt pesimismul ontologic („Lumea nu urmează / Legământul vieții; / Ci își traversează tăcerea / Înjumătățind Creația. Numai eu îmi scriu mie însumi / Scrisori de consolare”), obsesia morții și a solitudinii („Există dintotdeauna o palmă singură / Care închide cele două palme / Și sămânța nu mai ajunge
TAMARIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290043_a_291372]
-
ca „limbaje secundare ale responsabilității sociale” în calitate de practici de angajament pentru bunul public. Alții, precum Inglehard (1990), consideră cultura civică un câmp autonom care explică, printre alte lucruri, disponibilitatea de a contribui la producerea bunului public. Depășind dezbaterile privind statutul ontologic al culturii, majoritatea savanților recunosc că participarea poate fi rezultatul conformării la norme sociale sau seturi de obligații colective (Hechter, 1987). Participarea la acțiunea colectivă ca rezultat al presiunii normative este recunoscută și de Calhoun (1991) și Elster (1989), care
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
corectă sau incorectă a consecințelor faptei prin paradigma reprezentării conținutului și consecințelor sale ce include discernământul față de ea. Marker al stării de conștiință la un moment dat, reprezentarea devine o punte epistemică dintre boala mintală și faptă, de natură predominent ontologică, lipsa reprezentării fiind considerată un simptom de boală mintală din care decurge nonimputabilitatea faptei. Expertiza medico-legală psihiatrică Își afirmă, În al doilea rând, viziunea sa ontogenetică privind natura și evoluția comportamentului deviant, reflectată În cauzalitatea științifică a diagnosticului ca fiind
COORDONATE ETICO - ŞTIINŢIFICE ALE EXPERTIZEI MEDICO - LEGALE PSIHIATRICE. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, I. Agrosoaie, C. Scripcaru () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1481]
-
după o metodologie inspirată din fenomenologie și existențialism, a dus la conturarea unei viziuni antropologice despre psihopatologie. Faptul ne-a obligat să scoatem în evidență și să analizăm aspecte noi, interesante, legate de semnificația fenomenelor psihice morbide considerate ca experiențe ontologice înscrise în „istoria psiho-biografică” a bolnavilor psihici. Acest punct de vedere, diferit complet de cel al Clinicii psihiatrice, configurează specificitatea psihopatologiei ca domeniu de cunoaștere a nebuniei 1. Dincolo de aspectele exterioare ale „normalității” sau ale „anormalității” psihice, considerate ca „sănătate
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unei „antropologii generale”, în interiorul căreia „suferința psihică”, considerată de psihiatrie ca „boală”, este înțeleasă ca un tip particular de „experiență sufletească interioară”, integrată în contextul „psiho-biografic” sau al „istoriei vieții interioare” a persoanei cu tulburări psihice - ca pe un „accident ontologic” al acesteia. Credem că, în felul acesta, am reușit să realizăm un studiu al imaginii suferinței psihice „în sine”, desprinse de orice fel de atitudine angajată care să o eticheteze ca „obiect”, fie al psihologiei, fie al medicinei. Această perspectivă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
morbide. Fenomenul psihic morbid este privit de psihopatologie atât ca natură a persoanei - prin urmare ca pe o dimensiune antropologică particulară a ființei cât și ca o nouă modalitate de a exista a acesteia - prin urmare ca pe un dat ontologic. Natura morbidului psihologic rămâne însă permanent interioară ființei umane, persoanei, ea fiind un fapt de experiență sufletească proprie subiectului ca „natură trăită” de acesta. Dacă psihiatria analizează „din exterior” tulburările mintale considerate ca „simptome clinice”, „sindroame” sau „boli” cu un
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în sens lărgit, este, de fapt, „experiența vieții interioare” morbide sau „istoria interioară a omului bolnav psihic” la care face referință L. Binswanger. Psihopatologia se va interesa de natura transformării ființei umane și de destinul acesteia ca o nouă conduită ontologică (R. Allendy). Evoluția bolii psihice nu mai este considerată ca o „evoluție a bolii”, ci ca o nouă formă de „a-fi-în-lume” a persoanei alienată psihic. Este o cu totul altă viziune. O nouă perspectivă a cunoașterii se deschide asupra persoanei
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin urmare, cuprinsă în „psihobiografia”, individului, privită ca o modalitate particulară a „istoriei sale interioare”; f) fiind un moment sau un fragment psiho-biografic, boala psihică din punctul de vedere al psihopatologiei va avea, dincolo de aspectele evoluției sale clinice, o semnificație ontologică; g) psihopatologia integrează datele obținute din analiza aspectelor morbide ale personalității umane în teoria despre om, fundamentând o „antropologie psihiatrică”. În acest fel pusă problema, distingem în sfera psihopatologiei mai multe componente, după cum urmează: 1) Psihopatologia generală, având un caracter
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în mod sistematic alterările diferitelor procese psihice, semnificația sindroamelor psihopatologice, precum și clasificarea nosologică a manifestărilor clinice. 3) Psihopatologia nosologică studiază marile categorii clinico-psihiatrice din punct de vedere psihopatologic, natura și semnificația bolilor psihice, considerate din punct de vedere antropologic și ontologic ca experiențe sufletești morbide ale ființei umane raportate la psihobiografia acesteia. 4) Psihopatologia antropologică și socială este consacrată studiului modelelor de personalitate și psiho-biografice în psihopatologie, psihozelor experimentale și psihozelor colective, încheindu-se cu discutarea raporturilor psihopatologiei cu celelalte discipline
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anormale, care, dincolo de aspectele clinico-medicale, să pună în discuție „fenomenele psihice morbide” ca dimensiuni ale ființei interioare, din care să se poată realiza cadrul unei „antropologii a nebuniei” considerată nu numai ca o boală psihică, ci și ca o stare ontologică particulară a persoanei umane. Tratatul de psihopatologie se adresează studenților de la facultățile de științe umane (psihologie, psihopedagogie, pedagogie, sociologie, filozofie, științe juridice), dar, în egală măsură, și celor de la facultatea de medicină. El reprezintă sursa unor informații sistematizate, dar, concomitent
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
În sensul acesta, psihopatologia își precizează cadrul epistemologic prin atitudinea sa metodologică față de obiectul de studiu. Aspectul practic care se desprinde de aici este noua dimensiune și semnificație a relației „medic-bolnav”, precum și interpretarea suferinței psihice ca formă particulară de manifestare ontologică. 1. Normalitate și anormalitate în viața psihică Cadrul general al problemei Înțelegerea atât a normalității cât și a anormalității psihice depinde de cunoașterea organizării structurale și a dinamicii funcționale a sistemului personalității considerat ca „aparat psihic”. Atât normalitatea (sănătatea mintală
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și anormalitatea psihică există un anumit echilibru care este stabilit și controlat de însăși modalitatea de funcționare a mecanismelor de autoreglare ale „sistemului personalității”. Fiind ipostaze egal posibile ca disponibilitate ale persoanei umane, normalitatea și anormalitatea se înscriu în ordinea ontologică a acesteia. În mod firesc, deducem de aici că „sistemul personalității” este organizat dialectic, după principiul complimentarității antinomice, al contrariilor, în asemenea măsură încât se poate vorbi despre o „balanță normal/patologic” de a cărei funcționare depinde atât starea de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
facem o analiză comparată între cele două tipuri de anormalitate: somatică și psihică. Boala somatică, din perspectiva gândirii medicale, este o tulburare biologică complexă, caracterizată prin alteralitatea manifestată prin procesul patologic. Boala psihică, din perspectiva gândirii psihopatologice, este o experiență ontologică a alienării persoanei umane. Diferențele dintre cele două forme de anormalitate sunt reproduse în tabelul de mai jos. Tipul de anormalitate Boala somatică Boala psihică Are reprezentare spațială în raport cu schema corporală/imaginea de sine. Nu are reprezentare spațială, dar afectează
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de normalitate. Punctul de vedere psihopatologic caută să respecte dar concomitent să și explice natura suferinței psihice. Fenomenele psihice morbide sunt „trăite” de persoană ca o formă particulară de experiență sufletească interioară, iar suferința psihică este interpretată ca o „experiență ontologică”, drept rezultat al alteralității persoanei. Fenomenele psihice morbide sunt înțelese ca „accidente” ce survin în existența persoanei, modificând, prin prezența lor, direcția de evoluție psiho-biografică a acesteia, datorită evenimentelor psiho-traumatizante ale istoriei sale personale. Punctul de vedere medical, întemeiat pe
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de „sănătate”. Punctul de vedere antropologic, din perspectiva reflecției filozofice, cu caracter lărgit, „nu vede” între normalitate și anormalitate o opoziție, ci, așa cum spuneam, o complementaritate ca expresie a naturii dialectice a persoanei umane. Ambele stări nu sunt decât ipostaze ontologice, egal posibile, de „a fi” ale persoanei umane. Acest punct de vedere ne obligă să revizuim și să căutăm a înțelege altfel nebunia, diferit de punctul de vedere medical, pentru a-i da o altă interpretare, lărgită, semnificației acesteia. Faptul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nebunia, diferit de punctul de vedere medical, pentru a-i da o altă interpretare, lărgită, semnificației acesteia. Faptul de „a fi” atât normal, cât și anormal, presupune că ființa umană are o dublă disponibilitate funciară, manifestată printr-o dublă orientare ontologică. Aceasta ne revelează faptul că natura persoanei umane este, cum spuneam, constituită dialectic. Acest aspect al „naturii ființei umane”, pe care l-am analizat și cu o altă ocazie 4, presupune faptul că viața psihică se autodetermină, iar direcția pe
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cum spuneam, constituită dialectic. Acest aspect al „naturii ființei umane”, pe care l-am analizat și cu o altă ocazie 4, presupune faptul că viața psihică se autodetermină, iar direcția pe care aceasta o poate lua este reprezentată prin ipostazele ontologice de „a fi” ale acesteia. În sensul acesta persoana se poate „afirma pe sine” (în cazul normalității psihice) sau se poate „nega pe sine” (în cazul nebuniei). În ambele situații, atât „afirmarea” cât și „negarea” apar ca forme de autodeterminare
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihic morbid. Obiectul ei este ființa umană ca „persoană diferită” în raport cu normalitatea psihică a celorlalte persoane. Nebunia sau starea de alienație mintală este considerată ca un „accident” psihobiologic al persoanei respective, iar din punct de vedere existențial, ca o „posibilitate ontologică”. Din aceste considerente metoda psihopatologiei nu va mai fi „observația clinică”, cum este în cazul psihiatriei, ci o reflecție de ordin filozofic asupra naturii ființei umane aflată în stare de suferință psihică. Se diferențiază, astfel două direcții metodologice: a) cunoașterea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]